Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1250/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1250/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 1250/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1250
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE: 12.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta E. E. Muntenia S.A. în contradictoriu cu pârâtul D. C..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, părțile nu s-au prezentat.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților conform art. 1030 Cod procedură civilă.
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la data de 21.10.2015, sub nr._, reclamanta E. E. – Muntenia S.A. în contradictoriu cu pârâtul D. C., a formulat cerere de valoare redusă, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4427,76 lei reprezentând valoarea obligației principale; obligarea pârâtului la plata unor dobânzi contractuale constând în penalități de întârziere în valoare de 992.37 de lei calculate în conformitate cu prevederile art. 14, alin. 3 lit. a din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, acestuia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care deriva din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
În conformitate cu contractul semnat, care a subliniat că este standard și aplicabil la nivel național, reglementat prin act normativ (Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 21 decembrie 1999 și Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor - cadru de furnizare a energiei electrice), E. E. Muntenia SA avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadenta de 10 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadenta fiind înscrise pe factură (art. 14 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).
Reclamanta a precizat că întrucât actele normative anterior-menționate au fost publicate în forma inițială în Monitorul Oficial al României, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute în acestea, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe baza de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, pe cale de consecința, rezulta că acel consum care nu se realizează în baza unui contract intră sub incidența Codului Penal.
În acest sens, reclamanta a arătat că potrivit art. 11, lit. a) din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, aprobat prin Decizia A.N.R.E, nr. 57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen facturile emise de furnizor.
Reclamanta a mai solicitat să se aibă în vedere prevederile art. 61 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale. În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta a menționat că aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre pârât și E. E. Muntenia SA, stă și faptul că acesta a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezulta și din situația financiară a debitorului, anexata la prezenta.
Reclamanta a menționat faptul că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se află în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României. Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal - art. 155, unde alin. 28 precizează că semnarea și stampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Prin urmare, E. E. Muntenia SA și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta din urma să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existenta raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plata a debitului restant. Pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat penalități în valoare de 992.37 Ron conform contractului, respectiv art. 14 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice, penalități egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementarilor legale în vigoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile Noului Cod de Procedura civilă: art. 150, alin. 1 și 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628, alin. 2, art. 662, art. 1.025-1.032; Noului Cod Civil: art. 1.270, art. 1.516, art.1.535; Vechiului Codul Civil: art. 969 și următoarele, art. 1.073; Codul de Procedura Fiscala (OG 92/2003): art. 120, alin. 7; Codul Fiscal: art. 155, alin. 28; aArt. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004; decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din_ ; Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.
În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
Reclamanta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: situația facturilor restante; notificare de reziliere nr. 318/22.04.2015; confirmare de primire; somație nr._/02.07.2014; confirmare de primire; facturi fiscale filele 23-31; contract de furnizare a energiei electrice nr. 3902/_-1 din 25.09.2008.
La data de 06.11.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: contract de asistență juridică nr._/09/2015; certificat constatator ONRC nr._/11.09.2014; furnizare informații extinse ONRC; decizia nr. 10/2014 autentificat sub nr. 1773/21.11.2014 de BNP L. M.-Ș.; contract de furnizare a energiei electrice nr. 3902/_-1 din 25.09.2008.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu la termenul din data de 12.02.2016, instanța reține următoarele:
Instanța reține că reclamanta și-a întemeiat pretențiile împotriva pârâtului pe contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarifele reglementate nr. 3902-_-1/25.09.2008 (fila 32).
Potrivit art. 121 C.pr.civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. 2 rămânând aplicabile. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile art. 126 alin. 2 C.pr.civ., fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.
Potrivit art. 126 C.pr.civ. părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Așa cum rezultă din art. 126 alin. 2 C.pr.civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată nescrisă.
Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. rezultă că, în materia protecției drepturilor consumatorilor, în situația în care părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, deci, competența teritorială are un caracter absolut.
Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Astfel, având în vedere natura raporturilor invocate de către reclamantă, instanța apreciază că pârâtul are calitatea de consumator, iar reclamanta pe cea de profesionist.
În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.
Așa cum rezultă din verificările în DEPABD-Evidență Persoane (fila 130), pârâtul își are domiciliul în ., jud. Ilfov din anul 2008, anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, iar părțile nu au ales competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, ulterior nașterii dreptului la despăgubire.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta E. E. – Muntenia S.A. având CUI_ și J40/_/2008 cu sediul în București, .. 41-43, sector 1, și cu sediul ales în București, .. 10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, și pârâtul D. C., CNP_ cu domiciliul în ., .. 115, județul Ilfov, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.SR /Thred.DL
5 ex/2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 598/2016.... | Validare poprire. Sentința nr. 1129/2016. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
