Plângere contravenţională. Sentința nr. 7620/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7620/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 7620/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7620
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul M. M. R. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, prin apărător, G. F., și intimata, prin consilier juridic, P. I., care depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se prezintă avocata G. F., care arată că este titularul cabinetului de avocat, care depune la dosar concluzii scrise, semnate de apărător A. I., facturi, reprezentând onorariu avocat și sentința civilă nr._/17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, reprezentând practică judiciară. De asemenea depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 138,572 lei.
Instanța având în vedere că avocata G. F., nu este menționată pe împuternicirea avocațială ._/2014, constată că lipsește contestatorul.
Intimata prin apărător depune la dosar certificat eliberat de Curtea de Apel C., sentința civilă nr, 4653/16.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, reprezentând practică judiciară.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Intimata prin apărător solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, a dovedit prin înscrisuri și planșe foto, că fapta care i-a fost imputată, a fost săvârșită de contestatoare, autoturismul a stat pe trotuar fără a respecta distanța minimă prevăzută de lege, sens în care solicită respingerea capătului privind anularea procesului-verbal. De asemenea solicită să se aibă în vedere că petenta nu a făcut dovada că nu mai are antecedente contravenționale, faptă ce are pericol social ridicat, pentru că legiuitorul a prevăzut pentru aceasta sancțiuni din clasa a II -a, contestatoarea nu regretă fapta. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare, solicită să fie respins, pentru motivele invocate în întâmpinare, acest act fiind întocmit în mod legal și temeinic, precum și respingerea capătului de cerere prin care solicită obligarea intimatei la plata sumei de 885,72 lei și a capătului privind obligarea la cheltuieli de judecată.
I N S T A N T A
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 26.08.2014 sub nr._, contestatoarea M. MIORIȚA R., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, din data de 23.07.2014 și a sancțiunilor aplicate, inclusiv măsura complementară de ridicare a autoturismului; precum și obligarea intimatei la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului. Totodată, în subsidiar, contestatoarea a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate împotriva acesteia cu avertismentul și, pe cale de consecința, să dispună anularea măsurii de ridicare și repararea prejudiciului cauzat contestatoarei, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii în fapt, contestatoarea a învederat instanței faptul că în dimineața zilei de 20.06.2014, i-a fost ridicat de pe . Renault Megane, cu numărul de înmatriculare_, de către Serviciul de Ridicări Autoturisme (ILCOR). Autoturismul a fost ridicat ca urmare a dispoziției de blocare/ridicare emisă de către intimată. Contestatoarea a luat la cunoștință despre acest fapt de la Serviciul U. 112 unde se afla mașina și s-a prezentat la sediul . SRL în vederea recuperării bunului. Acolo, un agent de poliție i-a înmânat o comunicare, prin care i se aducea la cunoștința că urma să fiu sancționata pentru nerespectarea prevederilor art. 143 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, întrucât autoturismul său a fost depistat staționând în mod neregulamentar, fără a asigura un spațiu de cel puțin 1m pentru circulația pietonilor. Totodată, i s-a comunicat că procesul-verbal de constatare a contravenției urma să îi fie trimis la domiciliu prin poștă. Pentru a reintra în posesia autoturismului, contestatoarea a arătat că a achitat suma de 885,72 lei, reprezentând taxă de ridicarea, transportul și depozitarea bunului.
În continuare, contestatoarea a arătat că, după jumătatea lunii august 2014, având în vedere că procesul-verbal nu îi fusese încă comunicat, s-a interesat la sediul intimatei cum poate intra în posesia lui, pentru a putea formula plângere contravenționala. La sediu i s-a comunicat că procesul-verbal i-a fost comunicat prin afișare la domiciliu în data de 08.08.2014 comunicându-i-se totodată fără vreun document oficial, . și data întocmirii procesului-verbal. În acest sens, contestatoarea a menționat că până la data introducerii contestației nu i-a fost comunicat procesul verbal, motiv pentru care a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal mai sus menționat, având în vedere că, contestatoarea a staționat regulamentar, fără a încălca vreo dispoziție legală. Astfel, contestatoarea a arătat că în data de 20.06.2014, a parcat mașina regulamentar, pe un loc destinat parcării, marcat corespunzător, fără a exista în zona vreun indicator sau marcaj care să interzică staționarea, fără a încurca traficul rutier sau pe cel pietonal și fără a bloca accesul în vreo instituție proprietate privată, intersecție sau drum public. În măsura în care, fapta pentru care a fost reținută în sarcina sa a fost aceea de a nu lăsa cel puțin 1 metru pentru circulația pietonală, contestatoarea a apreciat că procesul - verbal este netemeinic, întrucât locul în care a staționat este destinat parcării și nu traficului pietonal. și este folosit de locatarii din zona drept loc de parcare de mai mulți ani de zile.
Totodată, contestatoarea a arătat că zona respectivă nu este delimitată de către partea carosabilă prin bordură, pentru a putea trage concluzia că este un trotuar destinat pietonilor. În acest sens, intimata a apreciat că, chiar dacă prin zona respectivă ar trebui să circule și pietonii, conducătorii auto nu pot fi învinuiți faptul că au parcat acolo, în condițiile în care nu s-a depășit marcajul ce delimita locurile de parcare, trasat chiar de către autoritățile publice, indiferent dacă s-a lăsat sau nu 1 metru pentru traficul pietonal. De asemenea, a apreciat că sancțiunea dispusă este disproporționată, având în vedere că este greu pentru șoferi să se asigure că a lăsat 1 metru pentru pietoni, în condițiile în care dispune de un marcaj făcut de autoritățile locale care indică faptul că se afla pe un loc de parcare, și nu pe un trotuar pentru pietoni. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței în materie, contestatoarea a apreciat că ridicarea autovehiculelor se dispune doar în măsura în care acestea constituie un pericol sau un obstacol pentru circulația rutieră. Așadar, contestatoarea a apreciat că ridicarea se dispune doar în măsura în care fapta este de o gravitate crescută, de natură a perturba traficul rutier. În caz contrar, este suficientă doar aplicarea unei amenzi contravenționale sau chiar a unui simplu avertisment.
Pe cale de consecință, contestatoarea a apreciat că, pentru a fi justificată măsura ridicării pentru fapta de a nu lăsa 1 metru pentru traficul pietonal, este absolut necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: în zona respectivă să existe trafic pietonal (regulamentar) de o anumită intensitate - câțiva pietoni “rătăciți” nu justifica aplicarea măsurii; faptul că pietonii sunt forțați să coboare de pe trotuar pe partea carosabilă ca să ocolească autovehiculul parcat constituie un pericol pentru traficul rutier. Astfel, contestatoarea a apreciat că indiferent dacă pietonul va fi obligat să coboare de pe trotuar, nu se justifică ridicarea dacă acesta - ținând cont de traficul din zona - nu se afla în pericol de a fi acroșat de către un alt participant la trafic. În plus, a apreciat că autoritățile locale ale sectorului 6, refuza cu desăvârșire să țină cont de lipsa notorie a locurilor de parcare, mai ales în condițiile în care, cartierul Drumul Taberei este de mai mulți ani un adevărat șantier în lucru, cu drumuri blocate și zone restricționate, datorită lucrărilor de construire a rețelei de metrou.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, contestatoarea a considerat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, contestatoarea a apreciat că nu îi poate reveni sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită, invocând în acest sens dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României, precum și legea internă romana, prin art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile fata de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului. În acest sens, a precizat că în cauză trebuie să se ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecința trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. Beneficiind de prezumția de nevinovăție, contestatoarea a apreciat că nu este obligată să-își dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovadă că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității. Prin urmare, a apreciat că intimata trebuie să facă dovada celor reținute în procesul –verbal.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea avertismentului. În acest sens, contestatoarea a arătat că la stabilirea sancțiunii nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 5 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că sancțiunea stabilită a apreciat că nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În acest sens, contestatoarea a invocat dispozițiile art.21 alin.3 din O.G.nr.2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporționala cu gradul de pericol social al fapte săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de circumstanțele personale ale contravenientului, precum și de faptul că o sancțiune contravenționala, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu se impune întotdeauna aplicarea sancțiunii amenzii.
În cauză, contestatoarea a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale dispusă împotriva sa nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv faptul că a parcat pe un loc destinat parcării și marcat corespunzător, de faptul că în zona nu exista trafic pietonal și de faptul că în cartierul Dr. Taberei s-au împuținat foarte mult locurile de parcare odată cu începerea lucrărilor de construire a rețelei de metrou. Cu privire la scopul urmărit, contestatoarea a arătat că nu a urmărit și nici nu a acceptat prin parcarea autoturismului în locul respectiv, să încurce circulația pietonală și nici pe cea de pe partea carosabilă, acest aspect reieșind și din faptul că s-a oprit cu roata din față la limita liniei albe ce delimitează locul de parcare. Totodată, în ceea ce privește urmarea produsă, a arătat că fapta săvârșită nu a fost de natură a produce o tulburare a traficului rutier.
Referitor la solicitarea de reparare a prejudiciului material cauzat contestatoarei, aceasta a apreciat că măsura ridicării autoturismului a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de contestatoare în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificata din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului acesteia fără existența unui temei legal. În aceste condiții, contestatoarea a considerat că prin obligarea nejustificată la plata taxei de 885,72 lei către societatea care se ocupa de ridicările auto pentru recuperarea autoturismului ridicat ca urmare a dispoziției agentul constatator, i-a fost provocat un prejudiciu material. Pe cale de consecință, contestatoarea a solicitat instanței să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, în temeiul art. 1349 Cod Civil.
În acest sens, contestatoarea a învederat instanței faptul că sunt întrunite condițiile cumulative privind angajarea răspunderii civile delictuale, după cum urmează: existența unei fapte ilicite - această condiție se verifica prin dispunerea măsurii tehnico - administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; existența unui prejudiciu - suma de bani achitata de contestatoare în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificata din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; existența unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită și prejudiciu; existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția a apreciat că aparține agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
În subsidiar, contestatoarea a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu măsura avertismentului și să constate, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din OG nr. 2/2001 că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
În drept plângerea contravențională a fost întemeiată pe dispozițiile OG 195/ 2002, R.A.O.U.G 195/ 2002, O.G. 2/2001 și H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.
În susținerea plângerii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: planșe foto, notă de inventar.
Prin cererea precizatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 22.09.2015, contestatoarea a învederat instanței faptul că nu mai susține capătul de cerer privind constatarea intervenției prescripției sancțiunii contravenționale, potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 9.10.2014, intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii contravenționale formulate de contestator pe toate capetele sale, ca neîntemeiata și nesusținută, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul,
obligarea intimatei la repararea prejudiciului materialîn cuantum de 885,72 lei, reprezentând contravaloarea taxei de ridicare încasată de către . Srl și menținerea procesului verbal și sancțiunile aplicate prin acesta ca temeinice și legale și respingerea capătului de cerere prin care a fost cerută repararea prejudiciului în cuantum de 885,72 lei ca neîntemeiată și nesusținută.
În motivarea întâmpinării în fapt, intimata a învederat instanței faptul că, la data și ora menționate în dispoziția de ridicare, o echipă operativă a Poliției Locale lector 6, a identificat autovehiculul reclamantei marca Renault cu număr de înmatriculare_ . staționând neregulamentar pe trotuarul aferent străzii .-vis de nr 69 din sectorul 6, fără a asigura un spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor, faptă prevăzută și sancționată de art. 142 și 143, respectiv de art. 100 și 108 din RA al OUG nr 195/2002 rep. și HG nr 1391/1996, astfel cum au fost menționate în cuprinsul procesului verbal contestat. În continuare intimata a arătat că prin actul administrativ individual, respectiv dispoziția de ridicare, a cărei anulare nu a fost solicitată, a fost aplicată măsura ridicării vehiculului, pentru care operatorul autorizat a încasat suma de 885,72 lei, conform facturii depusă la dosarul cauzei de reclamantă. învederăm instanței de judecată faptul că prin procesul verbal a fost constatat un raport juridic de drept material contravențional care a creat dreptul intimatei de a constata și sancționa fapta și obligația contravenientei de a suporta sancțiunile contravenționale. Prin dispoziția de ridicare, a fost constatat raportul juridic de drept material administrativ, care a dat naștere dreptului operatorului autorizat de a ridica vehiculul și a încasa taxa de ridicare și a declanșat obligația proprietarului vehiculului de a achita taxa de ridicare, obligație prevăzută erga omnes de art 64 din OUG nr 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin 1 C pr civilă, intimata a invocat excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect pretenții potrivit dispozițiilor art 1 și 3 din din OUG nr 80/2013 și dispozițiilor art 33 din același act normativ, raportate la cele ale art 197 C pr civilă, solicitând instanței să dispună anularea capătului de cerere prin care a fost solicitată repararea prejudiciului material în cuantum de 885,72 lei ca netimbrat.
Pe fondul cauzei, față de lipsa administrării unui probatoriu concludent și util de către contestatoare, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii contravenționale pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută, și să mențină procesul verbal și sancțiunile astfel cum au fost aplicate, precum și să constate că măsura ridicării a fost temeinică și legală. Astfel, în primul rând, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea capătului de cerere având ca obiect repararea prejudiciului material ca neîntemeiat și nesusținut, având în vedere faptul că nu i-a fost comunicată dovada existenței și întinderii acestor pretinse pagube ( factura emisă de . Srl).
Referitor la capătul de cerere privind anularea procesului verbal de constatare și sancționare contravențională, în ce privește legalitatea procesului verbal, intimata a învederat instanței faptul că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută drept contravenție de actul normativ sus menționat. Totodată, intimata a învederat instanței că partea contestatoarea nu a invocat cauze de nulitate absolută ale procesului verbal, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia sunt condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal, vătămări care nu au fost indicate de contestatoare în baza Deciziei nr XXII din 19.03.2007 pronunțată de înalta Curte de Justiție și Casație.
În plus, intimata a învederat instanței faptul că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea procedurii speciale, derogatorii ( de la prevederile art 180 ) prevăzută de dispozițiile art 181 din Regulamentul de aplicare al Codului Rutier, în formă specială, prevăzută de art 109 din OUG nr 195/2002 și anexa D, din care lipsesc rubricile referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, obiecțiunile acestuia sau menționarea unui martor. Totodată, a arătat că procesul verbal cuprinde descrierea elementului material al faptei cu indicarea datei, orei și a locului săvârșirii acesteia a mărcii și numărului de înmatriculare al vehiculului, cât și a faptului că au fost efectuate planșe foto cu aparatul foto Nikon.
În ce privește încadrarea faptelor și sancțiunea aplicată, intimata a considerat că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal, față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunile se încadrează în limitele prevăzute de lege. De asemenea, a menționat că sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat, au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, agenții constatatori aplicând sancțiunile contravenționale ținând cont de valoarea cuantumului punctelor de amendă și numărul punctelor de penalizare prevăzute de lege. Agenții constatatori pot aplica o sancțiune contravențională principală, în cauză aceasta fiind reprezentată de avertisment, și una sau mai multe sancțiuni complementare, potrivit dispozițiilor art 5 alin 7 din OG nr 2/2001 cu modificările și completările ulterioare. În aceste condiții intimata a apreciat că măsura tehnico administrativă a fost dispusă în mod legal, prin dispoziția de ridicare, în conformitate cu dispozițiile art 64 și 97 din OUG nr 195/2002, cu respectarea Regulamentului de aplicare a HCL S 6 nr 4/2010.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, intimata a arătat că, în temeiul art. 34 din OG nr 2/2001, acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie și face dovada până la proba contrară, faptele prevăzute fiind constatate în mod direct și nemijlocit de către agenții constatatori. În acest sens a mai arătat că proba contrară poate fi efectuată prin mijloacele de probă prevăzute de lege, însă, în cauză, nu a făcut dovada susținerilor sale deoarece aceasta nu a administrat probe concludente și utile din care să reiasă o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul verbal, și în concluzie, prezumțiile nu au fost răsturnate. Totodată, a arătat că proprietarul vehiculului a indicat faptul că partea contestatoare a fost persoana care a condus vehiculul la data constatării faptei., vehiculul ce a staționat neregulamentar. În aceste condiții, intimata a apreciat că procesul verbal contestat a fost întocmit în mod legal și temeinic.
Mai mult, intimata a arătat că procesul verbal a fost întocmit după încheierea dispoziției de ridicare, pe baza Notei de constatare a planșelor foto și a Comunicării, în temeiul dispozițiilor de procedură speciale, derogatorii prevăzute de art 181 alin 2. Cu alte cuvinte, intimata a arătat că procesul verbal poate fi întocmit în personam ( în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art 13 din OG nr 2/2001 ) numai după efectuarea unei cercetări în rem, în vederea aflării datelor de identificare ale persoanei care a condus vehiculul, însă măsura ridicării trebuie dispusă cu celeritate, pentru a înlătura vehiculul staționat neregulamentar și a reda drumul public circulației normale. În acest sens, a menționat că procesul verbal nu mai trebuie să cuprindă toate mențiunile generale de formă prevăzute de art 180 din RA al OUG nr 195/2002 și art 16 și 19 din OG nr 2/2001, respectiv: ocupația și locul de muncă, obiecțiunile contravenientului, menționarea martorului sau a măsurii ridicării, acesta fiind întocmit în formă specială, derogatorie prevăzută de anexa 1D conform dispozițiilor art 109 din OUG nr 195/2002 și art 181 din Regulamentul de aplicare al OUG nr 195/2002, deoarece fapta a fost constatată cu ajutorul planșelor foto, iar procesul verbal a fost încheiat în lipsa contestatoarei, situație în care nu mai este necesară nici indicarea unui martor conform art 109 din Codul Rutier, justificat de faptul că există planșele foto care susțin veridicitatea mențiunilor din cuprinsul procesului verbal.
Totodată, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea capătului de cerere subsidiar având ca obiect reindividualizarea sancțiunii și înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, având în vedere faptul că partea contestatoare nu a prezentat un cazier administrativ contravențional ( istoric de rol fiscal de la DITL Sector 6 ) din care să reiasă faptul că nu a mai săvârșit alte contravenții. Față de atitudinea contestatoarei de nerecunoaștere a săvârșirii faptei, intimata a apreciat că sancțiunea avertismentului nu își va atinge scopul și nu va împiedica pe viitor contestatoarea să săvârșească alte contravenții. În acest sens a mai precizat că contestatoarea a staționat într-un Ioc unde simpla staționare era interzisă, aceasta constituind o cauză de agravare a sancțiunii și nicidecum de atenuare a acesteia. De asemenea, intimata a arătat că partea contestatoare a mai fost sancționată pentru fapte similare prin procesul verbal cu ., nr_/25.04.2012, fiind emisă și măsura ridicării vehiculului prin dispoziția de ridicare cu ., nr_/27.03. 2012, fiind menținute ca legale și temeinice de către TB secția a IX a C. prin hotărârea irevocabilă; pronunțată în dosarul cu numărul_, astfel încât circumstanțele personale ale acesteia nu au permis reindividualizarea sancțiunii.
Pe cale de consecință, intimata a solicitat instanței să respingă ca neîntemeiată și nesusținută solicitarea contestatoarei privind anularea procesului verbal de contravenție și să mențină procesul verbal și sancțiunile cum au fost aplicate prin acesta ca fiind legale și temeinice, având în vedere faptul că partea contestatoare a recunoscut în plângerea contravențională săvârșirea elementului material al faptei și nu a administrat probe în combaterea prezumțiilor de care se bucură procesul verbal și în contra înscrisurilor și planșele foto depuse de către intimată, din care să reiasă nelegalitatea sau netemeinicia procesului verbal, respectiv existența unei alte situații de fapt decât cea reținută prin actul contestat.
Pe fond intimata a învederat instanței de judecată faptul că este competentă, în temeiul dispozițiilor art 7 litera h și art. 22 din Legea nr 155/2010 ( privind organizarea și funcționarea Poliției locale ) lege cu caracter organic și ulterioară OUG nr 195/2002 și HG nr 1391/2002, pe care le-a completat în ce privește competența. Totodată, a arătat că prin OUG nr 69/2007 a fost abrogată din cuprinsul art . 64 al OUG ne 195/2002 condiția ca vehiculul să constituie un obstacol pentru circulația pe drumul public, în prezent măsura ridicării fiind aplicată în mod obligatoriu potrivit dispozițiilor art. 97 din OUG nr 195/2002 de fiecare dată când se constată staționarea neregulamentară, legea prezumând că vehiculul constituie un obstacol. În plus, a arătat că partea contestatoare a recunoscut în cuprinsul plângerii că a staționat voluntar în locul menționat în cuprinsul procesului verbal, însă nu a depus probe concludente și utile din care să reiasă existența unei situații contrare celei reținută prin procesul verbal contestat, act care se bucură de o prezumție de legalitate și de temeinicie
În acest sens, intimata a arătat că în cuprinsul procesului verbal este menționat articolul care incriminează și sancționează fapta, respectiv art. 100 și 108 din OUG nr 195-2002 și art 142 și 143 din HG nr 1391/1996, nefiind prevăzută de aceste texte legale obligația ca vehiculul să constituie un obstacol pentru circulație, această prevedere fiind abrogată. Totodată, a arătat că în cuprinsul procesului verbal se face mențiunea mijlocului tehnic folosit la constatarea faptei, respectiv aparatul foto Nikon, fiind indicată și .. De asemenea, intimata a apreciat că agentul constatator a efectuat măsurătoarea în mod corect, astfel cum reiese din planșele foto, fapta încriminată și sancționată de lege interzicând staționarea neregulamentară pe trotuar fără a păstra o distanță de un metru pentru trecerea pietonilor. Astfel, intimata a învederat instanței faptul că nota de constatare, fișa vehiculului și planșele foto din 4 unghiuri se efectuează, conform art 8 și 9 din Anexa 2 a HCL S 6 nr 4/2010 de către operatorul autorizat și se comunică de acesta la cerere, astfel încât intimata nu are nici o obligație legală în acest sens.
În fine, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea capătului de cerere având ca obiect repararea prejudiciului material ca neîntemeiat și nesusținut. În acest sens, a învederat instanței faptul că dispoziția de ridicare a cărei anulare nu a fost solicitată, a fost întocmită în mod legal, cu respectarea prevederilor HCL S 6 nr 4/2010, iar reclamanta nu a solicitat anularea acesteia și nici nu a invocat vreun motiv de nelegalitate al acestui act administrativ individual și nu a menționat care anume prevederi din legislația aplicabilă în cauză nu au fost nerespectate, deoarece prevederile HCL S 6 nr 14/2009 invocate de aceasta ca motiv de nelegalitate a ridicării, erau abrogate la data emiterii dispoziției de ridicare, care a fost întocmită astfel cum reiese din cuprinsul acesteia, în temeiul dispozițiilor HCL S 6 nr 4/2010. Astfel, intimata a învederat instanței faptul că partea contestatoare nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, lipsind fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate și prejudiciul.
Totodată, intimata a apreciat că suma de 885,72 lei nu reprezintă un prejudiciu, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului vehiculului de către art .64 din OUG nr 195/2002, acoperind contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculului efectuate de operatorul autorizat . Srl, care a încasat suma respectivă. Mai mult, a arătat că plata taxei de ridicare a fost cauzată de propria faptă ilicită a contravenientei, ca urmare a nerespectării normelor legale cu privire la staționare. În acest sens, contestatoare nu a solicitat și anularea dispoziției de ridicare, și numai analizând actul administrativ individual instanța poate constata dacă aceasta a fost emisă în mod culpabil cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare sau în mod netemeinic, pentru a putea reține existența unei fapte ilicite, a vinovăției și a prejudiciului. În plus, a mai menționat că procesul verbal nu trebuie să cuprindă mențiunea privind ridicarea vehiculului, deoarece măsura este dispusă cu celeritate prin dispoziția de ridicare, iar procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei. În acest sens, intimata a invoca dispozițiile art 181 în baza cărora datele contestatoarei trebuie comunicate în scris de către proprietarul vehiculului, iar procesul verbal poate fi întocmit numai în baza acestora, în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art 13 din OG nr 2/2001, ulterior constatării faptei prin nota de constatare și dispunerii măsurii ridicării prin dispoziția de ridicare.
Intimata a mai apreciat că ridicarea vehiculului trebuie dispusă de îndată, pentru a îndepărta vehiculul staționat neregulamentar și a reda drumul public circulației normale, învederând instanței faptul că partea contestatoare nu a solicitat în mod expres anularea dispoziției de ridicare, ci numai anularea măsurii ridicării, astfel încât instanța nu poate dispune anularea efectelor actului administrativ a dispune și anularea dispoziției de ridicare, lăsând-o în vigoare. Mai mult, intimata a arătat că partea nu a invocat și nu a făcut dovada încălcării normelor care au stat ia baza emiterii dispoziției de ridicare, și nici nu a dovedit netemeinicia măsurii, astfel încât să poată solicita în mod întemeiat și repararea pretinsului prejudiciu material în cuantum de 885,72 lei, pentru care nu a depus factura din care să reiasă existența și întinderea sa.
Intimata a mai menționat că în locul respectiv nu există o parcare amenajată, în înțelesul legii, care potrivit dispozițiilor HCGMB nr 124/2008, ar fi trebuit semnalizată cu indicator de circulație cumulativ cu condiția existenței unui marcaj de vopsea galbenă pe asfalt. Totodată a arătat că autovehiculul aparținând contestatoarei a staționat neregulamentar pe trotuar care este delimitat perfect vizibil cu bordură de partea carosabilă.
Față de cele învederate, intimata a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii contravenționale formulate de contestatoare, pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută, și menținerea procesului verbal, împreună cu sancțiunile contravenționale astfel cum au fost dispuse prin acesta, ca fiind temeinice, legale, precum și respingerea capătului de cerere prin care a fost solicitată anularea măsurii ridicării repararea prejudiciului material.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr 155/2010, Codului de procedură Civilă, OG nr 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, OUG nr 195/2002 cu modificările și completările ulterioare și Regulamentul său de aplicare, HCL S 6 nr 4/2010 și regulamentul său de aplicare, precum pe dispozițiile celorlalte acte normative invocate în cuprinsul prezentei întâmpinări sau a actelor contestate.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu prezumții, înscrisuri, respectiv: adresa nr. 698/1.10.2014, notă de constatare . nr._, dispoziție de ridicare . nr._, comunicare . nr._, procesul verbal . nr._, confirmare de primire, proces – verbal de înmânare contravenient, raport de încercări, certificat de etalonare nr. 01.01 – 857/2011, și planșe foto.
La data de 29.10.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.9247/03.12.2014 instnața a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr.2557/07.04.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6.
Prin sentința civilă nr.1529/28.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6.
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost reînregistrată la data de 17.06.2015.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 23.07.2014 de către intimata DGPL Sector 6, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 340 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.n din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 20.06.2014, în intervalul orar 09.23-09.31, contestatorul a staționat neregulamentar vehiculul marca Renaulti, nr._, PE .-vis de nr.69, neasigurând un spațiu de cel puțin 1m pentru circulația pietonilor.
Instanța constată în primul rând că prin plângere contestatorul nu a invocat motive de nelegalitate a procesului-verbal, iar în speță nu sunt incidente cauze de nulitate ce pot fi invocate de instanță din oficiu. Contestatorul a renunțat pe parcursul procesului la solicitarea de constatare a intervenirii prescripției sancțiunii contravenționale (invocată prin cererea de la fila 17)
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că prin planșele fotografice depuse de intimată la dosar s-a făcut dovada săvârșirii de către contestator a contravenției pentru care a fost sancționat, acesta staționând autoturismul pe trotuar, fără a lăsa distanța minimă de 1 m prevăzută de lege pentru traficul pietonal, ceea ce înseamnă că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.n din Regulamentul de aplicare a OUG 195/_.
Instanța nu a reținut susținerea contestatorului că nu a săvârșit fapta, întrucât respectase distanța minimă impusă de legiuitor. Din planșele foto depuse de intimată rezultă că autoturismul era staționat astfel încât rămânea o distanță de aproximativ 85 cm până la baza zidului din fața vehiculului, însă în realitate distanța lăsată pentru circulația pietonală a fost de aproximativ 50 cm, întrucât în partea de sus zidul avea o margine ieșită în relief, față de care s-a și realizat măsurătoarea ce apare în fotografia de la fila 32 dosar. Or, la această distanță trebuie raportată fapta, întrucât ea reprezintă în concret spațiul lăsat de contestator pentru circulația pietonilor pe respectivul trotuar.
Instanța nu a reținut nici susținerea contestatorului că ar fi intervenit o lege contravențională mai favorabilă, constând în aceea că ulterior s-au trasat linii galbene care marchează locurile de parcare. Este adevărat că în planșele foto depuse de contestator la dosar apar trasate astfel de noi linii pentru demarcarea parcării pe respectivul trotuar, dar aceste linii se opresc la o distanță de minim 1 m de marginea (chiar și cea ieșită în relief ) trotuarului, ceea ce comparând cu fotografiile depuse de intimată, în mod evident contestatorul nu respectase.
Instanța a înlăturat și susținerea contestatorului privind lipsa locurilor de parcare în zonă. Aceasta este o problemă care nu are legătură cu fapta contestatorului, din moment ce din marcajele albe ce apar în fotografiile depuse de intimată rezultă că respectivele locuri erau destinate parcărilor autovehiculelor, însă fiind un trotuar, marcajul respectata distanța prevăzută de legiuitor pentru traficul pietonal. Chiar în acele fotografii se poate observa că partea din față a vehiculului contestatorului depășea cu mult capătul liniei albe a marcajului, îngustând astfel locul lăsat pentru circulație pietonilor.
Întrucât din probe rezultă că în spațiul rămas poate trece o singură persoană, dar nu pot trece, de exemplu, persoane cu cărucioare (de copii sau pentru handicap), persoane cu sacoșe sau alte obiecte în mână, etc., care toate se încadrează în noțiunea de „trafic pietonal” și care astfel sunt obligate să circule pe carosabil, creându-se pericol de accident, instanța apreciază că sancțiunile aplicate – amenda și punctele de penalizare - se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu avertismentul.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție, ca neîntemeiat.
Prin dispoziția de ridicare . nr._/20.06.2014, intimata a dispus ridicarea vehiculului staționat neregulamentar de contestator, iar pentru recuperarea acestuia contestatorul a achitat societății care a adus la îndeplinire această măsură, ILCOR AUTO ECO SRL, suma de 885,72 lei reprezentând contravaloarea ridicării, transportării și depozitării vehiculului.
Instanța reține că dispoziția menționată anterior a fost luată de intimată în temeiul OUG 195/2002 și HCL Sector 6 nr.4/2010.
Or, prin decizia nr.9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii – obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, 06.07.2015 – s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local. Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorității administrației publice locale. Se poate aprecia că autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico - administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Înalta Curte a concluzionat că, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate. Sancțiunea nulității intervine ca urmare a nerespectării competenței de reglementare a autorităților administrației publice locale în această materie și pentru încălcarea normelor de tehnică legislativă consacrate prin art. 4 alin. (3), art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, inclusiv actele autorităților administrației publice locale, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, și prin art. 81 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior. Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ, este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior. Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzute prin lege și nici nu își poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor norme de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat. Autoritățile administrației publice au competența de a acționa pentru organizarea executării și executarea în concret a legii, ceea ce implică și adoptarea, în acest scop, a unor reglementări specifice de nivel secundum legem, însă competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității centrale, astfel încât vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autoritățile deliberative ale autorităților administrației publice locale.
Înalta Curte a concluzionat că, în această privință, competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității administrației centrale, iar autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate.
Prin urmare, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, instanța va dispune anularea dispoziției de ridicare contestate, întrucât actul a fost emis în aplicarea unei hotărâri nule ( HCL Sector 6 nr.4/2010), conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.9/2015.
În temeiul art.18 alin.3 din Legea 554/2004, contestatorul este îndreptățit la recuperarea sumei plătite pentru operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculului său, cu titlu de despăgubiri materiale, conform art.18 alin.3 din Legea 554/2004.
Din considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte cererea formulată de contestator și va obliga intimata la plata către acesta a sumei de 887,72 lei despăgubiri și, în temeiul art.453 alin.2 c.proc.civ., a sumei de 638,572 lei cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru de 50 lei pentru capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare și de 88,572 lei pentru cel privind despăgubirile (contestatorul a făcut dovada plății lor în ședința publică din 07.10.2015 așa cum se menționează în practica și vor fi reținute de instanță, chiar dacă dovezile nu se mai regăsesc la dosar) și 500 lei din totalul de 1.450 lei onorariu de avocat, având în vedere că cererea urmează a fi admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta M. M.-R., domiciliată în București, ., nr. 1 B, ., ., cu sediul ales la F. și Asociații SCA din București, sector 5, .. 41, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, . d, C._.
Anulează dispoziția de blocare/ridicare . nr._/20.06.2014 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 885,72 lei despăgubiri.
Respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție, ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 638,572 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. NA/ Tehnored.PAS/5 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7586/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 7625/2015.... → |
|---|
