Contestaţie la executare. Sentința nr. 6443/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6443/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-05-2016 în dosarul nr. 6443/2016
Dosar._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 B. – Sectia Civila
SENTINTA CIVILA NR. 6443
Sedinta publica de la 03.05.2016
Instanta compusa din:
P.: I. D.
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile, formulata de contestatorul M. B. P. P. G., în contradictoriu cu intimatul T. V. F., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 18.04.2016, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 03.05.2016, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea formulată de către contestator, M. BUCUREȘTI P. PRIMARUL G., în contradictoriu cu intimatul, T. V. F., contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare, somatie, incheiere de incuviintare a executarii silite si proces verbal de cheltuieli efectuate in dosarul de executare nr. 406/2013 al B. Raportoru G..
În motivarea cererii, contestatorul a învederat că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar articolul 622 alineatul (2) din codul de procedură civilă din 2010 dispune că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.
Contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că în cauză creditorul s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere. În situația in care acesta din urmă ar fi refuzat punerea în executare a obligației stabilite prin titlu, era îndreptățit a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea drepturilor sale. De asemenea, se aduc critici onorariului executorului judecătoresc, invocându-se puterea lucrului judecat în ceea ce privește onorariul cuprins în procesul-verbal din data de 10.03.2014.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
Probatoriul administrat în cauză este reprezentat de înscrisuri.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Avându-se în vedere admiterea excepției tardivității cu privire la capătul 1 de cerere, în ședința din data de 7.03.2016 se constată că nu pot fi avute în vedere criticile privind neformularea de către creditor a unei cereri către debitor anterior solicitării de a fi declanșată executarea silită, întrucât aceste obiecțiuni se circumscriu contestației la executarea silită însăși fiind analizate în 15 zile de la data comunicării primului act de executare.
P. urmare, contestația la executare va fi analizată doar raportat la cheltuielile de executare stabilite la data de 22.07.2015. Adresa de înființare a popririi pentru suma de 2.763,5 lei poartă asupra unei valori totale formate din trei componente:
- suma de 1.203,5 lei, cheltuieli de judecată din hotărârea judecătorească reprezentând titlul executoriu, asupra acestora neputându-se interveni, astfel cum dispune articolul 713 din Codul de procedură civilă din 2010 potrivit căruia nu pot fi primite apărări de fond atunci când titlul executoriu este o hotărâre judecătorească;
- suma de 320 lei reprezentând cheltuieli de executare din încheierea din data de 10.03.2014 menținute de sentința civilă 4516/3.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, asupra căreia nu se mai poate interveni pentru că operează puterea lucrului judecat care împiedică reanalizarea problemei chiar dacă valoarea este cuprinsă într-un act de executare distinct;
- suma de 1.240 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc, asupra dreptului la onorariu neputându-se de asemenea interveni ca urmare a puterii lucrului judecat a hotărârii judecătorești indicate în paragraful precedent, controlul în prezenta cauză urmând a se realiza doar asupra modalității de calcul a sumei și asupra respectării limitelor pentru fiecare modalitate de executare silită a debitorului.
Astfel, din încheierea aflată la filele 124 și 125 din dosarul cauzei, executorul judecătoresc reține că sunt realizate două tipuri de executare silită, prin poprire pentru cheltuielile de judecată rezultate din titlul executoriu și executarea silită directă pentru obligația de a face.
Pentru executarea silită a cheltuielilor de judecată din dosarul de fond, în sumă de 1.2013,5 lei au fost stabilite cheltuieli de executare de 120 lei, la care se adaugă TVA. Pentru executarea obligației de a face au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 880 lei, la care se adaugă TVA.
Instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
În același sens, din jurisprudența mai sus evocată rezultă și că statul nu poate invoca prescripția extinctivă a executării silite pentru a paraliza valorificarea drepturilor de către creditori întrucât acesta are obligația de a executa din oficiu obligațiile care îi incumbă.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu privire la cheltuielile de executare, se constată că suma de 120 lei pentru executarea silită a cheltuielilor de judecată se încadrează în plafonul maxim al executării prin poprire, de 10% din debitul valorificat.
Cu privire la obligația de a face, aceasta se încadrează la punctul 2 din tabelul onorariilor prevăzut în OMJ 2550/2006, natura executării fiind directă întrucât vizează valorificarea de către creditor a dreptului întocmai cum a fost stipulat în titlul executoriu, pentru persoana juridică valoarea maximă fiind de 5.200 lei plus TVA, în prezentul dosar onorariul fiind stabilit la nivelul sumei de 880 lei plus TVA, inferior față de plafonul maxim.
Astfel, se poate observa că actul normativ anterior citat nu cuprinde expres onorariul pentru ”obligația de a face” însă prin corelarea cu articolul 887 din Codul de procedură civilă din 2010, având în vedere că cea de a treia linie a punctului 2 al tabelului din Ordinul 2550/2006 prevede prin sintagma ”etc.” un caracter neexhaustiv al enumerării, rezultă că nu există niciun motiv rezonabil de a exclude calculul onorariului executorului pentru dosarul de executare din prezenta cauză.
De asemenea, din analiza punctului 2 al Ordinului se constată că pentru executarea directă împotriva unei persoane juridice onorariul maxim este de 5.200 lei, indiferent de forma de executare directă realizată.
P. urmare, ținând seama de considerentele mai sus expuse, în baza articolului 669 din Codul de procedură civilă din 2010 se va dispune respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de prevederile articolului 453 din Codul de procedură civilă din 2010 care stabilesc dreptul la recuperarea lor în beneficiul părții câștigătoare, se va lua act că acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatorul M. B. P. P. G. - sector 6, București, SPL INDEPENDENTEI, nr. 291-293, în contradictoriu cu intimatul T. V. F. - sector 2, București, TONY B., nr. 34, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3.05.2016.
P., Grefier,
I. D. G. D.
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8015/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 7416/2016. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
