Pretenţii. Sentința nr. 333/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 333/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 333/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 333

Ședința publică din data de 18.01.2016

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: A. P.

Grefier: A. L.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A. DE P. . R. A. T. și R. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare, la ordine, au lipsit părțile.

Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că, reclamanta nu a depus înscrisurile solicitate de către instanță, după care:

Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 din N.C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 24.02.2015, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . solicitat, în contradictoriu cu pârâții RUSIANU D. și RUSIANU A. T., obligarea acestora la plata sumei de 3846,95 lei reprezentând obligații de întreținere restante și penalități de întârziere aferente perioadei august 2013- decembrie 2014, 50 lei fond de reparații și 100 lei fond de rulment.

În motivare, reclamanta a arătat că până la data înaintării dosarului către instanță a comunicat în scris debitorilor contravaloarea debitului și a penalităților, însă aceștia nu s-au prezentat în vederea achitării.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legea nr. 230/2007, art. 50, art. 46, art. 47, coroborat cu dispozițiile art. 111-113 Cod proc civ.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri (filele 8-66).

Acțiunea este scutită de taxă de timbru conform art.50 alin.2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviința și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând lucrările dosarului instanța constată următoarea situație de fapt:

Pârâții RUSIANU D. și RUSIANU A. T. sunt proprietari ai apartamentului nr. 54 din București, .. 32B, ..

Apartamentul descris mai sus este situat în imobilul administrat de Asociația reclamantă, aceasta din urmă fiind în drept să calculeze și să pretindă plata cheltuielilor de întreținere și a celorlalte cheltuieli care au fost hotărâte de Adunarea generală a membrilor asociației.

Conform evidențelor depuse de reclamantă și necontestate de pârâți, potrivit art. 12 lit. d din HG nr. 1588/2007, aceștia nu au achitat cotele de întreținere restante pe perioada august 2013- decembrie 2014, aferente apartamentului nr. 54 din București, .. 32B, .. ( f 16-66)

Instanța, referitor la cotele de întreținere solicitate de reclamantă pe perioada august 2013- decembrie 2014, constată că potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietari au obligația să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor asociației de proprietari, iar conform art.49 alin.2 din același act normativ termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. În măsura în care unul dintre proprietari este nemulțumit de suma fixată ca și cotă de contribuție, este în drept să conteste, potrivit art. 12 din HG nr. 1588/2007.

Conform susținerilor reclamantei, pârâții figurează în prezent în evidențele asociației cu un debit de 2600,31 lei ( 208,83 lei +2391,48 lei), datorat pentru neîndeplinirea obligației de a achita cheltuielile de întreținere comune aferente perioadei august 2013- decembrie 2014. ( f 8)

Pârâții nu a formulat întâmpinare și nu au făcut dovada contestării sumelor, potrivit art. 12 din Hotărârea nr. 1588/2007, deși aveau această obligație, în cazul în care ar fi existat contestație asupra sumei, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanță, afișată pe lista de plata. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

In cauza de fata, reclamanta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal al Adunării Generale a Proprietarilor încheiat la 01.09.2011 prin care s-a hotărât perceperea de penalități în cota de 0,2% pe zi de întârziere. ( f 10-11)

În aceste condiții, reclamanta, prin listele de întreținere aferente lunilor august 2013- decembrie 2014, a dovedit existența creanței reprezentând debit principal – contravaloarea cotelor de contribuție pentru perioada anterior menționată și a penalităților de întârziere, acestea din urmă fiind în cuantum de 1096,64 lei ( 973,41 lei +123,23 lei).

În conformitate cu prevederile art. 24 alin 1, alin 2 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007, în scopul asigurării fondurilor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. De regulă, fondul de rulment se dimensionează astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociația de proprietari în anul expirat, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflației, iar în cazurile asociațiilor de proprietari nou-înființate, prin constatarea și însușirea experienței în domeniu a unor asociații de proprietari echivalente ca mărime. Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afișate pe lista de plată.

Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 24 alin.5 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007, asociația de proprietari va constitui un fond pentru repararea părților de construcții/instalații aflate în proprietate comună, fond cu perioada de folosire limitată, care va depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli.

Potrivit tabelului aflat la fila 8 din dosar pârâții datorează și suma de 150 lei reprezentând fond de reparații și fond de rulment.

Pe cale de consecință instanța va admite acțiunea și în baza art.46 și art.49 din Legea nr.230/2007 va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 2600,31 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere datorate pentru perioada august 2013- decembrie 2014, suma de 1096,64 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal aferente perioadei august 2013- decembrie 2014, suma de 50 lei reprezentând fond de reparații și suma de 100 lei reprezentând fond de rulment .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. DE P. .>, C.:_, cu sediul în București, .. 32B, ., în contradictoriu cu pârâții R. A. T., CNP:_, cu domiciliul în București, .. 32B, ., sector 3, și R. D., CNP:_, cu domiciliul în G., .. C8, ., ..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2600,31 lei reprezentând cheltuieli întreținere pentru perioada august 2013- decembrie 2014, suma de 1096,64 lei penalități de întârziere pentru perioada august 2013- decembrie 2014, suma de 100 lei fond de rulment și suma de 50 lei fond de reparații.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

A. P. A. L.

Red. Jud. A.P.

Thred. A.P./5 ex.

18.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 333/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI