Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 504/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 504/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 504/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 504
Ședința publică de la data de 19 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.-R.
GREFIER: P. C.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de petentul B. M. B. ȘI M. A. M., în contradictoriu cu creditorii N. NICUȘOR, S. ȘTEFANACHE, B. G., C. A., C. L. V. și debitorul C. NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE, având ca obiect: încuviințare executare silită--perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin Încheierea de ședință din data de 16.06.2011, când judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155, ind.1, alin.1 Cod procedură civilă, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către petent precum și faptul că, potrivit referatului întocmit la data de 07.01.2015, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției perimării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra excepției perimării de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 17.05.2011, sub dosar nr._, petentul B. M. B. ȘI M. A. M. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, la cererea creditorilor N. NICUȘOR, S. ȘTEFANACHE, B. G., C. A., C. L. V., împotriva debitoarei C. NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE.
Din verificarea actelor de la dosar se constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.06.2011, când s-a suspendat cauza în temeiul art. 155, ind.1, alin.1 Cod procedură civilă ca urmare a neîndeplinirii de către petent a obligației de a depune la dosar dovada calități de moștenitor a creditoarei C. C. A., pentru C. C. N., obligație instituită în sarcina acestuia sub sancțiunea suspendării judecării cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Perimarea este sancțiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, și care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
În cauză, termenul de perimare începe să curgă de la data când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155, ind.1, alin.1 Cod procedură civilă, respectiv data de 16.06.2011.
Având în vedere această dată, instanța reține că a trecut mai mult chiar de un an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au efectuat nici un demers pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, în temeiul art. 248 și următoarele Cod procedură civil, având în vedere că nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare prevăzută de art. 249 - 250 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu, urmând a constata perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect încuviințarea executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de petentul B. M. B. ȘI M. A. M., cu sediul în București, ., ., sector 4 în contradictoriu cu creditorii N. NICUȘOR, S. ȘTEFANACHE, B. G., C. A., C. L. V., toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. N., cu sediul în București, ..2-24, .. B, . și debitoarea C. NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE cu sediul în București, ., sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. -R. P. C.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 802/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 508/2015.... → |
---|