Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 631/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 631/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 631/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 631
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 21.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: R. N.
Pe rol soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie privind pe petentul S. S., PRIN ..
La apelul nominal făcut în ședință de cameră de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea discutării perimării, după care, instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției de perimare, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2015 sub nr._ petentul S. S., PRIN . a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit RF_/31.10.2008.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.06.2015, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 242 alin. 1 C.proc.civ., pentru neîndeplinirea obligației petentului, de a depune la dosar contractul de credit nr. RF_/31.10.2008, purtând semnătura împrumutatului M. M., iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina petentului.
Având în vedere dispozițiile art. 416 alin.1 C.proc.civ. potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, precum și dispozițiile art. 420 C.proc.civ. potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează să admită excepția și să constate perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de învestire cu formulă executorie, privind pe petentul S. S., PRIN . cu sediul ales la B. C. C. - G., ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs ce se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. N. R.
Red. M.B./Dact. N.R./4 ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 879/2016. Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 14/2016. Judecătoria... → |
---|