Contestaţie la executare. Sentința nr. 1466/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1466/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1466/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
....
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1466
Ședința publică de la 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. O. P.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA I. FNI 2009 TÂRGU M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, prin consilier juridic cu delegație la dosar (fila 158), lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, intimata a depus la dosar note scrise prin care invocă excepția autorității de lucru judecat în raport de dosarul nr._/301/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București.
Instanța, constatând că nu sunt întrunite toate condițiile pentru a opera autoritatea de lucru judecat, respinge excepția ca neîntemeiată.
Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.
Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea, prin consilier juridic, solicită admiterea contestația la executare astfel cum a fost formulată, și să se constate că actele dosarului de executare au fost anulate; cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 19.09.2013, contestatoarea S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA I. FNI 2009 TÂRGU M., lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării sentinței civile nr. 3691/08.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În motivare, contestatoarea a susținut că prin hotărârea menționată, ce constituie titlu executoriu, a fost validată poprirea înființată de B. C., Tanurca și Asociații în dosarul de executare nr. 147/2013, fiind obligată să plătească, în limita creanței de 4.060.594,50 lei, suma datorată debitoarei CNVM.
A considerat că se impune lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării sentinței civile respective, întrucât nu datorează sume de bani către creditoare, iar comisioanele lunare sunt achitate către ASF, iar nu către AAAS, persoana juridică care a preluat obligațiile CNVM.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711, art. 718 și urm. Cod procedură civilă.
Au fost atașate actele din dosarul de executare nr. 147/2013 al B. C., Tanurca și Asociații.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât contestatoarea este obligată, în calitate de terț poprit, să plătească sumele pe care le datora debitoarei CNVM.
Analizând actele dosarului instanța reține că, prin sentința civilă nr. nr. 3691/08.04.2013 a Judecătoriei sectorului 4, a fost admisă în parte cererea de validare a popririi formulată de ASOCIAȚIA I. FNI 2009 TÂRGU M., în contradictoriu cu debitoarea CNVM și cu terțul poprit S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., terțul poprit fiind obligat să plătească creditoarei, în limita creanței de 4.060.594,50 lei, suma datorată debitoarei.
În baza acestui titlu executoriu, la data de 07.05.2013 intimata a solicitat B. C., Tanurca și Asociații începerea executării silite, fiind format dosarul de executare nr. 147/2013.
Prin decizia civilă nr. 367/11.02.2014, Tribunalul București a admis recursul formulat de terțul poprit, a modificat în parte sentința recurată și a respins cererea de validare a popririi, în întregime, ca nefondată.
Potrivit art. 702 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, în cazul în care s-a desființat titlul executoriu executarea silită încetează.
În condițiile în care prin contestație s-a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării unei hotărâri judecătorești care și-a pierdut forța executorie, iar executarea silită a încetat, instanța va respinge contestația ca rămasă fără obiect.
Va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S. DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA S.A., cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 16, sector 4, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA I. FNI 2009 TÂRGU M., cu sediul în Târgu M., .. 22, camera 24, județul M., ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.I.P./Dact.D.E./4ex.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 1473/2015.... → |
---|