Plângere contravenţională. Sentința nr. 7481/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7481/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 7481/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7481
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, privind petentul S. P. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că plângerea se află la primul termen de judecată. Intimata nu a depus întâmpinare. La data de 12.06.2015, a depus un set de înscrisuri, o copie a acestora fiind comunicate din oficiu petentului.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, în raport de art. 101 din OG nr. 15/2002, instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Constatând că proba cu înscrisuri îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv este admisibilă și de natură să conducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța o încuviințează ambelor părți.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2015, sub nr._, petentul S. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, anularea proceselor-verbale de contravenție . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012.
În motivare, petentul a arătat că, prin procesele-verbale contestate a fost sancționat întrucât la datele de 01.06.2012 si 04.06.2012 a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin locul A2 km144+100m, Fetești, Jud. Ialomița, fără a deține o rovinieta valabilă. Procesele-verbale contestate nu îndeplinesc cerințele exprese ale art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, privind regimul de aplicare a contravențiilor pe teritoriul României, care obligă aplicarea semnăturii, sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, temeiul legal invocat de către intimată este unul foarte general și fără indicarea precisă a articolului, alineatului care i-ar permite acesteia să semneze electronic un astfel de document, fiind în mod intenționat făcută astfel încât să dea impresia unei aparente legalități. Art. 17 din OG 2/2001 este foarte clar și nu lasă loc de interpretări, iar lipsa semnăturii olografe a agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal, sens în care a solicit instanței admiterea plângerii contravenționale și, pe cale de consecință, anularea procesului verbal contestat.
Totodată, nu au fost respectate prevederile art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care stipulează că "Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii." În speța de fata, faptele au fost săvârșite în zilele de 01.06.2012 si 04.06.2012, conform proceselor verbale comunicate, iar procesele verbale au fost întocmite la data de 12.06.2012 și comunicate la data de 25.04.2015, motiv pentru care contravenientul a solicitat să se constatate prescrierea dreptului material la acțiune si, pe cale de consecință, anularea procesele verbale.
În ceea ce privește tarifele de despăgubire în cuantum de 2 x 28 euro la care a fost obligat prin înștiințările de plată cuprinse în procesele verbale contestate, acestea au fost aplicate în temeiul art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002. Dispozițiile art. 8 alin. 3 au fost abrogate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002. În același timp, art. II din Legea nr. 144/2012 prevede: tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002, aplicate si contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează, astfel încât dispozițiile art. 8 alin. 3 nu își mai produc efectele în cauza de fată.
În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri, respectiv: procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 12.06.2012 și . nr._ din 12.06.2012, notificările nr._ din 15.04.2015 și nr._ din 15.04.2015, plic expediție poștală.
Cererea a fost timbrată cu suma de 40 lei, conform chitanțelor atașate la filele 10 și 17.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare. La data de 12.06.2015, a depus la dosar un set de înscrisuri.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._, întocmit de intimată la data de 12.06.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că în data de 01.06.2012, ora 18:03, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, ce-i aparține, a circulat pe A2 km 144+100m, Fetești, județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Prin procesul verbal . nr._, întocmit de intimată la data de 12.06.2012, petentul a fost sancționat de asemenea cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că în data de 04.06.2012, ora 12:00, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, ce-i aparține, a circulat pe A2 km 144+100m, Fetești, județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Procedura de comunicare a proceselor-verbale către petent a fost efectuată de către intimată prin afișare, potrivit înscrisurilor aflate la filele 23 și 25 în dosar, cu nerespectarea dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, prin urmare, astfel că, având în vedere că intimata nu a produs nicio dovadă în sensul comunicării corespunzătoare a proceselor-verbale către petent, acesta se află în termen pentru contestarea lor.
Verificând legalitatea proceselor-verbale instanța reține că, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Cu privire la această ultimă condiție, respectiv semnătura agentului constatator, instanța reține că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/2015, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001, că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Având în vedere că ambelor procese-verbale de contravenție supuse analizei în prezenta cauză le lipsește semnătura olografă a agentului constatator, instanța constată că acestea sunt lovite de nulitate absolută, fiind încălcate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 la momentul încheierii lor.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea și va anula procesele-verbale de contravenție . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. P., CNP_, cu domiciliul în București, .. 3A, ., ., sector 6, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesele-verbale de contravenție . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.EV/4ex./19.11.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6316/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 7489/2015.... → |
|---|








