Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5588/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5588/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 5588/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5588/2015

Ședința din camera de consiliu de la 04 August 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. D. S.

GREFIER – D. E. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. A. și pe pârâtul M. F. PUBLICE, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 N.C.proc.civ, în temeiul dispozițiilor art. 1027 alin. 1 și 2 N.C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) N. C.proc.civ. coroborat cu art. 107 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, apreciind că probele solicitate sunt admisibile potrivit legii si de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.proc.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.proc.civ. declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrată pe rolul Judecatoriei Sector 5 Bucuresti la data de 30.04.2015, sub nr._, reclamantul M. A. a solicitat obligarea pârâtului M. F. PUBLICE la plata sumei de 900 lei reprezentând debit principal si la plata cheltuielilor de judecata reprezentand 50 lei taxa judiciara de timbru si 200 lei onorariu avocat.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr._/25.11.2013 pronunțată de Judecatoria Sector 2 Bucuresti în dosarul nr._/300/2012, a fost admisă în parte actiunea sa formulată in contradictoriu cu pârâtul M. F. PUBLICE, acesta fiind obligat la plata pretului de piață al imobilului in litigiu. Reclamantul precizează că împotriva acestei sentințe civile a formulat apel, ce a fost soluționat de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 266A/06.03.2014 si că în această fază procesuală a fost reprezentat de avocat conform împuternicirii avocatiale nr._/2014, aflate la fila 14 dosar apel. Mai arată reclamantul că apărătorul său a solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecata, insă Tribunalul Bucuresti a respins apelul formulat si nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecata. Împotriva deciziei pronunțată in apel, pârâtul M. F. PUBLICE a formulat recurs, ce a fost respins de către Curtea de Apel Bucuresti Sectia a IV-a Civilă prin decizia nr. 143R/30.01.2015, astfel că în toate cele 3 hotărâri judecatorești paratul a căzut in pretenții si datorează cheltuieli de judecata conform art. 274 C..

In drept, reclamanta a invocat disp. art. 274 si 453 C..

Cererea de chemare in judecată a fost legal timbrată, dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 50 lei fiind atasata la dosar, f. 7.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, f. 8-52.

Pârâtul nu a răspuns pretențiilor solicitate de către reclamant prin completarea formularului de răspuns sau prin alt mijloc adecvat.

Sub aspectul probatoriului, instanța a incuviintat si administrat pentru reclamant proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.

Examinând cererea formulată în raport de materialul probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._/25.11.2013, pronunțată de Judecătoria sector 2 București în dosarul nr._/300/2012, definitivă prin decizia civilă nr. 266A/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul București și irevocabilă prin decizia civilă nr. 143R/30.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. A. și s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 697.500 lei către reclamant, și a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariul de expert. Prima instanță a respins cererea privind acordarea onorariului de avocat în cuantum de 900 lei, deoarece în chitanța nr. 18/10.09.2013 nu este menționat titlul cu care s-a achitat suma menționată.

În apel, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul reclamant M. A. a solicitat obligarea apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 28/08.02.2014, cerere asupra căreia atât instanța de apel, cât și cea de recurs nu s-au pronunțat.

În baza contractului de asistență juridică nr._/02.02.2014, prin care reclamantul a fost reprezentat în procesul derulat în fața Tribunalului București în care s-a pronunțat decizia civilă sus-menționată, a fost achitată suma de 900 lei cu titlu de onorariu avocațial de către reclamant, potrivit chitanței nr. 28/08.20.2014 (f. 34).

Potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ prezentul titlu (care reglementează procedura privind cererile cu valoare redusă) se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Instanța reține că debitul pretins de reclamantă este mai mic de 10.000 de lei iar prezenta acțiune nu este inclusă între cererile care nu pot face obiectul prezentei proceduri (art. 1025 alin. 2-3 C.pr.civ.)

Conform art. 1349 alin. (1) și (2) C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane și cel care, având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Totodată, conform art. 1357 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară.

Pentru angajarea răspunderii delictuale a unei persoane sunt necesare întrunirea în mod cumulativ a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și raportul de cauzalitate.

Prin faptă ilicită se înțelege orice acțiune sau inacțiune a omului prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduce atingere dreptului subiectiv al unei persoane. Fapta ilicită a pârâtului constă în neplata cheltuielilor de judecată provocate reclamantului în procesul sus-menționat.

Astfel, instanța reține că potrivit art. 274 vechiul Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, jurisprudența în materie statuând că pot fi solicitate cheltuielile de judecată și pe calea unei acțiunii în pretenții, separată de cauza în care au fost efectuate cheltuielile respective.

Prejudiciul constituie rezultatul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite a unei alte persoane. Instanța constată că fiind vorba de un prejudiciu actual, acesta este cert fiind sigur atât în ceea ce privește existența cât și posibilitatea de evaluare. Prejudiciul, care nu a fost reparat încă, este reprezentat de suma de 900 lei.

Vinovăția este atitudinea psihică a autorului faptei ilicite față de faptă și urmările acesteia. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar ca fapta să-i fie imputabilă autorului acestuia. Pârâtul, prin neplata debitului solicitat prin sentința civilă nr._/25.11.2013, pronunțată de Judecătoria sector 2 București în dosarul nr._/300/2012, l-a forțat pe reclamant să introducă o cerere de chemare în judecată împotriva acestuia, fiind în culpă procesuală.

Cu privire la legătura de cauzalitate, instanța constată că prejudiciul suferit de reclamantă este consecința directă a faptei ilicite a pârâtului.

Potrivit regulilor generale în materia probei plății, reclamantul trebuie să facă dovada creanței sale, după care se prezumă neexecutarea, revenind pârâtului sarcina de a face dovada stingerii creanței prin plată sau prin price mod admis de lege. Reclamanta a dovedit existența în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile în sumă de 900 lei, iar pârâtului îi revenea obligația de a plăti cheltuielile de judecată provocate.

Astfel, reținând că în dosarul nr._/300/2012 al Judecătoriei sector 2 București, pârâtul a căzut în pretenții, aflându-se în culpă procesuală, iar reclamantul a cerut și nu a obținut cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial la care era îndreptățită, atât instanța de apel, cât și cea de recurs omițând să se pronunțe pe acest capăt de cerere, reclamantul a fost forțat să le solicite pe cale separată – prin prezenta acțiune – instanța urmează să admită cerera de chemare în judecată și să oblige pârâtul să plătească reclamantului suma de 900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel în dosar nr._/300/2012.

Fiind în culpă procesuală și în acest nou dosar civil, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., pârâtul urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată legal datorate în cuantum de 250 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariul avocațial, suportate de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul M. A., CNP_, cu domiciliul procesual ales in la SCPA C. & C., din București, .. 54-56, . in contradictoriu cu pârâtul M. F. PUBLICE, cu sediul in sector 5, București, ..

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel în dosar nr._/300/2012.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.08.2015.

P., GREFIER,

D. D. S. D. E. M.

S.D.D. 9 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5588/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI