Contestaţie la executare. Sentința nr. 2139/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2139/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 2139/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2139
Ședința publică din data de 25 februarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte – V. S.
Grefier – V. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul B. S. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns contestatorul, prin avocat D. M., în baza împuternicirii avocațiale de la fila 37, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a pus în vedere executorului judecătoresc să depună o copie a dosarului de executare solicitat.
Urmare a verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, instanța constată că B.E.J. T. G. și M. I. a depus înscrisuri la data de 25.02.2016, și dispune lăsarea cauzei a doua strigare în vederea efectuării de verificări în acest sens.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns contestatorul, prin avocat D. M., lipsind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a depus de către executorul judecătoresc, prin serviciul Registratură, dosarul de executare solicitat.
Instanța, analizând actele din dosarul de executare, constată că procedura de executare silită este din 21.08.2014, respectiv după pronunțarea deciziei Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 650 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), iar executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 București. Față de aceste aspecte, instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Contestatorul, prin apărător, solicită instanței să aibă în vedere faptul că această competență este alternativă, iar sediul Biroului executorului judecătoresc se află în Sectorul 4 București.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocate din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2014 contestatorul B. S. a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A. contestație la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul nr. 3572/T/2014 al B.E.J.A. T. G. și M. I., solicitând anularea actelor de executare.
În drept, acesta a invocat art. 711, art. 712 alin. 2 și art. 642 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 14).
Intimata a depus întâmpinare la data de 03.11.2015 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.
Aceasta a solicitat proba cu înscrisuri.
Ca urmare a adresei instanței, s-a depus dosarul de executare sus-menționat (fila 42 și urm.).
Analizând lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În fapt, instanța reține că executarea silită a fost începută la data de 18.09.2014 (încheierea executorului de la fila 47), după declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.p.c., care stabileau competența instanței de executare în raza în care își avea sediul executorul judecătoresc, prin decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16.07.2014.
Pe cale de consecință, pentru executările silite înregistrate după data de 16.07.2014 se aplică regula de drept comun, prevăzută de art. 107 C.p.c., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.
Cu alte cuvinte, pentru executările începute după data de 16.07.2014, dar înainte de . Legii nr. 138/2014, instanța de executare este cea în a cărei rază își are domiciliul sau sediul debitorul.
Pe cale de consecință, având în vedere că debitorul contestator își are sediul în București, Sector 3, instanța stabilește că instanța de executare este, conform dispozițiilor sus-citate, Judecătoria Sectorului 3 București, care – de altfel – a încuviințat executarea silită prin încheierea din data de 04.11.2014 pronunțată în dosarul nr._/303/2014 (fila 49).
Față de cele ce preced, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu, și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia i se va trimite de îndată dosarul, conform art. 132 alin. 3 C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul B. S., cu domiciliul în București, Sector 3, . nr. 10, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Sector 6, .. 401A, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia i se va trimite de îndată dosarul.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. 11.03.2015/V.S./4 Ex./2 Ex. .>
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2335/2016. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 1961/2016. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|