Uzucapiune. Sentința nr. 8441/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8441/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 8441/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II –A CIVILA
.....
Sentinta civila nr. 8441/2015
Ședința publica din data de 18 Noiembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE - I. U.
GREFIER - A. S.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul T. C. și pe pârâta C. E., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publica a raspuns reclamantul, personal, lipsind parata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care, reclamantul, personal, solicita lasarea cauzei la a doua strigare pentru ca aparatorul sau sa aiba posibilitatea sa se prezinte.
La a doua strigare a cauzei se prezinta reclamantul, personal si asistat de aparator C. I., cu imputernicire avocatiala la fila 1 din dosar, lipsind parata.
Se comunica reclamantului prin aparator copie dupa raportul de expertiza, specialitatea topografie.
La interpelarea instantei, reclamantul prin aparator arata ca nu intelege sa formuleze obiectiuni la raportul de expertiza.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.
Reclamantul prin aparator, avand cuvantul, solicita admiterea cererii, astfel cum a fost formulata, sa se constate ca reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 11 mp. situat în București, . sector 5, prin uzucapiune, fara cheltuieli de judecata. Solicita omologarea raportului de expertiza, specialitatea topografie, intocmit de expertul S. I.; de asemenea, sa se aiba in vedere declaratiile martorilor audiati in cauza.
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.12.2014 sub nr._ reclamantul T. C. a chemat in judecata pe pârâta C. E., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa se constate ca a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 11 mp. situat în București, . sector 5, prin uzucapiune.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca in baza contractului de vanzare – cumparare, autentificat sub București, . sector 5 nr.581/11.03.1998 de BNP „D. S.” a cumparat imobilul, situat in București, . sector 5, compus din trei camere si dependinte.
A mai aratat ca terenul aferent cotei indivize de 285 m.p. din suprafata totala de 300 m.p., a trecut in proprietatea statului.
Prin emiterea Ordinului Prefectului a obtinut dreptul de proprietate asupra suprafetei de 285 m.p.
A mentionat ca poseda de la parata suprafata de 296 m.p., precum si faptul ca asupra diferentei de 11 m.p. a fost exercitata o posesie linistita, continua si utila, fiind indeplinite conditiile esentiale ale uzucapiunii.
Parata a dobandit imobilul in baza contractului de vanzare – cumparare, autentificat sub nr.1209/06.05.1997 de BNP P. L..
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.1837, 1847, 1890 C.c.
In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in copii certificate, urmatoarele inscrisuri: C.I. reclamant; certificat de atestare fiscala; plan de amplasament si delimitare a imobilului; releveu imobil; titlul de proprietate nr.8891/5/12.03.2008; contractul de vanzare- cumparare, autentificat la data de 11.03.1998; schita topo; certificat emis de OCPI nr.1138/20.01.2014; adresa nr._/2664/06.03.2014, emisa de PMB – Serviciul Evidenta Domeniu Public si Privat.
Actiune legal timbrata.
La termenul din data de 10.06.2015 instanta a incuviintat pentru reclamant probele cu inscrisuri, doi martori si expertiza, specialitatea topografie, in temeiul art. 255 N.c.p.c. rap. la art. 258 N.c.p.c.
In sedinta publica din data de 09.09.2015 s-a procedat la audierea martorilor reclamantului, D. I. si S. C. V., declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.
La data de 21.10.2015 a fost atasat la dosar raportul de expertiza, specialitatea topografie, intocmit de expertul S. I..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat cu nr. 581/11.03.1998 de BNP al sectorului 3 Bucuresti, reclamantul a cumparat de la parata C. E. imobilul situat in Bucuresti, ., sector 5, compus din 3 camere și dependințe. Terenul aferent de 285 mp. din suprafața totală de 300 mp a trecut în proprietatea statului conf. Legii nr. 58/1974.
Ulterior, prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 de Instituția Prefectului Mun. București, terenul situat în ., sector 5, în suprafață de 285 mp. a fost trecut în proprietatea reclamantului T. I. C..
Din măsurătorile efectuate cu ocazia întocmirii raportului de expertiză topografică a rezultat că suprafața totală a terenului folosit de reclamant este de 296 mp., cu 11 mp mai mult decât suprafața menționată în titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.
De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă faptul că reclamantul locuiește în imobil de aproximativ 20 ani, că este cunoscut ca proprietar al întregii suprafețe de teren și că nu a fost tulburat de nimeni în posesie.
Astfel, conform art. 645 C.civ., dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune și prin accesiune, iar potrivit art. 1837 C.civil, uzucapiunea este un mijloc de a dobândi proprietatea, în condițiile legii. Uzucapiunea este fondată pe faptul posesiei, iar conform art. 1846 C.civil „posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru” și trebuie să fie, potrivit art. 1847 C.civil, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
După cum rezultă din coroborarea probelor administrate în dosar, reclamantul a intrat în posesia intregului imobil în litigiu în urmă cu 20 ani și l-a stăpânit până în prezent. Totodată, martorii audiați în cauză au arătat că reclamantul este cunoscut ca proprietar asupra intregului imobil, nu a avut litigii cu vecinii și nu a fost tulburat de nimeni în stăpânirea imobilului. Se mai reține că pârâta domiciliază pe raza sectorului 5 București.
Pentru motivele mai sus arătate, instanța, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului descris mai sus, prin uzucapiunea de scurtă durată, întrucât reclamantul a exercitat o posesie utilă și neviciată, asupra imobilului situat în București, ., sector 5, format din teren in suprafață de 11 mp., va admite acțiunea și va constata că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului arătat, astfel cum a fost descris în expertiza efectuată, prin uzucapiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite acțiunea, formulata de reclamantul T. C., domiciliat in Bucuresti, sector 5, ., CNP_ in contradictoriu cu pârâta C. E., domiciliata in Bucuresti, sector 5, ., ., ..
Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 11 mp. situat în București, . sector 5, prin uzucapiune.
Cu drept de apel care se depune la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 18 Noiembrie 2015.
P., GREFIER,
Red I.U./Th.red.A.S., I.U./4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8444/2015. Judecătoria... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








