Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 10434/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința camerei de consiliu de la 10 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal efectuat în ședința camerei de consiliu nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că cererea se soluționează fără dezbateri verbale, la data de 09.12.2015, reclamanta a depus la dosar note scrise în cuprinsul cărora își precizează cererea de chemare în judecată, după care:
Instanța constată că reclamanta își menține pretențiile doar în privința cheltuielilor de judecată în sumă de 208 lei și a dobânzii legale aferente facturilor neachitate calculate la data scadenței și până la data achitării integrale a acestora, fără a renunța însă la capătul principal din cererea introductivă de instanță.
Constatând probațiunea completată în sensul dispus de instanță la data termenul din 22.10.2015 și față de prev. art. 1031 din NCPC rămâne în pronunțare asupra cererii de valoare redusă.
INSTANȚA
Asupra cererii de față, constată:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2015, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2479.07 lei, debit principal, la plata unei dobânzi legale, dobândă care ar trebui să curgă de la data scadenței fiecărei facturi în parte, respectiv de la data de 25.12.2014 pentru factura fiscală_ din data de 04.12.2014 și de la data de 25.12.2014 pentru factura fiscală_ din data de 04.12.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că societatea acesteia a derulat operațiuni comerciale de furnizare mărfuri conform facturilor nr._/04.12.2014, în cuantum de 608,9 lei, din care s-a achitat suma de 300,00 lei, rămânând un rest de plată în valoare de 308,91 lei și nr._/04.12.2014, în cuantum de 2469,42 lei, din care s-a achitat suma de 299,26 lei, rămânând un rest de plată în valoare de 2170,16 lei, anexate prezentei acțiuni și menționate în fișa clientului, reprezentând contravaloarea produselor achiziționate de pârâtă, facturi acceptate de aceasta.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1026-1033 din Codul de procedură civilă, art. 1488, 1489 și 1523 din Codul civil, Ordonanței Guvernului nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, tabelul conținând modul de calcul al dobânzii legate, proces verbal încheiat la data de 02.07.2015, relații ONRC privind datele de identificare ale debitoarei, informații furnizate de către Ministerului Finanțelor Publice, situație clienți în perioada 01.07._15, facturile fiscale nr._ din data de 04.12.2014 și nr._ din data de 04.12.2014 și relații ONRC R. B. SRL.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
La data de 09.12.2015, prin faxul instanței, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că debitoarea a achitat integral debitul în valoare de 2479,07 lei, menținându-și pretențiile doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată în valoare de 208 lei și dobânda legală aferentă facturilor neachitate, calculată de la data scadenței și până la data achitării integrale a acestora, conform prevederilor OG nr.13/2011.
Cererea a fost însoțită de chitanțe de plată, în copie (filele 36-39).
Pârâta nu a formulat răspuns sau alte apărări în cauză.
Analizând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Reclamanta a vândut pârâtei mai multe produse alimentare (apă și sucuri), emițând facturile fiscale nr._/04.12.2014, în valoare de 608,91 lei (fila 20) și nr._/04.12.2014, în valoare de 2469,42 lei (fila 21), ambele acceptate la plată de pârâtă.
În conformitate cu mențiunile celor două facturi, pârâta avea obligația de a achita prețul produselor cumpărate până la data de 25.12.2014.
Din extrasul de cont client atașat la fila 19 din dosar, rezultă că din contravaloarea facturii nr._/04.12.2014, respectiv 608,91 lei, pârâta a achitat suma de 386,24 de lei la data de 29.04.2015, rămânând de achitat suma de 308,91 de lei.
De asemenea, din contravaloarea facturii nr._/04.12.2014, respectiv 2469,42 lei, pârâta a achitat suma de 299,26 de lei la data de 20.02.2015 la data de 13.05.2015, rămânând de achitat suma de 2170,16 lei.
La data de 06.08.2015, reclamanta a introdus prezenta cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței neachitate din contravaloarea celor două facturi, respectiv 2479,07 lei.
La data de 09.12.2015, reclamanta a depus la dosar mai multe chitanțe din datele de 20.08.2015, 25.08.2015, 02.09.2015, 10.09.2015, 20.09.2015, 23.09.2015, 14.10.2015, 21.10.2015, prin care pârâta a plătit integral facturile fiscale nr._/04.12.2014
_/04.12.2014, ultima plată pentru factura fiscală nr._/04.12.2014 fiind făcută în data de 20.08.2015 (chitanța nr._/20.08.2015, fila 37), iar pentru factura fiscală nr._/04.12.2014 în data de 21.10.2015 (chitanța nr._/21.10.2015, fila 38).
Având în vedere că pârâta achitat debitul în cursul judecății, capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2479,07 lei, diferență rămasă de achitat din contravaloarea facturilor fiscale menționate, la care reclamanta nu a renunțat, urmează a fi respins, ca rămas fără obiect.
În ceea ce privește capătul de cerere privind dobânda legală, menținut de reclamantă prin cererea precizatoare din data de 09.12.2015, instanța reține următoarele:
În conformitate cu mențiunile facturilor fiscale nr._/04.12.2014 și nr._/04.12.2014, pârâta avea obligația de a achita prețul produselor cumpărate până la data de 25.12.2014.
Potrivit art. 1535 alin. (1) NCC, În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
În conformitate cu art. 1 alin. (3) din OG nr. 13/2011, Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, iar potrivit art. 2 În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale (…) obligația este purtătoare de dobânzi (…) penalizatoare, (…) în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011, prevede că (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, iar potrivit alin. (21) În raporturile dintre profesioniști (…), dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.
La introducerea cererii de chemare în judecată, 11.08.2015, datoria pârâtei era scadentă, termenul convențional de plată, 25.12.2014 fiind expirat, iar reclamanta a calculat dobânda legală până la data de 22.07.2015 la suma de 143,11 lei, din care suma de 17,83 lei pentru suma de 308,91 de lei rămasă de achitat din factura fiscală nr._/04.12.2014 și suma de 125,27 lei pentru suma de 2170,16 lei, rămasă de achitat din factura fiscală nr._/04.12.2014.
Cum pârâta a achitat sumele rămase neachitate din contravaloarea celor două facturi fiscale în timpul judecății, ultima plată din factura fiscală nr._/04.12.2014 fiind efectuată în data de 20.08.2015, iar din factura fiscală nr._/04.12.2014, în data de 21.10.2015, față de prevederile coroborate ale art. 1535 alin. (1) NCC, art. 1 alin. (3), 2 și 3 alin. (21) din OG nr. 13/2011, reclamanta este îndreptățită să primească de la pârâtă și dobânda penalizatoare calculată în continuare, de la data de 23.07.2015 și până la data achitării integrale a debitelor restante din fiecare factură în parte, astfel încât pârâta urmează a fi obligată să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (21) din OG nr. 13/2011, în continuare, de la data de 23.07.2015 și până la data plății integrale a debitului aferent fiecărei facturi.
În temeiul art. 451 alin. (1) și 453 alin. (1) NCPC, pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză, respectiv suma de 208 de lei, solicitată de reclamantă cu titlul de taxă judiciară de timbru (200 de lei) și informații ONRC privind sediul pârâtei (8 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta ., cu sediul în București, Șoseaua Chitilei nr.3, sector 1, număr de înmatriculare în Registrul Comerțului J_, Cod unic de înregistrare RO18507929, împotriva pârâtei S. I. SRL, cu sediul în București, ., ., sector 6, cod unic de înregistrare_, număr de înmatriculare în Registrul Comerțului J_ .
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 143,11 lei, dobândă legală calculată de la data scadenței fiecăreia dintre facturile fiscale nr._/04.12.2014 (rest 308,91 lei) și nr._/04.12.2014 (rest 2170,16 lei) până la data de 22-07-2015, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, în continuare, de la data de 23.07.2015 și până la data plății integrale a debitului aferent fiecărei facturi.
Obligă pârâta să plătească reclamantei și suma de 208 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și obținere informații de la ONRC.
Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2479,07 lei, contravaloare rămasă neachitată din facturile fiscale nr._/04.12.2014 și nr._/04.12.2014.
Executorie.
Cu drept numai de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședința publică de la data de 10.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. – C. M. V. – A. M.
Thred.MV/22.12.2015
Red.FCM/27.01.2016
2 exemplare originale
Comunicat 2 exemplare copie părți.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 277/2016. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
---|