Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6647/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6647/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 6647/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 6647
Ședința publică din data de 06.05.2016
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. M.
Grefier: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii formulata de reclamantul I. C. in contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ R. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a raspuns reclamantul, personal, legitimat cu CI . nr._ și asistat de avocat cu imputernicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează că pârâta a depus la dosar precizare la data de 25.03.2016.
Reclamantul, prin avocat, solicită repunerea pe rol a cauzei și să se ia act de cererea de renunțare la judecata.
Instanța, având in vedere disp. art. 221 C.pr.civ.., notele formulate de către pârâta și solicitarea formulată de către reclamant, constată că sunt indeplinite condițiile legale pentru repunerea pe rol, și dispune repunerea cauzei pe rol.
La interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, arată că actul adițional la contractul de credit a fost incheiat in data de 11.02.2016, chiar inainte de termenul de judecată anterior, iar prin act a fost reglementată inclusiv situația cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza in vederea soluționării cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamant.
INSTANTA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 05.05.2015, sub nr._, reclamantul I. C. in contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ R. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa constate caracterul abuziv al anumitor clauze din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/26.09.2008 cu consecința constatării nulității absolute a acestor clauze, repunerea in situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat in temeiul clauzelor atacate,i obligarea pârâtei la plata dobanzii legale calculată de la data achitării fiecărei sume și până la data achitării efective a debitului restant, și obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu mai conțină comisionul de urmărire riscuri, redenumit comision de administrare. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cauza a fost suspendată la data de 12.02.2016 in temeiul disp. art. 221 alin. 2 C.pr.civ..
La data de 14.03.2016 a fost depusă la dosar de către reclamant, cerere de repunere pe rol a cauzei și cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare in judecată.
Cf. dispozițiilor art. 406 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in ședința de judecata, fie prin cerere scrisă.
Unul din principiile ce guvernează procesul civil este cel al dreptului de dispoziție al părților, cf. art. 9 C. pr.civ. Ca expresie a acestui principiu, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, acestea având posibilitatea de a renunța la judecată, în condițiile legii, de a renunța la dreptul pretins, de a recunoaște pretențiile părții adverse sau de a se învoi cu partea adversă pentru a pune capăt in tot sau in parte procesului.
Cererea de renunțare a fost formulată cf. dispozițiilor art. 406 alin. 1 și 2 C. pr.civ., neexistând opoziție din partea pârâtei. Astfel, conform notelor scrise depuse la dosar, pârâta a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată.
Prin urmare, în temeiul art. 406 C. pr.civ., instanța va lua act de voința reclamantului în sensul renunțării la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 406 C. pr.civ. ia act de renunțarea reclamantul I. C., CNP_, cu domiciliul în Voluntari, ., ., ., la judecata cererii formulate in contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, J_, CUI_, cu sediul ales în sector 2, București, .. 10.
Cu drept de a formula recurs in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.05.2016.
Președinte Grefier
D. E. M.D. Ș.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7205/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6878/2016. Judecătoria... → |
---|