Pensie întreţinere. Sentința nr. 3145/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3145/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3145/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3145
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. M. B.
GREFIER: F. L. L.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâtul N. M., având obiect „pensie de întreținere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fața de lipsa părților la prima strigare a cauzei, în temeiul art. 104, alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere formulată de către pârât, prin care solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată, formulată de reclamant, după care:
Instanța, verificând din oficiu la primul termen de judecată competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Nodul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant, reține cauza în pronunțare cu privire la renunțarea la judecată.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei, civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 27.10.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamantul N. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata către reclamant a unei pensii de întreținere în cuantum de o pătrime din veniturile realizate de pârât.
În fapt, se arată de către reclamant faptul că, prin Sentința civilă nr. 6155/09.04.1998 de Judecătoria Sectorului 2 București, prin care s-a pronunțat divorțul părinților săi, a fost încredințat spre creștere și educare tatălui său. A mai arătat reclamantul că a beneficiat de susținere financiară din partea pârâtului numai până la împlinirea vârstei de 20 de ani, ulterior acesta nemaiîndeplinindu-și această obligație. S-a învederat instanței că reclamantul se află în continuarea studiilor, fiind student în anul al 3-lea la Universitatea Politehnica București.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 499, 527, 528, 529, 530 și art. 532 din Noul Cod Civil.
Au fost depuse la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: certificat naștere reclamant, carte identitate reclamant, adeverință, diplomă de bacalaureat, minuta Sentinței civile nr. 6155/09.04.1998.
La data de 31.12.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, iar în subsidiar, stabilirea în sarcina sa și în favoarea reclamantului a unei pensii de întreținere cu luarea în considerare a împrejurării că pârâtul mai are în întreținere un copil minor.
Pârâtul a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: certificat de căsătorie, certificat de naștere N. T.-A., carte de identitate pârât.
La data de 02.02.2015, anterior primului termen de judecată, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
Față de poziția procesuală exprimată de reclamant, instanța a stabilit termen dispunând citarea părților în vederea discutării cererii de renunțare.
La termenul de judecată stabilit, pârâtul nu s-a prezentat, dar a depus punct de vedere cu privire la renunțarea reclamantului la judecată, solicitând instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de acesta.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 406 C.proc.civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, iar cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială….dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.”
Potrivit art. 406 alin. 6 Cod procedură civilă, „renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului…”
Instanța, având în vedere poziția procesuală manifestată de către reclamant, exprimată în scris prin cererea depusă la dosar data de 02.02.2015 (f. 25), în temeiul art. 406 Cod procedură civilă, va lua act că reclamantul a renunțat la judecată în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406 C.proc.civ., ia act de renunțarea reclamantului N. M., cu domiciliul în Focșani, . Grivița nr. 23, județ V., la judecată în cauza privind pe pârâtul N. M., cu domiciliul procesual ales la av. D. A. L. din București, ., parter, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. B. L. F. L.
Red./Dact./Jud. AMB/ 4 ex/04.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 15/2015.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|