Plângere contravenţională. Sentința nr. 598/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 598/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 598/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 598
Ședința publică de la 26.01.2016
Instanța constituită din
P.: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se înfățișeze la strigarea pricinii.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei se prezintă contestatoarea prin reprezentant convențional, cj. V. S., lipsă fiind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 6 București și o pune în discuție.
Reprezentantul intimatei arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă, având în vedere locul săvârșirii contravenției, respectiv depozitul contestatoarei care se află în raza sectorului 6.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 6 București.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.08.2015, sub nr._, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală București - Biroul Vamal SSCV, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției nr.94/22.07.2015 (./200 nr._), prin care a solicitat, în principal anularea procesului verbal atacat ca fiind neîntemeiat și restituirea sumei de 1.000 lei achitate cu titlu de amenda contravențională, în subsidiar înlocuirea sancțiunii cu avertisment si restituirea sumei de 1.000 lei achitate cu titlul de amendă contravențională.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că prin procesul verbal atacat, a fost sancționată cu amenda maximă pentru faptul că nu a transmis raportul de primire pentru e - DA cu ARC 15NL_76400/19.06.2015.
Așa cum rezultă din print screen-ul de pe aplicația EMCS System, . a transmis raportul de primire pentru e-DA -ul mai sus menționai în data de 20.07.2015.
Cum în procesul verbal atacat se rețin fapte ce nu corespund adevărului, contestatoarea a solicitat anularea acestuia și restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.
În subsidiar, daca se va considera ca nu sunt motive pentru anularea procesului verbal contestat, contestatoarea a arătat că, potrivit art. 38 al.3 coroborat cu art. 7 al. 3 din OG nr.2/2001, instanța poate înlocui pedeapsa amenzii cu avertismentul, chiar dacă în legea specială această alternativă nu este prevăzută.
Mai mult, potrivit art.5 al.5 din OG nr.2/2001, sancțiunea se stabilește în funcție de pericolul social al faptei.
Având în vedere ca societatea contestatoare a făcut comunicarea cerută de lege în data de 9.07.2015, din proprie inițiativă și înainte de a fi sancționată, consideră ca fapta prezintă un pericol social scăzut, și înlocuirea amenzii cu avertismentul este posibilă, mai ales ținând seama de faptul că societatea nu a mai fost niciodată sancționată pentru o fapta similară, precum și de faptul că este unul din marii contribuabili la bugetul de stat.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 al. 5, art. 7 al. 3, art.31 al.l, art.32 al.2 si art. al. 3 din OG nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus înscrisuri. (f.3 -6).
La data de 15.10.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În fapt, la data de 22.07.2015, ora 14.00, la sediul Direcției Regionale Vamale București, inspectori din cadrul Compartimentului Mișcare Produse Accizate, în urma verificării aplicației informatice EMCS – RO Mișcari de control al mișcărilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize, au constatat că societatea petentă nu a transmis în termenul legal raportul de primire (în care se înscrie rezultatul recepției produselor) pentru documentelor ARC 15NL_76400/19.06.2015.
Intimata a precizat că EMCS – RO Mișcari este aplicația de control a mișcării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, bazată pe transmiterea electronică a datelor structurate în conformitate cu standardele agreate ale mesajelor, iar e-DA reprezintă documentul administrativ electronic.
În speță, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei în conformitate cu dispozițiile art. 221A3 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal al României ,cu modificările si completările ulterioare, pentru fapta prevăzută la art.2213 alin.(1) lit.a) din același act normativ.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate contravenientului, intimata a arătat că, la stabilirea în concret a gravitații faptei contravenționale, în funcție de care s-a stabilit amenda contravențională, autoritatea vamală, a avut în vedere criteriile stabilite de legiuitor prin art.21 alin.(3) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând în acest sens sancțiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei.
Prin plângerea contravenționala petenta recunoaște că a transmis raportul de primire târziu, în data de 20.07.2015 si solicită ,în principal, anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției nr.94/22.07.2015 și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
Apreciază că aplicarea amenzii este singura măsură de natură să asigure eficient funcția preventivă a pedepsei și drept urmare, nu poate fi de acord cu solicitarea petentei potrivit căreia, fapta prezentând gravitate redusă, se poate aplica avertisment.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205-208 Noul Cod de procedură civilă, OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Întâmpinarea a fost însoțită de înscrisuri (f.30 - 35).
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București invocată din oficiu la termenul din data de 26.01.2016, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, competența teritorială pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Legea contravențională stabilește competența teritorială în favoarea unei anumite instanțe, fără a mai exista posibilitatea pentru părți de a conveni ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță, ceea ce înseamnă că instanța determinată de art. 32 alin. 1 din O.G.nr.2/2001 are o competență teritorială exclusivă.
Potrivit art. 2213 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei nedepunerea la termenele prevăzute de lege sau depunerea cu date incomplete ori nereale a situațiilor de raportare reglementate în prezentul titlu.
Instanța constată că în sarcina contestatoarei a fost reținută o contravenție constând într-o faptă omisivă ( prin neîndeplinirea obligațiilor prev. la art. art. 2213 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003, respectiv petenta nu a transmis în termenul legal raportul de primire pentru e-DA), act normativ care nu conține norme derogatorii de competență a judecării plângerilor contravenționale, făcând trimitere, prin art. 221 indice 5, la dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În aceste condiții, instanța apreciază că, având în vedere fapta reținută în sarcina contestatoarei, la sediul intimatei nu a avut loc decât constatarea contravenției, presupusa faptă contravențională fiind săvârșită la sediul contestatoarei.
În consecință, în temeiul art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 132 alin. 3 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de instanță din oficiu, și va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea ., cu sediul în București, .-15, aripa A2 –L, sector 1, J40/_/2002, CUI RO_ în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul ales în București, ., sector 2, CUI_, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. TEA /Thred. MM
4 ex./15.02.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1250/2016. Judecătoria... → |
---|