Ordin de protecţie. Sentința nr. 5921/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5921/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 5921/2015
Dosar civil nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR VI MUNICIPIUL BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5921
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 06.08.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER:B. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București a fost reprezentat de Procuror R. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „emitereordin de protecție”, privind pe reclamantul S. I. P. în contradictoriu cu pârâta S. A. M..
La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu se prezintă reclamantul personal, legitimat de instanță cu CI . nr._ având CNP_ și asistat de apărător ales care depune împuternicire avocațială la dosar și pârâta reprezentată de apărător desemnat din oficiu care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Reclamantul prin apărător depune la dosar precizări la conținutul cererii de chemare în judecată.
La interpelarea instanței reclamantul personal arată că își însușește cererea formulată de mama sa și aduce lămuriri în sensul că părțile locuiesc în Chiajna, ., de peste un an de zile.
Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Sector 6 București.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru pârâtă arată că înțelege să invoce excepția necompetenței instanței față de disp. art. 25 alin. 1 din Legea 217/2003.
Instanța acordă cuvântul pe excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și declinarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei B., Județul Ilfov.
Apărătorul reclamantului având cuvântul pe excepția invocată arată că lasă la aprecierea instanței.
Pârâta prin apărător solicită admiterea excepției invocate.
Ministerul Public prin reprezentant solicită admiterea excepției față de dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 213/2001 și declinarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei B., Județul Ilfov.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 27.07.2015, reclamantul S. I. P. reprezentat de mama sa A. G. în contradictoriu cu pârâta S. A. M., a solicitat emiterea ordinului de protecție prin care să se dispună: evacuarea pârâtei din locuință, obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate de reclamant, de copilul lor minor, de mama reclamantului, de locuințele lor și interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod al pârâtei cu reclamantul.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul prin reprezentant a arătat că pârâta a exercitat în repetate dăți acte de violență fizică, verbală și/sau emoțională în ceea ce îl privește pe reclamant în condițiile în care reclamantul este o persoană încadrată la gradul I de handicap, un grad de handicap grav, permanent, fără asistent personal, astfel cum rezultă din cuprinsul Certificatului de Încadrare în G. de Handicap nr. 172/25.01.2006 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Consiliului Local Sector 5 București, atașat cererii, precum și o persoană care a pierdut total capacitatea de muncă din același motiv, astfel cum rezultă din conținutul Deciziei asupra capacității de muncă nr. 3302/28.08.2007 emis de Casa de Pensii a Municipiului București-Comisia de Expertiză Medicală, înscris atașat cererii, obținând de la INML M. Minovici și certificate medicale care confirmă pe deplin cele invocate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, modificată și completată prin Ordonanța nr. 6/2015 și a fost însoțită de următoarele înscrisuri în copii xerox: procură de reprezentare autentificată sub nr. 1565/16.06.2015, certificate medico legale, Decizia asupra capacității de muncă nr. 3302/28.08.2007 emis de Casa de Pensii a Municipiului București-Comisia de Expertiză Medicală, certificat de căsătorie, certificat de naștere minor și Certificat de Încadrare în G. de Handicap nr. 172/25.01.2006 emis de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Consiliului Local Sector 5 București.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele: potrivit dispozițiilor art. 25 (1) din Legea nr. 217/2003(r2) pentru prevenirea și combaterea violenței în familie „Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima.” Instanța reține că textul de lege nu instituie o competență alternativă, în sensul că victima ar avea de ales deopotrivă între instanța domiciliului său și instanța reședinței sale ci, pentru a da eficiență măsurilor de protecție instituite prin lege în cadrul unei proceduri de extremă urgență, textul nu poate fi interpretat decât în sensul că în cazul violenței în familie victima va formula cererea în fața instanței în a cărei circumscripție teritorială locuiește efectiv ( dacă locuiește la domiciliu va formula cererea în fața instanței domiciliului iar dacă locuiește la reședință va formula cererea în fața instanței de reședință) . Întrucât punerea în executare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție revine organelor de poliție care la rândul lor au posibilitatea de a acționa în raza lor teritorială de competență ( neputându-se pretinde, spre exemplu, ca organele de poliție sector 6 București să monitorizeze victima care locuiește efectiv în B. pentru a reacționa prompt în punerea în executare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție precum și pentru a lua alte măsuri necesare protecției victimei, dacă prin încălcarea ordinului de protecție se constată că este necesară intervenția efectivă a organelor de poliție în protecția victimei ), instanța reține că o protecție efectivă a victimei unei agresiuni este posibilă doar în măsura în care autoritățile statului implicate în emiterea și punerea în aplicare a ordinului de protecție ( atât instanța cât și organul de poliție) au competența teritorială de a acționa ; față de susținerile reclamantului în sensul că la momentul formulării cererii de față locuia efectiv de peste un an în imobilul din Chiajna, instanța reține că și din persepectiva legii civile generale ( nu doar din interpretarea dispoziției art 25 din Lg. nr. 217/2003), art. 87 cod.civ. ( Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală) și dispozițiile următoare stabilesc că domiciliul persoanei este acolo unde aceasta locuiește efectiv, interesând practic locuința statornică a persoanei ; împrejurarea că în mod formal persoana nu a făcut declarațiile privind schimbarea domiciliului în fața organelor administrative competente să opereze schimbarea domiciliului și figurează în actul de identitate cu domiciliul în București,sector 6 nu duce la concluzia că partea nu poate invoca schimbarea domiciliului ; dimpotrivă textele de lege ( art.86, 89,90,91 cod.civ.) stabilesc că o persoană nu poate avea decât un domiciliu și că în lipsa mențiunilor făcute în actul de identitate privind schimbarea domiciliului, această schimbare se poate stabili prin orice împrejurări de fapt., inclusiv prin prezumții; împrejurarea că reclamantul locuiește în Chiajna de aproximativ un an, nu poate duce la altă concluzie decât că reclamantul și-a schimbat domiciliul, chiar dacă nu a declarat această intenție în fața organelor administrative și în mod formal în actul de identitate figurează cu mențiunea fostului domiciliu. Reținând că, în stabilirea competenței teritoriale interesează domiciliul efectiv al persoanei ( în sensul locuinței statornice a persoanei) iar nu domiciliul formal, menționat în actul de identitate, instanța reține că și sub acest aspect, urmează a constata că domiciliul reclamantului se află în Chiajna iar nu în sector 6 București.
Față de situația de fapt expusă de reclamant instanța, reținând că aceasta locuiește statornic în Chiajna, va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei B., județul Ilfov
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „emitereordin de protecție”, privind pe reclamantul S. I. P., cu domiciliul în ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., cu domiciliul în ., ., ., județul Ilfov, în favoarea Judecătoriei B., județul Ilfov.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.08.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
..115, sector 1, București
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal nr.3211/3261
C Ă T R E,
JUDECATORIA B., JUDEȚUL ILFOV
Vă înaintăm dosarul nr._ având ca obiect „cerere emitere ordin de protecție”, privind pe reclamantul S. I. P., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., având în vedere că prin sentința nr. 5921/06.08.2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dumneavoastră.
Dosarul este compus dintr-un volum și conține …… de file
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. B. E.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
..115, sector 1, București
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal nr.3211/3261
C Ă T R E,
JUDECATORIA B., JUDEȚUL ILFOV
Vă înaintăm dosarul nr._ având ca obiect „cerere emitere ordin de protecție”, privind pe reclamantul S. I. P., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., având în vedere că prin sentința nr. 5921/06.08.2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dumneavoastră.
Dosarul este compus dintr-un volum și conține …… de file
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. B. E.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5687/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7743/2015. Judecătoria... → |
|---|








