Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 14143/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA S. 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.11.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. R.

GREFIER: D. I. G.

Pe rol, se află soluționarea acțiunii formulată de reclamantul P. S. 4, cu sediul în București, .. 6-16, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul S. G., cu domiciliul în București, .. 86, sector 4 și intervenientul .-prin administrator P. G. I., cu sediul în București, ., sector 4, având ca obiect – obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin consilier juridic și intervenientul prin consilier juridic, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței faptul că a fost depusă la dosar de către reclamantă, dovada achitării onorariului de expert cu ordinul de plată nr. 5381/16.10.2015.

Se mai referă de asemenea că pârâtul S. G. a depus la dosar note scrise, însoțite de un set de înscrisuri, iar expertul a depus precizări, prin care arată că expertiza judiciară dispusă în cauză a rămas fără obiect, întrucât, cu ocazia efectuării expertizei pe teren, părțile au prezentat în copie Autorizația de construire.

Instanța constată că s-a depus la dosar autorizația de construire.

Consilierul juridic al reclamantului arată că într-adevăr s-a comunicat de la Direcția de Urbanism faptul că s-a emis autorizația de construire, sens în care depune la dosar adresa nr. P. 8._ /12.11.2015, însoțită de un set de înscrisuri.

Consideră că, față de obiectul cererii și față de procesul verbal de contravenție, autorizația de construire corespunde procesului verbal de contravenție, există și un memoriu tehnic atașat, prin care s-a intrat în legalitate, consolidare, extindere și supraetajare.

Solicită respingerea cauzei, ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește onorariul de expert, față de faptul că aceasta nu a mai executat expertiza, solicită ori restituirea în totalitate a onorariului, ori diminuarea acestuia în raport de actele efectuate de expert.

Cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Consilierul juridic al intervenientei . solicită respingerea cererii formulată de reclamant, întrucât așa cum a arătat, această clădire este nelegal constituită, întrucât nu respectă prevederile legale reglementate de art. 612 și art. 615 C.civil, nu respectă obligațiile de însorire și nici normele de protecție pentru securitatea la incendiu.

Precizează că această autorizație nu prevede nimic cu privire la aceste aspecte, nu are atașat acordul lor notarial în calitate de vecin cu imobilul lipit la calcan pentru emiterea autorizației și construirea acestei clădiri.

Arată că își menține cererea formulată împotriva pârâtului S. G., apreciind că acesta nu a adus în legalitate construcția edificată în mod ilegal, iar proba pe care a propus-o apreciază că este câștigată cauzei, solicitând efectuarea expertizei.

Precizează că se obligă să achite contravaloarea onorariului de expert, in integralitate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii principale, urmând să se disjungă cererea principală de cererea de intervenție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.11.2014, sub nr._/4/2014, reclamantul P. SECTOR 4 BUCURESTI a chemat în judecată pe pârâtul S. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul de a intra in legalitate prin desfiintarea lucrarilor executate ilegal, respectiv sa desfiinteze stalpii de beton armat si armatura metalica executata pentru consolidarea corpului de cladire situata pe limita din spate a proprietatii, la adresa din Bucuresti, .. 86, sector 4.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr. 34/15.07.2011, încheiat de inspectorii din cadrul Directiei Inspectie si Control, s-a constatat că pârâtul a executat, fara a detine autorizatie de construire, lucrari de constructii constand in dezafectarea partiala a corpului de proprietate, cladire situata pe limita din spate a proprietatii si consolidarea corpului de cladire la care s-au executat lucrari de dezafectare, constand in executarea unor stalpi din beton armat si armatura metalica, imobilul fiind situat in Bucuresti, .. 86, sector 4.

Reclamanta a mentionat ca prin procesul-verbal de contraventie paratul a fost sanctionat cu suma de 1000 lei si i s-a pus in vedere contravenientului ca pana la data de 01.02.2012 sa obtina autorizatia de constructie sau, in caz contrar, desfiintarea constructiei si aducerea imobilului la starea initiala pana la data de 01.03.2012, insa paratul nu s-a conformat masurilor dispuse.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, republicată, modificată și completată.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

Reclamantul a atașat cererii de chemare în judecată înscrisuri, in copie.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instantei pentru a propune probe in aparare.

La data de 21.04.2015, . a formulat cerere de interventie in interes propriu, solicitand obligarea paratului la desfiintarea tuturor constructiilor si lucrarilor de constructii realizate fara autorizatie de construire in Calea S. Voda nr. 86, sector 4, precum si stabilirea unui termen limita de executare a obligatiei de desfiintare a acestora; la readucerea la starea initiala a imobilului mentionat, prin refacerea constructiilor demolate fara autorizatie de demolare, precum si stabilirea unuitermen limita de exercitare a acestei obligatii; la respectarea servitutilor legale reglementate de art. 612 si 615 C.civ. si la respectarea obligatiei de insorire prevazute de art. 3 din Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014; cu cheltuieli de judecata.

Cererea a fost legal timbrata.

Prin incheierea din data de 30.06.2015 instanta a incuviintat in principiu cererea de interventie principala formulata de ..

Prin incheierea din data de 22.09.2015, instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, iar pentru reclamant si intervenienta in interes propriu si proba cu proba cu expertiza in constructii.

La data de 13.11.2015 paratul a depus la dosar, in copie, autorizatia de construire nr. 516/_/15.10.2015 emisa de Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti, invederand ca aceasta cauza a ramas fara obiect.

La termenul din data de 17.11.2015, reclamantul, prin consilier juridic a invederat, de asemenea, ca cererea principala a ramas fara obiect, avand in vedere ca paratul a obtinut autorizatia de construire pentru lucrarile executate.

Avand in vedere ca paratul a obtinut autorizatia de construire pentru lucrarile executate, depunand la dosar autorizatia de construire nr. 516/_/15.10.2015 emisa de Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti, instanta constata ca cererea principala a ramas fara obiect, urmand a fi respinsa ca atare.

Intrucat cererea a ramas fara obiect inainte de efectuarea expertizei in constructii dispusa de instanta, avand in vedere ca reclamantul a achitat onorariul de expert in cuantum de 500 lei, instanta va dispune restituirea catre reclamant a onorariului de expert, in cuantum de 500 lei, achitat in contul Biroului Local de Expertiza de pe langa Tribunalul Bucuresti prin ordinul de plata nr. 5381/16.10.2015.

Reținând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art. 453 C.proc.civ., il va obliga pe acesta la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Insa, intrucat cererea de interventie principala nu este in stare de judecata, instanta disjunge cererea principala de cererea de interventie principala si va acorda termen pentru solutionarea cererii de interventie principala la data de 19.01.2016, C16, ora 09:00, pentru cand se vor cita reclamanta . si paratul S. G., . ce se va forma.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Dispune restituirea catre reclamant a onorariului de expert, in cuantum de 500 lei, achitat in contul Biroului Local de Expertiza de pe langa Tribunalul Bucuresti prin ordinul de plata nr. 5381/16.10.2015.

Respinge cererea principala formulată de reclamantul P. S. 4, cu sediul în București, .. 6-16, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul S. G., cu domiciliul în București, .. 86, sector 4 și intervenientul .-prin administrator P. G. I., cu sediul în București, ., sector 4, ca ramasa fara obiect.

Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Disjunge cererea principala de cererea de interventie principala si acorda termen pentru solutionarea cererii de interventie principala la data de 19.01.2016, C16, ora 09:00, pentru cand se vor cita reclamanta . si paratul S. G., . ce se va forma.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel care va fi depus la Judecatoria S. 4 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 17.11.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. RomanDode I. G.

Red.th.red.Jud.A.R./5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI