Uzucapiune. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 14516/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publică din data de 26.10.2015

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: L. M. V.

Grefier: A. L.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenții R. P. și R. V. prin care au solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr._ pronunțată la data de 20.10.2014 în cauza civilă având ca obiect uzucapiune, acțiune formulată de reclamanții ȘMILOVICI T. și ȘMILOVICI E. în contradictoriu cu pârâții B. E., M. B. PRIN PRIMARUL G., C. L. AL SECTORULUI 3 B., S. 3 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR AL SECTORULUI 3 B., S. S., V. I., B. O., R. P. și R. V., C. G. AL MUNICIPIULUI B., G. M., G. E., M. V. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, se prezintă pârâtul V. I. și pârâții R. P. și R. V., ambii prin avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței stadiul în care s-a aflat dosarul, după care:

Instanța constată că pârâții nu au depus la dosar delegația și împuternicirea avocațială.

Pârâții R. P. și R. V., prin avocat, învederează că, există la dosar împuternicirea avocațială în original.

Instanța, potrivit art. 392 Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Pârâții R. P. și R. V., prin avocat, solicită admiterea cererii privind completarea cheltuielilor de judecată.

Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 3 București petentii parati in cauza R. P. și R. V. au solicitat completarea sentintei civile nr._/20.10.2014 pronuntata de catre Judecatoria sector 3 B. in sensul admiterii cererii acestora de obligare a reclamantilor S. T. și S. E. la plata cheltuielilor de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Sustine ca in fapt, sustin ca in fapt, a aflat de solutia pronuntata in cauză in data de 04.05.2015 la instanta de apel fapt ce echivaleaza cu comunicarea hotarârii intrucat pana la aceasta data hotarârea nu le-a fost comunicat cererea de completare fiind astfel formulata in termenul de decadere prev de art.281/2 cp.c. de 15 zile .

Mai arata ca la fila 125 dosar de fond a fost depusa chitanta nr.362/02.08.2013 emisa de catre SCA A. si Asociatii privind plata onorariului de avocat de catre parati iar prin intampinarea depusa in dosarul nr._/301/2010 din care au fost disjunse capetele de cerere ce au focut obiectul dosarului de față in care a fost pronuzntata hotarârea a cei completare o solicita a cerut prin intampinare obligarea reclamantilor daca vor pierde procesul la plata onorariului de avocat precum si a celorlalte cheltuieli de judecată pe care le vor face in legatura cu procesul.

Deoarece prin sentinta civila pronuntata la data de 20.10.2014 instanta de fond a omis a se pronunta asupra cererii incidemtale formulata de paratii R. de obligare a reclamantilor in cazul respingerii actiunii la plata cheltuielilor de judecata se impune admiterea prezentei cereri si completarea acestei hotarâri.

In drept, invoca art.274 cp.c. vechi si art.281/2 cp.c. vechi-

Analizand actele si lucrările de la dosar instanta retine ca, potrivit art.274 v.c.p.c., partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, să suporte cheltuielile de judecată, iar aceste dispozitii de procedura cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se coroboreaza cu disp.art.276 c.p.c potrivit cu care, in cazul in care pretentiile fiecarei parti au fost incuviintate numai in parte instanta va aprecia in ce masura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata putand face compensarea lor.

Prin urmare, la baza obligatiei de restituire sta culpa procesuală.In cazul in care exista cereri ale ambelor parti, admise total sau partial, instanta va compensa, dupa caz, in intregime sau doar in parte, cheltuielile de judecata.

In speta, prin sentinta civila nr._/20.10.2014 pronuntata de catre Judecatoria sector 3 B. in dosar nr._ format in urma disjungerii capetelor de cerere cu finalitate distinctă avand ca obiect uzucapiune p si obligatie de a face-desfiintare de constructii din actiunea civila ce a facut obiectul dosarului nr._/301/2010 pe rolul Judecatoriei sector 3 B., a fost respinsa ca neintemeiata actiunea reclamantilor S. T. și S. E. in contradictoriu cu paratii B. E., M. B. PRIN PRIMARUL G., C. L. AL SECTORULUI 3 B., S. 3 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR AL SECTORULUI 3 B., S. S., V. I., B. O., R. P. și R. V., C. G. AL MUNICIPIULUI B., G. M., G. E., M. V. M. avand ca obiect uzicapiune si obligatie de a face, instanta omitând insa a se pronunta si asupra cererii incidentale a paratilor R. de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata prilejuite de procesul in care au fost chemati in judecata.

In raport de aceste motive instanta, conform art.281/2 cp.c. va constata intemeiata actiunea paratilor si va admite cererea de completare a hotarârii in sensul in care va obliga reclamantii la plata sumei de 5000 lei cheltuieli cu judecata către pârâții R. P. și R. V. reprezentand onorariu de avocat. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanții S. T. și S. E., ambii cu domiciliul ales în București, .. 15, ., . 3, în contradictoriu cu pârâții B. E., cu dom ales la mandatar V. I., cu sediul în București, ., ., ., sector 4, M. B. PRIN PRIMARUL G., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, C. L. AL SECTORULUI 3 B., cu sediul în București, .-4, sector 3, S. 3 B., prin primar al SECTORULUI 3 B., cu sediul în București, .-4, sector 3, S. S., cu dom ales la mandatar V. I., cu sediul în București, ., ., ., sector 4, V. I., cu sediul în București, ., ., ., B. O., cu dom ales la mandatar V. I., cu sediul în București, ., ., ., sector 4, R. P., cu dom. Proc. Ales în București, Cîmpia Libertății, nr. 41, .. 59, sector 3, R. V., cu dom. Proc. ales București, Cîmpia Libertății, nr. 41, .. 59, sector 3, C. G. AL MUNICIPIULUI B., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, G. M., cu domiciliul în București, P. S. F., nr. 78, sector 3, G. E., cu domiciliul în București, P. S. F., nr. 78, sector 3, M. V. M., cu domiciliul în București, ., ., chemați în garanție G. M., cu domiciliul în București, . F., nr. 78, sector 3, G. E., cu domiciliul în București, . F., nr. 78, sector 3, M. V. M., cu domiciliul în București, ., ., ., Județul Ilfov.

Dispune completarea hotărârii în sensul că obligă reclamanții la 5000 lei cheltuieli cu judecata către pârâții R. P. și R. V..

Cu apel,

Pronunțată în ședință publică, azi 26.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. M. V. A. L.

Red. Jud. L.M.V.

Thred. A.L./4 ex.

05.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI