Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4717/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4717/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 4717/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4717

Ședința publică din data de 17.06.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. A. M.

GREFIER – A.-D. HIRSTEA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și pe intimat S. J., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE 6834/B/2014, SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2015 sub nr. dosar_, contestatorul Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat, în contradictoriu cu intimatul S. J., contestație la executare împotriva executării silite inițiate de B.E.J. S. I. C. în dosarul de executare nr.6834/B/2014, prin care a solicitat anularea executării silite, anularea tuturor actelor de executare și, în subsidiar, să se constate că executarea silită începută în dosarul de executare este suspendată de drept.

Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat la judecată și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin prisma excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 247 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, conform art. 713 alin. 1 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Conform art. 650 alin.1 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 138/2014, în acord cu decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, debitorul Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are sediul principal în sectorul 1 București, astfel cum rezultă din cererile depuse la dosar (f. 68 -69 dosar JS1), astfel încât instanța de executare competentă în cauză este Judecătoria Sectorului 1 București.

Instanța mai reține că debitorul Direcția de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură cu personalitate juridică proprie, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de I. a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), publicată în Monitorul Oficial nr. 1089 din 23 noiembrie 2004. Prin urmare, faptul că Ministerul Public sau P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au sediul în sectorul 5 București, în subordinea căruia funcționează debitorul, nu prezintă nicio relevanță în stabilirea competenței în cauză. De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii în cauză, sediul debitorului era în sectorul 5, determinant fiind sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare, conform art. 650 alin. 1 C..

În aceste condiții, Judecătoria Sectorului 5 București nu reprezintă instanța de executare, competentă să soluționeze prezenta contestație la executare, cât timp sediul debitorului împotriva căruia se face executarea se află pe raza sectorului 1 București.

Față de considerentele anterior arătate, având în vedere și caracterul de ordine publică al normei de competență prevăzută de art. 713 și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competentă, va înainta dosarul către Tribunalul București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei pe contestator DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM cu sediul în București, sector 5, .-14 și pe intimat S. J. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. D. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Constată ivit conflictul negativ de competență.

Înaintează dosarul către Tribunalul București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. M. A.-D. H.

Red. si dact. M.A.M./A.D.H./4 ex.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA a II-a CIVILA

București, Splaiul Independentei, nr.5, sector 4

DOSAR NR. 6132 /299/2015

DATA: ………2015

C Ă T R E

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Potrivit sentinței civile nr. 4717 din data de 17.06.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, vă facem cunoscut că s-a dispus înaintarea prezentei cauze privind pe contestator DIRECȚIA DE I. A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și pe intimat S. J., având ca obiect contestație la executare dosar executare 6834/b/2014, suspendarea executării silite, către dvs., în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Sectorului 1 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând……. file, compus dintr-un volum, având atașat dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București ce poartă același număr, conținând 71 file.

PREȘEDINTE GREFIER

M. A. M. A.-D. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4717/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI