Plângere contravenţională. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 10015/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 2.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul C. I. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, personal, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se procedează la legitimarea petentului C. I., acesta prezentând CI . nr._.

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuția petentului competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.

Petentul arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art.101 din O.G. nr. 15/2001, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată cu respectarea dispozițiilor art. 19 și art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013.

La solicitarea instanței de a estima durata de timp necesară soluționării prezentei cauze, petentul arată că lasă la aprecierea instanței.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.

Instanța acordă petentului cuvântul pentru propunere de probe.

Petentul solicită proba cu înscrisuri în cadrul căreia înțelege să se servească de înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea netemeiniciei procesului-verbal contestat, respectiv a faptului că a vândut autoturismul în anul 2013, anterior constatării faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal contestat.

În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile depuse la dosar, pentru dovedirea netemeiniciei procesului-verbal de contravenție, iar pentru intimată încuviințează în contraprobă proba cu înscrisurile anexate întâmpinării, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii și, pe cale de consecință, anularea procesului-verbal de contravenție, întrucât a vândut autoturismul anterior constatării faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal contestat.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.09.2015 sub nr._, petentul C. I. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențieiseria R15 nr._/18.08.2015, prin care a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat, s-a reținut că la data de 9.04.2015, auto_ a circulat pe DN5 km 28+120 m Călugăreni, județul G., fără a deține rovinietă valabilă.

Petentul a precizat că nu mai este proprietarul autoturismului menționat începând cu data de 03.01.2013, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare încheiat cu numitul M. S..

În dovedirea plângerii, petentul a depus procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/18.08.2015, contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la 03.10.2013, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 301-13-_/03.10.2013, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport din 04.10.2013, carte de identitate.

La data de 29.10.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare.

În fapt, la data de 09.04.2015, pe DN5 Km28+120m, pe raza localității Călugăreni, județul G., vehiculul cu nr. de înmatriculare B04CTUF, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 18.08.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

În completare, petentul, după încheierea contractului de vânzare nu a solicitat radierea din evidentele Serviciului Public Comunitar - Direcția Permise si Înmatriculări Auto, așa cum este stabilit prin Ordinul nr. 1501/2006 actualizat, art. 24 - punctul 2), alin d și art. 11, alin. 10 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel ca, acesta figurează în continuare ca si proprietar, în accepțiunea fiind o confuzie faptul ca radierea rolului fiscal este operațiunea implicita a radierii din evidentele serviciului mai sus menționat.

Astfel,factura fiscala sau orice alt document legal își produce efectele asupra transmiterii dreptului de proprietate al autovehiculului dar, fără radiere, acest lucru nu implica si modificarea datelor în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise Conducere si înmatriculări Vehicule, astfel ca, petentul figurează în continuare, în baza de date accesata, ca si proprietar.

În josul paginii tipizatului pentru contractul de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit este certificatul de radiere, unde este specificat Inspectoratul de Politie - serviciul circulație, document obligatoriu a fi completat si vizat, nicidecum facultativ.

Faptulca petentul nu a folosit aceste tipizate, create special pentru a ajuta părțile implicate în așa o tranzacție sa-si îndeplinească obligațiile legale, demonstrează doar faptul că acesta cunoștea procedurile de radiere iar prin neîndeplinirea acestora și-a asumat și orice posibilă urmare legală.

Motivul invocat de către petent, cu privire la vânzarea autovehiculului nu este în măsura să înlăture concluzia temeiniciei faptei reținute în sarcina sa, în condițiile în care obligația radierii din circulație ii revenea, legiuitorul prevăzând expres faptul ca “ proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sint obligați sa solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane “ ( art. 24, alin. 2, lit. d - Ordinul nr. 1501/2006- actualizat ). Adoptarea de către legiuitor a prevederilor art. 9, alin 3 din O.G. nr. 15/2002 - actualizata, s-a realizat tocmai în considerarea faptului ca în baza de date a Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, se regăsesc toate informațiile actualizate, cu privire la proprietarii si utilizatorii autovehiculelor, tocmai pentru ca în sarcina proprietarilor de autovehicule sunt instituite aceste obligații de radiere în caz de înstrăinare.

Astfel, la art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 - actualizata este prevăzut ca, în cazurile în care constatarea contravențiilor se face cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, procesul verbal de constatare a contravenției se poate încheia si în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de către MAI - DRPCIV sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.

Intimata a menționat ca, în cauza de fata, subiectul activ este persoana înscrisa în certificatul de înmatriculare, respectiv I. C.. Prin transcrierea dreptului de proprietate, precedată de radiere, se asigura publicitatea actelor doveditoare ale transferului de proprietate, lipsa acestora determinând sancțiunea indisponibilității, prevăzută la art. 22 alin. 1 Cod Civil. (“daca formalitatea de publicitate nu a fost realizata, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice j supuse publicității, sunt inopozabile terților, afara de cazul în care se dovedește ca aceștia le-au cunoscut pe alta cale “).

Transferul dreptului de proprietate se probează, conform regulilor aplicabile contractului de vânzare, adică regulilor prevăzute pentru actele juridice cu valoare mai mare de 250 lei, în baza art. 309 alin. 2 Cod procedură civilă sau art. 1191 cod civil de la 1864, în materia opozabilității, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 Cod procedură civilă sau art. 1182 Cod civil de la 1864, acestea fiind regulile generale în materia probei si opozabilității contractelor de vânzare autovehicule.

În materia reglementata de O.G. nr. 15/2002, adică răspunderea contravenționala pentru neplata tarifului de utilizare si a deținerii rovinietei valabile, legiuitorul a avut în vedere o modalitate speciala de dobândire a opozabilității vânzării înscrierea în certificatul de înmatriculare si în evidenta MAI - DRPCIV.

Astfel, chiar daca petentul nu mai deține calitatea de proprietar, ceea ce se dovedește conform art. 309 alin. 2 Cod procedură civilă sau art. 1191 Cod civil de la 1864, el va răspunde contravențional, chiar daca contractul de vânzare cumpărare a dobândit data certa conform art. 278 Cod procedură civilă sau art. 1182 Cod civil de la 1864, cât timp nu s-au îndeplinit formalitățile de opozabilitate a contractului.

Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al îmbunătățirilor O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Întâmpinarea a fost însoțită de proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR; autorizația de control a agentului constatator.

La data de 16.11.2015, prin serviciul registratură, petentul a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal nr. R 15 nr._/18.08.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în speță, întrucât la data de 09.04.2015, pe DN5 Km28+120m, pe raza localității Călugăreni, județul G., vehiculul cu nr. de înmatriculare B04CTUF, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, instanța apreciază că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.

Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.

Astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 3.10.2013 (fila 4 dosar) și procesul-verbal de scoatere din evidență mijloace de transport din data de 4.10.2013 (fila 6 dosar), autoturismul cu număr de înmatriculare_ care la data de 09.04.2015 a circulat pe DN5 Km28+120m, pe raza localității Călugăreni, județul G., fără a deține rovinietă valabilă, a fost înstrăinat către altă persoană la data de 04.10.2013, astfel că nu petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Pe cale de consecință, instanța constată că s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținute în sarcina petentului prin actul atacat, fiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal . nr._/18.08.2015, exonerând petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul C. I., CNP_0, domiciliat în București, .. 1-3, ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_.

Anulează procesul verbal . nr._/18.08.2015.

Exonerează petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 250 lei.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.12.2015

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI