Pretenţii. Sentința nr. 8832/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8832/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 8832/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8832
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâta T. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta prin avocat B. C., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că pârâtei i-a fost comunicată cererea modificatoare. La data de 03.11.2015 pârâta a depus o notă de probe.
Instanța aduce la cunoștința reclamantei conținutul cererii depuse de pârâtă la dosar la dara de 03.11.2015.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosar pentru a dovedi că pârâta are de achitat sumele indicate în cererea modificatoare. Înscrisurile de care înțelege să se folosească sunt listele de plată, centralizatorul, procesul-verbal prin care s-au stabilit penalitățile.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată și a cererii modificatoare, pentru dovedirea cotelor de întreținere pretinse prin cererea din data de 30.09.2015 și a cuantumului acestei obligații, respectiv, listele de plată, centralizatorul, procesul-verbal prin care s-au stabilit penalitățile, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Instanța acordă cuvântul pe solicitarea pârâtei de administrare a probei cu expertiza tehnică de specialitate.
Reclamanta, prin avocat, arată că lasă la apreciere. Consideră însă că pârâta este decăzută din dreptul de a solicita probe întrucât nu a depus întâmpinare.
Instanța constată că pârâta nu a indicat teza probatorie pe care dorește să o dovedească prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate și de asemenea, pârâta nu aduce nicio critică modului de stabilire a cotelor de întreținere. Prin urmare, în lipsa întâmpinării pe care pârâta nu a formulat-o în termen procedural, instanța constată că partea este decăzută din dreptul de a administra probe.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond cât și pe excepțiile invocate prin întâmpinare.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea pârâtei la plata sumei solicitate pentru perioada mai 2014 - iulie 2015 și a penalităților de întârziere aferente acestei perioade, solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța nr. 65/06.10.2015.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.05.2015, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . contradictoriu cu pârâta T. G., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4477,37 lei, reprezentând cote de întreținere restante și la plata sumei de 925,24 lei reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 64 din blocul Z33 situat în București, .. 27 nu a mai achitat cotele de întreținere acestui apartament din luna mai 2014 și până la data de 15 mai 2015.
Reclamanta a precizat că a calculat penalități de 0,2% pe zi de întârziere după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadenței pentru plată, conform hotărârii Adunării Generale din data de 29.10.1999, totalul acestor restanțe ridicându-se la valoarea de 5402,61 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 31 anexa 2 din Legea nr. 114/1996, art. 34 din H.G nr. 400/2003.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu încrisuri, în cadrul căreia a depus următoarele înscrisuri: tabel privind situația restanțelor și a penalizărilor, baze de calcul, liste de plată, certificat de înregistrare fiscală, încheierea din 20.12.1999 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul cu nr. 137/PJ/1999, dovadă comunicare, proces-verbal din 29 octombrie 1999 a Adunării Generale a Asociației de locatari .. 683/15.12.1999, proces-verbal de constituire a Asociației de proprietari . asociere privind constituirea Asociației de proprietari ., statutul Asociației.
La data de 30.09.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5477,34 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015 și a sumei de 2.081,94 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta Asociația de Proprietari . . în București, Drumul Taberei nr. 27, sector 6, a calculat pentru apartamentul nr. 64/36, aparținând pârâtei T. G., pentru perioada mai 2014-iulie 2015, cote de întreținere în sumă de 5477,34 lei, astfel cum rezultă din listele de plată depuse la dosar, filele 6-38.
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, toții proprietarii de apartamente trebuie să plătească în avans cota ce le revine din bugetul pentru cheltuieli comune, asociația de proprietari având dreptul să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Prin interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 lit. f și lit. j din Legea 230/2007 raportat la art. 32 din H.G. nr. 1588/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Prin cheltuielile asociației se înțelege, in temeiul art. 3 lit. i și j din Legea nr. 230/2007, sunt cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari este suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.
De asemenea, potrivit dispozițiilor Legii locuinței nr. 230/2007 și a H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarul asociat este obligat la plata cotelor de întreținere, raporturile juridice născându-se în temeiul legii, între proprietarul membru al condominiului și asociația de proprietari, ca organ reprezentativ, astfel că, în caz de neplată a cotelor de întreținere asociația va chema în judecată pe proprietarul apartamentului, în cauza dedusă judecății, pe proprietarul apartamentului, menționat pe listele de întreținere.
Având în vedere faptul că în cazul obligațiilor de a da o sumă de bani, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, astfel încât, dacă el face această dovadă, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea, rezultă existența unui drept de creanță în favoarea reclamantei în cuantum de 5477,34 lei de pentru perioada mai 2014-iulie 2015, cote de întreținere.
În ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere percepute de către asociație, instanța va reține că obligația de plată se stabilește în sarcina membrilor asociației prin hotărârea adunării generale, în conformitate cu art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, conform căruia „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”.
Din interpretarea gramaticală a acestui text legal, rezultând faptul că se impune manifestarea de voință a asociației în sensul adoptării un sistem propriu de penalizări în limitele prevăzute de teza a II-a a acestui alineat, aceasta având deci posibilitatea de a opta între a percepe sau nu sume cu acest titlu, exprimată prin adoptarea unei hotărâri în acest sens („1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat....3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.”).
Prin aceste dispoziții legale se stabilește dreptul Asociației de proprietari de a-și stabili un sistem propriu de penalizări pentru plata cu întârziere a cotelor de întreținere și a celorlalte cheltuieli comune prin hotărârea adunării generale astfel că, numai în măsura adoptării unei astfel de hotărâri, asociația poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, dispozițiile legale invocate de către reclamantă nefiind aplicabile direct în lipsa manifestării de voință a membrilor asociați.
În acest sens, reclamanta a depus la dosar procesul-verbal la adunării generale din 29.10.1999, fila 47, conform căruia coeficientul de penalitate pentru întârziere pe zi este de 0,2% pe zi începând după 30 de zile de la expirarea datei scadente de plată, hotărâre care se aplică însă perioadei ulterioare adoptării acestei hotărâri.
În consecință, instanța va obliga pârâtei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente cotelor de întreținere scadente începând după 30 de zile de la expirarea datei scadente de plată, potrivit art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, de 2081,94, penalități de întârziere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015.
Se va mai reține că deși listele de plată au fost afișate lunar, pârâta nu le-a contestat, în conformitate cu art. 12 A. lit. d din H.G. nr. 1588/2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în termenul prevăzut de acest text legal („Art. 12. - Proprietarii membri ai asociației, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în statutul asociației de proprietari, au și următoarele drepturi și obligații: A. Drepturi:…. d) să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile;”), cu semnificația acceptării conținutului acestora sub aspectul cuantumului sumelor datorate.
Întrucât în speță, reclamanta a dovedit temeinicia pretențiilor sale, conform art. 249 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea și va obliga pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de 5477,34 lei, cote de întreținere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015 și a a sumei de 2081,94, penalități de întârziere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015.
În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.
Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a căzut în pretenții.
Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către reclamantă, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către acesta în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a onorariului avocațial nr. 65/06.10.2015, fila 104, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, pârâții sunt partea care a căzut în pretenții, va admite cererea reclamantei și, prin urmare, va obliga pârâții să plătească în favoarea reclamantei suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în București, .. 27, CUI_, în contradictoriu cu pârâta T. G., având CNP_2, cu domiciliul în București, .. 156, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5477,34 lei, cote de întreținere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015 și a sumei de 2081,94, penalități de întârziere aferente perioadei mai 2014-iulie 2015.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.11.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.C./Thred.TPC
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8938/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8939/2015.... → |
|---|








