Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 10240/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 08.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul S. C. DE OBSTRETICĂ ȘI GINECOLOGIE "PROF.DR. P. S." în contradictoriu cu intimata F. V., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 08.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 28.07.2015, sub nr._, contestatoarea S. C. DE OBSTRETICĂ ȘI GINECOLOGIE ”PROF.DR. P. S.”, în contradictoriu cu intimata F. V., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc I. T. D. în dosarul nr. 1130/2015, precum și a încheierii de încuviințare a executării silite; suspendarea executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc I. T. D. în dosarul nr.1130/2015, în baza art.718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, până la rămânerea definitivă a contestației la executare; anularea în totalitate sau reducerea cheltuielilor de executare, a onorariului executorului judecătoresc și a onorariului avocațial în faza de executare; precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, contestatoarea a precizat că obiectul executării este reprezentat de suma de 250.000 euro, la care se adaugă cheltuielile de executare în cuantum de 28.748,92 lei.
În motivarea contestației în fapt, contestatoarea a învederat instanței faptul că contestatoarea este o instituție publică aflată în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale, conform art. 165 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a Anexei la HCGMB nr. 425/22.12.2008, poz. 18, publicată în Mon. Of. al Municipiului București nr. 12/2008. A mai arătat că este unul din cele mai mari spitale specializate în obstretică și ginecologie din București, oferind pacienților servicii medicale specifice, unele dintre ele exclusive la nivel național sau la nivelul Municipiului București, iar conform HCGMB nr. 425/22.12.2008, este finanțat din bugetul Municipiului București, prin ordonatorul secundar de credite Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale și prestează servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
În continuare, contestatoarea a învederat instanței faptul că executarea silită împotriva sa a fost pornită de Biroul Executorului Judecătoresc I. T. D. în dosarul nr.1130/2015, la cererea contestatoarei, în baza sentinței penale nr. 599/09.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6, modificată prin decizia penală nr. 537/02.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București. Prin decizia susmenționată, contestatoare a arătat că a fost obligată în solidar cu co-inculpații C. F. D., M. B. și O. G., în solidar cu părțile responsabile civilmente Municipiul București și Ministerul Sănătății la plata sumei totale de 4.270.000 euro reprezentând daune morale, 37.000 euro și 4.000 lei daune materiale din suma de 45.255,60 lei cheltuieli judiciare, către părțile vătămate: B. C. M., B. I., P. G. S., A. M. N., Yilmaz Aii R., Yilmaz (fostă D.) M., F. V. V., F. V., D. A., D. F., B. G. M., B. D., Comean A. C., Comean F., C. L. Ș., C. A., C. Ș., C. A., S. M., S. A. C., C. M. D., S. R. M., S. Ș. M..
În prezenta cauză, contestatoarea a arătat că este executată pentru sumele detaliate în preambul, respectiv 250.000 euro, la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariile executorului și avocatului. Ca și forme de executare, contestatoarea a arătat că executorul judecătoresc a pronunțat o încheiere prin care a încuviințat executarea silită și o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, a emis somația din 01.07.2015, comunicată la 09.07.2015.
Referitor la capătul de cerere privind anularea executării, contestatoarea a apreciat că executarea nu este posibilă întrucât nu are posibilitatea nici materială și nici decizională, de a achita creanța solicitată. În acest sens, a arătat că intimata și executorul judecătoresc cunosc situația sa, și cu toate acestea, au pornit executarea silită împotriva sa, adăugând totodată creanței existente o sumă de 28.748,92 lei cu titlu de onorarii (executor și avocat) exagerat de mari în raport cu munca prestată. Contestatoarea a mai considerat că executorul judecătoresc a început executarea silită înainte de a împlinirea termenului de 6 luni, prevăzut la art. 2 din O.G. nr.22/2002.
În continuare, contestatoarea a început demersurile pentru obținerea de fonduri pentru plata creanței, situație care nu poate fi rezolvată într-un termen atât de scurt. Totodată, a arătat că nu are un buget atât de mare pentru a acoperi creanța solicitată, motiv pentru care s-a adresat ordonatorului de credite prin adresa nr. 2184/06.04.2015 pentru a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Astfel, a apreciat că nu se poate reține culpa sau reaua-credință a acesteia pentru neachitarea creanței, dat fiind că instituția nu dispune de fondurile necesare și a făcut dovada că a întreprins toate demersurile pentru obținerea fondurilor în vederea plății creanței. În acest sens a mai considerat că, deși autoritățile statului sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile și diligențele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești și că nu ar fi oportun să se solicite, unei persoane care deține o creanță împotriva unei instituții a statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, însă situația de față nu reprezintă o încercare de tergiversare inutilă, fiind doar o măsură de protecție a funcționalității unei unități medicale indispensabile societății.
Contestatoarea a mai învederat instanței faptul că legiuitorul a prevăzut acest termen de 6 luni tocmai pentru a proteja instituțiile publice de actele de executare, atunci când bugetul instituției este limitat strict la cheltuielile de administrare și de personal. Totodată, a arătat că începerea executării silite prin poprirea prejudiciază grav activitatea contestatoarei, având în vedere faptul că prin conturile deschise ia Banca Comercială Română și UNICREDIT TIRIAC BANK S.A., se fac operațiunile de transfer al drepturilor salariale ale angajaților săi, iar aceste sume nu pot fi poprite. În acest sens a mai precizat că, conturile deschise la celelalte bănci comerciale, respectiv PIRAEUS BANK S.A., folosesc pentru plățile serviciilor medicale prin card bancar iar poprirea acestor conturi va duce la indisponibilizarea sumelor existente în aceste conturi, sume indispensabile pentru desfășurarea activității.
Cu privire la cererea având ca obiect anularea încheierii de încuviințare a executării silite, contestatoarea a învederat instanței faptul că executorul judecătoresc a dispus încuviințarea executării silite cu încălcarea prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, în sensul că nu a transmis anterior începerii executării o înștiințare debitorilor pentru a fi găsite soluții în vederea identificării și virării fondurilor necesare pentru plata creanței.
În plus, contestatoarea a solicitat instanței să dispună suspendarea executăriiobligației de plată prevăzute în decizia penală nr. 537/02.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Il-a Penală, până la soluționarea definitivă a prezenței contestații. În analizarea obiectivă a acestei cereri a apreciat că trebuie avut în vedere impactul negativ și prejudiciul iremediabil adus sistemului medical și implicit populației care are nevoie de serviciile medicale ale contestatoarei. În aceste condiții a apreciat că, continuarea executării silite împotriva sa va duce inevitabil la închiderea acestuia și pierderea unuia dintre cele mai vechi și importante spitale de ginecologie - maternitate, producând însemnate pagube nu numai materiale dar și sociale. Față de istoria sa, contestatoarea a apreciat că nu este în interesul nimănui ca executarea silită împotriva pornită împotriva sa să continue întrucât blocarea fondurilor care sunt și așa destul de puține, ar putea perturba în mod grav activitatea sa.
În aceste condiții, contestatoarea a apreciat că există motive temeinice pentrua se dispune suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, închiderea activității sale nereprezentând, în opinia sa, o soluție. Cu privire la cererea de anulare sau reducere a cheltuielilor de executare, a onorariului executorului judecătoresc și a onorariului avocațial în faza de executare, contestatoarea a învederat instanței faptul că a făcut demersuri pentru a asigura fondurile necesare plății creanței, în sensul celor prevăzute de art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, astfel că mai înainte de împlinirea termenului prevăzut la art. 2 din O.G. nr. 22/2002, DEBITOAREA nu poate fi obligată la plata cheltuielilor și onorariului în executare.
În plus, contestatoarea a apreciat ca fiind exagerat de mare al onorariilor solicitate în faza de executare. În acest sens, a învederat instanței faptul că executorul judecătoresc a pronunțat o încheiere de încuviințare a executării și emis o somație comunicată acestuia, solicitând un onorariu de 20.500,92 lei plus cheltuieli de executare. Onorariul solicitat de executor a fost de 8.000 lei, cuantum apreciat de contestatoare ca exagerat în raport de activitatea depusă de avocat, respectiv de a depune cererea de executare. Contestatoarea a mai apreciat că acest onorariu nu este plătit de creditori fi respectiv încasat efectiv de avocat. Contestatoarea a considerat că instanța poate cenzura onorariile solicitate, atât de executor cât și de avocat. În aceste condiții, a apreciat că nu ar trebui obligată să suporte nicio cheltuială suplimentară, dacă face dovada că a întreprins mersurile necesare pentru plata creanței, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Față de cele învederate, contestatoarea a solicitat instanței să admită contestația astfel a fost formulată și să dispună suspendarea executării până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și anularea executării începută de Biroul Executorului Judecătoresc I. T. D., în dosarul de executare nr. 1130/2015.
În drept contestația și cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1,2,3,6,7 din O.G. nr. 22/2002, art. 711-718 Cod proc.civ.
În susținerea contestației și a cererii de suspendare, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: somație, încheiere nr. 1130/29.06.2015, încheiere din 1.07.2015, adresa nr. 2184/06.04.2015, situația recapitulativă privind plata salariilor pe mai 2015, adresa nr. 3741/19.01.2015, adresa nr. 3756/19.06.2015, adresa nr. 3755/19.06.2015, adresa nr. 2603/11.04.2015, bugetul de titluri de cheltuieli, bugetul pe anul 2015, Monitorul Oficial al Municipiului București, nr. 12/2008 vol. I, decizia penală nr. 537/A/ 2.04.2015, sentința penală nr. 599/9.07.2013.
La data de 28.07.2015, contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere de suspendare provizorie.-respinsă potrivit incheierii pronuntate în sedinta din 28.07.2015
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 24.09.2015, intimata F. V. a solicitat instanței să respingă contestația la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării, intimata a înțeles să invoce excepția netimbrării contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art.33 raportat la art.30 din OUG nr. 80/2013. În acest sens, intimata a apreciat că, prin actele comunicate, contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei de timbru datorate. Pe cale de consecință, intimata a solicitat instanței să dispună admiterea excepției.
Pe fondul cauzei, intimata a formulat cerere de executare silită a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 599 pronunțată la data de 09.07.2013 de către Judecătoria Sectorului 6 București - Secția Penală în dosarul_ și decizia penală nr.537/A pronunțată la data de 02.04.2015 de Curtea de Apel București - Secția a II a Penală în dosarul nr._/303/2010, în contradictoriu cu toți debitorii având în vedere dispozitivul sentinței și al deciziei penale sus menționate, în sensul obligării acestora la plata daunelor morale. Intimata a mai arătat că prin titlul executoriu, s-a dispus obligarea debitorilor la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale, nu și cu titlu de daune materiale, astfel cum s-a susținut de contestator.
Astfel, intimata a apreciat că, față de faptul că creanța împotriva debitorilor este certă, lichidă și exigibilă și față de împrejurarea că aceștia au refuzat să execute de bunăvoie obligația ce le incumbă potrivit titlului executoriu mai sus menționat, a solicitat executarea silită a acestora, simultan ori succesiv, prin toate modalitățile admise de lege. Având în vedere faptul că debitorii au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor morale, intimata a apreciat că devine incident în cauză dispozițiile art.1447 alin.1 și 2 C.civ. Dată fiind calitatea de instituție publică, intimata a arătat că partea contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul acesteia. În acest sens a invocat dispozițiile art. 3 din OG nr. 22/2002, constatându-se că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovadă a demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. În acest sens, a mai invocat și dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României și art. 20 al. 2 care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, intimata a apreciat că debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică, avea îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. În cauză, a apreciat că între acest moment și data formulării de către intimată a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități nedovedită, neputându-o scuti pe contestatoare de executarea silită.
Cu privire la situația de fapt prezentată, intimata a arătat că somația de plată efectuată prin executorul judecătoresc și care este contestată în cauză constituie act de executare prevăzut de dispozițiile art. 2 teza finală a OG 22/2002 pentru începutul curgerii termenului de grație în favoarea creditoarei. Intimata a arătat că respectivul act trebuie să îmbrace forma somației de plată, iar nu a unei simple notificări. În al doilea rând, a apreciat că partea contestatoare nu poate opune termenul de grație de 6 luni prevăzută delege deoarece pe de-o partea nu rezultă din nici o probă administrată intenția sa de executare benevolă a obligației și nici demersurile făcute pentru obținerea fondurilor necesare. În acest sens a apreciat că adresa nr. 2184/06.04.2015 nu reprezintă o dovadă a demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării debitului, întrucât adresa a fost emisă fără a fi însoțită de o dovadă a înregistrării sau trimiterii acesteia către ordonatorul de credite, reprezentând o dovadă preconstituită, fără valoare probantă. În acest sens a făcut trimitere la jurisprudența CEDO.
Cu privire la cauză, intimata a mai arătat că între momentul la care sentința civilă a devenit executorie și data formulării de către intimată a cererii de executare silită, nu a existat niciun demers din partea contestatoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar, în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, a considerat că simpla lipsă de lichidități nu poate constitui un motiv de scutire a debitoarei de la executarea silită.
În aceste condiții, intimata a apreciat că încheierea de încuviințare a executării silite are caracter legal, îndeplinind atât condițiile impuse de OG nr.22/2002, cât și cele prevăzute de Codul de procedură civilă. Prin urmare, a considerat că și celelalte acte ale executării, somație, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, acte care țin exclusiv de acest moment incipient prevăzut de OG 22/2002, neintrând în sfera actelor de executare ulterioare prevăzute de art. 3 din ordonanță, sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite a instituțiilor publice.
În ceea ce privește calcularea onorariului executorului la valoarea creanței prin aplicarea de TVA, intimata a învederat instanței faptul că onorariul executorului a fost stabilit în concordanță cu Ordinul Ministerului Justiției nr.897/C/2001, nr.2550/C/2006 și O.U.G nr.144/19.12.2007 privind onorariile executorilor judecătorești. Totodată, referitor la onorariul de avocat, intimata a apreciat că acesta este pe deplin justificat prin prisma contestației la executare (redactarea, semnarea, ea întâmpinării, reprezentare în instanță), dar și prin activitatea întreprinsă în cadrul dosarului de executare. Astfel, intimata a arătat că este vorba despre acordarea de consultanță pentru întocmirea dosarului, legalizarea hotărârilor, plata taxelor, redactarea de cereri în cadrul dosarului (cerere de începere a executării și diverse cereri), depunerea de acte în cadrul dosarului, deplasări și telefoane la sediul biroului de executare, reprezentarea în cadrul contestațiilor (până în prezent existând 4 dosare fiul instanțelor), etc.
În consecință, intimata a apreciat că partea contestatoare nu este în măsură să aprecieze și să cuantifice în mod real munca depusă de avocat și nici nu poate impune intimatului ca executarea demersurilor în vederea recuperării debitului să se facă personal. În acest sens, a făcut trimitere și la dispozițiile art.670 C.proc.civ. în temeiul cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite cad în sarcina debitorului urmărit, iar în situația în care acesta nu a executat obligația în termenul acordat de lege, va fi ținut să suporte cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și al avocatului creditorului. În consecință, intimata a apreciat că actele de executare contestate îndeplinesc toate criteriile prevăzute de Codul de procedură civilă, astfel că nu se impune anularea acestora.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite formulate de contestatoare, a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 719 Cod proc.civ. În acest sens a făcut trimitere la jurisprudența CEDO.
Față de cele învederate, intimata a solicitat instanței să respingă contestația ca neîntemeiată și obligarea contestației la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 Cod proc.civ. precum și pe dispozițiile invocate.
În susținerea întâmpinării, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:
Prin Decizia penală nr. 537/A/02.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 București (filele 286-334 vol II) contestatorul S. C. DE OBSTRETICĂ ȘI GINECOLOGIE ”PROF.DR. P. S.” a fost obligat în solidar cu inculpații C. F. D., M. B. și O. Gigel, și în solidar cu părțile responsabile Municipiul București și Ministerul Sănătății la plata sumei de 250.000 euro reprezentând daune morale și a sumei de 5000 euro cu titlu de daune materiale către partea civilă F. V.(împreună cu partea civilă F. V. V.).
La data de 29.06.2015, intimata-creditoare F. V. a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr.1130/2015, instrumentat de Biroul Executorului Judecatoresc I. T. D.. (fila 164).
Prin Încheierea nr.1130 din data de 29.06.2015 (fila 261) emisă de executor judecătoresc, în dosarul de executare nr.1130/2015 a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatorului în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de decizia penală nr. 537/02.04.2015pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/303/2010 (1555/2014) pentru recuperarea sumei de 250.000 Euro, cu titlu de daune morale, la care se adaugă cheltuielile de executare.
Prin Încheierea din data de 01.07.2015 (fila 263) executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare; 8000 lei-onorariu avocat, 248 lei-cheltuieli procedurale,_.92 lei (tva inclus)- onorariu executor judecătoresc.
Analizând contestația în raport de criticile formulate, instanța reține că potrivit art. 622 alin 1 C.pr.civ obligația stabilită prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Singura modalitate în care intimata putea să obțină drepturile cuvenite era demararea procedurii de executare silită, în condițiile în care de la data pronunțării hotărârii prin care acestea i-au fost recunoscute și până la data depunerii cererii de executare silită) contestatorul nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația sa, aspect în raport de care se retine că debitorul-contestator este în culpă pentru declanșarea procedurii de executare silită, fiind așadar obligat să suporte cheltuielile de executare, conform art.670 alin. 2 Cprciv.
În ceea ce privește apărarea contestatorului privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG 22/2002, instanța nu o va primi, reținând că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile și diligențele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești și că nu este oportun să se solicite unei persoane care deține o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor (a se vedea în acest sens, cauzele Metaxas contra Greciei, S. contra Romaniei, O. contra Romaniei, Ș. împotriva României). Astfel, în cauzele amintite, Curtea a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Totodată, dacă statul, debitor în baza unei hotărâri judecătorești, refuză sau omite să o execute ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
Prin urmare executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
În ceea ce privește, dispozițiile OG nr. 22/2002, invocate de contestator, în cauza Fundația de Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și S. c. României, Curtea a reținut că oricare ar fi complexitatea procedurii de executare sau a sistemului bugetar, statul rămâne ținut de Convenție să garanteze oricărei persoane dreptul născut din hotărâri obligatorii și executorii într-un termen rezonabil, iar o autoritate a statului nu poate să se apere de executare invocând lipsa fondurilor sau a altor resurse pentru a nu onora o hotărâre judecătorească.
Astfel se impune a se aplica cu prioritate în soluționarea cauzei de față Convenția Europenă a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, cu prevalență față de prevederile OG 22/2002, care stabilește un termen de grație în favoarea instituțiilor publice.
Concret întrucât creditorul a obținut titlul executoriu prin care-i sunt recunoscute drepturile după 5 ani de la producerea evenimentului care a generat daunele, cât și obiectul hotărârii se execută, respectiv daune morale, instanța consideră că nu este rezonabil să se ceară creditorului a aștepta un nou interval de timp până a-și vedea realizate drepturile.
Era în sarcina debitorului să facă demersuri pentru prevederea în bugetul său a sumelor la care urma să fie obligat prin hotărâre judecătorească fiind rezonabil de presupus că, atât timp cât nu a contestat în apelul său cuantumul creanței la care fusese obligat prin sentința penală nr. 599/09.07.2013, sumele stabilite de instanța de fond erau o creanță certă ce urma a fi suportată de debitor încă de la data pronunțării asupra fondului-iulie 2013.
Ori, doar emiterea unor adrese către ordonatorii de credit nu poate fi apreciat ca un demers suficient și efectiv pentru obținerea de fonduri necesare executării creanței la care a fost obligat debitorul, anterior declanșării executării silite.
In concluzie, instanța reține că aplicarea OG 22/2002, în speța este de natură să aducă atingere dreptului creditorului consacrat prin articolul 6 § 1 al Convenției .
Nu poate fi reținută nici apărarea contestatorului în sensul că nu dispune de un buget atât de mare pentru a acoperi creanța solicitată, întrucât această împrejurare nu constituie un motiv de nelegalitate a executării silite, iar simpla lipsă de lichidități nu poate scuti debitorul de executarea obligațiilor ce-i revin.
Cât privește susținerea debitorului că prin înființarea popririi asupra conturilor deținute la diverse Bănci ar fi blocate sumele necesare plății salariilor, care nu pot fi poprite, instanța reține că nu s-a facut dovada că, s-a procedat în concret la indisponibilizarea vreunei sume de bani, pe de altă parte, potrivit art. 781 alin.(3) lit.c) Cod pr. civ., sumele aferente plății drepturilor salariale nu pot fi indisponibilizate pe o perioadă de 3 luni de la data înființării primei popriri, așadar nu sunt indisponibile.
Cât privește destinația sumelor aflate în conturile deschise la celelalte bănci comerciale, respectiv Piraeus Bank SA, care ar fi necesare pentru desfășurarea activității contestatorului, instanța constată că nu este un argument suficient, care să conducă la încetarea executarii cu consecința lezării dreptului debitoarei de obține satisfacerea creanței sale.
In concluzie, instanța reține că susținerile contestatoarei cu privire la netemeinicia și nelegalitatea executării silite față de motivele anterior invocate și examinate de instanță nu au fost dovedite prin probele administrate în cauză.
Referitor la cheltuielile de executare, instanța retine că chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că, creditorul său, poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art.669 Cod proc. civ., întrucât, executarea se face extrem de facil prin poprire asupra conturilor debitorului - persoană juridică cu capital de stat.
Potrivit art.39 al.1 lit.d din Legea 188/2000 și anexa Ordinului nr.2550/2006, modificat, pct.3.d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Perceperea de către executor a unui onorariu, calculat potrivit dispozițiilor precitate, a unui onorariu de 20.500.92 lei (tva inclus), față de valoarea creanței de 250.000 euro este mai mult decât rezonabil, având în vedere activitățile îndeplinite de executorul judecătoresc, dovedite cu înscrisurile din dosarul de executare, instanța apreciază că acest onorariu este corespunzător muncii depuse, astfel că nu se impune reducerea sa.
In ceea ce privește onorariul de avocat în cuantum de 8000 lei, achitat în faza de executare silită, instanța are în vedere că în hotărârea din 17.12.2004, în cauza C. și M. împotriva României Curtea EDO reamintește că, în aplicarea art.41 din Convenție, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă. În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. și P. împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fața Curții, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă (Nilsen și Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Ori, în acest context, fără a fi cenzurate raporturile dintre client și avocat, se retine că intimata nu poate obține de la contestator restituirea unui onorariu exagerat, doar în considerarea cuantumului creanței ce se execută silit.
Din conținutul dosarului de executare rezultă că singurul act întocmit de către avocat în procedura execuțională a fost cererea executare silită cu un conținut sumar (f.162), astfel că, instanța apreciază disproporționat onorariul avocațial, urmând să îl reducă de la suma de 8000 lei la suma de 1000 lei, în raport de prevederile art.669, alin.4, teza II C.proc.civ.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere prevederile art.719 alin.(1) NCPC republicat și soluționarea contestației la executare, se reține că a rămas fără obiect.
Pentru motivele mai sus expuse, instanța va admite în parte contestația la executare și, în baza art.719, alin.1 Cod procedură civilă va anula în parte încheierea din data de 01.06.2015 emisă în dosarul nr. 1130/2015 al B. I. T. D., cu privire la cheltuielile de executare, în sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat aferent executării silite de la 8000 lei la 1000 lei, pentru care va continua executarea silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea S. C. DE OBSTRETICĂ ȘI GINECOLOGIE ”PROF.DR. P. S.”, cu sediul în București, Sector 6, Calea Giulești nr. 5, în contradictoriu cu intimata F. V., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., județ O., cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 5, CNP_.
Anulează în parte încheierea din data de 01.07.2015 emisă în dosarul nr. 1130/2015 al B. I. T. D., cu privire la cheltuielile de executare în sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat aferent executării silite de la 8000 lei la 1000 lei, pentru care va continua executarea silită.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședința publică, azi 08.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. A. G. Ș.
Red. AG/Tehnored.PAS
4 ex/27.01.2016
| ← Succesiune. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9502/2015. Judecătoria... → |
|---|
