Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 16648/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentinta civila nr._

Ședința publică din 23.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. C. B.-T.

Grefier: G. I. S.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatorul G. D. M. in contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare + suspendare executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2015, apoi la 23.11.2015când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2014, sub nr._ contestatorul G. D. M. a solicitat în contradictoriu cu intimații C. SA D. BUCURESTI, S. F. R. C. & T. A. R. și M. V. M., admiterea prezentei contestații, anularea somațiilor si a tuturor actelor de executare emise și îndeplinite în dosarele de executare, precum și anularea încheierilor de încuviințare a executării silite pronunțate in cauza de Judecătoria Sector 3 si a executării silite înseși; anularea titlurilor executorii ce constituie temeiul pornirii executării silite in dosarele de executare, urmând a constata că faptele contravenționale reținute au fost săvârșite de către intimata M. V. M.; suspendarea executării silite în aceste dosarele de executare până la soluționarea prezentei contestații la executare. Totodată, a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că la data de 27.08.2014 i s-a comunicat faptul că s-a pornit executare silită împotriva sa în dosarele de executare, pentru faptul că perioada octombrie 2010-ianuarie 2011, ar fi circulat pe drumurile publice autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, fără a avea rovinietă valabilă.

A arătat că acest lucru nu este adevărat, întrucât nu a condus acest autovehicul în perioada menționată și mai mult, a înstrăinat acest autoturism la data de 14.03.2008 către intimata M. V. M..

Totodată, a arătat că nu a primit nici proces-verbal de contravenție, ce constituie titluri executorii, de la agentul constatator, fiind astfel pus în imposibilitatea de a formula plângere-contravențională.

A considerat că este abuziv și nelegal să fie sancționat contravențional și cu atât mai puțin executat silit, pentru fapte de care nu este vinovat și de care nu a avut măcar cunoștință, așa cum prevăd disp. OG nr. 2/2001 și cele ale disp. art. 662 și urm. din C.pr.civ.

A constatat că în actele de executare silită îndeplinite se regăsesc erori care au drept consecință nulitatea acestora, precum sediul creditoarei, domiciliul său somația, convocarea și comunicarea actelor către debitor, vinovăția acestuia.

Referitor la titlurile executorii, respectiv procesele-verbale de contravenție încheiate pentru acest autoturism în 2010-2011, sunt lovite de nulitate, persoana vinovata fiind intimata M. V. M..

În drept a invocat dispozițiile art. 711 și urm. din C.pr.civ.

In dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și încuviințarea probei testimoniale. Au fost anexate înscrisuri prezentei cereri.

La data de 25.03.2015 intimata C. a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

In motivare a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat ca autovehiculul aparținând G. D. M. circula pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila. In scopul sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, a fost emis procesul verbal in cauza, in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

A arătat că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum, legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, in interiorul termenului de 6 luni. In ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției in cauza, a arătat că aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările si completările ulterioare.

A precizat că, întrucât constatarea faptei s-a realizat in mod electronic si nu personal de către agentul constatator, a arătat ca spetei sunt aplicabile in mod prioritar dispozițiile O.G. nr. 15/2002 ca lege speciala raportata la legea generala de constatare a contravențiilor, respectiv O.G. nr. 2/2001, coroborat cu normele Legii nr. 455/2001.

De asemenea, a solicitat constatarea faptul ca in cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției in cauza este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.

A susținut că stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul C. - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșită de utilizator si in consecința si recuperarea creanțelor aferente.

A apreciat că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actului sancționator, atâta vreme cat acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale si nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care sa atragă nulitatea acestuia.

A solicitat să se facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 alin. 2 NCPC si sa respingă motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins in titlu executoriu, întrucât contestatorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului-verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001. Mai mult decât atât, contestatorul a avut cunoștință despre faptul ca, cumpărătorul autoturismului in cauza nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.24 alin.2 litera d) din Ordinul nr. 1501/2006, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii si eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările si completările ulterioare, cat si obligațiile stabilite in contractul de vânzare-cumpărare, încă din momentul comunicării procesului-verbal in cauza.

În drept a invocat dispozițiile art. 205 din C.pr.civ.

In dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 14.08.2015 a formula cerere de modificare a acțiunii prin care a solicitat chemarea in judecata si a paratului M. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea titlurilor executorii in temeiul cărora s-a pornit executarea silita in dosarele de executare, urmând a constata ca faptele contravenționale reținute au fost săvârșite si de către paratul M. Danuț.

La termenul de judecată din data de 06.11.2013, instanța a admis excepția netimbrării capetelor de cerere privind suspendarea executării silite, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care se solicită anularea proceselor-verbale puse în executare, precum și a motivelor de fapt și de drept aferente și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților S. F. R. C. ȘI Ț. A. R., M. V. M. și M. D..

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

I. În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1336/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/30.03.2011.

II. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1337/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 27.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/30.03.2011.

III. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1338/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/30.03.2011.

IV. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 26.11.2013, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/03.06.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 26.11.2013, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 3563/2013 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 17.01.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/03.06.2011.

V. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 26.11.2013, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/03.06.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 26.11.2013, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 3562/2013 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 16.01.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/03.06.2011.

VI. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1339/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 06.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/30.03.2011.

VII. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/22.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1405/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 04.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/22.03.2011.

VIII. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/22.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1406/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 12.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/22.03.2011.

IX. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 08.01.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 08.01.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 71/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 27.01.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/30.06.2011.

X. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.04.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/12.05.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.04.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 1338/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 16.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/12.05.2011.

XI. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 27.02.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/25.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 27.02.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 2882/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 20.03.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/25.03.2011.

XII. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 27.02.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/25.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 27.02.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 2883/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 28.03.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/25.03.2011.

XIII. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 26.11.2013, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/03.06.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 26.11.2013, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 3564/2013 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 07.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/03.06.2011.

XIV. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.04.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/12.05.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.04.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 5866/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/12.05.2011.

XV. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.04.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/12.05.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.04.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 5865/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 30.04.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/12.05.2011.

XVI. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.04.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/12.05.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.04.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 5867/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/12.05.2011.

XVII. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 22.04.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/12.05.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 22.04.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 5868/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 13.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/12.05.2011.

XVIII. Prin cererea înregistrată pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R. la data de 06.02.2014, intimata a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului în baza titlului reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/18.03.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.

Prin încheierea din data de 06.02.2014, s-a admis cererea formulată de creditoarea intimată și s-a deschis dosarul de executare silită nr. 2174/2014 pe rolul S. F. R. C. și Ț. A. R..

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 24.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a creantei de 28 euro, echivalent in lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioara datei achitarii tarifului, plus cheltuieli de executare, impotriva debitoarei-contestatoare, in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . nr._/18.03.2011.

În drept, potrivit art. 711 alin. 1 teza I C.., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

În ceea ce privește motivul invocat de către contestator prin cererea formulată referitoare la necomunicarea proceselor-verbale de contravenție, instanța apreciază că este întemeiat.

Conform art. 25 alin. (1) din OG nr.2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. (2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.

În speță, procesele-verbale puse în executare de către intimată au fost comunicate prin afișare.

Potrivit art. 37 din OG nr.2/2001 - împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Rezultă așadar că doar procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile (care potrivit art. art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale), constituite titlu executoriu.

Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

De asemenea, instanța reține că prin Decizia ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Or, in speță intimata nu a încercat comunicarea proceselor-verbale puse în executare prin poștă, cu aviz de primire, astfel că, procedând direct la comunicarea actului sancționator prin afișare la domiciliul petentului, intimata nu a procedat la o comunicare legală.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt subsidiare una față de cealaltă, comunicarea prin afișare fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire Comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Prin urmare, instanța apreciază că în lipsa comunicării proceselor-verbale de contravenție puse în executare prin poștă cu aviz de primire, nu s-a realizat în fapt o comunicare valabilă a acestora.

În măsura în care, doar procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu și cum în lipsa unei comunicări valabile, termenul de introducere a plângerii contravenționale nu a început să curgă, instanța apreciază că procesele-verbale puse în executare nu constituie titluri executorii, nefiind împlinit termenul de 15 zile de la comunicare, în care se poate formula plângere.

Față de toate cele de mai sus arătate, în baza dispoz. art. 719 alin. 1 C., instanța dispune anularea tuturor actelor de executare efectuate și a încheierilor de încuviințare a executării silite pronunțate în dosarele de executare 1336/2014, 1337/2014, 1338/2014, 3563/2013, 3562/2013, 1339/2014, 1405/2014, 1406/2014, 71/2014, 5869/2014, 2882/2014, 2883/2014, 3564/2013, 5866/2014, 5865/2014, 5867/2014, 5868/2014 și 2174/2014 aflate pe rolul S. F. R. C. ȘI Ț. A. R..

În raport de dispoz. art. 9 alin. 2 C., instanța urmează să ia act că contestatorul înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează capetele de cerere privind suspendarea executării silite, ca netimbrate.

Respinge capetele de cerere prin care se solicită anularea proceselor-verbale de constatare a contravenției puse în executare silită, precum și a motivelor de fapt și de drept aferente, ca inadmisibile.

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu intimații S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. (C. RO_) cu sediul in sector 3, București, ., ., . V. M. cu domiciliul in sector 2, București, ., ., .>M. D. cu domiciliul in ., .. 151A, ., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea formulată de contestatorul G. D. M. (CNP_) cu domiciliul in sector 4, București, ALE TERASEI, nr. 4, ., . in contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI (J_, CUI_) cu sediul in sector 6, București, .. 401A.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 1336/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 13.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 1337/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 27.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 1338/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 13.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 3563/2013 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 17.01.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 3562/2013 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 16.01.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 1339/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 06.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 1405/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 04.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 1406/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 12.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 71/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 27.01.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 5869/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 16.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 2882/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 20.03.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 2883/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 28.03.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 3564/2013 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 07.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 5866/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 13.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 5865/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 30.04.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 5867/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 13.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 5868/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 13.05.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014.

Anulează toate actele de executare din dosarul de executare nr. 2174/2014 al S. F. R. C. ȘI Ț. A. R. precum și încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 24.02.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._ .

Ia act că contestatorul înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.11.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. B.-T. G. I. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI