Contestaţie la executare. Sentința nr. 157/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 157/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 157/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 157
Ședința publică din data de 08.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de contestatoarea Z. A., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata prin consilier juridic, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că:
- pricina se află la primul termen de judecată, s-a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 126 lei și nu s-a solicitat judecarea în lipsă;
- în cauză a fost formulată întâmpinare, după care,
Intimata prin consilier juridic arată că intimată în prezenta cauză este Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, acesta fiind cea care a emis titlul executoriu.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Intimata prin consilier juridic arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2015 cu nr. de mai sus, contestatoarea Z. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr._/03.07.2015, precum și suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Cererea a fost legal timbrată cu 126 lei taxă judiciară de timbru.
La data de 29.10.2015, intimata a depus întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129alin. 2 pct. 3 Cod proc.civ, „necompetența este de ordine publică: 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.
Totodată, potrivit art. 130 Cod proc.civ „(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.
Instanța constată că la data de 19.10.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 138/2014, prin care a fost modificat Codul de procedură civilă, inclusiv art. 651 alin. 1, care prevede că „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.
Instanța reține că în speță, executarea silită a început după data de 19.10.2014 (când a intrat în vigoare Legea nr. 138/2014), titlul executoriu fiind emis la data de 03.07.2015.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 24 C.p.c. (care prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .), instanța reține că, în prezenta cauză, întrucât executarea silită a început după . Legii nr. 138/2014, sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014.
Or, în speță, instanța reține că domiciliul debitoarei, respectiv Z. A., se afla, la data sesizării organului de executare, în București, ., ., ., sector 2, motiv pentru care, în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 C. pr. civ., va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea Z. A., cu domiciliul ales la cabinet de avocat N. N. din București, Sector 5, ..33, ., Sector 5, CNP:_, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București, cu sediul în București, Sector 4, ..50-54, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. V.F./Gr.A.G.B. 4 ex/14.01.2016
← Validare poprire. Sentința nr. 154/2016. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 73/2016. Judecătoria... → |
---|