Contestaţie la executare. Sentința nr. 9418/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9418/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 9418/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9418

Ședința publică de la 17.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. A. T.

GREFIER: D. I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorii S. C. F. și S. C. T. C. și pe intimata B. L. ROMÂNIA SA – SUCURSALA CONTROCENI.

La apelul nominal făcut în ședință la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile pentru acest termen de judecată;

- din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți și având același obiect și cauză.

Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 raportat la art. 713 și 651 C. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2015, sub nr._, contestatorii S. C. F. și S. C. T. C., în contradictoriu cu intimata B. L. ROMÂNIA SA – SUCURSALA CONTROCENI au formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare prin care au solicitat anularea tuturor actelor și măsurilor de executare silită realizate în dosarele de executare silită nr. 630/2015 și nr. 293/2015, inclusiv, fără a se limita la orice notificări transmise de executorul judecătoresc, încheieri, procese verbale întocmite de executorul judecătoresc, procedura de scoatere la vânzare prin licitație publică, publicația de vânzare a imobilului apartament situat în București, sector 1, .. 10, ., . ambelor proceduri de executare silită (dosare de executare nr. 630/2015 – B. B. & D. și nr. 293/2015 – B. I. M. Nicușor) până la soluționarea contestației la executare.

La data de 12.10.2015, contestatorii au depus cerere de renunțare la judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanța reține că sunt incidente prevederile art. 406 alin. 1 Cod proc. civilă, în conformitate cu care „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Examinând cererea de renunțare aflată la fila 181, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406 alin. 1 Cod proc. civilă, conținând semnătura contestatorilor, astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că reclamanta și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei și față de lipsa unui răspuns din partea intimatei față de cererea de renunțare, în conformitate cu art. 406 Cod proc. civilă, urmează să ia act de cererea contestatorilor de renunțarea la judecata cauzei având ca obiect contestație la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

In baza art. 406 Cod proc. civilă ia act de renunțarea la judecata cauzei, având ca obiect contestație la executare silită și cerere de suspendare a executării silite, formulată de contestatorii S. C. F., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5 și cu domiciliul ales în București, .. 1, . C. T. C., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 și cu domiciliul ales în București, .. 1, ., în contradictoriu cu intimata B. L. ROMÂNIA SA-SUCURSALA COTROCENI, J_, C._, cu sediul în București, .. 4E, parter, Clădirea AFIPARK I, sector 6 .

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sector 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red EAT

Tehnored DDI

7 ex/19-11-2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9418/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI