Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8981/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8981/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 8981/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8981
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE: 06.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta S. A.-Reasigurare Astra SA în contradictoriu cu pârâtul R. B..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, părțile nu s-au prezentat.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților conform art. 1030 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
În baza art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit art. 1028 Cod procedură civilă și art. 107 al. 1 Cod procedură civilă.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Constatând că proba cu înscrisuri propusă de părți este pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 1030 al. 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 258 Cod de procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează reclamantei și pârâtului, proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 14.08.2015, sub nr._, reclamanta S. A. – Reasigurare Astra S.A în contradictoriu cu pârâtul R. B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 9.156,09lei, la care se adaugă dobânzi legale care ar trebui să curgă de la data de 15.10.2013. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a învederat că la data de 18.10.2012 pârâtul a formulat pe rolul Secției 21 Poliție o sesizare prin care a reclamat faptul că, în data de 17/18.10.2012 a găsit autoturismul SKODA cu nr. de înmatriculare_, proprietatea sa, parcat pe . din sectorul 6, distrus prin zgârierea portierei dreaptă față și spate, capotei motor, a portierelor stânga față și spate și a aripilor. În urma producerii riscului asigurat în baza poliței Casco nr._, emisă de reclamantă cu privire la autoturismul avariat, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. BB1012CA030680, iar în urma instrumentării acestuia a fost achitata o despăgubire în cuantum de 9.156,09 lei.
Totodată, reclamanta a arătat că solicitarea pârâtului a fost înregistrată sub nr._/23.10.2012, dar cercetările și verificările ce se impuneau în speță nu au putut fi efectuate deoarece pârâtul a declarat că își retrage plângerea penală depusă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, motiv pentru care s-a dispus clasarea sesizării. Soluția a fost comunicată reclamantei în data de 23.12.2014, ca răspuns la adresa din data de 05.11.2014 prin care reclamanta solicita să îi fie comunicat stadiul cercetărilor efectuate în cauză, pentru a putea exercita dreptul de regres, în urma efectuării plății despăgubirii, în conformitate cu dispozițiile art. 2210 din Codul Civil. În acest sens, reclamanta a invocat și dispozițiile art. 158 1lin 2 Cod penal, în temeiul căruia, prin retragerea plângerii penale, pârâtul a îngrădit dreptul la regres al societății j noastre, faptă ce îmbracă forma vinovăției ca element al răspunderii civile delictuale.
Reclamanta a citat condițiile contractului de asigurare prevăzute la art.74: “Dacă asiguratul renunța la dreptul la regres, sau dacă din vina lui exercitarea acestui drept nu mai este posibilă, ASTRA ASIGURĂRI a nu va plăti despăgubirea[... ] Dacă plata despăgubirii a fost deja efectuată, Asiguratul este obligat să returneze asigurătorului suma precizată mai sus”, coroborate cu dispozițiile art. 1357 Cod Civil: “Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să-l repare” și cu cele ale art. 2210 Cod Civil: “(1) în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei... (2) Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. 1” apreciind că este îndreptățită a recupera suma acordată cu titlu de despăgubire de la pârât.
Totodată, a învederat că pârâtul datorează și dobândă legală în cuantum de 1.303,12 lei, aferentă debitului principal, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011 de la data plății despăgubirii de către reclamantă, respectiv 15.10.2013 și până la 12.08.2015, precum și dobânda legală în continuare, până la achitarea integrală a debitului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1349, 1357, 2210 Cod Civil, Condițiile de A.,O.G. nr. 13/2011, art. 43 Cod Comercial.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: mod de calcul dobândă legală, ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 27.08.2013, referat cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, adresa nr. J/5.11.2014, adresa nr._/30.10.2014, adresa nr. 7440/10.10.2014, adresa nr J926/22.01.2014, condiții de asigurare, avizare daună auto, dovada nr._/23.10.2012, cartea de identitate a vehiculului, polița de avarii și furt pentru autovehicule, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/28.02.2012, factura_/24.02.2012, raport de avizare, declarație pârât, factura VA3477572/29.08.2013, facturi proforme, corespondență electronică, accept de plată auto nr._/29.10.2012, supliment de asigurare, copie CI și carnet de circulație, act de evaluare a pagubelor și stabilire a despăgubirilor.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 21.10.2015, pârâtul a învederat instanței faptul că, față de cele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată cu privire la prevederile condițiilor de asigurare, care sunt parte a contractului de asigurare, cât și pe cele ale Codului civil care reglementează răspunderea delictuală, reclamanta a urmărit angajarea atât a răspunderii civile contractuale cât și a răspunderii civile delictuale, fapt imposibil față de faptul că, în raportul dintre răspunderea delictuală și răspunderea contractuală, prima reprezintă dreptul comun al răspunderii civile, pe când cea de-a doua este o răspundere cu caracter derogator, special. De aceea, ori de câte ori nu este incidentă răspunderea contractuală, vor fi aplicabile regulile de la răspunderea civilă delictuală. În acest sens, a mai precizat că nu este posibilă nici o combinare a regulilor aplicabile răspunderi delictuale cu cele aplicabile răspunderii contractuale și nici nu este posibil să se apeleze, în subsidiar, la acțiunea delictuală, după ce a fost utilizată acțiunea contractuală.
În plus, cu privire la răspunderea civilă delictuală, pârâtul a arătat că aceasta reprezintă obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală. Prin urmare, a arătat că răspunderea civilă delictuală este declanșată ca urmare a cauzării unui prejudiciu printr-un fapt ilicit, în afara existenței oricărei legături juridice preexistente între autor persoana prejudiciată. Atunci când obligația de reparare a prejudiciului este urmarea nerespectării sau a încălcării unei obligații asumate în prealabil, printr-un contract, va fi angajată răspunderea contractuală.
De asemenea, cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, a apreciat că acestea nu sunt întrunite în cauză. Cu privire la acest aspect, a arătat că angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, respectiv vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. În acest sens, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1357 Cod civ, în baza căruia fapta celui a cărui răspundere delictuală se solicită trebuie să fie ilicită, ori retragerea plângerii prealabile nu poate constituio faptă prohibită de dispozițiile legii, atâta timp cât aceasta se bucură de o reglementare expresă, ca expresie a capacității de dispoziție în materie penală.
Cu privire la răspunderea contractuală, pârâtul a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 74 din Condițiile de asigurare, în sensul că retragerea plângerii prealabile nu poate fi asimilată, niciuneia dintre cele două ipoteze reglementate de textul legal, respectiv, aceea a renunțări asiguratului la dreptul de regres sau aceea a imposibilității exercitării dreptului de regres către asigurător din vina asiguratului. Cu privire la prima situație, pârâtul a apreciat că aceasta nu poate avea în vedere situația retragerii plângerii prealabile, instituția aceasta fiind una autonomă, care are bază penală, cu implicații sociale care exced posibilităților de reglementare convenționale. În acest sens a considerat că o astfel de interpretare dată acestei dispoziții ar constitui un factor de presiune în luarea deciziei de către persoana vătămată, decizie care ar trebui, în opinia pârâtului, să aibă în vedere cu totul alte considerente decât cel al temerii de a se afla în imposibilitatea de a acoperi prejudiciul care constituie însăși rațiunea de a exista a asigurării. De asemenea, pârâtul a considerat că asimilarea retragerii plângerii prealabile cu ipoteza renunțării la dreptul de regres ar echivala cu o îngrădire a unui drept unilateral și strict personal.
În plus, pârâtul a considerat că, în exercitarea dreptului de regres obligația de a întreprinde demersurile în descoperirea făptuitorului incumbă societății de asigurare. Pe cale de consecință, dreptul de regres este transferat, de la momentul producerii evenimentului păgubitor, în condițiile preexistenței contractului de asigurare, în patrimoniul asigurătorului, născându-se astfel un nou și distinct raport juridic între asigurător și persoana răspunzătoare de producerea riscului asigurat; care nu ar trebui să îl implice pe asigurat în vreun fel. Totodată, a apreciat că excepțiile avute în vedere de această stipulare contractuală, în sensul în care conduita asiguratului are vreo răsfrângere în raportul dintre asigurător și persoană responsabilă, vizează situația unui comportament ilicit, în care obstrucționarea exercitării dreptului de regres este rezultatul încălcării normelor legale, și nicidecum ipoteza exercitării unui drept, cum este cel retrageri plângerii prealabile.
Cu privire la retragerea plângerii prealabile, pârâtul a considerat că aceasta reprezintă manifestarea unilaterală de voință a persoanei vătămate, exprimată în mod liber și conștient asupra consecințelor juridice ale faptei. Pe cale de consecință, dreptul de renunțare (jus abdicandi) al persoanei vătămate la exercițiul acțiunii penale poate fi exercitat în orice fază a procesului penal până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Cu toate acestea, retragerea plângerii prealabile poate avea loc și în cursul judecării cauzei și în căile extraordinare de atac pentru că deși legea se referă la faptul că această instituție poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul admiterii căilor extraordinare de atac hotărârea definitivă a fost desființată, urmând a se pronunța o nouă hotărâre. Din marja cronologică foarte mare pe care o conferă legiuitorul persoanei vătămate, pentru a-și retrage plângerea, pârâtul a considerat că reiese transparența și autonomia decizională de care se bucură aceasta în privința perseverării în exercitarea forței de coerciție a statului.
Totodată, pârâtul a opinat că anumite drepturi subiective nepatrimoniale sunt atât de intim legate de persoana fizică, încât doar ea poate aprecia în ce măsură acestea îi sunt lezate, sau există anumite drepturi patrimoniale și relațiile constituite în baza acestora presupun un anumit grad de încredere sau raporturi de o natură specială între părți, fie că gradul de pericol social resimțit este diminuat; de fiecare dată însă o continuare a intervenției statului fiind, în opinia sa, nejustificată.
Pârâtul a mai apreciat că retragerea plângerii penale nu echivalează cu imposibilitatea exercitării regresului societății de asigurare. În aceste condiții, pârâtul a considerat ca netemeinică susținerea reclamantei conform căreia dreptul de regres a fost îngrădit prin retragerea plângerii prealabile, întrucât societatea de asigurare se poate îndrepta împotriva persoanei responsabile de producerea riscului asigurat pe calea unei acțiuni în răspunderea civilă delictuală, independent de raporturile sale cu asiguratul.
Față de cele învederate, pârâtul a solicitat instanței să respingă acțiunea formulată de reclamantă, în temeiul argumentelor anterior invocate.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Conform art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Pe data de 18.10.2012 pârâtul a constatat că în noaptea de 17-18.201.2012 persoane necunoscute, prin zgâriere au provocat distrugeri la nivelul unor elemente de caroserie ale autoturismului personal marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ parcat anterior pe . din București, ocazie cu care au sustras de la același autoturism, lamelele celor două ștergătoare pentru parbriz și geamul oglinzii retrovizoare exterioară stânga.
Pe cale de consecință, pârâtul a formulat plângere la Secția 21 de Poliție pentru acest incident și, totodată, întrucât la data incidentului era în vigoare polița de asigurare CASCO nr. 2517716A (f. 31) încheiată cu reclamanta, pârâtul a formulat cerere de despăgubire, deschizându-se dosarul de daună nr. BB1012CA030680, în cadrul căruia reclamanta a achitat pârâtului suma de 9156,09 lei cu titlu de despăgubire, aspect necontestat, de altfel, de către pârât.
Prin ordonanța din data de 27.08.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, pronunțată în dosarul nr._/P/2012 (f. 9), s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul N. Victoraș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. De art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal, neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. De art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal și neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prev, de art. 217 alin. 1 Cod penal.
Pentru a se pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:
În baza sesizării formulate de pârât pe data de 18.10.2012, organele de poliție au procedat la cercetarea locului faptei, fără ca în urma efectuării acestei activități să rezulte date sau indicii cu privire la persoana autorului.
În urma investigațiilor specifice ulterioare, lucrătorii de poliție din cadrul DGPMB-Poliția Sectorului 6 București-Secția 21 Poliție, au identificat pe făptuitorul N. Victoraș.
La data de 31.02.2013, cu ocazia audierii, făptuitorul a arătat că el este autorul faptei de sustragere a celor două ștergătoare precum și a geamului oglinzii de la autoturismul persoanei vătămate, bunuri indicate de acesta prin plângere, conducând apoi organele de cercetare penală în teren.
Potrivit art. 69 Cod procedură penală, declarațiile învinuitului și cu atât mai mult ale făptuitorului, pot servi la aflarea adevărului numai dacă se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Din actele și lucrările dosarului rezultă că nu au fost administrate alte probe și nu există nici alte indicii suficiente care să susțină săvârșirea faptei ce constituie obiectul prezentei cauze de către făptuitorul N. Victoraș. De asemenea, declarația acestuia în sensul de mai sus nu se coroborează decât cu datele consemnate în procesul-verbal de conducere în teren care este întocmit tot pe baza aspectelor arătate de făptuitor, neexistând alte date sau indicii că N. Victoraș este autorul faptei.
De asemenea, s-a reținut că pe data de 23.07.2013, cu prilejul reaudierii, persoana vătămată, pârâtul din prezenta cauză, a arătat că deși nu și-a recuperat prejudiciul suferit în urma comiterii celor două fapte (de furt și de distrugere), nu se constituie parte civilă în cauză, retrăgându-și plângerea în ceea ce privește fapta de distrugere.
Având în vedere temeiul de drept al acțiunii, respectiv art. 2210 alin. 2 și art. 1357 Cod civil, precum și motivarea acesteia, în cuprinsul căreia reclamanta a învederat întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța constată că reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, iar nu angajarea răspunderii contractuale a acestuia, susținerile pârâtului sub acest aspect fiind neîntemeiate.
În baza principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, instanța este ținută de cauza juridică a acțiunii astfel cum aceasta a fost indicată de reclamantă.
Pe cale de consecință, față de limitele învestirii sale, instanța va analiza întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 1357 cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie.
Potrivit art. 1357 Cod civil ”cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicit, săvârșită cu vinovăție, este obligat să o repare”.
Astfel, pentru a se putea reține răspunderea civilă delictuală a pârâtului pentru fapta proprie, trebuie îndeplinite următoarele condiții, cumulative: săvârșirea, cu vinovăție, a unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu prin această faptă și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei alte persoane. Aplicând această condiție fondului cauzei, instanța apreciază că în cauză nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât, susținerile reclamantei sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Astfel, retragerea plângerii penale de către pârât nu constituie o faptă ilicită, concluzie care se impune cu atât mai mult cu cât o atare posibilitate este prevăzută de Codul penal, iar potrivit art. 1353 Cod civil, cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Or, având în vedere dreptul exclusiv al pârâtului de apreciere în continuarea demersului de solicitare a angajării răspunderii penale a autorului faptei, precum și rezultatul cercetărilor penale, care nu au permis atragerea răspunderii penale a făptuitorului identificat, pentru considerentele expuse de procuror în ordonanța de neîncepere a urmăririi penale referitor la probatoriul necesar pentru reținerea răspunderii penale, instanța apreciază că retragerea de către pârât a plângerii în ceea ce privește fapta de distrugere nu poate fi calificată drept exercitarea abuzivă a dreptului pârâtului.
De altfel, instanța reține că prin fapta sa, constând în retragerea de către pârât a plângerii în ceea ce privește fapta de distrugere nu este de natură a împiedica dreptul reclamantei de regres împotriva autorului faptei prin care s-a deteriorat autoturismul pârâtului, cu atât mai mult cu cât retragerea plângerii a intervenit după finalizarea cercetărilor penale, moment la care se concluzionase că, potrivit normelor în materia răspunderii penale, nu sunt suficiente probe pentru angajarea răspunderii penale a făptuitorului identificat. Însă, argumentele reținute în ordonanța menționată, nu sunt de natură a împiedica exercitarea de către reclamantă a acțiunii de regres împotriva persoanei vinovate, în cadrul unui atare litigiu aplicându-se regulile specifice dreptului civil în materia probatoriului, a formei vinovăției necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale și a condițiilor pentru acoperirea prejudiciului.
Totodată, instanța apreciază că pârâtul, prin fapta sa proprie nu a produs reclamantei prejudiciul invocat prin acțiune, neputându-se reține nici existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Astfel, instanța constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, acțiunea urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. A.-Reasigurare Astra SA, cu sediul în București, .. 12, sector 1, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI RO330904, în contradictoriu cu pârâtul R. B., cu domiciliul în București, ., nr. 7, ., sector 6, CNP_.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. RS/Tehnored.PAS
4 ex/2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9618/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8982/2015.... → |
|---|
