Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8243/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8243/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 8243/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8243
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 22.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: A. J.
Pe rol, soluționarea cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta S. R. SRL și pârâta H. I. PFA.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, pe lista de amânări fără discuții, se prezintă reclamanta, prin avocat, și pârâta, prin reprezentant legal, H. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
La interpelarea instanței, reclamanta, prin avocat, arată că a solicitat strigarea cauzei pe lista de amânări fără discuții pentru a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse la dosarul cauzei, întrucât nu mai poate rămâne la ordine.
Instanța procedează la identificarea reprezentantului legal al pârâtei, H. I., CNP_.
Instanța dispune strigarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, la ordine, se prezintă pârâta, prin reprezentant legal, H. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, în baza art. 131 din noul Cod Procedură Civilă pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Pârâta, prin reprezentant legal, apreciază că Judecătoria sectorului 6 este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, față de prevederile art. 1028 raportat la art. 126 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă și art. 6 pct.3 din contract, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța pune în discuție durata estimativă a procesului.
Pârâta, prin reprezentant legal, arată că nu știe să aprecieze.
În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea prezentei cauze la 60 de zile.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.
Pârâta, prin reprezentant legal, nu este de acord cu administrarea acestei probe, arătând că specimenul de semnătură de pe cele 2 facturi care i-au fost trimise, nu-i aparține. Arată că facturile fiscale au fost făcute de foștii administratori ai firmei, marfa a fost livrată către alte persoane, iar în baza actelor pârâtei încheiate cu creditoarea, s-au emis facturile fiscale. Solicită efectuarea unei expertize, întrucât semnătura nu îi aparține.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Instanța arată că reclamanta a mai depus un înscris nou, un extras de cont client, față de care pune în vedere pârâtei, prin reprezentant legal, să arate dacă semnătura de pe acest înscris îi aparține.
Reprezentantul legal al pârâtei studiază extrasul de cont client și arată că semnătura de pe acesta îi aparține.
Pârâta, prin reprezentant legal, arată că nu datorează această sumă, ci administratorii firmei reclamante, întrucât tuburile nu i-au fost livrate lui, ci unor persoane care nu au firme, din care cauză nu le puteau achiziționa, și din acest motiv marfa a fost achiziționată pe numele pârâtei, care a primit asigurări că tuburile vor fi plătite. Din păcate, arată pârâta, prin reprezentant legal, persoanele care au primit marfa nu înțeleg să o mai achite, motiv pentru care pârâta a fost chemată în judecată.
Instanța, având în vedere înscrisurile atașate la dosarul cauzei, apreciază că nu se impune a fi urmată procedura reglementată de art. 302 – 303 Noul Cod de Procedură Civilă, de verificare a semnăturii executate pe facturile contestate de pârâta prin întâmpinare.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pârâta, prin reprezentant legal, lasă la aprecierea instanței soluția asupra cererii, arătând că nu a mai fost chemat în judecată niciodată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.08.2015 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta H. I. PFA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.941,23 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,15%/zi întârziere de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 6.08.2015, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 210 lei +TVA (260,4 lei) și taxă de timbru de 50 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale în raport cu obiectul de activitate al fiecăreia dintre ele conform contractului de vânzare – cumpărare gaze industriale și închiriere recipienți nr.439/12.05.2010.
La data de 26.08.2014 și 30.09.2014 s-au emis facturile fiscale nr.003I1401010 și nr.003I1401230 de livrare gaze comprimate și închiriere recipienți. Termenul scadent al fiecărei facturi este de 30 de zile de la emiterea facturii, respectiv data de 25.09.2014 și 30.10.2014. A menționat faptul că debitoarea a acceptat la plată facturile emise însă, deși a fost somată, nu și-a achitat obligațiile, cu toate că a restituit recipienții în care gazul a fost livrat, aceștia fiind goliți, semn că marfa a fost consumată.
Reclamanta a precizat că marfa achiziționată de către societatea pârâtă este o marfă cu regim special, respectiv gaze tehnice industriale, ce nu pot fi livrate decât în recipienți speciali, sub presiune.
Față de cele menționate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.941,23 lei compusă din:1.340,48 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, 600,75 lei, penalități în valoare de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, calculate până la data de 06.08.2015 conform art.2.3 din contractul nr.439/12.05.2010, până la data achitării sumei restante și în continuare până la data achitării integrale a facturilor.
Creanța pe care reclamanta o are împotriva pârâtei este certă (această condiție rezultând în mod expres din faptul că facturile emise au fost acceptate la plată), lichidă (câtimea ei fiind determinată prin însăși facturile emise) și exigibilă (în litigiile cu profesioniști, obligațiile asumate trebuie executate de îndată).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1025 – 1032 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: furnizare informații de bază emise de ONRC, somație nr.213/14.05.2015, cu confirmare de primire, fișa debitorului, facturile fiscale nr.003I1401010/26.08.2014 și nr.003I1401230/30.09.2014, procese verbale de predare – primire din 26.08.2014, respectiv 30.09.2014, contract de vânzare – cumpărare nr.439/12.05.2010.
La data de 21.09.2015, prin compartimentul registratură, pârâta a depus formular de răspuns în care a arătat că nu acceptă să plătească facturile pentru că, deși au fost emise pe numele său, tuburile au mers în altă parte, iar pe facturi nu este semnătura reprezentantului legal.
Prin același compartiment, la data de 20.10.2015, reclamanta a depus la dosar punct de vedere cu privire la formularul de răspuns depus de pârâtă, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei având în vedere că reprezentantul legal al acesteia a confirmat prin semnătură extrasul de cont pe care i l-a trimis la începutul anului 2005, acceptând suma celor două facturi fără nicio obiecție.
Reclamanta a atașat la dosar, în copie, extrasul de cont.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Pe fondul cauzei, se reține că între părți a fost încheiat contractul nr. 439/12.05.2010, pe o durată de un an începând cu data primei comenzi, cu posibilitatea prelungirii în mod tacit cu câte un an, dacă nu este reziliat cu cel puțin 30 de zile înainte de termen. Prin anexa 1 a contractului (fila 18 verso) părțile au stabilit prețul mărfurilor ce-i vor fi livrate pârâtei (oxigen și acetilenă) cât și chiria datorată pentru recipienți, iar conform art 2.2 plata urma să se facă în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor, orice întârziere urmând a se penaliza, potrivit art.2.3, cu 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.
În baza contractului mai sus menționat reclamanta a emis facturile fiscale nr. 003I1401010/26.08.2014 și nr. 003I1401230/30.09.2014, pentru chiria datorată de pârâtă pentru perioada 15.09._14, cât și pentru produsele livrate. Reclamanta a făcut dovada livrării către pârâtă a produselor pentru care s-au emis facturile menționate cu procesele verbale de predare -primire atașate la filele 42 și 44 dosar (semnătura de pe acestea nefiind contestată prin întâmpinare). Instanța mai reține că pârâta și –a însușit facturile respective, având în vedere că prin extrasul de cont depus la dosar la data de 20.10.2015 reprezentantul legal al pârâtei a recunoscut că datorează reclamantei suma de 1340,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 003I1401010/26.08.2014 și nr. 003I1401230/30.09.2014, iar în ședința publică din data de 22.10 2015 acesta nu a contestat semnătura de pe extrasul de cont.
Potrivit art.1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar conform art 1350 din același act normativ, care reglementează răspunderea contractuală, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, în caz contrar este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și are obligația reparării acestui prejudiciu.
În conformitate cu prevederile art. 1516 din noul C. Civ creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă și la timp a obligației asumată de către debitor, iar conform art. 1538 din același act normativ clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.
Față de prevederile legale mai sus enunțate și de probele administrate, instanța reține că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei având în vedere că, deși termenul de plată s-a împlinit, aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a contravalorii facturilor nr. 003I1401010/26.08.2014 și nr. 003I1401230/30.09.2014.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma 1941,23 lei din care: 1340,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 003I1401010/26.08.2014 și nr. 003I1401230/30.09.2014, iar 600,75 lei penalități de întârziere, calculate până la data de 6.08.2015, al căror mod de calcul nu a fost contestat de către pârâtă. Totodată, instanța va obliga pârâta la plata în continuare, până la achitarea integrală a debitului, a penalităților în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere, aferente sumei de 1340,48 lei .
În baza art. 1032 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească și cheltuielile de judecată în cuantum de 310,4 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, cerere ce nu a fost ulterior modificată în condițiile prevăzute de art. 204 Cprciv. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, ..75-79, sector 6, J_, CUIRO_ în contradictoriu cu pârâta H. I. PFA, cu sediul în . nr.5, județul V., F_, CUI20562194.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma 1941,23 lei din care: 1340,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 003I1401010/26.08.2014 și nr. 003I1401230/30.09.2014, iar 600,75 lei penalități de întârziere, calculate până la data de 6.08.2015.
Obligă pârâta la plata în continuare, până la achitarea integrală a debitului, a penalităților în cuantum de 0,15 % pe zi de întârziere, aferente sumei de 1340,48 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 310, 4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință public astăzi, 22.10.2015.
P. GREFIER
Red. Jud. GA. / Thred. MM
4 ex. / 16.11.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8236/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








