Contestaţie la executare. Sentința nr. 7618/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7618/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 7618/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7618
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul B. T. în contradictoriu cu intimata S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul, prin apărător, V. C., cu delegație la dosar, fila 2 și intimata, prin apărător, I. Special, cu delegație la dosar, fila 58.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Intimata prin apărător depune la dosar sentința civilă 4993/23.06.2015, ca și jurisprudență.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond și pe cererea de suspendare a executării silite pe art. 817 Cod proc.civ..
Contestatorul prin apărător solicită admiterea acțiunii cum a fost formulată, în ceea ce privește contestația la executare, solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 641 Cod civ. care prevăd că alte titluri executorii mai puțin hotărârile judecătorești, trebuie învestite cu formulă executorie, ceea ce nu a fost cazul, fiind un motiv de nulitate a actelor de executare, din punctul său de vedere. În al doilea rând arată că este garant ipotecar, era normal și era datoria intimatei să se îndrepte împotriva societății și abia apoi împotriva sa, iar în al treilea rând, arată că toate acele sume, cheltuieli de executare sunt prea mari, nu s-au depus acte care să dovedească cuantumul acestora și de ce au fost cheltuite, iar în ceea ce privește motivul invocat la termenul anterior solicită admiterea acestuia, în privința cheltuielilor de judecată arată că le solicită pe cale separată.
Intimata prin apărător în ceea ce privește existența sechestrului asigurător, solicită să se observe că nu există un impediment pentru inițierea sau continuarea executării silite, indisponibilizarea bunului, conform art. 249 Cod proc.pen. se referă la suspendarea dreptului de dispoziție, al persoanei cu privire la care s-a luat măsura, iar nu cu privire la indisponibilizarea bunului, respectiv scoaterea bunului din circuit, în acest sens sunt soluțiile menționate în cadrul întâmpinării la paginile 5-8, precum și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la această problemă. În ceea ce privește art. 817 alin. 2 Cod proc.civ. solicită să se aibă în vedere că este inaplicabil în speță, în primul rând persoana care poate invoca acest beneficiu trebuie să fie un dobânditor al bunurilor ipotecate, în speță contestatorul este chiar persoana care a constituit drepturile de ipotecă, pe de altă parte art. 817 alin. 2 Cod proc.civ. poate fi invocat doar de acea persoană care nu este trecută personal pentru executarea obligației, în speță contestatorul este obligat personal, în executarea obligației, având în vedere că a avalizat biletul la ordin emis de S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L. În ceea ce privesc condițiile impuse pentru invocarea beneficiului în materia fidejusiunii și art.817 alin. 2 Cod proc.civ. solicită să se aibă în vedere că, contestatorul nu a indicat bunurile ipotecate care s-ar mai afla în patrimoniul debitorului principal și nu a înaintat sumele de bani. În ceea ce privește înscrierea B. la masa credală a S.C. TEHNOLOGICA RADION S.R.L., solicită să se aibă în vedere că acest aspect nu influențează cu nimic posibilitatea B. de a executa silit pe garantul ipotecar, contestatorul din cauză, neexistând niciun temei legal pentru invocarea unui astfel motiv de anulare, dimpotrivă art. 75 alin. 2 Legea 85/2014, arată în mod clar că există posibilitatea continuării executării silite împotriva terților garanți ipotecari, în privința cheltuielilor de judecată arată că le va solicita separat.
I N S T A N T A
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că
Prin contestația la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de_, contestatorul B. T., în contradictoriu cu intimata S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: suspendarea executării silite inițiate în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., Cosoreanu și Asociații până la soluționarea definitivă a contestației la executare și suspendarea executării silite inițiate în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., Cosoreanu și Asociații pe durata urmăririi prealabile a bunurilor aparținând debitoarei sale în conformitate cu dispozițiile art. 817 alin. 2 NCPC. Totodată, contestatorul a solicitat instanței să dispună admiterea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., Cosoreanu și Asociații, inclusiv a Somației din data de 25.05.2015 și anularea încheierii din data de 25.05.2015 emisă de Societatea Civilă Profesională de Executori D., Cosoreanu și Asociații prin care este încuviințata executarea silită și sunt stabilite cheltuielile de executare. În plus, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației în fapt, contestatorul a apreciat că se impune suspendarea executării silite inițiate în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., Cosoreanu și Asociații, întrucât, așa cum rezultă și din încheierea pronunțata în data de 11.12.2014 de către Judecătoria Sector 2 București, în dosarul nr._/200/2014, executarea silită inițiata asupra imobilului situat în București, ., parter, . și care face obiectul dosarului de executare nr. 1853/2014 de pe rolul B. D., Cosoreanu și Asociații, a fost suspendată la solicitarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului de pe lângă C. de Apel Ploiești, având în vedere faptul că acest imobil face obiectul unui sechestru asigurător instituit prin ordonanța nr. 193/P/2014 din data de 21.08.2014, măsura menținută prin Rechizitoriul nr. 193/P/2014 din data de 07.11.2014 al Parchetului de pe lângă C. de Apel Ploiești. Totodată, a arătat că prin respectiva încheiere s-a sechestrul asigurător prevăzut de art. 249 CPP nu are natură juridică a unei sarcini civile sau a unui act asimilat acesteia, ci a unui act procesual penal de indisponibilizare a bunului asupra căruia a fost instituit, bunul neputând face obiectul niciunei înstrăinări până la pronunțarea unei hotărâri definitive în procesul penal, hotărâre ca nu a fost încă pronunțata. Imobilele care sunt menționate la punctele 1-292 din Somație sunt supuse de asemenea măsurii asigurătorii inițiate de organul de urmărire penală.
Astfel, contestatorul a apreciat că o eventuală vânzare la licitație a acestor bunuri în dosarul de executare nr. 419/2015 ar produce evidente prejudicii, în condițiile în care întoarcerea executării reprezintă o procedură dificil de îndeplinit. În aceste condiții, contestatorul a solicitat instanței să dispună admiterea cererii de suspendare și suspendarea executării silite inițiate în dosarul de executare nr. 419/2015 al Societății Civile Profesionale de Executori D., Cosoreanu și Asociații, până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Totodată, a considerat că actele de executare inițiate sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere că, contractele de ipotecă în temeiul cărora se încearcă executarea silită nu sunt investite cu formula executorie potrivit art. 641 alin. 1 NCPC, la fel ca și contractele de credit, astfel că a apreciat că nu se poate declanșa executarea silită împotriva acestui, încheierea din data de 25.05.2015 a organului de executare fiind lovită de nulitate. În acest sens, contestatorul a invocat dispozițiile art. 638 alin. 1 pct. 2, și 641 alin. 1 NCPC, arătând că, din verificările sale a constatat că nu exista nici o încheiere pronunțată de Judecătoria Sector 6 București sau Judecătoria Sectorului 1 București prin care să fie investite cu formulă executorie contractele de ipotecă încheiate între contestator și intimată, precum și cele de credit și în temeiul cărora a fost începută executarea silită în dosarul de executare nr. 419/2015. Astfel, în temeiul art. 641 NCPC, având în vedere că respectivele titluri în baza cărora s-a încuviințat executarea împotriva contestatorului nu au fost învestite cu formulă executorie, contestatorul a apreciat că actele de executare și încheierea de încuviințare a executării silite sunt lovite de nulitate.
În continuare, contestatorul a învederat instanței faptul că partea creditoare a fost este înscrisa la masa credală a debitoarei . cu întreaga suma a cărei executare se face în cadrul dosarului de executare nr. 419/2015, neputându-se îndestula atât de la debitoarea sa cat și de la contestator în calitate de garant ipotecar. Tocmai în această calitate contestatorul a solicitat suspendarea executării silite în temeiul art. 817 NCPC, având în vedere în primul rând faptul că, potrivit tabelului preliminar al debitoarei, aflată în procedura insolventei, intimata este înscrisă la poziția nr. 1 cu suma de_,18 RON, având calitatea de creditor garantat. În aceste condiții a arătat că intimata nu se poate îndestula atât de la debitoarea ., cât și de la contestator în calitate de garant ipotecar, calitate pentru care s-a început executarea silită împotriva sa. În acest sens, contestatorul a invocat dispozițiile art. 817 NCPC în temeiul căruia legiuitorul instituie un beneficiu de discuțiune pe care terțul proprietar al unui imobil ipotecat îl poate opune creditorului, putând astfel solicita instanței de executare să dispună suspendarea executării începută împotriva garantului ipotecar. În aceste condiții, contestatorul a învederat instanței faptul că are calitate de garant ipotecar al debitoarei . și în aceste condiții, a solicitat instanței să dispună ca intimata să urmărească cu prioritate bunurile debitoarei sale, iar numai ulterior să declanșeze executarea silită împotriva contestatorului. Pe cale de consecință, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite în temeiul art. 817 NCPC.
Cu privire la cheltuielile de executare, contestatorul a apreciat că acestea au fost stabilite de către executorul judecătoresc fără ca acestea să fie justificate în nici un fel. În acest sens, a arătat că prin încheierea din data de 25.05.2015 pronunțată de Societatea Civilă Profesională de Executori D., Cosoreanu și Asociații au fost stabilite cheltuieli de executare fără a exista nici o justificare a acestora, cheltuielile fiind exclusiv indicate prin valoarea acestora, cu încălcarea dispozițiilor art. 670 alin. 4 NCPC. Prin urmare, contestatorul a arătat că în respectiva încheiere au fost doar enumerate niște sume cu titlu de cheltuieli de executare în cuantum total de 1.273.624,86 RON, fără ca acestea să fie și justificate cu documente. Pe cale de consecință, contestatorul a solicitat anularea acestei încheieri, executorul judecătoresc trebuind să îndeplinească obligația de stabilire a cheltuielilor de executare, cu justificarea acestora, pentru ca debitorul să poată verifica legalitatea lor, având dreptul de a supune e aceste măsuri controlului de legalitate al instanței.
Față de cele învederate, contestatorul a solicitat instanței să dispună admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și urm., 719, 670 alin. 4, 638, 641 alin. 1 NCPC, 817 C..
În susținerea contestației la executare, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: somație din data de 25.05.2015, încheierea din data de 25.05.2015, buletinul procedurilor de insolvență nr._/8.12.2014.
Prin cererea precizatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 8.07.2015, contestatorul a învederat instanței faptul că valoarea obiectului contestației la executare este reprezentat de valoarea obiectului executării silite, respectiv_, 17 lei, fiind urmărite un număr de 292 imobile, așa cum rezultă din somația emisă în data de 25.05.2015 de către Societatea Civilă Profesională de Executori D., Cosoreanu și Asociații.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței al data de 29.07.2015, intimata S.C. B. G. SOCIETE GENERALE S.A a solicitat instanței să dispună: respingerea cererii de suspendare a executării silite formulate de contestator în baza art. 719 C.pr.civ., în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar ca neîntemeiată; respingerea cererii de suspendare a executării silite formulate de contestator în baza art. 817 alin. (2) C.pr.civ. ca neîntemeiată; respingerea contestației împotriva executării silite ca neîntemeiată și, pe cale de consecința, respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată; precum și respingerea contestației formulată de contestator împotriva încheierii din data de 25.05.2015 emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 419/2015 ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării în fapt, intimata a învederat instanței faptul că, la data de 18.03.2011, între aceasta, în calitate de împrumutător și debitoarea . în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr. 44, prin care a fost acordat împrumutatului un plafon global de finanțare pentru activitatea curentă în valoare de 37.000.000 EURO, cu utilizare în RON. Ulterior, contractul a fost modificat prin următoarele acte adiționale: Actul Adițional nr. 1/24.03.2011, Actul Adițional nr. 2/01.04.2011,, Adițional nr. 3/05.05.2011, Actul Adițional nr. 4/04.07.2011, Actul Adițional nr. 5/19.07.2011, Actul Adițional nr. 6/31.08.2011, Actul Adițional nr. 7/23.09.2011, Actul Adițional nr. 8/18.10.2011, Actul Adițional nr. 9/28.10.2011, Actul Adițional nr. 10 din 15.12.2011, Actul Adițional nr. 11 din 13.01.2012, Actul Adițional nr. 12 din 30.01.2012, Actul adițional nr. 13 din data de 10.02.2012, Actul Adițional nr. 14/13.02.2012, Actul Adițional nr. 15/15.02.2012, Actul Adițional nr. 16/24.02.2012, Actul Adițional nr. 17 din 29.02.2012, Actul Adițional nr. 18 din 15/03.2012, Actul Adițional nr. 19 din 26.03.2012, Actul Adițional nr. 20 din 10.04.2012, Actul Adițional nr. 21 din 24.04.2012, Actul Adițional nr. 22 din 25.05.2012, Actul Adițional nr. 23 din 06.06.2012, Actul Adițional nr. 24 din 18.06.2012, Actul Adițional nr. 25 din 22.06.2012, Actul Adițional nr. 26 din 02.07.2012, Actul Adițional nr. 27 din 13.07.2012, Actul Adițional nr. 28/23.06.2012, Actul Adițional nr. 29 din 10.08.2012, Actul Adițional nr. 30 din 10.08.2012, Actul Adițional nr. 31 din 10.09.2012, Actul Adițional nr. 32 din 26.10.2012, Actul Adițional nr. 33 din 12.12.2012, Actul Adițional nr. 34 din 22.02.2013, Actul Adițional nr. 35 din 22.05.2013, Actul Adițional nr. 36 din 07.08.2013, Actul Adițional nr. 37 din 31.10.2013, Actul Adițional nr. 38 din 16.12.2013.
În continuare, intimata a arătat că îndeplinirea obligațiilor asumate de debitoare au fost garantate de contestator prin: avalizarea Biletului la Ordin . nr._ emis la data de 16.12.2013 de către debitoare și grevarea imobilelor situate în următoarele localități: Municipiul București, Sector 6, .. 63; Comună Glina, Județul Ilfov și Comună Potlogi Județul Dâmbovița. În acest sens,intimata a arătat că, constituirea drepturilor de ipotecă imobiliară în favoarea acesteia s-a realizat prin contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1837 în data de 30.08.2013 de N. Public L. I. T. E.; Actul Adițional nr. 1 din data de 30.01.2014, autentificat sub nr. 162/30.01.2014 de N. Public N. C. T.; Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1900/12.09.2013 de N. Public L. I. T. E.; Actul Adițional nr. 1/29.01.2014, autentificat sub nr. 151/29.01.2014 de N. Public N. C. T.; Contract de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 156/18.03.2011 de N. Public I. B. și prin Contractul de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. 1588 din 31.07.2013 de BNP N. ȘI Asociații. Totodată, intimata a învederat instanței faptul că prin Ordonanța nr. 193/P/2014 emisă în data de 21.08.2014 în dosarul penal nr. 193/P/2014, P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor imobilelor ipotecate în favoarea B.. Astfel, a arătat că la data de 31.08.2014, au devenit scadente toate obligațiile asumate de debitoare prin Contractul de credit nr. 44.
Ulterior, intimata a arătat că prin încheierea pronunțată la data de 15.09.2014 în dosarul_/3/2014, Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală față de debitoare. În acest sens a arătat că, conform Tabelului preliminar de creanțe actualizat întocmit de administratorul judiciar al debitoarei care a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6700/14.04.2015, B. deține împotriva societății debitoare o creanță garantată în valoare de_,18 lei. În aceste condiții, intimata a arătat că în vederea satisfacerii creanțelor rezultate din Contractul de credit nr. 44, a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 București învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii deținute, iar prin încheierea pronunțată în data de 25.03.2015 în dosarul nr._/299/2015, instanța a admis integral cererea formulată de intimată. Astfel, după comunicarea încheierii de învestire cu formulă executorie, intimata a solicitat SCPEJ D., C. & ASOCIAȚII executarea silită a contestatorului, atât prin poprire cât și prin executarea silită imobiliară a bunurilor situate în Municipiul București, Sector 6, .. 63 și Comună Glina, Județul Ilfov. Executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită prin încheierea întocmită în data de 25.05.2015 în dosarul 419/2015 și a dispus încuviințarea executării silite, stabilind totodată și cheltuielile de executare. A mai arătat că această încheiere i-a fost comunicată contestatorului, împreună cu Somația din data de 25.05.2015, la data de 03.06.2015. Ulterior, la data de 22.06.2015, a fost formulată contestația la executare de către contestator, contestație a cărei respingerea a fost solicitată de intimată.
În continuare, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării silite, în temeiul art. 719 alin. 2 din Codul de pro. Civ., având în vedere faptul că legiuitorul a stabilit că plata cauțiunii reprezintă o veritabilă condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării, a cărei neîndeplinire atrage respingerea cererii ca inadmisibilă, fără analizarea fondului cererii, respectiv a motivelor care ar justifica suspendarea. Instanța, prin Rezoluția din data de 24.06.2015, i-a pus în vedere contestatorului să indice valoarea obiectului contestației în vederea stabilirii cauțiunii datorate pentru suspendarea executării silite. Față de faptul că partea contestatoare nu a depus până la momentul depunerii întâmpinării, informațiile solicitate sau dovada plății cauțiunii, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea cererii de suspendare a executării ca inadmisibilă.
Totodată, intimata a apreciat că cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator este neîntemeiată, considerând că niciunul dintre cele două argumente invocate de contestator nu pot fi reținute, deoarece executarea silită a bunurilor indisponibilizate nu îl prejudiciază pe contestator și măsura asiguratorie a sechestrului penal nu suspendă executarea silită demarată de un creditor garantat și dificultatea realizării procedurii de întoarcere a executării a apreciat că nu poate fi reținută drept motiv temeinic pentru suspendarea executării, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la situația în care toate executările imobiliare ar putea fi suspendate prin simpla depunere a cauțiunii.
Analizând pe rând motivele invocate, cu privire la inexistența unui prejudiciu de natură să determine suspendarea executării silite, intimata a invocat dispozițiile art. 719 alin. 1 Cod proc.civ, arătând că executarea bunurilor indisponibilizate de organele penale îi profită într-o anumită măsură contestatorului, prin faptul că i se stinge o datorie, prin valorificarea unui bun pe care acesta nu avea posibilitatea să-l valorifice voluntar. Scopul măsurii asigurătorii a sechestrului penal nu este acela de a împiedica creditorii să-și satisfacă creanțele împotriva debitorului, ci, din contră, de a asigura realizarea drepturilor de creanță, prin împiedicarea acestuia din urmă de la ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestora. În acest sens, a invocat prevederile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală. În lumina acestui text legal, intimata a apreciat că măsura sechestrului penal nu profită creditorului, ci numai persoanelor prejudiciate prin infracțiune. Prin urmare, chiar dacă, ar exista persoane prejudiciate prin executarea silită a bunurilor indisponibilizate, acestea ar fi persoanele în favoarea cărora s-a dispus instituirea sechestrului, iar nu suspectul sau inculpatul. în considerarea faptului că măsura asiguratorie a sechestrului penal, invocată de contestator, a fost dispusă față de acesta în calitate de inculpat în dosarul penal nr. 193/P/2014, intimata a apreciat ca fiind neîndoielnic faptul că măsura asiguratorie nu poate reprezenta un motiv temeinic pentru suspendarea executării silite demarate de subscrisa, pentru că scopul măsurii asigurătorii nu este de a proteja suspectul/inculpatul de creditorii săi.
Totodată, intimata a învederat instanței faptul că nici creditorii în favoarea cărora s-a dispus măsura sechestrului asigurător nu sunt prejudiciați prin executare, deoarece aceștia pot participa la executarea silită demarată de intimată în condițiile prevăzute de art. 690 - 696 și 869 - 887 din C. pr.civ.. În plus, având în vedere faptul că partea contestatoare a avut posibilitatea de a recupera de la debitoare sumele achitate în cadrul executării, prin înscrierea la masa credală a acesteia, drept recunoscut expres de art. 109 din Legea nr. 85/2014, intimata a apreciat că acesta nu este prejudiciat în niciun fel de continuarea executării.
Cu privire la faptul că măsura asiguratorie a sechestrului penal nu suspendă, în sine, executarea silită demarată de intimată, aceasta din urmă a considerat că încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._/300/2014 în data de 11.12.2014, la care a făcut referire contestatorul nu poate fi avută în vedere de instanța de judecată, deoarece aceasta a fost pronunțată într-o cerere de suspendare provizorie a executării silite, în care se analizează doar îndeplinirea condiției urgenței, nu și existența motivelor temeinice pentru suspendarea executării, iar nu într-o cerere de suspendare propriu-zisă a executării, precum cea care face obiectul prezentului dosar, cererea de suspendare provizorie a fost formulată de organul care a dispus măsura, în calitate de persoană prejudiciată, iar nu de inculpatul față de care s-a luat măsura sechestrului penal, argumentele reținute în aceasta au fost infirmate chiar de aceeași instanță prin respingerea atât a cererii de suspendare cât și a contestației la executare (dosar nr._/300/2014 - Sentința nr. 6593/2015 din data de 11.06.2015).
Mai mult, intimata a apreciat că existența măsurii asigurătorii a sechestrului penal nu reprezintă un impediment pentru continuarea executării silite, neexistând niciun temei juridic pentru blocarea procedurii de executare ca efect al existenței măsurii asigurătorii așa cum s-a reținut în doctrină și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 8 din 27.04.2015 și Raportul efectuat de judecătorii-raportori în dosarul privind pronunțarea hotărârii prealabile, comunicat intimatei la data de 24.03.2015, prin care s-a stabilit că executarea silită demarată de un creditor garantat nu este împiedicată de măsurile asigurătorii luate în procesul penal. Pe fondul cauzei, opinia judecătorilor-raportori cu privire la problema suspendării executării a fost aceea că existența măsurii asigurătorii nu determină suspendarea executării. În acest sens, intimata a făcut trimitere și la dispozițiile Deciziei nr. 1392 din 19.04.2013, publicată în Monitorul Oficial, ale cărei dispozițiile-a apreciat ca fiind incidente în cauză neexistând niciun motiv de suspendare a executării silite efectuate la cererea intimatei, în calitate de creditor garantat. Față de aspectele învederate intimata a solicitat instanței de judecată să dispună respingerea cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Cu privire la solicitarea contestatorului de suspendare a executării silite în temeiul art. 817 alin. (2) c.pr.civ. pe durata urmăririi prealabile a bunurilor aparținând debitoarei, intimata a apreciat că cererea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, în temeiul art. art. 817 alin. (2) și art. 2295 alin. (1) C.civ. În acest sens, intimata a apreciat că din interpretarea sistematică a celor două texte legale rezultă că beneficiul de discuțiune prevăzut de art. 817 alin. (2) C.pr.civ. poate fi invocat doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele patru condiții: partea care invocă beneficiul să fi dobândit bunul ipotecat ulterior constituirii ipotecii; aceasta să nu fie obligată personal pentru creanța ipotecară; aceasta să indice creditorului urmăritor bunurile ipotecate rămase în patrimoniul debitorului principal și să avanseze sumele necesare urmăririi acestor bunuri. Astfel, intimata a apreciat că prima condiție nu este îndeplinită în cauză, deoarece contestatorul nu are calitate de dobânditor al bunurilor ipotecate, ci de constituitor al drepturilor de ipotecă, astfel cum rezultă din contractele de ipotecă încheiate. Totodată, cea de-a doua condiție nu este realizată, întrucât contestatorul este obligat personal pentru creanța ipotecară ca urmare a avalizării Biletului la Ordin . nr._ emis la data de 16.12.2013 de către debitoare. În fine, intimata a apreciat că ultimele două condiții nu sunt satisfăcute în speță, având în vedere că partea contestatoare nu a indicat bunurile ipotecate rămase în patrimoniul debitorului principal și nici nu a avansat cheltuielile necesare urmăririi acestora. Prin urmare,intimata a solicitat instanțe să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de contestator în temeiul pe art. 817 alin. (2) C.pr.civ.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului de anulare a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 419/2015 intimata a arătat că, contractele de ipotecă la care face referire contestatorul au fost învestite cu formulă executorie prin încheierea pronunțată în data de 25.03.2015 în dosarul nr._/299/2015 de către Judecătoria Sectorului 1 București, prin urmare, susținerile contestatorului fiind eronate. Referitor la argumentul invocat de contestator privitor la pretinsa imposibilitate a intimatei de a-și valorifica creanța prin executarea simultană a debitorului principal și a garantului ipotecar, intimata a apreciat că acesta nu are niciun fundament legal întrucât înscrierea intimată la masa credală a debitoarei în vederea realizării aceleiași creanțe nu afectează în niciun mod dreptul acesteia de a obține satisfacerea creanței prin executarea garanților ipotecari. În acest sens, intimata a invocat dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014. În plus, intimata a apreciat că valorificarea creanței de către intimată, atât prin înscrierea la masa credală a debitorului principal, cât și prin executarea silită a garantului ipotecar, nu determină o îmbogățire fără justă cauză a intimatei, întrucât creanța să se va diminua pe măsura satisfacerii ei.
În fine, cu privire la solicitarea contestatorului de anulare a încheierii din data de 25.05.2015 prin care este încuviințată executarea silită și sunt stabilite cheltuielile de executare, intimata a apreciat că se impune respingerea ei de către instanță, având în vedere faptul că executorul judecătoresc a indicat, în pagina 29 a încheierii contestate, modul în care au fost stabilite cheltuielile de executare, și natura acestor cheltuieli, prin raportare la prevederile art. 669 din C.pr.civ. și la dispozițiile Ordinului Ministrului de Justiție („OM7”) nr. 2550/C/2006, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordinul Ministrului de Justiție nr. 2561/30.07.2012. În acest sens, intimata a arătat că suma de 1.273.624,86 este compusă din: suma de 1.265.812,86 lei, reprezentând onorariul executorului judecătoresc, inclusiv TVA-ul aferent acestuia, stabilit prin raportare la cuantumul creanței de recuperat; suma de 7.812 lei, inclusiv TVA, reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite, după cum urmează: înregistrare și formare dosar de executare, consultanță în vederea constituirii dosarului de executare, cheltuieli efectuate cu redactarea și cu efectuarea actelor de executare silită, comunicarea actelor de procedură prin poștă/curier rapid/agent procedural, multiplicare acte, arhivare dosar.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, intimata a apreciat că acesta a fost stabilit în mod legal, în conformitate cu prevederile OMJ nr. 2550/C/2006, astfel cum acesta a fost modificat prin OMJ nr. 2561/30.07.2012. În acest sens, a invocat dispozițiile pct. 3 lit. d) din Anexa la OMJ nr. 2550/C/2006, astfel cum aceasta a fost modificată prin OMJ nr. 2561/30.07.2012, arătând că în cauză valoarea creanței puse în executare este de_,31 lei. Prin urmare, aplicând algoritmul indicat în paragraful precedent, intimata a învederat instanței faptul că valoarea maximă a onorariului executorului judecătoresc este de 1.020.816,823 lei. Onorariul executorului judecătoresc din încheierea contestată este de 1.020.816,822. Prin compararea acestuia cu valoare maximă indicată în paragraful anterior, observăm că este inferior acesteia, astfel încât este evident că a fost stabilit în mod legal. Referitor la cheltuielile de executare în cuantum de 7.812 lei, intimata a arătat că, componența acestora a fost detaliată de executorul judecătoresc pe larg în pagina 29 a încheierii contestate, astfel încât nu se poate susține că partea contestatoare nu a avut posibilitatea de a verifica legalitatea lor. Dovezile care au stat la baza lor se regăsesc de asemenea în dosarul de executare.
Față de cele învederate,intimata a solicitat instanței să dispună: respingerea cererii de suspendare a executării silite formulate de contestator în baza art. 719 C.pr.civ., în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar ca neîntemeiată; respingerea cererii de suspendare a executării silite formulate de contestator în baza art. 817 alin. (2) C.pr.civ. ca neîntemeiată; respingerea contestației împotriva executării silite ca neîntemeiată și, pe cale de consecința, respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată; precum și respingerea contestației formulată de contestator împotriva încheierii din data de 25.05.2015 emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 419/2015 ca neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2294, art. 2295 din C. civ., art. 719, art. 817 C.pr.civ., Ordinului Ministrului de Justiție nr. 2550/C/2006, Ordinul Ministrului de Justiție nr. 2561/30.07.2012, art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 75 din Legea nr. 85/2014, art. 249 C.pr.pen.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: Încheierea pronunțată în data de 25.03.2015 în dosarul nr._/299/2015 de Judecătoria Sectorului 1 București; Sentința civilă nr. 5424 pronunțată de judecătoria Suceava în dosarul nr.4135/314/_; Extrase de pe Portalul instanțelor de judecată cu privire la soluțiile pronunțate în dosarele_/300/2014 și_/300/2014; Decizia civilă nr. 637R pronunțată în data de 23.07.2003 de Tribunalul A. - Secția civilă în dosarul nr. 5303/R/2003; Decizia civilă nr. 221A pronunțată în data de 22.10.2013 de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._/94/2012; Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr.8 din 27.04.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 17.06.2015;- Raportul efectuat de judecătorii – raportori în dosarul privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
A fost depusă, la solicitarea instanței, copia dosarului de executare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Contestația de față vizează executarea silită ce urmează împotriva contestatorului în dosarul de executare silită nr.419/2015 instrumentat de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D., C. și Asociații, dosar format la cererea creditoarei-intimată în cauza de față, B. G. SOCIETE GENERALE SA, împotriva debitorului – garant B. T..
La data de 25.05.2015 în dosarul de executare s-a emis de către executor somație de plată către contestator (f.8-22), prin care i s-a pus în vedere să plătească creditoarei, în termen de 15 zile, suma totală de_,17 lei (_,31 lei debit și 1.273.624,86 lei cheltuieli de executare), în temeiul titlurilor executorii: contractul de credit nr.44/18.03.2011, modificat prin actele adiționale 1-38, contractul de ipotecă autentificat sub nr.156/18.03.2011, contractul de ipotecă autentificat sub nr.1900/12.09.2013 și actul adițional la acesta nr.1/29.01.2014, contractul de ipotecă nr.1837/30.09.2013 și actul adițional la acesta nr.1/30.01.2014, precum și încheierea de încuviințare a executării silite și stabilire a cheltuielilor de executare din 25.05.2015 (f.23-38). S-a pus de asemenea în vedere debitorului că în caz de neplată, se va proceda la continuarea executării silite prin vânzarea la licitație publică a imobilelor proprietatea debitorului menționate în somație la punctele 1-292.
Prin cererea de față se contestă legalitatea executării silite, invocându-se lipsa învestirii cu formulă executorie a contractelor de ipotecă ce se execută. Instanța constată însă că această susținere este neîntemeiată. Este adevărat că art.641 alin.1 c.proc.civ., prevede că titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. Însă aceste prevederi au fost respectate în speță, întrucât atât contractul de credit, cât și contractele de ipotecă ce îl garantează, care se execută în dosarul de față, au fost învestite cu formulă executorie, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București la data de 25.03.2015, aflată în copie la fila 1529 dosar vol. XI.
Instanța nu a reținut nici motivul de contestație constând în faptul că unele imobile fac obiectul unui sechestru asigurator instituit prin ordonanța nr.193/P/07.11.2014 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (depusă în copie la dosar la ultimul termen de judecată). Sechestrul penal a fost instituit asupra mai multor imobile, iar dintre acestea, în somația de plată din 25.05.2015 se regăsește doar imobilul înscris în CF nr._ a localității București Sector 6, aflat la punctul 288 din somație, respectiv imobilul teren și construcție din București, ..63, sector 6.
Instanța are în vedere faptul că, deși sechestrul asigurator penal reprezintă o măsură de indisponibilizare a bunurilor, această indisponibilizare nu este absolută, în sensul că ea nu poate produce efecte asupra drepturilor unor terți, drepturi constituite anterior notării în cartea funciară a sechestrului penal. Or, notarea sechestrului penal a avut loc, evident, ulterior datei pronunțării ordonanței de instituire a măsurii, 07.11.2014, în timp ce contractul de ipotecă privitor la imobilul menționat anterior s-a încheiat la data de 18.03.2011 (f.1583-1587 dosar vol.XI), autentificat fiind de BNP I. B. sub nr.156/18.03.2011.
Prin urmare, instanța reține că dreptul de ipotecă a fost constituit în favoarea intimatei-creditoare anterior instituirii măsurii sechestrului penal prin ordonanța nr.193/P/07.11.2014 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Instanța apreciază că instituirea măsurii sechestrului nu reprezintă un impediment la executarea silită a imobilului afectat garanției reale imobiliare, întrucât garanția a fost constituită anterior instituirii măsurii asiguratorii.
În acest sens este și Decizia nr.8/27.04.2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr._, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția I civilă privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin reglementarea art.519 c.proc.civ., legiuitorul a instituit o . condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, între care și condiția ca respectiva chestiune de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. În situația excepțională în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat deja, sub orice formă, asupra problemei în discuție, iar interpretarea dată este una eronată, există posibilitatea unei schimbări de jurisprudență, însă calea hotărârii prealabile nu mai este deschisă.
Or, în cauză, Înalta Curte a reținut că Secția penală a ÎCCJ s-a pronunțat punctual asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare se solicită, prin Decizia nr. 1.392 din 23 aprilie 2013, în Dosarul nr._ /a1, reținând următoarele: La data instituirii sechestrului asigurător penal, imobilul era afectat de o ipotecă urmare a unui contract de împrumut cu garanție imobiliară. Întrucât nu s-a realizat restituirea împrumutului, s-a procedat la executarea silită a imobilului care a fost vândut la licitație, apoi adjudecat de către creditorul ipotecar. Executorul s-a găsit în fața unui concurs între o creanță ipotecară și o prezumtivă creanță a unor prezumtivi creditori chirografari. Ca atare, creanța ipotecară a avut prioritate și are prioritate chiar și în ipoteza în care părțile vătămate au un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului, dar fiind vorba de creditori chirografari, aceștia își vor satisface pretențiile în măsura în care va mai rămâne ceva din acel bun. Potrivit art. 163 din Codul de procedură penală din 1968, măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei. D. urmare, sechestrul este instituit pentru a se asigura despăgubirea părților civile. Or, în situația de față, chiar în cazul în care se va încuviința și se va dispune despăgubirea părților vătămate care au formulat cereri de constituire de parte civilă, acestea vin în concurs cu petenta din prezenta cauză, creditoare ipotecară, care în această împrejurare are prioritate, urmând a fi satisfăcută prima, întrucât ipoteca este un drept real accesoriu ce acordă titularului său un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori. În acest sens, este și practica și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, în sensul că dacă un imobil asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător a fost valorificat prin vânzarea la licitație publică, iar o parte din prețul obținut a fost distribuit creditorilor, menținerea măsurii asigurătorii asupra imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menținut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului cauzat (Decizia penală nr. 3.507 din 1 iunie 2006).
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că nici condiția noutății chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită nu este îndeplinită. Din interpretarea gramaticală a art. 519 din Codul de procedură civilă: "Dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată", rezultă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este o condiție diferită de aceea a nepronunțării anterioare a instanței supreme asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii în curs de soluționare cu privire la acea chestiune de drept, numai în acest fel justificându-se folosirea conjuncției "și" în cuprinsul normei citate. Prin urmare, condiția noutății unei chestiuni de drept, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită numai din împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept respective, fie printr-o decizie de speță, fie printr-o decizie în interesul legii. Titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale pe care le apreciază ca fiind noi, ca urmare a faptului că sunt cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Însă, analizând comparativ dispozițiile art. 711 și următoarele din Codul de procedură civilă, indicate de titularul sesizării și care sunt cuprinse în cartea a V-a titlul I capitolul VI, intitulat "Contestația la executare", cu dispozițiile art. 399-404 din cartea V capitolul I secțiunea a VI-a, intitulată "Contestația la executare", din codul de procedură civilă de la 1865, se constată că noile dispoziții preiau vechile reglementări și le aduc anumite completări care vin să valorifice soluții ale doctrinei și jurisprudenței anterioare și care sunt irelevante sub aspectele care interesează prezenta cauză. Or, împrejurarea că aceleași dispoziții sunt cuprinse într-o altă reglementare, chiar dacă mai detaliată și nuanțată decât cea anterioară, nu conferă acestor dispoziții caracter de noutate în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă. Mai mult, reglementările anterioare au fost analizate în doctrina mai veche, problema de drept cercetată în prezentul raport fiind soluționată în sensul că în situația în care sechestrul asigurător nu a devenit definitiv, chiar dacă creanța respectivă are un grad de preferință superior, în lipsa altor bunuri urmăribile, nu va putea fi împiedicată urmărirea pornită de către un creditor chirografar sau pentru o creanță cu un rang de preferință inferior, dar care posedă un titlu executoriu. În consecință, câtă vreme problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a mai fost analizată în doctrină, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară sub aspectele care interesează în prezentul raport, caracterul de noutate se pierde și face inadmisibilă sesizarea Înaltei Curți în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. Or, nici această condiție nu este îndeplinită în cauză. Din studierea jurisprudenței puse la dispoziție de curțile de apel se observă că instanțele au pe rol cauze similare de o bună perioadă de timp, pronunțând în această materie hotărâri definitive. În acest moment, practica este orientată majoritar către același gen de soluție. Astfel, hotărârile judecătorești aflate la dosar cuprind, în cele mai multe cazuri, soluția de respingere a contestațiilor la executare formulate de parchet, reținându-se, în principal, că o măsură asigurătorie instituită într-un dosar penal nu poate constitui un impediment la inițierea sau continuarea executării silite, iar creanța ipotecară are prioritate chiar și în ipoteza în care o parte vătămată ar avea un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului supus urmăririi silite. Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica instanțelor, acestea stabilind, în marea lor majoritate, aceeași interpretare.
Ca atare, reținând că sunt aplicabile și cauzei de față considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.8/27.04.2015 și, respectiv, Decizia nr. 1.392/23.04.2013, instanța va înlătura și acest motiv de nelegalitate invocat de contestator, apreciind că instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil nu afectează dreptul unui creditor ipotecar de a demara procedura execuțională asupra imobilului respectiv, exercitându-și drepturile născute dintr-un contract de ipotecă încheiat anterior instituirii măsurii sechestrului penal.
Instanța a înlăturat și motivul de contestație constând în faptul că debitorul principal, TEHNOLOGICA RADION S.R.L., este în insolvență, iar creditoarea-intimată s-a înscris la masa credală cu creanța de_,18 lei. Instanța reține că în dosarul de față nu s-a făcut dovada că intimata ar fi recuperat, în cadrul procedurii insolvenței, vreo sumă de bani care să fi dus la dus la diminuarea debitului rezultat din titlurile ce se execută în dosarul de executare nr.419/2015. Or, în condițiile în care, în temeiul acestor titluri creditoarea se poate îndrepta și împotriva debitorului pentru recuperarea creanței, instanța constată că în mod legal intimata a demarat procedura execuțională împotriva contestatorului, cu respectarea art.622 c.proc.civ. coroborat cu art.663 c.proc.civ., fiind fără relevanță că intimata încearcă recuperarea creanței și de la debitorul principal, pe căile prevăzute de Legea 85/2006.
În același context instanța constată că este neîntemeiată și invocarea de către contestator a beneficiului de diviziune, susținând că intimata-creditoare trebuia să urmărească mai întâi bunurile debitoarei principale, TEHNOLOGICA RADION S.R.L. Ținând cont de prevederile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, față de data încheierii contractului de credit și a contractelor de ipotecă ce se execută, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil. Iar vechiul cod de procedură civilă prevede beneficiul de discuțiune exclusiv în favoarea fidejusorului (garant personal al debitorului principal) - art.1662 -, nu și în favoarea garantului ipotecar (garanție reală imobiliară) când se urmărește bunul imobil afectat ipotecii, art.1746-1814 necuprinzând prevederi similare art.1662. Prin urmare, când se urmărește chiar bunul imobil cu care garantul ipotecar a garantat față de creditor îndeplinirea obligației de către debitorul principal, garantul ipotecar nu poate invoca beneficiul de discuțiune față de creditor. Or, în speță contestatorul este garant ipotecar și se urmăresc bunurile imobile afectate ipotecilor constituite de acesta în favoarea creditoarei-intimate.
Beneficiul de diviziune ar putea fi invocat doar dacă garantul ipotecar ar fi fost, în același timp, și fidejusor și ar fi urmărite alte bunuri ale sale decât bunul afectat ipotecii. Dar chiar și în acest caz nu sunt incidente prevederile privind beneficiul de diviziune, întrucât beneficiul de diviziune nu este acordat garantului care s-a obligat solidar cu debitorul principal, conform art.2.300 N.c.civ., în vigoare la momentul încheierii actului adițional – ce reia de fapt prevederea cuprinsă în art.1662 teza II Vechiul cod civil. Or, izvorul creanței ce se execută în dosarul de executare de față îl reprezintă contractul de credit nr.44/18.03.2011, încheiat de intimata-creditoarei cu TEHNOLOGICA RADION SRL, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.38/16.12.2013 (f.1592-1594 dosar vol.XI). Acest act adițional, semnat de contestator ca și garant, se referă la obligațiile izvorând din contractul de credit deja modificat prin actele adiționale anterioare, 1-37, și introduce în contractul de credit capitolul XIV, prin care se instituie solidaritatea obligaților contractuali. Iar între acești obligați contractuali se numără și contestatorul, ca și garant, cap.XIV necuprinzând vreo excepție în privința garantului. Prin urmare, instanța nu va reține în favoarea debitorului contestator beneficiul de diviziune invocat prin contestația de față.
În privința cheltuielilor de executare, stabilite de executor prin încheierea pronunțată la data de 25.05.2010 (f.1510 dosar vol.XI), instanța constată că acestea au constat în: 1.265.812,86 lei onorariu de executor și 7.812 lei alte cheltuieli. Cât privește onorariul de executor, instanța constată că acesta a fost stabilit cu respectarea prevederilor art.3 lit. d din anexa la Ordinul MJ nr.2550/2006, privind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești în cazul executărilor silite indirecte, respectiv: pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. În cazul de față, prin raportare la aceste prevederi și la creanța executată, onorariul putea fi de 6.300 lei + 1.014.516,8231, la care se adaugă TVA 24%, totalizând 1.265.812,86 lei – chiar suma stabilită de executor drept onorariu. Prin urmare, instanța nu a reținut această susținere a contestatorului privind onorariul de executor.
Însă în privința sumei de 7.812 lei reprezentând alte cheltuieli de executare, instanța constată că executorul nu a explicat în cuprinsul încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare ce reprezintă această sumă în concret, pentru ce servicii sau prestații este aceasta solicitată, astfel că instanța nu poate stabili dacă se încadrează în prevederile art.670 c.proc.civ. și dacă sumele sunt, într-adevăr, cheltuieli efectuate în respectivul dosar, neputând stabili că această sumă este datorată de debitor ca și cheltuieli de executare.
Din considerentele expuse, în temeiul art. 720 c.proc.civ., coroborat cu art.177 alin.1 c.proc.civ., apreciind că actele de executare silită contestate în cauza de față nu sunt nelegale și că vătămarea produsă contestatorului în ce privește cheltuielile de executare poate fi înlăturată prin modificarea respectivei încheieri, instanța va respinge capătul din contestație privind anularea actelor de executare și va modifica încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la data de 25.05.2015 în dosarul de executare nr.419/2015 de B. D., COSOREANU ȘI ASOCIAȚII, în sensul că reduce cheltuielile de executare de la 1.273.624, 86 lei la 1.265.812,86 lei.
În privința solicitării contestatorului de a dispune suspendarea executării imobiliare, în temeiul art.817 alin.2 N.c.proc.civ. Potrivit acestei norme, „…în cazul în care se urmărește un bun imobil ipotecat care a fost ulterior înstrăinat, dobânditorul, care nu este personal obligat pentru creanța ipotecară, poate să se opună vânzării imobilului ipotecat, dacă au rămas alte imobile ipotecate în posesia debitorului principal, și să ceară instanței de executare urmărirea prealabilă a acestora din urmă, după regulile prevăzute de Codul civil în materie de fidejusiune. Pe durata urmăririi acestor bunuri, urmărirea imobilului aparținând terțului dobânditor este suspendată”. Prin urmare, art.817 alin.2 c.proc.civ. are în vedere cazul când se execută un imobil ipotecat, care a fost vândut anterior începerii executării silite unui terț, care nu este personal obligat pentru creanța ipotecară, deci nu este debitor în dosarul de executare silită respectivă. Însă instanța constată că în speță nu sunt îndeplinite situațiile-premisă avute în vedere de art.817 alin.2 c.proc.civ., întrucât, pe de o parte, contestatorul este personal obligat pentru creanța ipotecară, prin încheierea contractelor de ipotecă și actului adițional nr.38 la contractul de credit 44/18.03.2011, și, pe de altă parte, contestatorul nu este terțul dobânditor al imobilelor ce se execută, ci este chiar proprietarul acestora, imobilele nefiind înstrăinate la momentul de față. Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite în temeiul art.817 alin.2 c.proc.civ., ca neîntemeiat.
Conform măsurii dispuse prin încheierea de ședință din 23.09.2015, instanța respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind suspendarea executării silite, având în vedere neplata de către contestator a cauțiunii datorate pentru acest capăt de cerere potrivit art.719 c.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul B. T. domiciliat în București, .. 63, sector 6, CNP_, cu domiciliul ales la C. și Asociații- Societate Civilă Profesională de Avocați, cu sediul în București, Sector 2, .. 204, în contradictoriu cu intimata . GENERALE, cu sediul în Municipiul București, .. 1-7, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.
Modifică încheierea de cheltuieli de executare emisă la data de 25.05.2015 în dosarul de executare nr.419/2015 de B. D., COSOREANU ȘI ASOCIAȚII, în sensul că reduce cheltuielile de executare de la 1.273.624, 86 lei la 1.265.812,86 lei.
Respinge capătul de cerere privind anularea actelor de executare, ca neîntemeiat.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite conform art.719 c.proc.civ., ca inadmisibil.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite în temeiul art.817 alin.2 c.proc.civ., ca neîntemeiat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. NA/ Tehnored.PAS/5 ex
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 7628/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7630/2015. Judecătoria... → |
|---|
