Plângere contravenţională. Sentința nr. 126/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 126/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 126/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 126
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect civil - plângere contravențională privind pe contestatoarea . ȘI TRANSPORTURI AUTO-CETA S.A PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ROMINSOLV SPRL, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. și cu chematul în garanție I. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform listei întocmite în condițiile prevăzute de art. 215 alin. 3 C.pr.civ, părțile lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect plângere contravențională; termenul de judecată a fost acordat pentru a da posibilitatea chematului în garanție să depună întâmpinare la cererea de chemare în garanție în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de ședință, după care;
Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 al. 3 C.pr.civ.
Instanța constată că s-a comunicat chematului în garanție încheierea de admitere în principiu a cererii de chemare în garanție formulată de către intimată (fila 15 dosar) și că chematul în garanție nu a depus întâmpinare și nici nu a solicitat probe în apărare.
Instanța acordă cuvântul asupra probelor propuse și ia act că prin cererea principală s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar prin întâmpinare – fila 40 dosar s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către contestator și intimată este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C. pr.civ., instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile astfel cum au fost formulate și atașate la dosarul cauzei.
Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2015, contestatoarea . și Transporturi Auto - CETA SA, prin lichidator judiciar Rominsolv SPRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2015 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), comunicat contestatoarei conform datei Oficiului Poștal de primire la data de 13 iulie 2015, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal ca nefondat și încheiat împotriva unei persoane care nu a săvârșit fapta.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că la data de 13 iulie 2015, a primit la sediul societății procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN la data de 06.07.2015 (anexa 1 plus plic) prin care s-a constatat săvârșirea de contestatoare la data de 2 februarie 2015, ora 06:17, pe DN65 km15+550m, Pielești, județul D., cu autovehiculul având numărul de înmatriculare_, a faptelor prevăzute și sancționate de art. 8 alin. 32 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Contestatoarea a constatat că procesul verbal de contravenție menționat este netemeinic și nelegal fiind emis împotriva unei persoane care nu a săvârșit fapta, astfel cum se va arăta în continuare.
La data de 17 octombrie 2014, contestatoarea a vândut autoturismul marca Daewoo, model Cielo având numărul de înmatriculare_ ce anterior fusese proprietatea contestatoarei, în baza facturii CETA1799VLA (anexa 2) noului proprietar, persoană fizică, I. M., cetățean român cu domiciliul în București, ., etaj 2, apartament 8, sector 1, CNP_, identificat cu CI . nr._ eliberată la data de 11.04.2014 de SPCEP sector 1 (anexa 3).
Predarea efectivă a autovehiculului vândut având numărul de înmatriculare_ s-a efectuat la data de 20 octombrie 2014, dată la care a semnat cu noul proprietar procesul-verbal de predare primire nr. 83 (anexa 4).
La aceeași dată, contestatoarea a predat noului proprietar și certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu seria_, certificat pe care a înscris olograf numele noului proprietar și data (anexa 5), precum și cartea de identitate a autovehiculului . nr._ (anexa 6), carte de identitate ce se modifică și completează cu datele noului proprietar numai de autoritățile abilitate în acest sens.
În urma vânzării și radierii din rolul fiscal și din evidențele Serviciului public comunitar regim permise conducere și înmatriculări auto a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, contestatoarea a obținut de la Consiliul Local sector 6- București certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale nr. 147-14-_ din 31.10.2014 (anexa7) și fișa de scoatere din evidențele fiscale nr. 147-14-_ din data de 04.11.2014 (anexa 8). Din punct de vedere al îndatoririlor legale privind predarea posesiei bunului, radierea din evidențele fiscale și ale Serviciului public comunitar regim permise conducere și înmatriculări auto a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, contestatoarea și-a îndeplinit toate obligațiile, dovadă stând chiar înscrisurile menționate supra și procesul-verbal de scoatere din evidență mijloace transport (anexa 9) din care rezultă că autoturismul marca Daewoo, model Cielo, cu numărul de înmatriculare_, . 105689R, . KLATF19Y14D065709 (a se vedea factura și cartea de identitate autovehicul - anexa 2 și 6), precum și - mai important - a respectat întocmi și a aplicat prevederile legale referitoare la înmatricularea, înregistrarea, radierea și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a autovehiculelor, respectiv art. 2, art. 8, art. 24 și art. 25 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006.
Din înscrisurile menționate și probate cu înscrisuri anterior rezultă că la data de 2 februarie 2015, ora 06:17, contestatoarea nu mai avea în posesie autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, . KLATF19Y14D065709, . 105689R, astfel încât nu putea să săvârșească contravenția constatată și sancționată de agentul constatator V. C. R., angajat al CNADNR – SA CESTRIN, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2015.
Faptul că, după expirarea termenelor defipte de lege pentru radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculului, o altă persoană fizică decât contestatoarea (respectiv cumpărătorul I. M.) a circulat pe drumurile publice din România cu un autovehicul neînmatriculat și a încălcat astfel prevederi legale incidente atât în materia radierii și înmatriculării mijloacelor auto, cât și în materia utilizării drumurilor naționale din România, respectiv prevederile OG nr. 15 /2002 nu îi este imputabil acesteia, nu contestatoarea este cea care a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, astfel încât sancționarea contestatoarei este nelegală.
De altfel, lipsa totală a vinovăției în săvârșirea contravenției face ca sancțiunea să nu fie aplicabilă, în acest sens fiind evident că lipsește unul din elementele constitutive - vinovăția în oricare dintre formele sale. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (decizia nr. 670/2009, decizia 506/2010 ș.a.) stabilind că nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa vinovăției.
Contestatoarea nu poate fi ținută de fapta ilicită a altei persoane, respectiv cumpărătorul, cât timp legea (Ordinul ministrului administrației și internelor nr.1501/2006) nu pune în sarcina vânzătorului obligația efectuării formalităților de publicitate, respectiv radierea autovehiculului din evidențele Serviciului înmatriculări de pe numele vechiului proprietar. Contestatoarea, vânzătoare, nu a putut să anticipeze că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovignetă. Reaua-credință a cumpărătorului nu poate atrage răspunderea vânzătorului, acesta fiind în mod esențial personală în materie contravențională.
Pentru toate considerentele expuse, în baza probelor administrate, contestatoarea a solicitat admiterea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2015 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal ca nefondat și încheiat împotriva unei persoane care nu a săvârșit fapta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și urm., art. 1650 și urm. Noul Cod Civil, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificată și completată.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, factura CETA1799VLA din data de 17.10.2014, cartea sa de identitate, proces verbal de predare primire nr.83 încheiat la data de 20.10.2014, certificat de înmatriculare auto_, cartea de identitate a vehiculului folosit, certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport, sentința civilă nr._/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul București secția a VII a civilă.
Contestatoarea a formulat și depus la dosar cerere de chemare în garanție a numitului I. M., pentru ca, în situația în care instanța va respinge apărările contestatoarei formulate în cuprinsul plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN la data de 06.07.2015 (anexa 1 plus plic) prin care s-a constatat săvârșirea de către contestatoare la data de 2 februarie 2015, ora 06:17, pe DN65 kml5+550m, Pielești, județul D., cu autovehiculul având numărul de înmatriculare_ a faptelor prevăzute și sancționate de art. 8 alin. 32 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și va menține ca temeinic și legal întocmit procesul verbal menționat, să oblige pe chematul în garanție la plata amenzii în cuantum de 125,00 lei ca fiind în fapt și în drept cei obligat la plata acesteia.
În fapt, la data de 13 iulie 2015, contestatoarea a primit la sediul societății procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN la data de 06.07.2015 (anexa 1 plus plic) prin care s-a constatat săvârșirea de către contestatoare la data de 2 februarie 2015, ora 06:17, pe DN65 km15+550m, Pielești, județ D., cu autovehiculul având numărul de înmatriculare_, a faptelor prevăzute și sancționate de art. 8 alin. 32 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
La data de 17 octombrie 2014, contestatoarea a vândut autoturismul marca Daewoo, model Cielo având numărul de înmatriculare_ ce anterior fusese proprietatea acesteia, în baza facturii CETA1799VLA (anexa 2) noului proprietar, persoană fizică, I. M..
Predarea efectivă a autovehiculului vândut având numărul de înmatriculare_ s-a efectuat la data de 20 octombrie 2014, dată la care a semnat cu noul proprietar procesul-verbal de predare primire nr. 83 (anexa 4).
La aceeași dată, contestatoarea a predat noului proprietar și certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu seria_, certificat pe care a înscris olograf numele noului proprietar și data (anexa 5), precum și cartea de identitate a autovehiculului . nr._ (anexa 6), carte de identitate ce se modifică și completează cu datele noului proprietar numai de autoritățile abilitate în acest sens.
În urma vânzării, în vederea radierii din rolul fiscal și din evidențele Serviciului public comunitar regim permise conducere și înmatriculări auto a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, contestatoarea a obținut de la Consiliul Local sector 6- București certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale nr. 147-14-_ din data de 31.10.2014 (anexa7) și fișa de scoatere din evidențele fiscale nr. 147-14-_ din data de 04.11.2014 (anexa 8).
Din punct de vedere al îndatoririlor legale privind predarea posesiei bunului, radierea din evidențele fiscale și ale Serviciului public comunitar regim permise conducere și înmatriculări auto a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, contestatoarea și-a îndeplinit toate obligațiile, dovadă stând chiar înscrisurile menționate supra și procesul-verbal de scoatere din evidență mijloace transport (anexa 9) din care rezultă că autoturismul marca Daewoo, model Cielo, cu numărul de înmatriculare_, . 105689R, . KLATF19Y14D065709 (a se vedea factura și cartea de identitate autovehicul - anexa 2 și 6), precum și - mai important - a respectat întocmirea și a aplicat prevederile legale referitoare la înmatricularea, înregistrarea, radierea și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a autovehiculelor, respectiv art. 2, art. 8, art. 24 și art. 25 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006.
Din înscrisurile menționate și probate cu înscrisuri anterior rezultă că la data de 2 februarie 2015, ora 06:17, contestatoarea nu mai avea în posesie autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, . KLATF19Y14D065709, . 105689R, astfel încât nu putea să săvârșească contravenția constatată și sancționată de agentul constatator V. C. Raduca, angajat al CNADNR - SA CESTRIN, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2015.
Faptul că, după expirarea termenelor defipte de lege pentru radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculului, o altă persoană fizică decât contestatoarea (respectiv cumpărătorul I. M.) a circulat pe drumurile publice din România cu un autovehicul neînmatriculat și a încălcat astfel prevederi legale incidente atât în materia radierii și înmatriculării mijloacelor auto, cât și în materia utilizării drumurilor naționale din România, respectiv prevederile OG nr. 15/2002 nu îi este imputabil nouă, nu contestatoarea este cea care a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, astfel încât sancționarea contestatoarei este nelegală.
De altfel, lipsa totală a vinovăției în săvârșirea contravenției face ca sancțiunea să nu fie aplicabilă, în acest sens fiind evident că lipsește unui din elementele constitutive - vinovăția în oricare dintre formele sale.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (decizia nr. 670/2009, decizia 506/2010 ș.a.) stabilind că nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa vinovăției.
Contestatoarea nu poate fi ținută de fapta ilicită a altei persoane, respectiv cumpărătorul, cât timp legea (Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006) nu pune în sarcina vânzătorului obligația efectuării formalităților de publicitate, respectiv radierea autovehiculului din evidențele Serviciului înmatriculări de pe numele vechiului proprietar. Contestatoarea, vânzătoare, nu putea să anticipeze că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovignetă. Reaua-credință a cumpărătorului nu poate atrage răspunderea vânzătorului, acesta fiind în mod esențial personală în materie contravențională.
Astfel în temeiul prevederilor art. 1357 și urm. Noul Cod civil, art. 72 și urm. Noul Cod de procedură civilă, contestatoarea a solicitat admiterea cererii sale și să se dispună în sarcina chematului în garanție obligația de plată a amenzii în cuantum de 125,00 lei, la care a fost obligată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.07.2015.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și urm., art. 1650 și urm. Noul Cod civil, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificată și completată, art. 72 și urm. Noul Cod de procedură civilă.
Cererea de garanție a fost însoțită de copii de pe procesul verbal de constatare a contravenției contestat, factura nr. CETA1799VLA din data de 17.10.2014, carte de identitate I. M., proces verbal de predare primire nr.83 încheiat la data de 20.10.2014, certificat de înmatriculare auto_, carte de identitate a vehiculului, certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale, proces verbal de scoatere din evidență mijloace de transport și sentința civilă nr._/17.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a civilă.
La data de 21.09.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare.
În fapt, la data de 02.02.2015, pe DN65 Kml5+550m, pe raza localității Pielești, județul D., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând Companiei de Expediții și Transport Auto CETA SA, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 06.07.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Intimata a solicitat a se observa că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr.15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
În completare, intimata a supus atenției instanței faptul că petentul, după încheierea contractului de vânzare cumpărare, nu a solicitat radierea din evidențele Serviciului Public Comunitar - Direcția Permise și Înmatriculări Auto, așa cum este stabilit prin Ordinul nr.1501/2006 actualizat, art. 24 - punctul 2, alin. d și art. 11, alin.10 din OUG nr.195/2002, astfel că, acesta figurează în continuare ca și proprietar, în accepțiunea legii, fiind o confuzie faptul că radierea rolului fiscal este operațiunea implicită a radierii din evidențele serviciului mai sus menționat.
„Cap. VI - Radierea din circulație a vehiculelor.
Art. 24 - (1) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate pot solicita radierea din circulație, dacă fac dovada depozitarii acestora într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii.
(2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unități specializate, în vederea dezmembrării; b) scoaterii definitive din Romania a vehiculului; c) declarării furtului vehiculului; d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.
Astfel, factura fiscală sau orice alt document legal își produce efectele asupra transmiterii dreptului de proprietate al autovehiculului dar, fără radiere, acest lucru nu implică și modificarea datelor în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise Conducere și Înmatriculări Vehicule, astfel că, petenta, C. de Expediții și Transport Auto CETA SA, figurează în continuare, în baza de date accesată, ca și proprietar.
În josul paginii tipizatului pentru contractul de vânzare cumpărare a unui vehicul folosit este certificatul de radiere, unde este specificat Inspectoratul de Poliție - serviciul circulație, document obligatoriu a fi completat și vizat, nicidecum facultativ.
Pe spatele contractelor tipizate se află detaliată procedura de vânzare cumpărare, radiere și înmatriculare a unui vehicul, unde există clar menționată procedura de radiere „(...) vânzătorul și cumpărătorul se prezintă la serviciul circulație unde este înmatriculat vehiculul cu următoarele documente: cele trei exemplare ale contractului de vânzare cumpărare (și ale certificatului de radiere), cartea de identitate în care vânzătorul este înscris de către serviciul circulație, certificatul de înmatriculare cu mențiunea vânzătorului privitoare la înstrăinare, fișa de înmatriculare completată (...). Vânzătorul primește exemplarul 3 al contractului de vânzare cumpărare și al certificatului de radiere, iar cumpărătorul celelalte doua exemplare ale contractului, cartea de identitate având menționată radierea din circulație, precum și fișa de înmatriculare pe care a prezentat-o”.
Faptul că petentul nu a folosit aceste tipizate, create special pentru a ajuta părțile implicate în așa o tranzacție să-și îndeplinească obligațiile legale, demonstrează doar faptul că acesta cunoștea procedurile de radiere iar, prin neîndeplinirea acestora și-a asumat și orice posibilă urmare legală.
Motivul invocat de către petent, cu privire la vânzarea autovehiculului nu este în măsură să înlăture concluzia temeiniciei faptei reținute în sarcina sa, în condițiile în care obligația radierii din circulație îi revenea, legiuitorul prevăzând expres faptul că „proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane” (art. 24, alin.2, lit. d - Ordinul nr.1501/2006- actualizat).
Adoptarea de către legiuitor a prevederilor art. 9, alin. 3 din OG nr.15/2002 - actualizată, s-a realizat tocmai în considerarea faptului că, în baza de date a Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, se regăsesc toate informațiile actualizate, cu privire la proprietarii și utilizatorii autovehiculelor, tocmai pentru ca în sarcina proprietarilor de autovehicule sunt instituite aceste obligații de radiere în caz de înstrăinare.
Astfel, la art. 9 alin. 3 din OG nr.15/2002 - actualizată este prevăzut că, în cazurile în care constatarea contravențiilor se face cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, procesul verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de către MAI — DRPCIV sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Invocarea prevederilor legale care privesc obligațiile noului proprietar nu înlătură răspunderea contravențională a acestuia, din moment ce înmatricularea pe numele cumpărătorului nu se poate realiza fără ca mai întâi să se procedeze la radierea autovehiculului, de pe numele vânzătorului.
În contextul situației de față, nu i se poate reține vina intimatei, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, pentru îndeplinirea sarcinilor de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmirea procesului verbal de constatare a contravențiilor fiind întocmit pe numele petentului din vina exclusivă a acestuia, obligația de radiere fiind o obligație adiacentă celei de reînmatriculare, amintită de acesta a cade în sarcina noului proprietar.
Intimata a menționat că, în cauza de față, subiectul activ este persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare, mai exact C. de Expediții și Transport Auto –CETA - SA. Prin transcrierea dreptului de proprietate, precedată de radiere, se asigură publicitatea actelor doveditoare ale transferului de proprietate, lipsa acestora determinând sancțiunea inopozabilității, prevăzută la art. 22 alin. 1 - Cod civil. („dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicității, sunt inopozabile terților, afară de cazul în care se dovedește că aceștia le-au cunoscut pe altă cale”).
Transferul dreptului de proprietate se probează, conform regulilor aplicabile contractului de vânzare, adică regulilor prevăzute pentru actele juridice cu valoare mai mare de 250 lei, în baza art. 309 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă sau art. 1191 cod civil de la 1864. În materia opozabilității, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 Cod procedură civilă sau art. 1182 Cod civil de la 1864, acestea fiind regulile generale în materia probei și opozabilității contractelor de vânzare autovehicule.
În materia reglementată de OG nr.15/2002, adică răspunderea contravențională pentru neplata tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, legiuitorul a avut în vedere o modalitate specială de dobândire a opozabilității vânzării: înscrierea în certificatul de înmatriculare și în evidența MAI - DRPCIV.
Faptul că legiuitorul a prevăzut în acest caz, o condiție specială privind realizarea opozabilității rezultă din reglementarea art. 7 raportat la art. 1 lit. b „persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate”. Dacă legiuitorul avea în vedere numai condiția deținerii în proprietate a autovehiculului pentru angajarea răspunderii contravenționale, nu și pe cea a opozabilității, atunci ar fi prevăzut că răspund persoanele fizice sau juridice care au în proprietate, iar dovada proprietății și, eventual, a transferului proprietății se realizează conform Codului civil și al celui de procedură civilă.
Legiuitorul, însă a prevăzut această condiție de opozabilitate, în primul rând, tocmai pentru a putea implementa un sistem în care să existe posibilitatea reală a sancționării contravenienților, prin raportarea la evidența oficială a MAI - DRPCIV, astfel încât să nu existe posibilitatea sustragerii de la răspundere în cazul autoturismelor care au făcut obiectul unor vânzări, fără realizarea formalităților de opozabilitate prin înscrierea în evidența oficială a DRPCIV.
Astfel, chiar dacă petentul nu mai deține calitatea de proprietar, ceea ce se dovedește conform art. 309 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă sau art. 1191 Cod civil de la 1864, el va răspunde contravențional, chiar dacă contractul de vânzare cumpărare a dobândit data certă conform art. 278 Cod procedură civilă sau art. 1182 Cod civil de la 1864, cât timp nu s-au îndeplinit formalitățile de opozabilitate a contractului.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul MTI nr.769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, autorizația de control a agentului constatator și proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției R15 nr._/06.07.2015 contestatoarea a fost sancționată contravențional în baza art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 cu amendă contravențională în valoare de 250 de lei, reținându-se că la data de 02.02.2015, pe DN65 Kml5+550m, pe raza localității Pielești, județul D., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
Din perspectiva legalității procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta respectă disp.art.16 raportat la art.17 din OG nr.2/2001, nefiind incident nici un motiv de nulitate absolută a actului sancționator.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că autovehiculul_ nu se mai afla în proprietatea contestatoarei la data săvârșirii și constatării contravenției menționată în procesul verbal.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că vehiculul a fost înstrăinat de către contestatoare la data de 17.10.2014, prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare materializat prin factura fiscală nr. CETA1799VLA/17.10.2014 (f. 5) cu numitul I. M., în calitate de cumpărător. De asemenea, autovehiculul în discuție a fost scos din evidențele serviciului public de finanțe publice, respectiv radiat la data de 04.11.2014 din acest registru, de pe numele contestatoarei, așa cum rezultă din procesul verbal de scoatere din evidență mijloace de transport aflat la fila 12, toate aceste înscrisuri fiind opozabile terților din ziua în care au dobândit dată certă prin una din modalitățile prevăzute de art.278 Cod procedură civilă și care este anterioară momentului constatării contravenției.
În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, utilizatorii români au obligația legală de a achita tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, iar în conformitate cu art. 7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Nerespectarea acestei obligații legale este sancționată prin instituirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda în cuantumul prevăzut de anexa nr. 2.
Din probatoriul administrat rezultă că fapta petentei, analizată prin prisma art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, nu există, având în vedere că aceasta nu mai avea calitatea de utilizator a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, astfel cum impun dispozițiile legale menționate anterior.
Instanța constată că la data săvârșirii contravenției reținute în sarcina contestatoarei, respectiv 02.02.2015 petenta nu mai avea detenția autoturismului, astfel cum reiese din actele de la dosar.
Totodată, instanța apreciază că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români (art. 7 din O.G. nr. 15/2002), iar termenul de utilizator este definit ca persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din aceeași ordonanță.
În procesul de constatare a faptei contravenționale, intimata apelează la sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR, conform art. 9 din O.G. nr. 15/2002, iar utilizatorul autoturismului este identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (MAI-DRPCIV), în baza unui protocol încheiat între instituții.
Inexistența informațiilor necesare în baza de date a M.A.I.-D.R.P.C.I.V., întrucât proprietarul nu a îndeplinit formalitățile de desemnare a noului utilizator, nu este de natură să atragă răspunderea petentei. Rămâne autorităților competente să ia măsurile necesare pentru acuratețea informațiilor din bazele de date, acest fapt neputând fi imputat contestatoarei. Aceasta deoarece pentru situația de față există deja o sancțiune contravențională incriminată de legiuitor.
Astfel, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, potrivit art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv fapta săvârșită de către persoane fizice constând neefectuarea modificărilor și completărilor intervenite în certificatul de înmatriculare ori în cartea de identitate a vehiculului (art. 101 alin. 1 pct. 4 raportat la art. 98 alin. 4 lit. c) din OUG nr. 195/2002).
Ca atare, petenta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa la data de 02.02.2015, de vreme ce acesta înstrăinase vehiculul încă din data de 17.10.2014, iar mențiunile privind transmiterea proprietății au fost înregistrate pentru opozabilitate la organul fiscal la 04.11.2014.
Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea și va dispune anularea în tot a procesului verbal de contravenție . nr._/06.07.2015, exonerând contestatoarea de plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei.
În considerarea soluției ce se va pronunța cu privire la cererea introductivă, instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de petentă împotriva chematului în garanție I. M., ca rămasă fără obiect, nemaifiind justificată o analiză a acesteia de vreme ce titulara cererii nu a căzut în pretenții, în condițiile art.72 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de contestatoarea . ȘI TRANSPORTURI AUTO-CETA S.A, cu sediul în București, ., sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare/cod fiscal RO341806, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ROMINSOLV SPRL, cu sediul în București, .. 223, etaj 3 sector 3, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr. 401A, sector 6, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr.J_ .
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2015 și exonerează petenta de sancțiunea aplicată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de contestatoarea . ȘI TRANSPORTURI AUTO-CETA S.A PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ROMINSOLV SPRL în contradictoriu cu chematul în garanție I. M., cu domiciliul în București, ., etaj 2, apartament 8, sector 1, CNP_, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.VB/Thred.MV
5 ex./2016
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 23/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 185/2016. Judecătoria... → |
---|