Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8245/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8245/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 8245/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTOR VI BUCURESTI
-SECȚIA CIVILĂ-
SENTINTA CIVILA NR. 8245
SEDINTA PUBLICA DE LA 22.10.2015
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
P.: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect învestire cu formulă executorie – perimare, privind pe petentul B. A. I..
Cererea se soluționează fără citarea părților, conform art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 12.03.2015.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr._ , petentul B. A. I. a solicitat învestirea cu titlu executoriu a contractului de împrumut cu ipoteca imobiliară autentificat sub nr. 1810/15.10.2012 încheiat de BNP Nemesis.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 12.03.2015 instanța a dispus, în baza art. 242 alin. 1 din Noul Cod Procedură Civilă, suspendarea judecării cauzei, pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a depune titlul executoriu în copie certificată pentru conformitate cu originalul sau în original.
Constatând că de la data suspendării cererii au trecut mai mult de 6 luni și petentul nu a efectuat niciun act care să ducă la întreruperea curgerii termenului de perimare, în temeiul art. 416 C.pr.civ. instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de petentul B. A.- I., domiciliat în, București, ., ., ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.10.2015.
P. GREFIER
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8248/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5308/2015.... → |
|---|








