Pensie întreţinere. Sentința nr. 1112/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1112/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 1112/2016
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 1112
Ședința publica de la 01.02.2016
Instanța compusa din:
PREȘEDINTE C. C.
GREFIER F. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe reclamanta G. E. , în contradictoriu cu pârâtul D. G. D. cu participarea Autorității tutelare-Primăria Sector 4 București, având ca obiect: majorare pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns reclamanta prin avocat B. V. cu imputernicire avocatială aflată la fila 8 din dosar si paratul personal, lipsind reprezentantul Autoritatii tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța verificând din oficiu la prima zi de înfățișare competența acestei instanțe, potrivit art. 113 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
La intrebarea instantei paratul arată ca este de acord cu actiunea formulată de reclamantă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de solutionat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii; cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul solicită admiterea actiunii si respingerea cererii privind cheltuielile de judecată.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată în data de 22.10.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanta G. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul D. G. D., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului D. Ianis Ș. și în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 8942 din data de 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în raport cu modificarea nevoilor creditorului întreținerii și a mijloacelor financiare ale debitorului întreținerii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că de la data pronunțării sentinței civile 8942 din data de 20.10.2014 nevoile minorului au crescut, iar costurile necesare întreținerii sale s-au mărit, minorul fiind este înscris la o grădiniță la care costurile pe zi sunt de 15 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 402, 529-533 din C.civ. și Legea 272/2004.
Cererea a fost scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 80/2013.
În dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu majorarea pensie de întreținere la suma de 300 lei având în vedere faptul că veniturile sale nete de 1542 lei și faptul că el contribuie și suplimentar la creșterea minorului.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 8942 din data de 20.10.2014 instanța a dispus ca autoritatea părintească în ceea ce îl privește pe minorul D. Ianis Ș., născut la data de 20.07.2011 să fie exercitată în comun de către ambii părinți, a stabilit locuința minorului la mamă și a obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului de 200 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 30.04.2014 și până la majoratul copilului.
În prezent, minorul, în vârstă de 5 ani, urmează cursurile grădiniței 206 din București, conform Adeverinței nr. 353 din data de 21.10.2013(f. 7). Pârâtul este angajat al NDL Frigo Logistics SRL, având un venit mediu lunar net de 1542 lei, conform Adeverinței nr. 1051 din data de 02.11.2015 (f. 13).
În drept, potrivit art. 403 C.civ., în ipoteza schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Instanța reține că potrivit art. 499 C.Civ., părinții sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Totodată, potrivit art. 529 alin. (1) C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
Astfel, o condiție pentru ca părintele să fie obligat la pensie de întreținere față de copil este, potrivit art. 524 C.Civ., starea de nevoie a acestuia din urmă, legea prezumând însă, conform art. 525 alin. (1) C.Civ., starea de nevoie a copilului, astfel că acesta nu este nevoit să facă dovada neputinței sale de a se întreține. Minorul urmează cursurile unei grădinițe, iar față de momentul stabilirii pensiei de întreținere cheltuielile de creștere și educare ale acestuia au crescut în mod evident.
Totodată, potrivit art. 527 C.civ., poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea acestora ținându-se seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora și celelalte obligații ale debitorului întreținerii.
Instanța reține că în prezent pârâtul este angajat al NDL Frigo Logistics SRL, având un venit mediu lunar net de 1542 lei, conform Adeverinței nr. 1051 din data de 02.11.2015 (f. 13) care atestă veniturile pârâtului sale nete.
Cu privire la cuantumul pensiei de întreținere, potrivit art. 529 alin. (2) C.civ., când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil. Având în vedere venitul net al pârâtului de 1542 lei și nevoile minorului, instanța va stabili o pensie de întreținere în cuantum de până la ¼ din venitul lunar net al pârâtului, respectiv în cuantum de 300 lei lunar sumă cu care ambele părți au fost de acord.
Constatând că suma de 300 lei lunar este mai mare decât suma stabilită anterior, de 200 lei lunar, instanța va dispune modificarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin Sentința civilă nr. nr. 8942 din data de 20.10.2014 și majorarea acesteia.
În ceea ce privește data de la care va opera modificarea cuantumului pensiei de întreținere, instanța reține că în cauză sunt aplicabile disp. art. 532 alin (1) C.civ., astfel că pârâtul va datora pensia de întreținere majorată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 22.10.2015 și până la împlinirea vârstei majoratului de către minor, potrivit art. 499 alin. (1) C.civ.
Prin urmare, instanța va admite cererea și va majora pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorului D. Ianis Ș., prin sentința civilă nr. 8942din data de 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, de la suma de 200 lei lunar la suma de 300 lei lunar, de la data introducerii cererii, 22.10.2015 și până la împlinirea vârstei majoratului de către minor.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cauză, instanța urmează să respingă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că pârâtul a achiesat la pretențiile reclamantei prin întâmpinare, reclamanta fiind și ea de acord cu suma de 300 lei, astfel că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 454 din C.p.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta G. E. cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., sector 4 , în contradictoriu cu pârâtul D. G. D. cu domiciliul in Bucuresti, .. 84, ., . cu participarea Autorității tutelare-Primăria Sector 4 București cu sediul in Bucuresti, .. 6-16, sector 4
Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorului D. Ianis Ș., născut la data de 20.07.2011 prin sentința civilă nr. 8942din data de 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, de la suma de 200 lei lunar la suma de 300 lei lunar, de la data introducerii cererii, 22.10.2015 și până la împlinirea vârstei majoratului de către minor.
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.C.C. Dact F.M.-5 ex.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 804/2016. Judecătoria... → |
---|