Contestaţie la executare. Sentința nr. 5304/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5304/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-05-2016 în dosarul nr. 5304/2016

Cod ECLI: ECLI:RO:JDS4B :2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5304

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.05.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – ȘIMON R.-O.

GREFIER - C. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. C. M. în contradictoriu cu intimata B. SA, având ca obiect „contestație la executare – suspendarea executării silite”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, au răspuns contestatoarea, prin reprezentant convențional, av. N. A., cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei (fila 1), lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează instanței atașarea înscrisurilor din dosarul de executare nr. 4526/2014 solicitate către B. C. V. și M.-A. D., precum și împrejurarea că intimata a depus la dosarul cauzei note scrise, atât la data de 11.05.2016, prin e-mail, cât și la data de 12.05.2016, prin poștă, cu exemplare pentru comunicare.

Apărătorul contestatoarei solicită instanței acordarea unui termen de judecată pentru a face dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță în sarcina sa. Arată că adresa emisă de instanță și care figurează ca fiind comunicată la data de 20.04.2016 nu a ajuns în posesia sa și a luat cunoștință de dispozițiile instanței stabilite prin rezoluția din data de 11.04.2016 prin consultarea dosarului la compartimentul Arhivă al instanței, însă termenul de 3 zile a fost insuficient pentru îndeplinirea acestor obligații.

Constatând faptul că la dosarul cauzei (fila 28) este depusă dovada îndeplinirii procedurii de citare cu contestatoarea la sediul Cabinetului de Avocat Nacșu A., indicat prin cererea de chemare în judecată ca domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, instanța respinge, ca neîntemeiată, cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul convențional al contestatoarei, apreciind că în raport de data efectuării comunicării (20.04.2016), acesta a avut la dispoziție suficient timp pentru a lua cunoștință și a-și îndeplini obligațiile stabilite de instanță; având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată cu părțile legal citate, în vederea prezentării intimatei, instanța dispune lăsarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu prilejul strigării cauzei la ordinea stabilită conform listei de ședință, a răspuns contestatoare, prin apărător ales, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu dispozițiile art. 170 Cod procedură civilă, instanța comunică contestatoarei, prin reprezentant convențional, un exemplar de pe notele scrise depuse de intimată.

În temeiul art. 131 rap. la art. 713 și 650 C.pr.civ., instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, acordând cuvântul asupra acesteia.

Apărătorul contestatoarei formulează concluzii de respingere a excepției invocate de instanță, din oficiu, apreciind că Judecătoria Sector 4 București este competentă, din punct de vedere general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că este instanță de executare în circumscripția căreia se află atât sediul biroului executorului judecătoresc, cât și domiciliul contestatoarei.

În temeiul art. 132 rap. la art. 243 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare, sub aspectul soluționării excepției necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.03.2016, sub numărul_, contestatoarea G. C. M. a formulat în contradictoriu cu intimata B. SA, contestație la executare prin care a solicitata anularea actelor de executare nr. 4526/2014 și suspendarea executării silite.

În motivare, contestatoare a arătat că între intimată și GVC Interconstruct SRL a fost încheiat un contract de credit, fiind instituită ipotecă asupra unor bunuri imobile.

La momentul încasării salariului a aflat că s-a instituit poprirea asupra 1/3 din salariu, fără să fie somată cu privire la începerea executării silite.

A mai susținut contestatoarea că executorul judecătoresc a procedat în mod greșit la urmărirea garanților fideiusori, fără să fructifice ipoteca instituită prin contract și fără să încerce să se îndestuleze prin vânzarea imobilelor ipotecate.

În drept, au fost invocate disp. art. 712-717 și urm. C.pr.civ., art. 714 C.pr.civ., art. 651 C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ., art. 82 și 399 C.pr.civ., OUG 80/2008. Legea 193/200, art. 817 C.pr.civ., Legea 296/2004 și OG 13/2001.

În probațiune a solicitat încuviințare probei cu înscrisuri.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile de la filele 6-18.

Intimata nu a depus întâmpinare.

La data de 11.05.2016 intimata a depus note scrise prin care a invocat excepția tardivității, excepția netimbrării, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiate (filele 31-42).

La solicitarea instanței la dosarul cauzei au fost depuse, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile din dosarul de executare 4526/2014.

Contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile ce i-au fost puse în vedere prin rezoluția din 11.04.2014.

La termenul din data de 13.05.2016 instanța a invocat excepția necompetentei teritoriale a judecătoriei Sector 4 București și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 16.06.2014 s-a început executarea silită împotriva contestatoarei la solicitarea intimatei, conform cererii de executare silită de la fila 106 din dosarul de executare. Prin încheierea din data de 04.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul nr._/301/2014 s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva contestatoarei în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 7680/27.08.2007 și actele adiționale nr. 1 din 25.08.2008, nr. 2 din 18.09.2008, 3 din 17.09.2009, nr. 4 din 31.08.2010, nr. 5 din 15.10.2010 și nr. 6 din 18.01.2013 (încheiere fila 113 din dosarul de executare).

În drept, potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ.: „ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Conform art. 622 alin. 2 din C.pr.civ - executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare. Or, în cauză instanța constată că executarea silită cu privire la care se formulează prezenta contestație la executare a început la data de 16.06.2014, când a fost înregistrată la executorul judecătoresc cererea de executare silită.

În continuare, instanța reține că potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispozițiile din legile (…) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.pr.civ. s-a publicat la data de 16.07.2014. Prin urmare, ținând cont de cele menționate mai sus, precum și de dispozițiile art. 24 C.pr.civ. conform cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., instanța constată că pentru cererile de executare introduse înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale, respectiv înainte de 16.07.2014, se vor aplica în continuare dispozițiile art. 650 alin. 1 C.pr.civ., o interpretare contrară conducând la aplicarea retroactivă a deciziei Curții Constituționale. Or, o atare situație ar încălca atât principiul neretroactivității legii stabilit cu caracter general prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, cât și principiul special consacrat de dispozițiile art.24 și 25 alin. 1 C.pr.civ. conform căruia orice dispoziție nouă a legii de procedură se aplică numai executărilor silite începute după ., principiu care își găsește aplicarea și în cazul modificării normelor de competență ca urmare a declarării neconstituționale a unui articol din codul de procedură civilă.

Prin urmare, instanța reține că în cauză competentă de soluționare a prezentei cauzei se va stabili prin prisma dispozițiilor art. 650 C.pr.civ. și art. 713 C.pr.civ. în forma în vigoare la dată începerii executării silite. Art. 713 C.pr.civ. statua :” contestația se introduce la instanța de executare”, iar instanța de executare este, potrivit art. 650 alin. 1 C.pr.civ., judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executare. Or, în cauză sediul B. C. V. și M. D. se află pe raza sectorului 3 (.. 39, ., ., sector 3, București). Prin urmare competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sector 3 București. Instanța apreciază că nu sunt aplicabile prevederile art. 713 alin. 2 din C.pr.civ. atât timp cât executarea silită prin poprire s-a realizat pe raza Curții de apel București, unde își are domiciliul contestatoarea.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanța, în baza art. 650 alin.1 și art. 713 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu de către instanță și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu de instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoare G. C. M., CNP:_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat Neascu A., cu sediul în București, .. 64-88, ., ., în contradictoriu cu intimata B. SA, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, J_, către Judecătoria Sector 3 București..

Trimite de îndată cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Sector 3 București.

Fără cale de atac.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2016.

P. GREFIER

Red. SRO./ Tehn. SRO/.4 ex.01.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5304/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI