Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 8037/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8037/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 8037/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8037
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.09.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. M. C.
GREFIER: F. L. L.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta S. S. R. în contradictoriu cu pârâtul D. G., cu ascultarea autorității tutelare – Primăria Sector 4 București, având ca obiect „exercitarea autorității părintești”, cauza fiind repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, lipsind pârâtul și reprezentantul autorității tutelare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 13.06.2013, în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de perimare a acțiunii și acordă cuvântul cu privire la excepția invocată.
Reclamanta personal solicită să fie continuată judecata în acest dosar și să se stabilească domiciliul minorei.
Instanța reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției invocate.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2012 sub nr._, reclamanta S. S. R. a chemat în judecată pârâtul D. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: ca exercitarea autorității părintești cu privire la minora D. R. N. să se realizeze de către ambii părinți, conform art. 397 Cod civil; să fie stabilită locuința minorei D. R. N. la domiciliul reclamantei din București ., ., parter, ..
În drept au fost invocate prevederile art. 496 alin. 2, art. 503 și art. 506 Cod civil.
La termenul din 13.06.2013, instanța, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata cauzei, pentru lipsa părților.
La data de 08.09.2014, cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării, fixându-se termen la data de 24.09.2014, cu citarea părților.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.06.2013, când judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, respectiv de la 13.06.2013, instanța în temeiul art. 248 – 252 Cod procedură civilă urmează să admită excepția perimării, invocată din oficiu și să constate perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S. S. R., cu domiciliul în București, ., ., parter, ., în contradictoriu cu pârâtul D. G., cu domiciliul în Com. Cornetu, ., județ I. și cu domiciliul în fapt la adresa reclamantei în București, ., ., parter, ., cu ascultarea autorității tutelare – Primăria Sector 4 București, cu sediul în București, .. 6-16, sector 4, citați și prin afișare la ușa instanței.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședință publică, azi 24.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. C. L. F. L.
Red .Jud. CCM./dact.LFL /9 ex/10.2014
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1122/2015.... | Pensie întreţinere. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria... → |
---|