Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3140/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3140/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3140/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3140
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ din data de 11.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
GREFIER: L. L. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial”, privind pe reclamanta D. I. L., în contradictoriu cu pârâtul D. A. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat substituient Buica C., care depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular și delegația de substituire, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul substituient al reclamantei depune la dosar extras de pe portal și menționează faptul că există înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București un alt dosar cu același obiect, dosar în care s-a fixat termen la data de 25.03.2015 și în respectivul dosar vor solicita conexarea la prezenta cauză.
Instanța, întrucât problema competenței trebuie discutată cu prioritate față de o eventuală excepție de litispendență, pune în discuție competența acestei instanței și invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 și declinarea cauzei în favoarea Judecătoria Sectorului 3 București.
Având cuvântul cu privire la excepția invocată, apărătorul reclamantei apreciază că este vorba despre o competență alternativă și a ales Judecătoria Sectorului 4.
Instanța reține cauza spre soluționare sub aspectul excepției necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ reclamanta D. I.-L., în contradictoriu cu pârâtul D. A.-D., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună partajul judiciar al bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei acestora, încheiate la data de 20.10.2004 și desfăcută prin Sentința civilă nr. 5874/12.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a avut o contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune, realizând, atât anterior, cât și în timpul căsătoriei cu pârâtul, venituri net superioare celor încasate de acesta, solicitând instanței să constate o cotă de contribuție de 90% în favoarea sa în ceea ce privește dobândirea bunurilor comune. De asemenea, reclamanta a învederat instanței că masa partajabilă este compusă din: apartamentul nr. 92 situat în București, .. 16, ., sector 3 și autoturism Ford Mondeo fabricat în anul 2004.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 669 și urm. C.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale, probei cu expertiza și a probei cu interogatoriul pârâtului.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5430,7 lei.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că la data de 28.07.2014 a înregistrat la Judecătoria Sectorului 4 București, sub nr. dosar_/4/2014, o cerere de partaj în contradictoriu cu reclamanta din prezenta acțiune, D. I.-L., urmând a solicita conexarea dosarului menționat la prezentul dosar.
Pârâtul a arătat că nu recunoaște contribuția majoritară a reclamantei de 90% la dobândirea bunurilor supuse partajului, susținând că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
La primul termen de judecată din data de 11.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București și a pus în discuția părților declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Conform art. 117 alin. 1 C.proc.civ., “cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul”, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, “dispozițiile legale menționate se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor…de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.”
Normele mai sus menționate prin care se stabilește competența teritorială în materia partajului unui imobil sunt imperative, aspect dedus din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 Cod procedură civilă care prevăd că părțile pot conveni, în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Având în vedere cele enunțate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și în întâmpinare, instanța reține că în masa partajabilă este inclus un imobil, respectiv apartamentul nr. 92 situat în București, .. 16, ., sector 3, astfel că în cauza de față competența de soluționare revine instanței în circumscripția căreia este situat imobilul.
Față de considerentele prezentate mai sus, văzând și dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă cu referire la cele ale art. 117 C., instanța va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Declină competența de judecată a cauzei privind pe reclamanta D. I. L., cu domiciliul ales la C.. av. D. I. T. din București, ., . și domiciliul actual ales în București, sector 4, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul D. A. D., cu domiciliul ales la numita D. G. în București, ., ., . Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. B. L. L. F.
Red./Dact./ Jud. A.M.B./5 ex./04.2015
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
DATA
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Vă aducem la cunoștință faptul că, prin Sentința civilă nr. 3140/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind declinată competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cu nr._, privind pe reclamanta D. I. L. și pârâtul D. A. D., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dosarul_ al Judecătoriei Sectorului 4 București, cusut și numerotat, este compus dintr-un volum cu …….. file și are atașat dosarul cu nr._ /a1 al Judecătoriei Sectorului 4 București, compus dintr-un volum cu 5 file.
Vă mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. BraduFlorentina L. L.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
DATA
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Vă aducem la cunoștință faptul că, prin Sentința civilă nr. 3140/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind declinată competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cu nr._, privind pe reclamanta D. I. L. și pârâtul D. A. D., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dosarul_ al Judecătoriei Sectorului 4 București, cusut și numerotat, este compus dintr-un volum cu …….. file și are atașat dosarul cu nr._ /a1 al Judecătoriei Sectorului 4 București, compus dintr-un volum cu 5 file.
Vă mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. BraduFlorentina L. L.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3145/2015. Judecătoria... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 02/2015.... → |
---|