Contestaţie la executare. Sentința nr. 787/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 787/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 787/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

....

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 787

Ședința publică de la 22.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. O. P.

GREFIER – D. L. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimatul B. D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, s-au atașat la dosar relațiile solicitate de la B. Asociați D. G., L. G. și M. P.. Învederează, în continuare, că prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, contestatorul a solicitata judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței, la prima zi de înfățișare cu părțile legal citate, în temeiul art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 60 de zile.

Instanța respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant, invocată prin întâmpinare, constatând că la răspunsul la întâmpinare s-a atașat mandatul pe care contestatorul l-a acordat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București pentru introducerea contestației la executare.

Instanța, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea procesului și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 01.04.2014 contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. D., anularea somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 14.03.2014, emise de B. Asociați D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 243/2014.

În motivare, contestatorul a arătat că este nelegală începerea executării silite atâta timp cât nu a primit o solicitare din partea creditorului în vederea îndeplinirii de bunăvoie a obligației.

A susținut că executorul judecătoresc nu a respectat dispozițiile OG nr. 22/2002, întrucât nu i s-a dat posibilitatea să plătească voluntar, în termenul de grație de 6 luni, menționat de acest act normativ. De asemenea, a arătat că nu se pot stabili cheltuieli de executare înăuntrul termenului respectiv, singura sumă ce poate fi percepută fiind cea aferentă unei notificări.

A considerat că onorariul executorului judecătoresc depășește limitele legale, prin adăugarea TVA. Mai mult, onorariul este vădit disproporționat raportat la activitatea prestată de acesta.

A invocat faptul că în mod nejustificat executorul a inclus în cheltuielile de executare onorariul de avocat în cuantum de 1.500 lei, deși nu este prevăzut în titlul executoriu, și care este vădit exagerat față de activitatea efectiv desfășurată, astfel încât se impune diminuarea acestuia.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă, OG nr. 22/2002.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, întrucât nu rezultă din probele administrate intenția debitorului de executare benevolă a obligației și nici demersurile făcute pentru obținerea fondurilor necesare.

A menționat că onorariul executorului a fost legal stabilit, fiind legală adăugarea TVA, care este un impozit indirect, ce trebuie suportat în final de către debitor.

A învederat că onorariul avocatului este proporțional cu activitatea efectiv desfășurată și cu valoarea creanței urmărite.

Au fost atașate actele din dosarul de executare nr. 243/2014 al B. Asociați D. G., L. G. și M. P..

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că în mod nelegal s-au emis actele de executare atâta timp cât și-a manifestat dorința de a achita voluntar obligația, comunicând în acest sens o adresă intimatului la data de 03.02.2014, prin care i-a pus în vedere să depună anumite documente necesare efectuării plății.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:

La data de 16.01.2014 intimatul a solicitat B. Asociați D. G., L. G. și M. P. începerea executării silite împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6765/03.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 849/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul București, prin care debitorul a fost obligat la plata sumei de 86.316,55 lei, cu titlu de despăgubiri.

La data de 14.03.2014 executorul a întocmit o încheiere prin care a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 9.927,19 lei, din care 7.472,65 lei onorariu executor, cu TVA inclus, și 1.500 lei onorariu avocat.

Prin somația emisă la aceeași dată executorul a pus în vedere debitorului să achite debitul și cheltuielile de executare.

Nu vor fi reținute apărările contestatorului privind lipsa unei solicitări de îndeplinire a obligației din partea creditorului. Debitorul este dator să își execute obligația fără a fi necesară o astfel de cerere, din moment ce a fost parte în dosarul care s-a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu. Inițiativa plății trebuie să aparțină debitorului, pentru a evita executarea silită și achitarea unor costuri suplimentare.

Adresa emisă de contestatoare la data de 03.02.2014, prin care aducea la cunoștință creditorului faptul că trebuie să depună o . înscrisuri în vederea punerii în executare a titlului executoriu, a fost emisă ulterior începerii executării, însă nu reprezintă un demers propriu al acesteia, ci este un răspuns la solicitările creditorului de efectuare a plății.

Deși nu avea această obligație, creditorul a solicitat plata voluntară, prin adresele înregistrate la debitoare la datele de 20.12.2013, respectiv, 13.01.2014, fără ca debitoarea să dea curs acestor solicitări.

Instanța mai reține că la data de 01.04.2014 s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică București.

În conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, creditorul este obligat să comunice debitorului o somație, iar în cazul în care plata nu se face din cauza lipsei fondurilor, debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația, termen care curge de la data primirii somației.

Se constată că intimatul a îndeplinit obligația prevăzută mai sus, comunicând debitorului somația, în condițiile cerute de lege. Trebuie menționat că în cuprinsul somației executorul judecătoresc a învederat debitorului incidența prevederilor OG nr. 22/2002.

Însă, dispozițiile legale amintite nu instituie un termen de grație în favoarea debitorilor, ci acordă posibilitatea acestora să invoce amânarea plății în situația în care nu există fondurile necesare, împrejurare ce urmează a fi adusă la cunoștința executorului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Mai mult, în urma înființării popririi suma urmărită a fost indisponibilizată și consemnată la dispoziția executorului, fapt ce atestă că debitorul deținea fonduri.

În consecință, instanța consideră că nu au fost încălcate prevederile OG nr. 22/2002, în mod legal executarea fiind continuată potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, instanța apreciază că stabilirea cheltuielilor de executare nu este condiționată de trecerea termenului de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002.

Interpretarea dată de contestator prevederilor acestui act normativ, conform căreia nu pot fi stabilite cheltuieli de executare înainte de expirarea termenului de 6 luni este eronată. Obligația stabilită printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, conform art. 622 alin. 1 Cod procedură civilă. În cazul în care debitorul nu execută obligația, creditorul este îndreptățit să se adreseze organului de executare competent, conform alin. 2.

Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”

Este de observat că legiuitorul nu folosește termenul notificare, comunicare sau unul echivalent, ci pe cel de „somație”, care are o semnificație distinctă, fiind un act de executare cu o importanță deosebită în faza executării silite, așa cum rezultă din dispozițiile art. 667 Cod procedură civilă.

Prevederile OG nr. 22/2002 sunt incidente din momentul începerii executării silite și se coroborează cu normele ce reglementează această materie în Codul de procedură civilă, scopul legiuitorului fiind de a preveni situația ca executarea să provoace disfuncționalități în activitatea unei instituții publice. Suntem în prezența a două proceduri de executare distincte, cea reglementată de OG nr. 22/2002 grefându-se pe cea de drept comun, în același timp, constituind o particularitate a acesteia.

Din moment ce executarea a fost demarată, cheltuielile de executare sunt cele stabilite de art. 37 din Legea nr. 188/2000, prin raportare la valoarea debitului, și nu cele aferente unei notificări, așa cum susține debitorul.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 669 Cod procedură civilă conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare silită și până la data realizării obligației prin executare voluntară.

Contestatorul ar fi putut evita plata cheltuielilor de executare dacă și-ar fi îndeplinit obligația anterior formulării de către creditor a cererii de începere a executării silite.

În consecință, instanța consideră că în mod corect au fost stabilite cheltuielile de executare prin raportare la valoarea debitului.

Referitor la cuantumul onorariului executorului, instanța reține că, potrivit art. 39 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/2000, pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Raportat la cuantumul debitului, onorariul executorului respectă dispozițiile amintite, fiind legală adăugarea de către executorul judecătoresc a taxei pe valoarea adăugată la limita maximă a onorariului.

Astfel, potrivit art. 125 și urm. din Codul Fiscal, taxa pe valoarea adăugată (TVA) este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii.

Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.

În conformitate cu art. 137 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni.

Din analiza textelor legale amintite rezultă că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte TVA, ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor, în baza art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă.

Dacă s-ar interpreta în sensul invocat de contestatoare, s-ar ajunge în situația ca executorul judecătoresc să nu poată încasa efectiv onorariul maxim prevăzut de lege, deoarece ar fi nevoit să vireze către bugetul statului o cotă de 24%, corespunzătoare TVA, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 prin care au fost stabilite limitele onorariului.

Din moment ce o dispoziție legală permite executorului să încaseze un onorariu maxim, trebuie interpretată în sensul ca ea să își producă efectele, conform regulilor generale de interpretare a normei juridice.

De asemenea, o interpretare contrară ar conduce la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile, plătitoare de TVA.

Instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea TVA la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă, acest mod de calcul fiind în concordanță cu regulile care reglementează TVA.

De asemenea, includerea onorariului de avocat în cheltuielile de executare este legală, atâta timp cât judecata și executarea silită sunt cele două faze ale procesului civil, reclamantul având dreptul de a fi asistat juridic pe tot parcursul procesului.

Referitor la cuantumul onorariului, nu are relevanță faptul că executorul este cel care emite actele de executare, activitatea avocatului fiind una complementară, axată în principal pe consultanță și pe corespondența cu executorul și cu celelalte instituții implicate.

Nu trebuie omis nici faptul că apărătorul are obligația de a achita o . taxe și impozite către stat, respectiv, baroul unde își desfășoară activitatea, astfel încât suma efectiv încasată este substanțial diminuată.

Față de cele expuse, instanța consideră că onorariul în cuantum de 1.500 lei este rezonabil și nu se impune reducerea.

Față de cele expuse, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul ales în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul B. D., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat I. M., cu sediul în București, .. 3, ., sector 4, ca neîntemeiată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.I.P./Dact.D.E./4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 787/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI