Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8113/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8113/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-05-2016 în dosarul nr. 8113/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8113
Ședința din Camera de Consiliu din data de 30.05.2016
Instanța constituita din:
Președinte – L.-D. R.
Grefier – E. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta E. E. M. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. L., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu, la prima și a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Codul de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la art. 1026 și art. 1028 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) și ca urmare a neinvocării de către pârâți a excepției necompetenței teritoriale conform art. 130 alin. (3) din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la o lună de zile.
În temeiul art. 1030 alin. (9) și a art. 255 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, și respinge proba cu interogatoriul pârâtei ca nefiind util cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 18.03.2016, sub nr._ , reclamanta E. E. M. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1381,97 lei reprezentând consum energie electrică și/sau taxă de deconectare, precum și la plata sumei de 245,17 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că între cele două părți s-au desfășurat raporturi contractuale pe baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârâtă, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acesteia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data la care debitoarea a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care deriva din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
În baza contractului, care este standard și aplicabil la nivel național, E. E. M. S.A. avea obligația să furnizeze energie electrică, iar debitoarea avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor care împreună cu termenul de scadență erau înscrise pe factura din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice.
Creditoarea arată că potrivit art. 7 lit. c) din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, iar potrivit art. 11 alin. 1 si 2 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând penalități de întârziere, care sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, și care se datorează începând cu prima zi după data scadenței.
Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform art. 155 Codului fiscal, la alineatul 28 precizându-se că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Creditoarea a mai arătat că E. E. M. S.A. și-a onorat obligația de a furniza debitoarei energie electrică, fără ca aceasta din urma să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativa de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plată a debitului restant.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 150 al. 1 și 2, art. 223 al. 3, art. 277, art. 453, art. 628 al. 2, art. 662, art. 1013-1024 C.pr.civ., art. 1270, 1516, 1535 Noul Cod Civil, art. 969 și urm., art. 1073 Vechiul Cod civil, art. 120 al. 7 Cod procedură fiscală, art. 155 al. 28 Cod fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin HG nr. 1007/2004, decizia A.N.R.E. nr. 57/11.10.1999, ordinul nr. 5/21.02._ privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007, Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei potrivit art. 6 alin. 1 din O.G. 80/2013.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, creditoarea a depus la dosar înscrisuri solicitând și încuviințarea probei și cu interogatoriul pârâtei.
Pârâta B. L. deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă, proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța retine următoarele:
În fapt, între reclamanta E. E. M. S.A. și pârâta B. L. s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1004-_-03 din data de 14.01.2005 (filele 18-20) pe o perioadă nedeterminată, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum din București, ., Sector 3.
În baza acestui contract, ca urmare a prestărilor serviciilor de către reclamanta E. E. M. S.A., aceasta a emis factura fiscală nr. 3 MF_ din data de 04.03.2013 pentru suma de 1337,13 lei reprezentând contravaloare energie electrică (fila 21) și pentru suma de 44,84 lei reprezentând alte taxe, scadentă la data de 19.03.2013.
În acest sens, instanța reține că, potrivit pct. 4 art. 6 lit. c) din contract (fila 18), furnizorul are obligația să factureze consumatorului energia electrică cu tariful ales de către acesta dintre tarifele legale în vigoare, iar conform pct. 6 art. 11 lit. a) din contract, neachitarea facturii de către consumator la data scadenței atrage penalități de întârziere de 0,06% pe zi de întârziere.
Referitor la obligația de plată a pârâtei B. L., deși factura fiscală trebuia să fie achitată în până la data de 19.03.2013, astfel cum se prevede în conținutul pct. 6 art. 11 din contract, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a acesteia.
În drept, analizând cu prioritate admisibilitatea prezentei cereri, față de dispozițiile art. 1025 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin care se prevede că procedura cererii cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, se constată îndeplinite condițiilor de admisibilitate având în vedere obiectul și valoare cererii, și anume plata sumei de 1381,97 lei pentru neîndeplinirea obligațiilor rezultate din contractul furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici.
Potrivit art. 969 din Codul Civil din 1864 (aplicabil în raport cu momentul încheierii contratului între părți), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel instanța reține că între reclamanta, în calitate de prestator, și pârâtă, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul nr. 1004-_-03 din data de 14.01.2005, pe o perioadă nedeterminată - în formă scrisă, semnat și necontestat de către pârâtă.
Astfel, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
În concret, reclamanta a emis factura fiscală nr. 3 MF_ din data de 04.03.2013 pentru suma pentru suma de 1337,13 lei reprezentând contravaloare energie electrică, debit rămas neachitat aspect necontestat de către pârâtă și asupra căruia acesta nu a făcut dovada contrară, deși potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi aparține pârâtei.
Cu privire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere de 245,17 lei , conform art. 1069 alin. (1) din Codul Civil de la 1864, clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale, iar la art. 1082 din Codul civil din 1864, se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecuția obligațiunii, sau pentru întârzierea execuțiunii, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Astfel instanța reține că potrivit pct. 6 art. 11 lit. a) din contract, neachitarea facturii de către consumator atrage penalități de întârziere.
Însă deși în anexa facturii fiscale nr. 3 MF_/04.03.2013 se reține că au fost calculate penalități de 245,17 lei, instanța constată că aceste valori nu reprezintă penalitățile de întârziere aferente debitului din respectiva factură fiscală.
În susținerea acestor aspecte, instanța are în detalierea facturilor cu privire la calcularea penalităților. Astfel, se constată faptul că acestea vizează sume și perioade anterioare debitului pentru care instanța urmează să admită prezenta cerere.
În concret, suma de 245,17 lei este aferentă altor baze de calcul decât suma de 1337,13 lei, cuprinse în facturi fiscale anterioare, emise în anul 2007, facturi a cărei existență nu a fost dovedită. Or, având în vedere că penalitățile de întârziere reprezintă debite accesorii creanțelor principale, în lipsa dovedirii existenței acestor din urmă sume, penalităților de întârziere nu îndeplinesc condiția de a fi creanțe certe și lichide.
În ceea ce privește suma de 44,84 lei reprezentând contravaloare taxă de deconectare, instanța constată că în privința acesteia condiția de a reprezenta o creanță certă nu este îndeplinită.
În consecință, în cuprinsul contractului de furnizare a energiei electrice nu este prevăzut cuantumul taxei de deconectare și nici nu sunt prevăzute elemente pe baza cărora acesta să poată fi determinat.
Instanța va respinge susținerea creditoarei potrivit căreia taxa de deconectare se datorează în temeiul art. 200 alin. (5) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004, ca neîntemeiată.
Aceasta întrucât, în cuprinsul art. 200 alin. (5) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice se prevede posibilitatea întreruperii furnizării energiei electrice către consumator în condițiile specificate, fără însă a se menționa și cuantumul eventualei taxe de deconectare.
În consecință, creanța de 44,84 lei reprezentând contravaloare taxă de deconectare nu constituie o creanță certă în condițiile art. 663 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța urmând a o respinge ca neîntemeiată.
În lumina celor prezentate anterior, în temeiul art. 1030 din Codul de procedură civilă, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1337,13 lei reprezentând consum energie electrică, și va respinge cererea de plată a penalităților de întârziere solicitate și a taxei de deconectare, acestea din urmă nereprezentând creanțe certe.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, poate pretinde cheltuieli de judecată partea care câștigă procesul, prin urmare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, pârâta având o culpă procesuală.
În temeiul art. 452 din Codul de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată, trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor, în condițiile legii. Întrucât reclamanta a făcut această dovadă, propunând ca probă în acest sens, până la data închiderii dezbaterilor pe fond, copie de pe chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, instanța urmează a admite cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta E. E. M. S.A., identificată prin CUI:_, cu sediul în București, sector 1, .. 41-43 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, .. 10A, Clădirea C3, . cu pârâta B. L., domiciliată în București, ., Sector 3.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1337,13 lei, reprezentând contravaloare energie electrică.
Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.-D. R. E. Ș.
Red. Jud. RLD 01.06.2016
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6779/2016. Judecătoria... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 7579/2016. Judecătoria... → |
|---|
