Pretenţii. Sentința nr. 394/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 394/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 394/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 394/2015
Ședința publică de la 19.01.2015
Instanta constituita din:
P.: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant A. DE P. .-13 și pe pârât N. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezinta reclamanta, prin avocat, lipsind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
În temeiul art. 131 al. 1 C.p.c., fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Reclamanta, prin avocat, depune cerere precizatoare si inscrisuri, prin care completeaza perioada pretentiilor cu inca trei luni, septembrie 2012-iulie 2014. La interpelarea instantei arata ca parata nu a achitat debitul.
Nefiind cereri prealabile sau excepții de dezbatut, instanța acordă cuvantul asupra probelor.
Reclamanta, prin avocat, solicita instantei incuviintarea probei cu inscrisurile din dosar.
Deliberând în condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind utila, pertinenta și concludenta cauzei.
Constatand cauza în stare de judecata, instanta acordă cuvantul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin avocat, solicita admiterea actiunii asa cum a fost precizata si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul pentru avocat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.09.2014, astfel cum a fost precizata la data de 19.01.2015, reclamanta A. DE P. .-13 a solicitat în contradictoriu cu pârâta N. S., obligarea acesteia la plata sumei de 6442,4 lei reprezentand cote de intretinere restante aferente perioadei septembrie 2012-iulie 2014, 2900,65 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate la debitul restant pana la 31.07.2014, 100 lei reprezentand restanta fond de rulment si 180 lei restanta fond de reparatii.
In motivare reclamanta a arătat că pârâta este proprietarul apartamentului nr. 94 situat in Bucuresti, ., . iar in perioada septembrie 2012-iulie 2014 nu a achitat cotele de intretinere aferente, in ciuda diligentelor depuse de reclamanta.
In drept art. 194 C., art.50 din Legea 230/ 2007.
Parata nu a formulat intampinare.
In dovedirea actiunii, reclamanta a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din centralizatorul depus de reclamantă la dosar (întocmit pe baza listelor de plată, de asemenea, depuse la dosarul cauzei) pârâta figurează cu datorii la plata cotelor de întreținere în cuantum de 6442,4 lei aferente perioadei septembrie 2012-iulie 2014.
Avand in vedere disp. art. 46 din legea nr. 230/2007 cf carora ,,toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, instanta retine ca parata datoreaza reclamantei suma de 6442,4 lei cote restante la cheltuielile comune de intretinere in perioada septembrie 2012-iulie 2014.
Ca urmare a faptului ca parata nu si-a executat obligatia legala de plata a sumei datorate, reclamanta a calculat penalitati de intarziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere ; penalitatile au fost convenite in Adunarea Generala a Asociatiei de P. cf proces-verbal depus la dosar-f.18. Totalul acestor penalitati, calculate la debitul restant pana la 31.07.2014 (cf cererii reclamantei) este de 2900,65 lei.
Vazand disp art. 49 din legea nr. 230/2007, instanta va obliga parata si la plata acestei sume, cu titlu de penalitati de intarziere.
Instanta retine ca parata datoreaza si suma de 100 lei cu destinatia de restanta fond de rulment (in temeiul disp art. 24 alin. 1 si 2 din norma metodologica de aplicare a legii 230/2007), precum si suma de 180 lei cu destinatia restanta fond de reparatii, astfel cum este prevazut in lista de plata (in temeiul disp. art.45 alin.3 din legea 230/2007).
Avand în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, văzând și faptul ca parata nu a contestat debitul, instanța constată că acțiunea introdusă de către reclamantă este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi admisă astfel cum a fost precizata.
In temeiul art. 453 alin.1 C.pr.civ. parata va suporta si cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta –onorariu avocat cf chitanta de plata 022/11.09.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizata privind pe reclamant A. DE P. .-13, CUI_, sector 3, București, ., ., . pârât N. S.- sector 3, București, ., ., .> Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 6442,4 lei reprezentand cote intretinere septembrie 2012- iulie 2014, suma de 2900,65 lei- penalitati de intarziere calculate pana la 31.07.2014, suma de 180 lei -fond reparatii si suma de 100 lei- fond rulment.
Obliga parata la 1000 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.01.2015.
P., GREFIER,
← Pretenţii. Sentința nr. 346/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Validare poprire. Sentința nr. 373/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|