Pretenţii. Sentința nr. 3058/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3058/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 3058/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3058
Ședința publică de la 28.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR prin . contradictoriu cu pârâta U. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta personal, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâta depune chitanța nr._/17.03.2015 și chitanța nr._/06.03.2015, invocând excepția lipsei obiectului cererii.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cerere.
În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procesul se va soluționa la acest termen de judecată, deci într-un termen optim și previzibil.
Instanța, apreciind că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că proba cu înscrisurile depuse la dosar este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă, și o încuviințează din oficiu pentru ambele părți.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei obiectului cererii, invocată de pârâtă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 25.02.2015, sub nr._, reclamantul C. G. al Municipiului București – Administrația Fondului Imobiliar prin . contradictoriu cu pârâta U. F., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 311,23 lei, reprezentând chirie restantă și penalități aferente, pe perioada decembrie 2013 – noiembrie 2014.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, Orizont SA are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii, calitate conferită de art.13, din contractul de prestări servicii de administrare imobiliară nr.1455/2000 încheiat între CGMB-AFI și . cum a fost modificat și prelungit succesiv prin actele adiționale 1/2001, 2/2002, 3/2003 și 4/2004, care prevede că prestatorul reprezintă și susține fața instanțelor judecătorești de orice grad interesele beneficiarului în litigiile care au activele date în administrare.
De asemenea actul adițional nr.4 prevede prelungirea de drept a contractului de prestări servicii de administrare imobiliară până la denunțarea acestuia de către una dintre părțile contractante.
Între PMB prin . administrator al fondului locativ de stat și U. F. în calitate de titular de contract, a intervenit contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de curte nr.490/23.09.1999 urmare cumpărării în baza Legii nr.112/1995 a locuinței de la adresa din ., sector 6, București.
Prin contractul de închiriere nr.490/23.09.1999, i s-a închiriat pârâtei suprafața totală de teren aferent imobilului de 212,00 mp.
Pentru folosința acestei suprafețe de teren, pârâta datora chirie lunară în sumă de 16,96 lei.
Începând cu luna decembrie 2013, pârâta a încetat a mai achita chiria acumulându-se debitul în sumă de 311,23 lei, reprezentând chirie restantă și penalități de 0,5% pe zi de întârziere.
Deși a fost invitată la sediul societății pentru a fi informată cu privire la beneficiile medierii, pârâta nu a dat curs invitației.
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1817, 1830 alin.1 și art.1831 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: situație debite și majorări la data de 10.11.2014, contract de închiriere 490/23.09.1999, adresa nr.733/2007, Hotărârea Consiliului de Administrare al . 07.03.2008,contract prestări servicii nr.1455/24.07.2000 cu actele adiționale.
La data de 19.03.2015, prin compartimentul registratură, pârâta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că pe data de 06.03.2015 a achitat suma de 310.00 lei cu chitanța nr._, iar pe data de 17.03.2015, a achitat suma de 140,98 lei, cu chitanța nr._.
Pârâta a menționat că se află la zi cu plata chiriei către .>
În susținerea cererii, pârâta a depus, în copie, chitanțele nr._/17.03.2015 și nr._/06.03.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției ridicate, instanța reține următoarele:
Având în vedere că pârâta a depus la dosarul cauzei dovada achitării debitului, filele 40-41, ridicând totodată excepția lipsei obiectului cererii, instanța urmează să admită excepția lipsei obiectului cererii, în temeiul art. 148 și 194 din Noul cod de procedură civilă și să respingă cererea ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei obiectului cererii, ridicată de pârâtă oral în ședința de judecată.
Respinge cererea formulată de reclamantul C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR PRIN . sediul în București, ., parter, sector 3 și cu punct de lucru în București, ., ., sector 1 în contradictoriu cu pârâta U. F., CNP_5, domiciliată în București, ., sector 6, ca fiind rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – M.M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2260/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5725/2015. Judecătoria... → |
|---|








