Plângere contravenţională. Sentința nr. 70/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 70/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 70
Ședința din publică din data de 11.01.2016
Instanța constituită din :
Președinte: L.-D. R.
Grefier: C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul S. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNCIPIULUI BUCUREȘTI-SECTOR 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, personal care se legitimează cu CI . nr._, lipsă fiind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost declinat de la Judecătoria Sectorului 6 București și se află la primul termen de judecată în fața acestei instanțe.
Instanța pune în discuție contradictorie excepția de necompetență teritorială privind soluționarea cauzei.
Petentul lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 06.08.2015 sub nr._, contestatorul S. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNCIPIULUI BUCUREȘTI-SECTOR 6 anularea procesului verbal . nr._ din 18.07.2015.
În motivare contestatorul a menționat că solicită anularea procesului verbal întrucât acesta a fost întocmit în lipsa sa.
În drept cererea nu a fost întemeiată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București în temeiul art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 și a solicitat admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare Judecătoriei Sectorului 5 București.
În concluzie intimata a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întemeiat.
În dovedire intimata a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 24.11.2015 Judecătoriei Sectorului 6 București a admis excepția de necompetență teritorială.
Prezentul dosar a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 11.12.2015, iar la termenul de judecată din data de 11.01.2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.07.2015, emis de către intimatul D., petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.2 pct.25 din Legea nr.61/1991 republicată, deoarece s-a constatat că în data de 18.07.2015 pe Bulevardul Unirii nr. 25, petentul a provocat scandal în stradă.
Potrivit art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Din procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, rezultă că fapta contravențională s-a săvârșit și a fost constatată în data de 18.07.2015, în București, pe Bulevardul Unirii nr. 25, iar din verificările efectuate din oficiu (filele 8 – 9) reiese faptul că locul săvârșirii presupusei fapte se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 București, iar nu în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Potrivit art.32 alin.1 din OG nr.2/2001, competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.
Fiind vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, art. 129 alin. 2 pct.3 din codul de procedură civilă prevăd că necompetența este de ordine publică atunci când pricina e de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere faptul că fapta contravențională a fost săvârșită în raza de competență teritorială a Sectorului 4 București, precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența teritorială de soluționare a cererii formulate de contestatorul S. C., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNCIPIULUI BUCUREȘTI-SECTOR 6, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3 în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.-D. R. C. O.
← Pretenţii. Sentința nr. 16/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Pretenţii. Sentința nr. 6336/2012. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|