Pretenţii. Sentința nr. 521/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 521/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 521/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 521
Ședința publică din data de 20.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - N. M. C.-S.
GREFIER - E. C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari BL._ . LUICA NR. 39 și pe pârâții F. S. F. și F. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin avocat S. G., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 4), lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, asupra competenței instanței de soluționare a cauzei, consideră că Judecătoria Sector 4 București este instanța competentă să soluționeze litigiul și estimează durata procesului la 1 lună. De asemenea, depune la dosarul cauzei, în ședință publică, listele cu întrebările pentru interogatoriile pârâților.
Instanța, având în vedere că prezenta cauză se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, procedând la verificarea și stabilirea competenței conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, față de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra aspectului probatoriu.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, asupra aspectului probatoriu, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și încuviințarea probei cu interogatoriul pârâților.
În temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților, constatând că aceste probe sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea procesului.
De asemenea, instanța constată că pârâții nu au depus întâmpinare în cauză.
În ceea ce privește proba cu interogatoriul, avocatul reclamantei, față de faptul că pârâții au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal la termenul de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriul și faptul că la acest moment pârâții nu s-au prezentat, solicită aplicarea dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă referitoare la recunoașterea parțială a pretențiilor.
Instanța învederează că o să țină cont de atitudinea procesuală a pârâților pe fondul cauzei, la aprecierea probelor.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta, având cuvântul prin avocat, asupra fondului cauzei, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată, respectiv solicită obligarea pârâților, în solidar, la plata cotelor de întreținere, a fondului de reparații, a penalităților de întârziere aferente, dar și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, precizează că există la doar mențiuni în scris, cu privire la cuantumul defalcat al fiecărei pretenții, perioada aferentă, precum și dovada achitării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariului de avocat.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari ., sector 4, . a solicitat obligarea pârâților F. S. F. și F. E. la plata sumei de 3030,23 lei cu titlul de cote de întreținere pentru apartamentul 113 și a sumei de 28,5 lei, fond de reparații, ambele din perioada octombrie 2014-iulie 2015, precum și la plata sumei de 666,86 lei, penalități aferente perioadei 20.01._15 și a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a precizat că pârâții locuiesc în apartamentul nr. 113 și refuză să plătească fondul de reparații, cotele și penalitățile aferente, penalitățile fiind stabilite prin hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. constatată prin procesul verbal din 9.01.2011.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 30 alin. 1, art. 143 și urm. C.p.c, art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, Cap. III din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 230/2007 iar în dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților.
Acțiunea este scutită de taxa judiciara de timbru, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Odată cu cererea de chemare în judecată s-au depus la dosar chitanța nr. 121/11.09.2015 emisă de Cabinet de Avocat S. G., copiile proceselor verbale din 1.04.2012 și 9.07.2011, copiile sentințelor nr._/9.12.2014 și 3088 /25.03.2013 pronunțate de Judecătoria Sector 4 București, copia unui extras de carte funciară cu privire la apartamentul nr. 113 emis de OCPI București, Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 București, copiile listelor referitoare la cotele de întreținere, centralizatoare privind situația sumelor datorate pentru apartamentul 113 și modul de calcul al penalităților.
La data de 12.01.2016 reclamanta a depus cerere adițională prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 4147,62 lei cu titlul de cote de întreținere și a sumei de 39,9 lei, fond de reparații, ambele sume referitoare la perioada octombrie 2014-noiembrie 2015, precum și la plata sumei de 1431,17 lei, penalități aferente aceleiași perioade calculate de la 20.01.2015 până la 03.01.2016 și a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
În dovedire s-au depus chitanța nr. 140/11.01.2016 privind diferența de onorariu de avocat, listele referitoare la repartizarea cheltuielilor pe apartamente și centralizatoare referitoare la situația sumelor datorate pentru apartamentul nr. 113.
Cererea adițională a fost comunicată pârâților la data de 14.01.2016 prin agent procedural.
Pârâții nu au depus întâmpinare nici la cererea inițială, nici la cererea adițională.
Pentru primul termen de judecată pârâții au fost citați cu mențiunea de a se prezenta pentru administrarea probei cu interogatoriu în conformitate cu art. 203 alin. 1 C.p.c. dar nu s-au prezentat.
La primul termen instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților și a solicitat instanței să facă aplicarea art. 358 C.p.c. în ceea ce privește proba cu interogatoriul pârâților, depunând listele cu întrebările la interogatoriu.
Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza întregului probatoriu administrat în cauză și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 București în mai 2014, pârâții figurează în evidențe ca proprietari ai apartamentului nr. 113 din București, sector 4, . . . calculelor efectuate de Asociația de P., calcule ce sunt susținute de copiile listelor cu privire la cotele de contribuție la cheltuielile Asociației, pentru apartamentul nr. 113 menționat anterior există o restanță de 4147,62 lei la cotele de întreținere aferentă perioadei octombrie 2014-noiembrie 2015.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Aceeași prevedere este cuprinsă și în dispozițiile art. 32 alin.1 din H.G. nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
De asemenea, conform art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Art. 50 din Legea nr. 230/2007 stipulează că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Având în vedere calitatea pârâților de proprietari ai apartamentului pentru care se pretind cotele de întreținere, astfel cum s-a reținut mai sus, pârâții au obligația de a contribui la cheltuielile de întreținere comune prin achitarea cotelor de întreținere lunare aferente apartamentului pe care îl dețin în proprietate.
În ceea ce privește creanța pretinsă de reclamantă cu titlul de cote, instanța reține că aceasta este certă, lichidă și exigibilă, în conformitate cu art. 663 C.p.c. Astfel în raport de prevederile art. 663 alin 2, 3 și 4 C.proc.civ., o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Existența și întinderea creanței rezultă din listele depuse la dosar (acte opozabile pârâților câtă vreme nu au fost contestate) iar termenul de plată a fost depășit. De altfel, în cazul unora dintre cote, termenul este mai mare chiar de 90 de zile, acțiunea fiind astfel admisibilă, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007.
Instanța mai reține că pârâții nu au contestat existența și întinderea creanței invocate de reclamantă și nici nu au dovedit stingerea obligațiilor prin vreunul din modurile reglementate de lege.
În ceea ce privește obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere instanța reține că, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. De asemenea, alineatul al treilea al articolului menționat reglementează că sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.
Totodată, potrivit art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Așadar, penalitățile sunt datorate în temeiul legii, dar numai în urma manifestării de voință a asociației exprimată prin adoptarea unei hotărâri în acest sens.
Prin urmare, pentru a se putea percepe penalități de întârziere proprietarilor ce nu au achitat la termen obligațiile ce decurg din prezenta lege, trebuie să existe un proces-verbal care să constate o hotărâre a Asociației, valabil adoptată, care să fie în vigoare la momentul perceperii penalităților.
În cauza de față reclamanta a dovedit existența unor hotărâri cu privire la penalități prin depunerea copiei procesului verbal din 1.04.2012 iar din listele de întreținere și situația datoriei întocmite de reclamantă reiese că penalitățile au fost calculate în conformitate cu prevederile legale menționate anterior și cu hotărârea Asociației.
În consecință, în temeiul art. 49 din Legea nr. 230/2007, pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei, pe lângă suma aferentă cotelor de întreținere restante, și suma de 1431,17 lei cu titlul de penalități de întârziere pentru perioada indicată de reclamantă.
În ceea ce privește fondul de reparații, din procesul verbal încheiat la 9.07.2011 a cărui copie a fost depusă la dosar reiese existența în cadrul Asociației a unui fond de reparații.
Prin urmare, având în vedere listele întocmite lunar de Asociație cu privire la cotele de contribuție la cheltuielile Asociației, precum și dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007, instanța îi va obliga pe pârâți să plătească reclamantei și suma de 39,9 lei cu titlul de fond de reparații pentru perioada octombrie 2014-noiembrie 2015.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 451 alin. 2 și art. 452 C.p.c, instanța îi va obliga pe pârâți la plata sumei de 600 lei către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat plătit de reclamantă conform chitanțelor de la dosar. Conform art. 453 alin. 1 C.p.c, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată iar conform art. 452 C.p.c, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BL._ . LUICA NR. 39, C._, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat G. S. din București, .-102, ., . și pe pârâții F. S. F. și F. E., ambii fiind domiciliați în sectorul 4, București, ., ., ., având ca obiect pretenții, astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 4147,62 lei, cote de întreținere pentru perioada octombrie 2014-noiembrie 2015, aferente apartamentului nr. 113, suma de 39,9 lei, fond de reparații și suma de 1431,17 lei, penalități de întârziere, calculate pentru perioada 20.01.2015-3.01.2016, la cotele și fondul de reparații din perioada octombrie 2014-noiembrie 2015.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.01.2016.
Președinte, Grefier,
N. M. C.-S.E. C. B.
Red./Tehnored. Jud. N.M.C.S, Gref. E.C.B./2016/5ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 652/2016. Judecătoria SECTORUL 4... | Anulare act. Încheierea nr. 14/2016. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|