Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 10841/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA: 18.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta E. E. Muntenia S.A. în contradictoriu cu pârâta B. M. D..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, s-a prezentat pârâta, prin avocat, H. T., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, aflată la fila nr. 61 din dosar, lipsind reclamanta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Având în vedere că la termenul anterior, s-a constatat ulterior faptul că pârâta nu a fost citată la domiciliul ales, instanța apreciază că se impune repunerea în discuție a aspectelor dispuse la termenul anterior de judecată.
Pârâta, prin avocat, învederează că la fila 65 din dosar, paragraful 4, s-a strecurat o eroare materială, respectiv indică faptul că perioada de facturare este 08.12._10, aceasta fiind perioada din factura contestată.
În baza art. 131 Cod procedură civilă instanța pune în discuție verificarea competenței Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pârâta, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 6 este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit art. 1028 Cod procedură civilă coroborat cu art. 107 al. 1 Cod procedură civilă.
Instanța, față de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Pârâta, prin avocat, estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Instanța estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Instanța pune în discuție unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Pârâta, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța dispune unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Nemaifiind cereri prealabile formulate, nici excepții invocate, instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.
Pârâta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, constând în audierea celor 2 martori indicați, teza probatorie pe care a avut-o în vedere fiind legată de dovedirea situației de fapt, respectiv că familia pârâtei locuiește de foarte puțin timp la adresa indicată, că nu are alți consumatori care să justifice un consum atât de ridicat și că din transformatorul pe care îl folosește, mai sunt abonați alți 2 consumatori.
Constatând că proba cu înscrisuri propusă de părți este pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 1030 al. 9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează reclamantei și pârâtei proba cu înscrisuri.
Totodată, instanța respinge proba cu interogatoriul pârâtei, având în vedere poziția exprimată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării, apreciind că nu este utilă această probă.
De asemenea, instanța respinge proba testimonială, solicitată de pârâtă, apreciind că această probă nu este utilă soluționării cauzei, având în vedere obiectul cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra excepției excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar, pe fondul cauzei.
Pârâta, prin avocat, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că perioada facturată, respectiv 08.12._10, cuprinsă în factura solicitată la plată, a fost facturată anterior în cursul anilor 2010-2011, conform facturilor de regularizare depuse la dosar, astfel prescripția a început să curgă în anul 2010 și s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 21.01.2014. La momentul înregistrării acțiunii în anul 2015, dreptul la acțiune pentru recuperarea sumelor aferente acestei perioade de facturare, era deja prescris. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii, având în vedere că nu a consumat niciodată cantitatea de energie electrică facturată în cuprinsul facturii indicate, iar acest aspect a fost recunoscut și de reclamantă, prin emiterea facturii de stornare din data de 19.09.2014 și prin ultima factura din 19.09.2015, în care este subliniat faptul că soldul clientului B. M., la data emiterii acestei facturi, era 0. Mai mult, atât anterior, cât și ulterior acestei facturi, părțile au desfășurat o bună relație contractuală, relație care se desfășoară și în prezent, singura problemă fiind legată de cantitatea enormă de energie facturată în cuprinsul facturii menționate, pe care reclamanta o refacturează la anumite intervale de timp. Menționează că va solicită cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar, pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.08.2015, reclamanta E. E. Muntenia SA în contradictoriu cu pârâta B. M. D., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8380,65 lei, valoarea obligației principale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între E. E. Muntenia SA și pârâtă s-au derulat raporturi contractuale, acesteia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrica către pârâtă, iar corelativ s-a născut obligația de plata a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a menționat faptul că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Decizia ANRE nr.57/1999 (și modificat prin ordinul nr.5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor – cadru de furnizare a energiei electrice) și aplicabil la nivel național.
E. E. Muntenia SA avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâta avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factură (art. 11 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).
În acest sens, potrivit art. 7, lit. c) din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.
De asemenea, potrivit art. 14, alin. 1 și 3 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.
Totodată, obligația de plată a consumatorilor pentru energia electrică consumată este expres prevăzută de Legea energiei electrice, potrivit prevederilor art. 54 din vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007 și art.59 din legea nr.123/2012.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea si reconectarea la rețea, s-a menționat că aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre debitor și E. E. Muntenia SA, stă și faptul că acesta a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezultă și din situația financiară a debitoarei.
Expedierea facturilor de energie electrica se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale si care se află în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României.
Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal - art. 155, unde alin. 28 precizează că semnarea și stampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Prin urmare, E. E. Muntenia SA și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existenta raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plata a debitului restant.
În acest sens, reclamanta a invocat prevederile art.1516 alin.1 Noul cod civil și art.1535 alin.1 Noul Cod civil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Noul Cod Procedura civila, art. 150, alin.1 si 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628, alin. 2, art. 662. Noul Cod Civil: art. 1.270, art. 1.516, art.1.535; Vechiul Codul Civil: art. 969 si următoarele, art. 1.073; Codul de Procedura Fiscala (OG 92/2003): art. 120, alin. 7; Codul Fiscal: art. 155, alin. 28; art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004; Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Vechea legea energiei electrice nr. 13/2007 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din_ ; Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: situația facturilor restante ale consumatorului, somația nr.1795/31.03.2014 cu confirmare de primire, factura fiscală nr.4MF_/21.02.2014 cu anexă, fișă contor.
La data de 22.09.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță prin rezoluția din data de 07.09.2015.
La data de 02.11.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, în situația respingerii excepției, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.
În fapt, pârâta a arătat că în calitate de client, și reclamanta E., în calitate de furnizor, s-au desfășurat raporturi contractuale începând cu anul 1999, moment în care părțile au încheiat contractul de prestări servicii nr. 2907-_-1/06.06.1999, având ca obiect furnizarea de energie electrică la imobilul din loc. Cărpenișu, ., jud. G.. La această locație, pârâta și familia sa locuiesc doar în weekend și beneficiază prin contract de un tarif special de weekend.
Potrivit dispozițiilor contractuale, reclamanta avea obligația de a furniza energie electrică și de a emite facturile aferente consumului de energie înregistrat la tarifele prevăzute prin contract (un anumit tarif pentru energia activă de zi și un alt tarif pentru energia activă de noapte și de weekend), iar pârâta avea obligația de a achita cuantumul acestor facturi, corelativ cu dreptul de a le contesta în situația în care consumul înregistrat nu era real.
Contractul s-a derulat fără incidente până în anul 2010, când a primit o factură cu un cuantum extrem de ridicat în raport cu toate lunile anterioare.
Astfel, prin factura nr. 0 MF_/07.09.2010, i s-a pus în vedere de către E. să achite suma de 11.423,45 lei, reprezentând Regularizare pentru perioada 08.12.2009 — 03.09.2010, care ar fi reprezentat costul aferent unui consum de 15.370 kwh energie activă de zi si 10.269 kwh energie activa zonă de noapte.
Văzând această sumă exorbitantă, a formulat de îndată mai multe reclamații, prin care a contestat valoarea acestei facturi și i-a solicitat reclamantei expertizarea contorului electric la un laborator autorizat, întrucât consumul menționat în factură era unul exagerat de ridicat.
Deși reclamanta i-a comunicat că a verificat metrologic contorul pârâte și că acesta a fost declarat admis, ulterior contorul reclamat a fost înlocuit.
Întrucât a refuzat la plată factura nr. 0 MF_/07.09.2010, iar reclamanta nu a dat curs solicitării sale de recalculare a cuantumului acesteia în funcție de consumul efectiv realizat, prin adresa nr. 3/15.11.2012 E. i-a adus la cunoștință că urmează să rezilieze contractul încheiat.
La data de 29.11.2012 i-a comunicat reclamantei că nu este de acord cu propunerea acesteia de reziliere, și că refuză să achite sume exorbitante în condițiile în care locuința din Cărpenișu este doar o casă de vacanță în care își petrece uneori weekendurile - mai mult iarna și pârâta este taxată pentru un consum foarte mare de energie activă de zi, deși avea tarif special de noapte și week-end, iar toate pierderile de energie îi sunt facturate, deși de la transformatorul proprietatea sa mai sunt alimentați 2 utilizatori.
În urma reluării raporturilor contractuale, pârâta a fost de bună credință și a achitat în continuare toate facturile la zi, până la momentul la care reclamanta a emis o altă factură de regularizare, respectiv factura nr. 4 MF_/21.02.2014, în cuantum de 8.403,37 lei.
Factura nr. 4 MF_/21.02.2014, ce face obiectul prezentului dosar, în cuantum total de 18.738,95 lei, a fost emisa pentru aceeași perioadă facturată și contestată la nivelul anilor 2010-2011, respectiv 08.12._10.
În prezent, cuantumul facturilor contestate în 2010 a fost compensat cu diferite sume achitate în plus de către pârâtă, obținându-se astfel un rest de plată de 8.403,37 lei, păstrându-se însă consumul exagerat facturat în 2010.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform art.155 alin. 5 și art.155 alin.15 Cod Fiscal.
Prin intermediul facturii nr. 4 MF_/21.02.2014, reclamanta urmărește recuperarea unor sume de bani aferente consumului de energie electrică înregistrat de Subsemnata în perioada 08.12._10, conform mențiunilor din cuprinsul acesteia.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate, persoana impozabilă - E. are obligația de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al taxei.
Având în vedere faptul că reclamanta urmărește regularizarea consumului de energie din perioada 08.12._10, dată la care s-a efectuat citirea contorului, rezultă că factura de regularizare aferentă acestui interval urma să fie emisă cel mai târziu la data de 15.01.2011, conform dispozițiilor art. 155 alin. 15 Cod Fiscal.
Mai mult, potrivit înscrisurilor anexate prezentei, această perioadă contractuală a fost deja facturată la nivelul anilor 2010-2011.
Astfel, perioada de facturare 08.12.2009 — 01.01.2010 ce face obiectul facturii nr. 4 MF_/21.01.2014, a fost cuprinsă în cadrul următoarelor facturi emise de către pârâta și contestate în mod legal de către Subsemnata:
Factura fiscală nr. 0 MF_ emisă la data de 07.09.2010, pentru consumul înregistrat în perioada 08.12._10
Factura fiscală nr. 0 MF_ emisă la data de 06.11.2010, pentru consumul înregistrat în perioada 03.09._10
Factura fiscală nr. 1 MF_ emisă la data de 06.01.2011, pentru consumul înregistrat în perioada 27.10._11
Conform dispozițiilor contractuale, precum și mențiunilor din cuprinsul facturii, facturile enunțate devin scadente în 15 zile de la data emiterii lor, respectiv la data de: 22.09.2010, 21.11.2010 si 21.01.2011 (art. 11 din Contractul cadru).
Prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 7 alin 1 din Decretul 167/1958, rezultă că prescripția dreptului societății E. de a solicita contravaloarea consumului înregistrat pe perioada 08.12._1, a început să curgă la data de 22.09.2010 și s-a împlinit cel mai târziu la data de 21.01.2014.
Cum cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost înregistrată la data de 31.08.2015, iar în cauză nu a operat niciuna din cauzele de întrerupere prevăzute de Decret, rezultă neechivoc că dreptul de a solicita contravaloarea consumului înregistrat pe perioada 08.12._10 este prescris.
E. nu a livrat cantitatea de energie electrică solicitată la plată prin factura nr. MF_/21.02.2014 astfel că nu există vreo obligație a pârâtei de a achita cuantumul acestei facturi.
În acest sens, pârâta a invocat prevederile art. 6 din Contractul Cadru furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici.
Potrivit anexei facturii nr. 4 MF_/21.02.2014, E. susține că în perioada 08,12.2009- "09.12.2010, a înregistrat un consum de 28.678,55 kwh energie activă în zona de zi.
Această susținere nu este reală, în condițiile în care în majoritatea timpului ziua nu se află nimeni în acel imobil, această locuință fiind o casă de vacanță în care își petrece uneori weekendurile cu familia, predominant iarna. Acesta este și motivul pentru care a optat pentru un tarif diferențiat pe 2 zone: i) zona de zi și ii) zona de noapte si weekend. Mai mult, din cuprinsul anexei facturii nr. MF_/21.02.2014 reiese ca este înregistrată cu un consum de energie activă de zi de 728 kwh pe lună (08.12.2009 — 01.10.2010), însă cu 27.950,55 kwh pe 11 luni (01.01._10).
Se poate observa cu ușurință că înmulțind un consum mediu lunar de 728 kwh cu 11 luni, se obține un consum de 8008 kwh pe o perioadă de 11 luni și în niciun caz 27.950,55 kwh, cum susține reclamanta.
Deși reclamanta a susținut că nu ar fi nicio problemă tehnică la contorul electric, acesta fiind verificat metrologic și declarat admis, ulterior a decis schimbarea acestuia, recunoscând în acest fel că sunt anumite probleme legate de acest contor.
Facturile emise după schimbarea contorului din 09.12.2010 au evidențiat din nou un consum aproape normal, în privința căruia nu a avut obiecții și pe care l-a achitat de îndată.
Prin emiterea facturii negative nr.4 MF_/17.02.2014, pentru perioada 08.12._10 reclamanta E. a recunoscut faptul că nu a livrat cantitățile de energie înregistrate în factura nr. MF_/21.02.2014.
Potrivit ultimelor calcule efectuate de reclamantă, aceasta recunoaște că pârâta nu datorează nici măcar suma de 8380,65 lei solicitată în petitul cererii, soldul clientului B. Mihaeia D. la data de 19.09.2014 — ulterior emiterii facturii nr. MF_/21.02.2014, fiind zero.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 din NCPC, art. 453 din NCPC, art. 1556 NCC, art. 155 Cod fiscal, art. 3 alin. 1 și art.7 alin.1 din Decretul 167/1958, Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice.
Întâmpinarea a fost însoțită de facturile fiscale nr. 0 MF_/07.09.2010, nr. 0MF_/06.11.2010, nr. 1 MF_/06.01.2011, 4 MF_/21.02.2014, nr. 4 MF_/17.02.2014, nr. 4MF_/14.02.2014, nr. 4 MF_/19.09.2014, adrese de înregistrare a reclamațiilor emise de către E. — nr._ 1/20.12.2012, nr._ 1/10.07.2013, nr._ 1/23.07.2013, reclamațiile înregistrate la E. sub numerele_/03.07.2014,_/03.07.2014,_/03.07.2014,_/03.07.2014, nr._/03.07.2014,_/03.07.2014.
Instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției prescripției.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune instanța reține următoarele:
Potrivit art. 6 alin. 1 noul Cod civil legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, neavând putere retroactivă, iar potrivit ar. 6 alin. 4 noul Cod civil prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, astfel încât regimul prescripției este guvernat de legea în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Întrucât în speță, astfel cum se va detalia în continuare, termenul de prescripție a început să curgă anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, regimul prescripției extinctive este guvernat de Decretul nr. 167/1958, iar nu de dispozițiile noului Cod civil.
Prescripția extinctivă este acea sancțiune de drept civil care constă în stingerea dreptului subiectiv civil ori a „dreptului la acțiune” neexercitat în termenul de prescripție.
Potrivit art. 1 din Decr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În cazul acțiunilor patrimoniale, cum este și prezenta, termenul de prescripție este cel general de 3 ani, instituit de art. 3 din Decr. 167/1958.
Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Decr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau de a cere executarea silită; în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului și în acela al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept; dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.
Instanța constată că în susținerea pretențiilor sale reclamanta a invocat factura fiscală nr. 4 MF_/21.02.2014, în valoare de 8403,37 de lei, perioada facturată fiind 08.12._10; 01.01._10 și respectiv 08.12._10 (f. 13).
Or, instanța constată că pe data de 07.09.2010 reclamanta a emis pe numele pârâtei factura nr. 0 MF_, scadentă pe data de 22.09.2010, pentru suma de 11.423,45 de lei, reprezentând regularizare 08.12._10 (f. 70).
Pe data de 06.11.2010, reclamanta a emis pe numele pârâtei factura nr. 0 MF_, scadentă pe data de 21.11.2010, în valoare de 456,13 lei, reprezentând regularizare 03.09._10 (f. 72).
Pe data de 06.01.2011, reclamanta a emis pe numele pârâtei factura nr 1 MF_, scadentă pe data de 21.01.2011, pentru suma de 1975,04 de lei, reprezentând regularizare 27.10._11.
Astfel, instanța reține că atâta vreme cât pentru perioada de facturare vizată de factura fiscală nr. 4 MF_/21.02.2014, reclamanta a realizat regularizări, emițând facturile anterior menționate, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru recuperarea creanței constând în contravaloarea energiei electrice consumate în perioada 08.12._10, a început să curgă pentru fiecare perioadă de regularizare în parte, de la scadența facturilor anterior menționate, respectiv 22.09.2010, pentru perioada de consum 08.12._10, 21.11.2010, pentru perioada de consum 03.09._10 și respectiv 21.01.2011, pentru perioada de consum 27.10._10.
Împrejurarea că în anul 2014 reclamanta a emis factura fiscală nr. 4 MF_/21.02.2014, scadentă pe data de 08.03.2014 nu este de natură a afecta momentul de început al curgerii termenului de prescripție anterior reținut întrucât a recunoaște reclamantei dreptul de a refactura în anul 2014 consumuri din anii 2009-2010 (perioadă pentru care se emiseseră facturi de regularizare) ar echivala cu a permite acesteia ca prin simpla manifestare a sa de voință să transforme un drept supus prescripției extinctive într-un drept imprescriptibil, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să prevadă o atare posibilitate.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța apreciază că la momentul declanșării prezentului litigiu, 28.08.2015, termenul de prescripție de 3 ani, se împlinise.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca prescrisă.
Având în vedere soluția care va fi pronunțată în cauză, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta E. E. Muntenia SA, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/2008, CUI_, cu sediul ales în București, ..10A, clădirea C3, etaj 7, sector 2 în contradictoriu cu pârâta B. M. D., CNP_3, cu domiciliul ales la SCA B., C. și Asociații, în București, .. 51, ., sector 5, ca prescrisă.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.SR/Thred.MM
4 ex/2016
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 18/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 18/2015.... → |
|---|
