Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1296/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1296/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1296/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1296

Ședința publică de la 13 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. S. L.

GREFIER: I. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul V. F. și pe pârâtul V. E., având ca obiect stabilire program vizitare minor .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de apărător, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, precum și pârâta, prin apărător, care depune la dosar împuternicire avocațială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea reclamantului, identificat cu CI . nr_, CNP_.

Instanța, verificându-și competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ., constată că este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 107 alin 1 C.proc.civ.

Reclamantul, prin apărător, arată că este de acord cu programul de vizitare solicitat de pârâtă prin întâmpinare. Depune la dosar adeverință privind veniturile realizate.

Isntanța pune în vedere părților să precizeze capătul de cerere privind pensia de întreținere având în vedere că aceasta a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 295/03.02.2010.

Reclamantul, prin apărător, arată că renunță la capătul de cerere privind pensia de întreținere.

Pârâta prin apărător arată că nu solicită pensie de întreținere, aceasta fiind stabilită prin Sentința civilă nr. 295/03.02.2010.

Instanța ia act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind pensia de întreținere.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Reclamantul, prin apărător, precum și pârâta, prin apărător, având pe rând cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, apreciind proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, ca fiind admisibilă, legală, putând duce la soluționarea cauzei, in temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 .C.proc.civ. raportat la art. 255 C.proc.civ., urmează a o încuviința.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul in dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin apărător, solicită admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta, prin apărător, solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată, stabilirea programului de vizitare astfel cum a fost stabilit prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 06.12.2013, sub nr._/303/2013, reclamantul V. F., in contradictoriu cu pârâta V. E., a solicitat să i se permită să aibă legături personale cu minorul V. M. V., născut la data de 5.12.2006.

In motivarea in fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că din căsătoria părților a rezultat minorul V. M. V., care se află în îngrijirea pârâtei, prin sentința civilă nr. 295/03.02.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu in dosarul nr._ . Reclamantul a învederat că pârâta ii interzice să aibă legături personale cu minorul. Totodată, reclamantul a arătat că se obligă să plătească pensia alimentară minorului conform cu veniturile pe care le realizează in prezent.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 397 C.civ., art. 914 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.5).

Au fost atașate acțiunii adeverință privind veniturile realizate, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 239/26.02.2013, sentința civilă nr. 295/03.02.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu, cartea de identitate a reclamantului, certificatul de naștere al minorului.

La dosarul cauzei a fost depus și referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului (f.40-41 ds.JS6)

Prin sentința civilă nr. 1802/17.03.2014, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza fiind inregistrată sub nr._ .

A fost depus la dosar referatul de anchetă psihosocială efectuată de Primăria Sectorului 5 București – Serviciul de Autoritate Tutelară la domiciliul pârâtei (f.7-8 ds.JS4).

La data de 01.09.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea in parte a acțiunii reclamantului. În cuprinsul întâmpinării, pârâta a solicitat stabilirea unui program de vizitare astfel: două week-end-uri pe lună, o săptămână în vacanța de iarnă, o săptămână in vacanța de primăvară, trei săptămâni în vacanța de vară.

In ceea ce privește solicitarea reclamantului privind stabilirea pensiei de întreținere, solicită obligarea la plata pensiei in cuantum de 25% din veniturile realizate.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 205, art 914 C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 7206/01.09.2014, Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014, sub același număr.

La termenul din 13.02.2015, reclamantul a arătat că solicită stabilirea programului de vizitare al minorului, astfel cum a fost solicitat de pârâtă prin întâmpinare, renunțând la capătul de cerere privind stabilirea pensiei de întreținere.

Instanța a administrat in cauză, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Minorul V. M. V., născut la data de 05.12.2006 (f.48 ds.JS6) este fiul reclamantului V. F. și al pârâtei V. E., rezultând din căsătoria acestora.

Prin Sentința civilă nr. 295/03.02.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ (f.13-15 ds.JS6) a fost desfăcută căsătoria părților iar minorul V. M. V. a fost încredințat spre creștere și educare pârâtei, reclamantul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum 150 lei lunar în favoarea minorului.

Potrivit art. 401 alin.1 cod civil în cazurile prevăzute la art. 400 părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta iar potrivit alin.2 în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.

Instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, astfel cum impune și textul art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În cauză părțile au ajuns la o înțelegere privind programul în cadrul căruia să fie realizate legăturile personale dintre reclamant și minor iar instanța apreciind că acordul părților concordă cu interesul superior al minorului, acesta având nevoie și de prezența tatălui în viața sa, va admite cererea astfel cum a fost precizată și va încuviința reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul V. M. V., născut la data de 05.12.2006, potrivit următorului program, la domiciliul tatălui cu obligația pentru acest de a-l prelua pe minor și a-l readuce în domiciliul mamei: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 18 până duminică ora 18; trei săptămâni în vacanța de vară; o săptămână în vacanța de iarnă, alternativ în anii impari săptămâna cu Anul Nou, în anii pari săptămâna cu Crăciunul; o săptămână în vacanța de primăvară.

În temeiul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, va lua act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul V. F., CNP_, domiciliat in București, sectorul 6, ., . 2, ., in contradictoriu cu pârâta V. E., domiciliată in București, sectorul 5, ., nr 4, ., ., astfel cum a fost precizată.

Stabilește în favoarea reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul V. M. V., născut la data de 05.12.2006, potrivit următorului program, la domiciliul tatălui cu obligația pentru acest de a-l prelua pe minor și a-l readuce în domiciliul mamei: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 18 până duminică ora 18; trei săptămâni în vacanța de vară; o săptămână în vacanța de iarnă, alternativ în anii impari săptămâna cu Anul Nou, în anii pari săptămâna cu Crăciunul; o săptămână în vacanța de primăvară.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. L. I. I.

Red. L.R./Tehnored. I.I.

4ex/10.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1296/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI