Contestaţie la executare. Sentința nr. 9351/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9351/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 9351/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9351
Ședința publică din data de 08.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimații L. M., R. L., C. L. M., B. D. L., D. L. G. L., D. F. G., T. A., C. I. C., O. G., C. I., P. D. I., P. AL. E., B. R., L. V., P. A., Ș. C., V. L., M. I., T. A., T. E., A. E., A. V. și M. C. G., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită – întoarcere executare.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16.03.2015 cu nr._/299/2015, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună în contradictoriu cu intimații L. M., R. L., C. L.-M., B. D.-L., D. L.-G.-L., D. F.-G., T. A., C. I.-C., O. G., C. I., P. D.-I., P. AL. E., B. R., L. V., P. A., S. C., V. L., M. I., T. A., T. E., A. E., A. V. și M. C. G., anularea actelor de executare încheiate de B. Paviliu B. în dosarul de executare nr. 89/2012, respectiv somația nr. 89/2012, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 09.03.2015 și rapoartele de expertiză extrajudiciară. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și întoarcerea executării silite prin raportare la actele contestate.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, următoarele:
- începerea executării silite somația menționată este nelegală, deoarece este încălcat principiul autorității de lucru judecat față de efectul juridic al sentinței civile nr. 2516/2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, rămasă definitivă; astfel, contestatoarea a invocat excepția autorității de lucru judecat față de această sentință;
- în cauză a intervenit prescripția dreptului de a cere și efectua executarea silită; astfel, termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței penale ce constituie titlul executoriu, respectiv 04.06.2009 și s-a împlinit la data de 04.06.2012; contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere și efectua executarea silită;
- au fost încălcate prevederile O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, susținând că termenul de grație de 6 luni începea să curgă de la data preluării obligațiilor CNVM de către aceasta. Totodată, în raport de prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că nu s-a respectat procedura obligatorie instituită de prevederile acestui act normativ, întrucât creditorul nu s-a adresat instituției pentru a solicita punerea în executare de bună voie a titlului și putea proceda la executarea silită numai dacă instituția publică nu își îndeplinea obligația de plată în termenul de 6 luni.
- în ceea ce privește procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și actualizare debit, contestatoarea a susținut că nu s-a prezentat un calcul detaliat al cheltuielilor de executare, iar în interiorul termenului de 6 luni executorul nu putea decât să calculeze cheltuieli pentru categoria ”notificare și alte acte de procedură” (20-400 lei), conform prevederilor anexei 1 a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/2006. Totodată, s-a mai susținut și că au fost încălcate prevederile art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind onorariul maximal, apreciindu-se că dispoziția legală privind onorariul trebuie interpretată restrictiv, astfel încât nu trebuie depășită sub nicio formă, nici prin adăugarea TVA-ului.
- în ceea ce privește onorariul de avocat, s-a susținut că era necesar a se obține de către creditori un titlu executoriu separat pe calea unei acțiuni în pretenții, întrucât acest onorariu reprezintă în fapt cheltuieli de judecată, iar mai mult, era necesar și a se face dovada acestui onorariu, care are și un cuantum exagerat de mare ce nu se justifică.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată s-a contestat și valoarea despăgubirilor stabilite, invocându-se faptul că executorul judecătoresc nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penală nr. 164A/18.06.2008 a Curții de Apel București, iar contestatoarea a precizat și că nu poate verifica dacă executorul a ținut cont și de unitățile care au fost răscumpărate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 387, 411, 399, 403 alin. 1 și 404 C.pr.civ., O.G nr. 22/2002, Legea nr. 92/2011, Legea nr. 116/2011, O.U.G. nr. 51/1998.
În temeiul art. 7 din O.G nr. 22/2002, contestația a fost scutită de plata taxelor de timbru.
Legal citați, intimații au formulat întâmpinare (filele 217-222 vol. II), solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. Au arătat că nu există autoritate de lucru judecat, actele contestate în prezentul dosar fiind diferite de cele ce au făcut obiectul dosarul nr._/4/2013 soluționat de Judecătoria Sectorului 4 București. Au mai arătat că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită (debitorul îndeplinind acte voluntare de executare de natură a întrerupe cursul prescripției) și că nu au fost încălcate dispozițiile OG nr. 22/2002. Cu privire la cheltuielile de executare, au susținut că acestea au fost stabilite în mod legal, raportat la sumele datorate de către debitor, conform rapoartelor de expertiză întocmite în dosarul de executare.
Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept, iar intimații nu au indicat probele de care înțeleg să se folosească în dovedirea apărărilor.
La solicitarea instanței, B. Paviliu B. a comunicat copia dosarului de executare nr. 89/2012 (filele 129-300 vol. I, 1-216 vol. II).
Prin sentința civilă nr. 7220/21.04.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015 cu nr._ .
La data de 22.06.2015, în urma solicitării instanței, intimații au depus la dosar un înscris prin care au precizat că moștenitorii defuncților P. A. și A. V. sunt P. A., respectiv A. V..
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, a calificat excepțiile invocate de către contestatoare ca apărări de fond, urmând să se pronunțe asupra acestora odată cu fondul cauzei.
Analizând actele dosarului, pe baza aspectelor invocate, pe baza dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 01.06.2012, pe rolul B.E.J. Paviliu B. a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de intimați pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, formându-se în acest sens dosarul de executare nr. 89/2012 al B.E.J. Paviliu B..
Prin sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, astfel cum a fost modificată în apel prin decizia penală nr. 164/A/18.06.2008 a Curții de Apel București, s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente . SOV Invest SA, . și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.798 părți civile, constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației, începând de la data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia, cu modificări, atât în recurs cât și în apel.
În cadrul dosarului de executare mai sus menționat s-au întocmit rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciară de către expert M. M. L. prin care s-a procedat la calcularea debitului datorat de către contestatoare fiecărui intimat (lucrările expertizei extrajudiciare fiind desfășurate în perioada 01.12._13), iar la data de 21.05.2013 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal prin care a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 35.325,05 lei (fiind depuse la dosarul de executare inclusiv dovezile privind achitarea onorariului de avocat).
La data de 21.05.2013, executorul judecătoresc a emis o somație de plată cu prin care a pus în vedere debitoarei A.A.A.S. să achite debitul actualizat (respectiv 442.633,45 lei), plus cheltuielile de executare, precum și adrese de înființare a popririi.
La data de 05.06.2013, AAAS a formulat contestație la executare împotriva somației și a procesului-verbal de cheltuieli de executare emise la data de 21.05.2013, iar cauza a făcut obiectul dosarului nr._/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București, care prin sentința nr. 2516/20.03.2014, rămasă definitivă, a admis contestația la executare și a anulat actele menționate.
În motivare, instanța a reținut, în esență, că „Expertul a stabilit suma datorată creditorilor prin raportare la valoarea unității de fond la momentul ultimei tranzacționări, care, în opinia expertului, coincide în marea majoritate a cazurilor cu data de 24.05.2000, data încetării activității Fondului Național de Investiții. Or, instanța de apel a precizat în mod expres că valoarea unităților de fond va fi cea din momentul achiziționării acestora, despăgubirile fiind corespunzătoare sumelor inițial investite. Trebuie observat că toți creditorii au dobândit unitățile de fond prin mai multe operațiuni, efectuate în perioade diferite, astfel încât debitul trebuia calculat avându-se în vedere fiecare operațiune în parte, și nu prin raportare la ultima tranzacție. Pe de altă parte, expertul se află în eroare pentru că în perioada mai 2000, creditorii nu au achiziționat unități de fond, ci au cerut răscumpărarea acestora, la valoarea din acel moment, respectiv, 103.390 lei ROL. Cererile nu au fost soluționate favorabil, însă expertul a calificat cererea de răscumpărare ca fiind ultima operațiune din certificatul de investitor, cu consecința reținerii acelei valori în vederea calculării debitului. Prin urmare, s-a produs debitoarei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de executare, executorul având obligația de a proceda la stabilirea debitului prin utilizarea metodei de calcul corecte, urmând a emite în mod corespunzător actele de executare. P. considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 399 și urm. Cod procedură civilă, instanța va anula admite contestația și va anula somația, procesul verbal de cheltuieli de executare și rapoartele de expertiză din dosarul de executare nr. 89/2012 al B. Paviliu B. A.”.
Între timp, având în vedere și practica instanțelor de judecată în acest sens, intimații creditori au procedat la efectuarea unor noi rapoarte de expertiză extrajudiciară, întocmite de către expert M. M. L., prin care s-a procedat la calcularea debitului datorat de către contestatoare fiecărui intimat (lucrările expertizei extrajudiciare fiind desfășurate în perioada 15.08._13)
La data de 09.03.2013 executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal prin care a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 35.151,45 lei (fiind depuse la dosarul de executare inclusiv dovezile privind achitarea onorariului de avocat).
La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis o somație de plată cu prin care a pus în vedere debitoarei A.A.A.S. să achite debitul actualizat (respectiv 426.052,82 lei), plus cheltuielile de executare.
În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate, instanța face trimitere la dispozițiile relevante din codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc:
„Art. 399. Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Art. 403. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Art. 404. alin. 1. Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Art. 4041. alin. 1. În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Art. 3717. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. P. actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
(3) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
(4) P. sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.
Totodată, instanța citează dispozițiile relevante din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii:
„Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Conform Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, în vigoare de la 26.04.2013:
„Art. II. (1) A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. (2) A. pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită. (3) Executarea obligațiilor de plată ale Autorității pentru Administrarea Activelor Statului prevăzute la alin. (1) se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului.”
Conform Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești:
„Art. 7. Executorul judecătoresc are următoarele atribuții: a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe; e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească; f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă; g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă; h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz; i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.
Art. 39. (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Pe fondul cauzei, analizând criticile contestatoarei, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
- referitor la faptul că începerea executării silite somația menționată este nelegală, deoarece este încălcat principiul autorității de lucru judecat față de efectul juridic al sentinței civile nr. 2516/2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, rămasă definitivă;
Instanța reține, așa cum a arătat mai sus, că respectiva cauză a avut într-adevăr aceleași părți, însă a avut ca obiect anularea somației și a procesului-verbal de cheltuieli de executare emise de executorul judecătoresc la data de 21.05.2013, în dosarul de executare nr. 89/2012.
Or, prezenta cauză are ca obiect anularea somației și a procesului-verbal de cheltuieli de executare emise de executorul judecătoresc la data de 09.03.2015 în dosarul de executare nr. 89/2012, tocmai ca urmare a admiterii contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/4/2013.
Prin urmare, este evident că cele două cauze au obiecte diferite, astfel că nu suntem în prezența unei autorități de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile art. 1201 Cod civil, cu privire la tripla identitate de părți, obiect și cauză.
- în ceea ce privește aspectul că în cauză a intervenit prescripția dreptului de a cere și efectua executarea silită;
Instanța reține, așa cum a arătat și contestatoarea, că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței penale ce constituie titlul executoriu, respectiv 04.06.2009, urmând a se împlini la data de 04.06.2012.
Or, cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 01.06.2012 (f. 130, vol. 1), deci în interiorul termenului de prescripție.
Astfel, în baza art. 4052 alin. 1 lit. b C.p.c. de la 1865 („Cursul prescripției se întrerupe: b. pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”), cursul prescripției a fost întrerupt la această dată (01.06.2012), de la care a început să curgă un nou termen de prescripție, care la rândul său a fost întrerupt pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare, potrivit art. 4052 alin. 1 lit. d C.p.c.
Pe cale de consecință, instanța reține că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului de a cere și efectua executarea silită.
- instanța nu poate primi drept argument valid nici aspectul referitor la nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Din analiza acestui din urmă text legal instanța stabilește că nu rezultă o amânare automată a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu (un termen de grație) în toate cazurile, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
În speță, instanța arată că intimata a somat inițial debitoarea contestatoare la data de 21.05.2013, iar ulterior la data de 09.03.2015. Între momentul acestor somări și până în prezent, au trecut mult mai mult de 6 luni, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri. P. a beneficia de aceste dispoziții, contestatoarea trebuia să facă dovada întreprinderii de demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare achitării obligațiilor sale.
Mai mult, în virtutea dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 22/2002 sus-citate, debitoarea contestatoare avea posibilitatea de a solicita ordonatorilor principali virarea unor credite bugetare suplimentare sau o rectificare bugetară în acest sens, dispunând de un interval rezonabil pentru aceste demersuri, având în vedere că sentința penală nr. 423/20.03.2007 a devenit irevocabilă la data de 04.06.2009, prin decizia penală nr. 2098 din data de 04.06.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (în condițiile în care sentința civilă nr. 2516/2014 a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 la data de 20.03.2014, deci la mai mult de 6 luni de la somația din 21.05.2013).
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este, de asemenea, în sensul celor arătate de instanță, conturând o jurisprudență constantă începând cu hotărârea din 19.03.1997 pronunțată în cauza Hornsby contra Greciei, conform căreia dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o decizie judecătorească definitivă și obligatorie sa rămână inoperantă față de una dintre părți, executarea unei hotărâri judecătorești trebuind astfel considerată ca făcând parte din „proces” în sensul art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea Europeană a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. Aceeași optică jurisprudențială a fost menținută și în cauzele ulterioare, printre care hotărârile în cauzele Ș. împotriva României și T. împotriva României.
- referitor la cuantumul valorii despăgubirii, instanța reține că despăgubirile au fost în mod corect calculate, conform titlului executoriu, prin expertizele extrajudiciare efectuate de expertul contabil (respectiv cele care au fost întocmite a doua oară, după ce primele expertize extrajudiciare au fost anulate de instanță). P. a ajunge la suma finală de executat, expertul contabil a avut în vedere valoarea efectivă a unităților la data investiției, înmulțită cu numărul de unități, pornind de la datele cuprinse în carnetul de investitor. Expertul a actualizat suma obținută cu rata inflației prin aplicarea procentului de inflație publicat de Institutul Național de S., în acord cu dispozițiile art. 3712 alin. 3 C.p.c., potrivit procesului-verbal de actualizare a sumelor din data de 10.10.2012.
În ce privește critica în sensul că unii dintre creditori au răscumpărat unitățile de fond, instanța constată că nu s-a făcut dovada în acest sens de către contestatoare, aceasta având sarcina probei conform art. 1169 din Codul civil de la 1864. Pe cale de consecință, instanța nu reține drept întemeiat acest argument.
Instanța reține că prin decizia penală nr. 164 A/18.06.2008, astfel cum a fost citată de însăși contestatoare, Curtea de Apel București a stabilit criterii alternative, iar nu cumulative de cuantificare și acordare a despăgubirilor civile (carnete de investitor, confirmări de sold, ordine de plată, chitanțe și alte acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare). Cu alte cuvinte, copia carnetului de investitor conformă cu originalul este suficientă, conform criteriilor stabilite de Curtea de Apel București, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
Mai mult, chiar dispozițiile din Reglementările interne privind administrarea și funcționarea Fondului Național de Investiții prevăd la art. 8 alin. 2, citat de contestatoare, că deținerea de unități de fond este dovedită de carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plată, chitanțe sau alte acte doveditoare ale achiziției. Printr-o interpretare gramaticală se deduce faptul că enumerarea este una exemplificativă, mijloacele de dovedire fiind enumerate alternativ („sau alte acte”), iar nu cumulativ („și”).
- cu privire la procesul-verbal de cheltuieli de executare din data de 09.03.2015, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuantumul onorariului executorului judecătoresc încadrându-se în limitele prevăzute de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, sus-citat, fiind adecvat activității desfășurate de executor, care a inclus înregistrarea cererii de executare silită, efectuarea demersurilor la instanța de judecată în vederea încuviințării cererii, precum și la expertul contabil și înființarea popririi.
Referitor la adăugarea T.V.A. la cuantumul onorariului maximal al executorului judecătoresc, instanța arată că taxa pe valoarea adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii. Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.
Instanța arată că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte T.V.A., ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor.
Astfel, dacă executorul judecătoresc ar trebui să includă T.V.A. în onorariul maxim stabilit de lege, s-ar ajunge în situația în care acesta ar încasa veniturile maximale permise de lege, diminuate cu 24%, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile legale. De asemenea s-ar ajunge la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile plătitoare de T.V.A.
În consecință, instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea T.V.A. la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă. Prin urmare, instanța stabilește ca fiind neîntemeiate criticile contestatoarei în acest sens.
De asemenea, instanța nu poate reține faptul că aceste cheltuieli au fost calculate global fără a se prezenta defalcat ceea ce reprezintă, acest argument fiind contrazis de modul în care a fost întocmit procesul-verbal în care se enumeră fiecare categorie de cheltuieli, după cum s-a arătat de instanță mai sus, în cadrul analizei demersurilor de executare silită efectuate de executor.
În ceea ce privește onorariul de avocat, instanța reține că susținerile contestatoarei potrivit cărora intimații ar fi trebuit să obțină un titlu executoriu separat și că acesta ar reprezenta în fapt cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate.
Cu toate acestea, privitor la onorariul de avocat în cuantum de 20.400 lei, instanța arată că întreaga executare silită revine ca activitate principală executorului judecătoresc, conform art. 3731 alin. 6 C.p.c., potrivit căruia „În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.”
Prin urmare, demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, rolul creditorului și, implicit, al reprezentantului acestuia, limitându-se la a veghea ca executarea să nu fie tergiversată, nerevenindu-i sarcina de a efectua în concret actele de executare.
Astfel, onorariul avocatului într-un cuantum ridicat în această fază nu este în niciun fel justificat de specificul activităților de executare silită, în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare cu toate demersurile adiacente, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar: deschidere dosar, încuviințarea executării, respectiv înaintarea actelor la instanță în vederea învestirii titlului executoriu cu formulă executorie (acolo unde este cazul), deplasarea la domiciliul debitorului pentru punerea în executare a obligației cuprinse în titlul executoriu, demersuri pentru aflarea veniturilor debitorului, înființarea popririi, ridicarea popririi și, în final, închiderea dosarului de executare.
Instanța reține că, deși contestatoarea ar fi putut evita plata cheltuielilor de executare dacă și-ar fi îndeplinit obligația anterior formulării de către creditori a cererii de începere a executării silite, totuși cheltuielile de executare nu trebuie să se transforme în niciun caz într-o „amendă” în sarcina debitorului sau să constituie un venit nejustificat pentru vreo persoană.
Instanța constată că, prin decizia nr. 401/14.07.2005, Curtea Constituțională a respins neconstituționalitatea art. 274 alin. 3 din Vechiul cod civil și a decis că "instanța are dreptul de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse".
De asemenea, în practica judecătoreasca s-a decis că "instanța poate majora sau micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat" (decizia comerciala nr. 4930/25.09.2001 pronunțata de Curtea Supremă de Justiție).
Totodată, în jurisprudența sa, CEDO a statuat că "cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil" (hotărârea nr. 20/2007 în cauza I. și alții împotriva României, art. IV lit. B punctul 102, publicată în Monitorul Oficial nr. 561/24.07.2008).
Această soluție nu contravine dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora contactul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului, întrucât nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de cealaltă parte, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
În acest context, prin raportare la dispozițiile Protocolului pentru stabilirea onorariilor avocaților din oficiu, încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, ținând seama de activitatea efectiv depusă în cadrul executării silite și de complexitatea acesteia, inclusiv de numărul debitorilor (în speță acesta fiind unul ridicat), de nivelul onorariului executorului și având în vedere principiile expuse mai sus, instanța urmează să diminueze onorariul avocatului creditorilor pentru faza de executare silită la suma de 9.200 lei (respectiv 400 lei pentru fiecare creditor), reținând că acesta (în cuantumul de 20.400 lei) este vădit disproporționat și nu este în niciun caz justificat un onorariu de avocat în cuantum de 2 ori mai mare decât al executorului, în condițiile în care majoritatea activităților în faza de executare silită revin executorului și au fost realizate de acesta.
Astfel, instanța subliniază că această reducere operează doar cu privire la suma ce va fi inclusă în cheltuielile de executare și pe care debitoarea-contestatoare va fi obligată să o plătească creditorului intimat cu acest titlu, neavând nici un efect asupra raporturilor dintre părțile contractului de asistență juridică, respectiv dintre creditor și avocatul său. De asemenea, instanța arată că argumentele expuse au în vedere strict activitatea desfășurată de avocat pe parcursul derulării executării silite, iar nu și serviciile de asistență juridică oferite clientului în cadrul litigiilor în această fază (validări de poprire, contestații la executare), pentru care partea poate solicita cheltuieli de judecată, chiar în cadrul acestor proceduri, în situația în care contestatorul parte adversă cade în pretenții.
În aceeași ordine de idei, instanța apreciază că această reducere a cheltuielilor de executare prin diminuarea onorariului avocatului pentru faza de executare silită de la 20.400 lei la 9.200 lei nu afectează în vreun fel dreptul creditorului la apărare, inclusiv în faza executării silite, potrivit art. 6 CEDO, însă orice drept trebuie exercitat cu bună-credință, în limitele sale interne și externe și nu trebuie să conducă la prejudicierea altor persoane.
În privința onorariului expertului contabil, în cuantum de 2.300 lei, instanța reține că acesta nu este unul ridicat, față de expertizele realizate în cauză și de munca efectiv depusă, astfel că nu se impune nici reducerea acestuia.
Față de cele ce preced, instanța va admite în parte contestația și va anula în parte procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 09.03.2015 și actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 89/2012 deschis la B.E.J. Paviliu B.-A., în sensul că în toate aceste acte de executare onorariul de avocat va fi redus de la 20.400 lei la 9.200 lei.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada virării de sume de bani în procedura de executare silită efectuată, iar din dosarul de executare silită nu reiese că s-ar fi virat sume de bani în urma popririi înființate, instanța va respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 403 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca rămasă fără obiect.
De asemenea, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în București, Sector 1, .. Ș. Nr.50, în contradictoriu cu intimații L. M., R. L., C. L. M., B. D. L., D. L. G. L., D. F. G., T. A., C. I. C., O. G., C. I., P. D. I., P. AL. E., B. R., L. V., P. A. (decedat, moștenitoare fiind soția P. A.), Ș. C., V. L., M. I., T. A., T. E., A. E., A. V. (decedat, moștenitoare fiind soția A. V.) și M. C. G., toți cu domiciliul ales la cab de av Pelepca S. M. din București, Sector 4, ..25.
Anulează în parte procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 09.03.2015 și actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 89/2012 deschis la B.E.J. Paviliu B.-A., în sensul că în toate aceste acte de executare onorariul de avocat va fi redus de la 20.400 lei la 9.200 lei.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere executare silită.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red. FV./Dact. AGB-24 ex/05.08.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5340/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5946/2015. Judecătoria... → |
|---|
