Acţiune în constatare. Sentința nr. 23/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 23/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 23
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cauza civilă având ca obiect acțiune în constatare, privind reclamanta V. M., în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta personal, legitimată cu C.I. ., nr._, CNP_, lipsind reclamanții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia a învederat că pricina se află la primul termen în rejudecare. La data de 07.02.2015, pârâții au depus note scrise însoțite de declarațiile autentificate de notarul public A. A. sub nr. 3140/06.11.2015 și nr. 481/06.11.2015.
Instanța acordă cuvântul pe cererea pârâților de a se lua act de renunțarea reclamantei la însuși dreptul pretins.
Reclamanta arată că a dat o declarație în fața notarului public și are cunoștință de actul pe care l-a semnat. A primit de la pârâți suma de 5000 lei pentru stingerea litigiului și a rămas să mai primească încă 7000 lei. În cabinetul notarului a intrat doar avocatul pârâților pentru întocmirea declarației. Acesta a păcălit-o și i-a spus că nu îi mai reprezintă pe pârâți. Nu a consultat nicio persoană cu studii de specialitate și nu solicită anularea actului semnat la notar. În măsura în care este posibil, nu dorește decât să i se dea diferența de bani menționată în hotărârea pronunțată de Tribunalul București.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare sub aspectul renunțării la însuși dreptul pretins.
După închiderea dezbaterilor s-au prezentat pârâții, prin avocat V. D., cărora instanța le-a adus la cunoștință cele dispuse.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.10.2010, reclamanta V. M. a chemat în judecată pe pârâții D. A. și D. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este constructor de bună-credință asupra construcției de pe terenul situat în București, ., sector 6; că are un drept de proprietate comună pe cote părți, să se dispună atribuirea imobilului cu obligarea la sultă corespunzătoare; să se constate că deține un drept de creanță și un drept de retenție asupra bunurilor mobile și imobile care fac parte din averea succesorală rămasă de pe urma defunctului D. M.; să se stabilească cota de ½ a bunurilor comune realizate în timpul concubinajului cu defunctul D. M.; să se dispună restituirea bunurilor personale și a unor bunuri mobile ce se află în imobilul menționat; obligarea reclamanților la plata a ½ din creditele bancare făcute în timpul concubinajului pentru terminarea casei, a gardului etc. și a creditului efectuat la Cetelem pentru achiziționarea unui frigider.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că timp de aproximativ 20 de ani a întreținut o relație de concubinaj, locuind și gospodărind împreună cu defunctul D. M., decedat la data de 17.10.2010 și că, în această perioadă, a dobândit o contribuție egală asupra bunurilor mobile și imobile. A arătat că, în anul 1994, a cumpărat împreună cu defunctul terenul în suprafață de 106,20 mp, ulterior construind o casă compusă din parter, etaj și 3 garaje. A solicitat instanței să constate că este un constructor de bună credință, ridicând o construcție fără autorizație și astfel nedeținând act autentic asupra construcției edificate pe teren. A precizat că împreună cu concubinul a contribuit atât material cât și financiar la ridicarea și finalizarea construcției, comportându-se ca adevărați proprietari, achitând toate dările către stat. Totodată, a solicitat instanței, în cazul în care va constata că este constructor de bună credință, atribuirea imobilului în lotul său cu obligarea la sultă corespunzătoare. A mai solicitat să se constate că are un drept de creanță și un drept de retenție asupra bunurilor dobândite în timpul concubinajului, motivând că a contribuit la dobândirea bunului supus partajului și prin vânzarea apartamentului cu patru camere, bun propriu. Mai mult, a arătat că a contribuit financiar la realizarea bunurilor mobile și imobile întrucât veniturile defunctului erau modice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 și art. 673 Cod procedură civilă, art. 1203, art. 480, art. 493 – 494, art. 1073 și urm. Cod civil.
În dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul, a probei testimoniale, a probei cu expertiza.
În ședința publică din data de 09.05.2011, reclamanta a depus cerere precizatoare (f. 105) prin care a invocat, cu privire la obiectul cererii, acțiunea în constatare, accesiune imobiliară, ieșirea din indiviziune, dreptul de superficie, dreptul de retenție asupra imobilului situat în București, ., sector 6, și art. 492-494, art. 728 Cod civil, art. 673 Cod procedură civilă.
În ședința publică din data de 06.06.2011 a depus o nouă cerere precizatoare (f. 108), prin care a solicitat instanței să stabilească că bunurile mobile și imobile realizate în timpul concubinajului de 20 de ani cu defunctul D. M., tatăl pârâților, au fost în contribuție de 50% fiecare; să se constate accesiunea imobiliară în sensul că este constructor de bună credință asupra construcției de pe teren, că are un drept de proprietate comună pe cote părți, adică o contribuție de 50% fiecare și atribuirea acestui imobil către reclamantă, cu obligarea la sultă corespunzătoare către cei doi moștenitori ai terenului; ieșirea din indiviziune asupra imobilului construcție; constatarea dobândirii unui drept de superficie asupra terenului; constatarea existenței unui drept de retenție asupra imobilului, până la restituirea cotei de 50% din imobil; obligarea pârâților la plata către reclamantă a cotei de ½ din cuantumul tuturor creditelor bancare contractate de reclamantă și defunct în timpul concubinajului.
În motivare, reclamanta a reiterat cele arătate în cererea introductivă de instanță.
Prin încheierea din data de 03.10.2011 instanța a respins ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității capătului doi al cererii precizate.
Prin compartimentul registratură, în data de 11.04.2012, pârâții au depus la dosar note scrise, iar la data de 12.04.2012 reclamanta a depus concluzii scrise.
Prin încheierea din data de 19.04.2012, instanța a repus cauza pe rol, în vederea suplimentării probatoriului, solicitând părților să depună la dosarul cauzei actele de identitate, actele de stare civilă și certificatul de moștenitor al pârâților.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților (156-164); proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorii D. E. (f. 165-166), D. M. (f. 167-168), D. F. (f. 169-170), G. F. (f. 171); proba cu expertiza specialitatea construcții și proba cu expertiză evaluare mobiliară, fiind depuse la dosar rapoartele de expertiză (f. 431-433, f. 434-473).
Prin sentința civilă nr. 4071 din 07.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea.
Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 25 noiembrie 1994 a fost încheiat, între R. I. și R. F., în calitate de vânzători, pe de o parte, și D. M., în calitate de cumpărător, pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6820 din data de 25 noiembrie 1994 de notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, prin care D. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 106, 20 mp, situat în București, . (f. 6-7).
La data de 15.06.1998 a fost eliberat certificatul de urbanism pentru terenul situat în București, ., în vederea solicitării autorizației de construcție și a branșării la rețelele de utilități (f. 8)
Din coroborarea răspunsurilor la interogatoriul administrat pârâtului D. M. (f. 159) cu concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții (f. 434-473), instanța a reținut că pe terenul situat în . a fost edificată, în perioada 1997-2008, o construcție casă de locuit compusă din 4 camere și anexe, precum și trei garaje, o bucătărie de vară, o magazie, fără a obține în prealabil autorizație de construire.
La data de 15.10.2010 a decedat D. M., așa cum reiese din certificatul de deces . nr._ (f. 549), iar succesorii acestuia sunt pârâții D. M. și D. A., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 137 din data de 14 octombrie 2011 eliberat de BNP I. S. (f. 546)
Din certificatul de moștenitor nr. 145 din data de 25 octombrie 2011 (f. 547) supliment la certificatul de moștenitor nr. 137, instanța a reținut că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D. M. era compusă din suma de 1.500 lei reprezentând depozit bancar, dreptul de proprietate asupra terenurilor intravilane și extravilane și construcțiilor situate în . dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . sector 6, compus din teren în suprafață de 106,20 mp și construcțiile situate pe acesta.
Din coroborarea răspunsurilor părților la interogatorii (156-164) cu declarațiile martorilor D. E. (f. 165-166), D. M. (f. 167-168), D. F. (f. 169-170) și G. F. (f. 171), instanța a reținut că între defunctul D. M. și reclamantă a existat o relație de concubinaj începând din anul 1990 și până la decesul defunctului, în anul 2010. În această perioadă, reclamanta și defunctul au locuit și au gospodărit împreună, ambii contribuind la cheltuielile curente.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 942 din data de 14.04.1998 de BNP C. P. (f. 287-288) a rezultat că defunctul D. M. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 19 situat în București, .-122, ., ..
Din cărțile de identitate ale autovehiculelor și contractului de vânzare-cumpărare a autovehiculului folosit (f. 17-24) a reieșit că defunctul D. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra autoutilitarei camion 2 uși Dacia și asupra autoutilitarei camion 4 uși Dacia la datele de 28.02.2006 și, respectiv 24.03.2006.
Din coroborarea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2456 din 1993 (f. 514) cu certificatul de moștenitor nr. 1617 din data de 05.09.1994 (f. 517), contractele de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din data de 02.11.1995 (f. 518), contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 09.11.1995 de Notarul de Stat Șaimovici I. (f. 510), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 851 din data de 10.04.2003, instanța a concluzionat că reclamanta a înstrăinat cota sa parte din dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Calea Crângași, nr. 20, . timpul căsătoriei cu fostul ei soț, decedat, iar ulterior, a achiziționat și a revândut succesiv dreptul de proprietate asupra mai multor imobile apartament, dobândind în final dreptul de proprietate asupra imobilului apartament compus din patru camere plus dependințe situat în ., ., . (f. 506).
Din coroborarea declarațiilor martorilor D. E. (f. 165-166), D. M. (f. 167-168) cu cererea de înscriere în Casa de Ajutor reciproc nr. 1808 din data de 01.07.1997 (f. 217), cererile de împrumut din data de 22.11.2002 (f. 293), din data de 02.02.2004 (f. 219), din data de 01.10.2005 (f. 226) depuse la C.A.R. de reclamanta V. M. și cu angajamentele de plată ale împrumuturilor solicitate de reclamantă asumate de defunctul D. M. (tipărite pe verso-ul cererilor de împrumut), cu cererile de împrumut formulate de mama defunctului D. M., D. Lama (f. 241) și angajamentul de plată asumat de reclamantă pentru acest împrumut, precum și cu adeverința eliberată de Asociația C.A.R. Speranța România (f. 253-255), a rezultat că reclamanta a contribuit financiar cu sumele împrumutate la edificarea construcțiilor situate în ., sector 6, precum și la dobândirea bunurilor mobile folosite pentru dotarea și utilarea construcției – casă de locuit, identificate în raportul de expertiză (f. 431-433)
Reclamanta a contractat mai multe credite, așa cum reiese din contractele de credit de la filele 180-216, iar sumele de bani le-a utilizat pentru a contribui la edificarea construcției și pentru achiziționarea bunurilor mobile așa cum rezultă din declarațiile martorilor D. E. (f. 165-166), D. M. (f. 167-168).
Din adeverința eliberată de Asociația de proprietari N 32 (f. 281), instanța a reținut că în perioada 1989-1997 reclamanta a locuit în blocul N32 împreună cu defunctul D. M., aceștia fiind cunoscuți ca fiind soț și soție.
Instanța a mai reținut că declarațiile martorilor D. F. (f. 169-170), G. F. (f. 171) referitoare la edificarea construcțiilor în exclusivitate de către defunctul D. M. și referitoare la lipsa contribuției reclamantei au fost înlăturate de instanță, întrucât nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
De asemenea, din coroborarea aspectelor care rezultă din comanda nr._ (f. 13), cu bonul fiscal din data de 23.12.2004 (f. 15) și cu factura fiscală nr._ din data de 23.12.2004 (f. 16) emise pe numele reclamantei, instanța a reținut că reclamanta a achiziționat o betonieră în valoare de 10.199 lei și o roabă pentru construcții. Instanța a apreciat că, față de destinația specifică a acestor bunuri, respectiv aceea de a fi utilizate în cadrul activităților de construcții, reclamanta a achiziționat aceste bunuri în vederea edificării imobilelor construcții care fac obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește aspectul învederat de către pârâți în sensul că toate celelalte facturi, chitanțe și bonuri fiscale emise cu ocazia achiziționării materialelor de construcții poartă numele pârâtului, instanța a constatat, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați, respectiv D. E. (f. 165-166), D. M. (f. 167-168) cu celelalte înscrisuri mai sus indicate, că, deși aceste materiale au fost ridicate personal de către pârât și achitate de către acesta, resursele financiare necesare au fost asigurate și de către reclamantă.
În ceea ce privește primul capăt al cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamantă, referitoare la constatarea dobândirii de către aceasta a unei cote părți de 50% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., compus din teren în suprafață de 106,20 mp și construcție – casă de locuit, instanța a apreciat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 644 și art. 645 Cod civil, modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt: moștenirea, convenția, accesiune, tradițiune, legea, uzucapiunea și ocupațiunea, la acestea putând fi adăugată și dobândirea prin hotărâre judecătorească.
În privința imobilului teren intravilan în suprafață de 106,20 mp, situat în București, ., instanța a reținut că defunctul a dobândit dreptul de proprietate prin convenție translativă de proprietate, respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6820 din data de 25 noiembrie 1994 de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov (f. 6-7)
După decesul defunctului D. M., dreptul de proprietate asupra acestui teren s-a transmis, prin moștenire legală către succesorii defunctului, pârâții D. M. și D. A..
Întrucât reclamanta nu a fost parte în acest contract, potrivit principiului relativității efectelor actului juridic civil, prevăzut de art. 973 Cod civil, instanța a apreciat că aceasta nu a dobândit drepturi și nici obligații din această convenție, astfel încât, solicitarea acesteia în sensul de a se constata dobândirea unei cote părți din dreptul de proprietate a fost găsită neîntemeiată.
În privința imobilului construcție, instanța a reținut că, potrivit art. 494 Cod civil, în cazul unei construcții efectuate de o persoană cu materiale proprii, pe terenul proprietatea altuia, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, în măsura în care nu cerere ridicarea acesteia.
Or, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 494 Cod civil, întrucât proprietarul terenului a fost defunctul D. M., iar în prezent sunt pârâții D. M. și D. A., aceștia au dobândit, prin moștenire legală dreptul de a solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune.
Astfel, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 494 Cod civil, instanța a reținut că solicitarea reclamantei în sensul de a se constata dobândirea prin accesiune a unei cote părți de 50% din dreptul de proprietate este neîntemeiată.
Mai mult, instanța a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilul construcție a fost înscris în certificatul de moștenitor nr. 145 (f. 547) ca făcând parte din masa succesorală a defunctului D. M., iar acest certificat de moștenitor nu a fost anulat în prealabil cu privire la aspectele care țin de compunerea masei succesorale.
Instanța a reținut că, reclamanta putea solicita, cel mult, constatarea unui drept de creanță în privința unor sume de bani, însă, având în vedere că aceasta nu a investit instanța cu un atare capăt de cerere, instanța, potrivit principiului disponibilității, nu a analizat acest aspect.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de superficie, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat.
Dreptul de superficie, ca derogare de la regula înscrisă în art. 492 Cod civil, este acel drept real ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucruri care se află pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință.
În cauză, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatare existenței unui drept de folosință al reclamantei asupra terenului, întrucât aceasta nu este proprietarul construcțiilor aflate pe acest teren, având în vedere și soluția care urmează a fi pronunțată în cauză cu privire la capătul de cerere având ca obiect accesiunea.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea existenței unui drept de retenție, instanța a reținut că, dreptul de retenție, ca drept real de garanție imperfect, poate fi invocat numai de către cel care deține bunul. Astfel, întrucât reclamanta nu mai deține bunul, potrivit propriilor afirmații în sensul că nu mai locuiește în imobil, aceasta nu poate pretinde recunoașterea unui drept de retenție, caracteristica acestuia de a fi un drept real imperfect rezidând tocmai în faptul că nu conferă drept de urmărire a bunului în mâine oricui s-ar afla.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumelor achitate din creditele contractate de reclamantă, instanța a reținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat. Astfel, contractele de credit și chitanțele primite pentru achitarea ratelor depuse la filele 382-396 au fost încheiate de defunctul D. M., iar reclamanta nu a probat faptul că ea ar fi furnizat, chiar și parțial, resursele financiare pentru achitarea acestor credite.
Referitor la contractele de credit depuse la filele 180-216 instanța a constatat că reclamanta a încheiat personal aceste contracte prin care a împrumutat diferite sume de bani, sume pe care aceasta, așa cum s-a reținut anterior, a contribuit la traiul în comun cu defunctul D. M., precum și la achiziționarea bunurilor mobile și la edificarea construcției.
Cu toate acestea, instanța a constatat că reclamanta nu are un drept de creanță împotriva pârâților care să aibă ca obiect o cotă parte din aceste debite către societățile bancare, ea plătind aceste rate în calitate de debitor obligat personal către creditorii societăți bancare. Astfel, reclamanta nu a efectuat o plată pentru și în contul datoriei asumate de defunctul D. M., neoperând subrogația în acest caz.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.
Reclamanta V. M. a formulat apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 16.07.2012, cu prim termen acordat la 18.04.2013. Apelanta a arătat în cadrul motivelor de apel depuse la 18.04.2013 că solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Sentința apelată nu răspunde tuturor argumentelor principale încălcând dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, inclusiv art. 6 CEDO pe palierul dreptului la motivarea hotărârilor judecătorești, arătând că motivarea judecătoriei este superficială, contradictorie, cu considerente străine de natura pricinii.
Instanța nu a analizat cu atenție cererea introductivă deoarece a solicitat, constatarea unui drept de creanță, a unui drept de superficie, a unui drept de retenție și mai ales, accesiunea imobiliară pe construcția ridicată și de ea pe terenul proprietatea defunctului. Judecătoria a favorizat pe copiii defunctului și este inadmisibil să nu beneficieze de nimic, cât timp a contribuit cu ½ la tot ce înseamnă bunuri mobile și imobile. Apelanta a reiterat situația de fapt privind concubinajul avut cu defunctul D. M. timp de 20 ani și achiziționarea împreună de bunuri mobile și imobile. A solicitat instanței să constate contribuția sa de 50% la realizarea construcției, a dobândirii terenului și a tuturor bunurilor mobile. În ce privește accesiunea imobiliară artificială, aceasta a fost solicitată deoarece construcția a fost ridicată fără autorizație de construire, în timpul concubinajului, iar copiii defunctului nu au contribuit cu nimic la ridicarea construcției. Apelanta a susținut că judecătoria trebuia să analizeze accesiunea imobiliară solicitată asupra construcției, chiar dacă a constatat că nu e proprietara terenului, având în vedere contribuția sa la edificare, invocând art. 494 Cod civil, privind proprietarul care dorește să păstreze clădirile de pe terenul proprietatea sa și care este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii. În ce privește dreptul de superficie, instanța de fond nu a luat în considerare că a avut dreptul de folosință până la momentul în care a decedat concubinul, întrucât după această dată moștenitorii au alungat-o cu tot cu bunurile personale, neputând să-și păstreze dreptul de folosință deoarece aceștia au amenințat-o cu moartea. În ce privește dreptul de retenție, instanța de fond a invocat același argument, că nu locuiește în imobil, că nu mai deține bunul. Or, nu mai deține bunul deoarece a fost alungată, înjurată, amenințată.
În ceea ce privește creditele bancare realizate în timpul concubinajului, judecătoria nu a dispus restituirea bunurilor mobile care au fost cumpărate cu banii din aceste credite, mai ales că avea un drept de creanță față de restituirea sumelor împrumutate deoarece tot ce s-a agonisit pe timpul concubinajului reprezenta cota de ½ fiecare, iar moștenitorii sunt obligați la sultă reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate.
Prin decizia civilă nr. 614A/13.06.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Prioritar, tribunalul a constatat că reclamanta a formulat inițial o cerere în care a pretins inițial: să se constate că are un drept de creanță asupra bunurilor mobile și imobile care fac parte din averea succesorală de pe urma defunctului D. M.. Ulterior, la 06.06.2011 a depus o cerere precizatoare în care nu a mai solicitat constatarea dreptului de creanță și nici nu a mai făcut vorbire de vreo obligație succesorală în calitate de creditor al masei succesorale, ci a solicitat să se constate că are un drept de proprietate comună pe cote-părți adică o contribuție de 50% fiecare și a solicitat atribuirea imobilului către sine, cu obligarea sa la sultă către cei doi moștenitori ai defunctului. Practic, reclamanta și-a modificat obiectul cererii principale, sesizând instanța exclusiv cu o cerere în constatare a cotei de 50% contribuție la dobândirea proprietății asupra bunurilor, fără a mai solicita constatarea dreptului de creanță în calitate de creditor al masei succesorale. Sesizată astfel cu cererea modificată, judecătoria s-a pronunțat în limitele învestirii. Astfel, reclamanta a solicitat constatarea contribuției de 50% asupra bunurilor achiziționate în timpul concubinajului, pentru ca la punctul următor să solicite constatarea dreptului de accesiune imobiliară asupra construcției, că are un drept de proprietate comună de 50% și atribuirea imobilului cu obligarea sa la sultă; ieșirea din indiviziune asupra imobilului (ceea ce însemna obiect identic cu cel de la punctul 2); să se constate un drept de superficie asupra imobilului și să se constate un drept de retenție asupra aceluiași imobil până la restituirea cotei de 50% din bunurile mobile și imobile. Reclamanta nu a solicitat nici acordarea unui drept de creanță, nici restituirea către sine a unor bunuri mobile dobândite în timpul concubinajului cu defunctul.
Primul motiv de apel a fost apreciat nefondat de către tribunal. Motivarea judecătoriei răspunde tuturor probelor și argumentelor din cererea principală modificată, nefiind "superficială, contradictorie, cu considerente străine de natură pricinii". Judecătoria a analizat toate actele depuse la dosarul cauzei și le-a cuprins în considerentele sentinței, făcând trimitere în concluziile din fiecare paragraf la probele administrate. Motivarea instanței este cuprinzătoare, vastă și întemeiată pe toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv pe toate declarațiile martorilor al căror rol a fost exclusiv de a dovedi concubinajul întreținut de reclamantă cu defunctul. Or, acest aspect putea fi deosebit de relevant doar cât timp reclamanta nu își modifica acțiunea solicitând în final constatarea dreptului de proprietate în cotă de 50% asupra imobilului construcție cu privire la care însă, nu a depus acte în dovedirea proprietății. Totodată, reclamanta și-a modificat acțiunea cu privire la bunurile mobile doar în sensul constatării că a contribuit cu 50% la achiziționarea lor, fără a mai solicita dreptul de creanță de 50%. Reclamanta a solicitat doar ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul teren și construcție, atribuirea către sine a imobilului cu obligarea sa la plata sultei.
A fost apreciat nefondat, pentru aceleași considerente, și motivul de apel privind aspectul că instanța nu a analizat cu atenție cererea introductivă deoarece a solicitat constatarea unui drept de creanță, a unui drept de superficie, a unui drept de retenție și, mai ales, accesiunea imobiliară pe construcția ridicată și de ea pe terenul proprietatea defunctului. Reclamanta nu a solicitat constatarea unui drept de creanță și nici obligarea moștenitorului defunctului la achitarea către ea a creanței ca datorie succesorală. Aceasta a solicitat să se constate dreptul de proprietate al său în cotă de 50% asupra construcției, dar și asupra terenului, precum și asupra bunurilor mobile. Totuși, proprietatea asupra terenului aparținea defunctului, potrivit actelor depuse la dosar, iar conform regulilor accesiunii imobiliare artificiale construcția edificată de concubini pe teren va intra în proprietatea moștenitorului concubinului defunct, care avea proprietatea și asupra terenului. Raționamentul apelantei în sensul că a contribuit efectiv cu sume de bani inclusiv în urma încheierii de contracte de credit ori prin alte activități directe, la edificarea construcției, nu înlătură aplicarea regulilor accesiunii imobiliare artificiale, dar în favoarea moștenitorilor defunctului care era proprietarul terenului.
Reclamanta avea la dispoziție acțiunea în obligarea acestora la plata dreptului de creanță rezultând din contribuția adusă la achiziționarea bunurilor în timpul concubinajului, cu titlu de datorie succesorală.
Nu au fost îndeplinite nici condițiile pentru reținerea existenței dreptului de superficie în favoarea reclamantei și nici a dreptului de retenție. Judecătoria a explicat complet și corect argumentația pentru care aceste drepturi nu au a fi reținute în beneficiul reclamantei. Dreptul de superficie presupune alăturarea unui drept de proprietate determinat legal asupra unei construcții cu un drept de folosință asupra terenului pe care a fost edificată construcția. În speță, reclamanta nu a dovedit că a edificat alături de concubinul ei respectiva casă în baza unei autorizații de construire care să le dea astfel dreptul de a pretinde în cote egale, dreptul de proprietate asupra construcției. Nefiind născut în mod legal dreptul de proprietate asupra construcției, se vor aplica regulile accesiunii imobiliare artificiale potrivit cărora proprietarul terenului devine proprietarul casei. Prin urmare, regulile accesiunii imobiliare artificiale au înlăturat în speță aplicabilitatea dreptului de superficie.
Cât privește dreptul de retenție, tribunalul a constatat ca fiind corect argumentul judecătoriei în sensul că inexistența folosinței efective asupra construcției nu poate naște un drept de retenție în beneficiul reclamantei. Pierderea folosinței asupra bunului în privința căruia se solicită o retenție devine lipsită de finalitate, deoarece însăși retenția presupune o stare de detenție efectivă asupra bunului. Totodată, dreptul de retenție se solicită în strânsă legătură cu o creanță, or, în speță, reclamanta nu a dovedit proprietatea asupra construcției pentru a se admite cererea sa de ieșire din indiviziune asupra casei și plata către ea a unei sulte. Fiind respinse aceste solicitări ale reclamantei, retenția solicitată era la rându-i neîntemeiată.
Referitor la omisiunea judecătoriei de a restitui bunurile mobile care au fost cumpărate cu banii din credite către reclamantă, tribunalul a constatat că reclamanta nu a solicitat restituirea acestora, instanța nefiind sesizată cu o astfel de cerere. Reclamanta a solicitat constatarea cotei sale de proprietate asupra construcției și atribuirea către sine a casei și terenului cu obligarea la sultă către moștenitori. De altfel, în ce privește bunurile mobile, tribunalul a reținut că acestea, în cota de 50% dacă nu s-ar dovedi o altă cotă, fac parte din masa succesorală a defunctului. Prin urmare, reclamanta era necesar a solicita ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile mobile, a dovedi că bunurile mobile au fost achiziționate în cotele pretinse de concubini și cu a lor contribuție directă, și atribuirea către sine ori către moștenitori a acestora cu sulta aferentă. Or, reclamanta nu a solicitat nici obligarea moștenitorilor defunctului la plata dreptului de creanță ce îi revenea din construcție, nici partajul asupra bunurilor mobile dobândite împreună cu defunctul.
Pretenția reclamantei din primul capăt din acțiunea modificată, anume să se constate contribuția de 50% pentru fiecare din concubini asupra bunurilor mobile și imobile realizate în timpul concubinajului, nu a fost însoțită de cererea de restituire a pretinselor bunuri mobile, reclamanta făcând referire în motivația acestui capăt doar la modalitatea de achiziționare a terenului de către defunct cu privire la care reclamanta a pretins că este achiziționat împreună cu acesta și modalitatea de edificare a casei.
În capătul doi din acțiunea modificată, a solicitat ca în baza accesiunii imobiliare artificiale (fiind constructor de bună-credință) să se constate că are un drept de proprietate comună pe cote părți de 50% asupra imobilului întreg (casă și teren), deoarece solicită atribuirea imobilului către sine cu obligarea sa la sultă.
În concluzie, în primele două capete din acțiunea introductivă reclamanta a făcut referire la: dobândirea de către ea și defunct atât a casei cât și a terenului, casa prin accesiune imobiliară artificială, în cote de 50%, solicitând în final atribuirea către sine a imobilului. De altfel, capătul trei de acțiune confirmă această modificare a obiectului acțiunii, reclamanta arătând că solicită partajul imobilului în sensul indicat, de atribuire către sine cu obligare sa la sultă.
Ulterior, a solicitat constatarea dreptului de superficie tot cu referire la imobil (înțelegând de aici casă și teren) precum și retenția asupra casei până la restituirea cotei de 50% din bunurile imobile și mobile. Reclamanta nu a solicitat prin acest ultim capăt constatarea dreptului de creanță ca datorie succesorală, ci a pretins cota de 50% din bunurile mobile și imobile, în natură, motivat de faptul că a contribuit inclusiv prin contracte de credit la achiziționarea acestora. Practic, reclamanta a înțeles să solicite instituirea dreptului de retenție nu ca un drept de garanție imperfect în vederea achitării către ea a unui drept de creanță (pe care nu l-a solicitat) ci deoarece, conform celor arătate, a fost evacuată din imobil de moștenitori fără a fi avut un proces pe rolul instanțelor.
În final, a solicitat obligarea reclamanților la achitarea către ea a unei cote de ½ din cuantumul tuturor creditelor bancare care au fost făcute în timpul concubinajului, folosite pentru casă și aparatură casnică. Or, aceste credite au luat naștere nu ca o datorie succesorală, ci ca un debit angajat personal, în calitate de împrumutat în sarcina reclamantei. Moștenirea pe care au preluat-o descendenții defunctului nu suportă aceste credite ca și datorie succesorală. Însă, reclamanta avea posibilitatea să solicite: constatarea dreptului său de creanță, ca datorie succesorală, din bunurile pretinse (fie ele mobile, imobile etc.) ca făcând parte din masa succesorală, constatarea dreptului său de proprietate asupra unei cote din bunurile mobile, obligarea moștenitorilor la plata către ea a dreptului de creanță și ieșirea din indiviziune asupra mobilelor cu privire la care dovedea dreptul său de coproprietate. Or, reclamanta nu și-a modificat acțiunea în sensul acesta, ci a solicitat doar constatarea dreptului său de proprietate asupra întregului imobil, un drept de retenție ca un beneficiu pe care îl pretindea deoarece moștenitorii nu trebuiau să o evacueze și obligarea moștenitorilor la plata datoriilor contractate de ea personal în cuantum de 50%. Toate aceste capete de cerere au fost reținute corect ca neîntemeiate de judecătorie. Având în vedere că dreptul de creanță asupra masei succesorale a defunctului este prescriptibil în termenul de trei ani de la data decesului acestuia, rezultă că reclamanta are la dispoziție perioada de timp până la 17.10.2013 să introducă pretențiile sale.
În consecință, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta V. M., solicitând casarea celor două hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Prin Decizia Civilă nr. 1154 R/26.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV- a Civilă în dosarul nr._/303/2010 s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă V. M. împotriva deciziei civile nr. 614A/13.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. A. și D. M.. S-a casat decizia recurată și a fost trimisa cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Instanta superioara a retinut ca instanța de apel a înlăturat eronat critica reclamantei privind greșita calificare de către prima instanță a capetelor de cerere cu care a fost învestită.
Invocând concubinajului de 20 de ani cu defunctul D. M., tatăl pârâților, reclamanta a solicitat valorificarea unor drepturi patrimoniale rezultate din contribuția financiară egală la dobândirea unor bunuri mobile și imobile.
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat:
- să se constate că este constructor de bună-credință asupra construcției de pe terenul situat în București, ., sector 6 și că are un drept de proprietate comună pe cote părți, să se dispună atribuirea imobilului cu obligarea la sultă corespunzătoare;
- să se constate că deține un drept de creanță și un drept de retenție asupra bunurilor mobile și imobile care fac parte din averea succesorală rămasă de pe urma defunctului D. M.;
- să se stabilească cota de ½ a bunurilor comune realizate în timpul concubinajului cu defunctul D. M.;
- să se dispună restituirea bunurilor personale și a unor bunuri mobile ce se află în imobilul menționat;
- obligarea pârâților la plata a ½ din creditele bancare făcute în timpul concubinajului pentru terminarea casei, a gardului etc. și a creditului efectuat la CETELEM pentru achiziționarea unui frigider,
O primă precizare a obiectului cererii (fila 105 dosar fond), s-a efectuat la termenul de judecată al primei instanțe din 09.05.2011, când reclamanta a invocat „pe lângă cele arătate în cererea introductivă”, acțiunea în constatare, accesiune imobiliară, ieșirea din indiviziune, dreptul de superficie, dreptul de retenție asupra imobilului situat în București, ., sector 6, și art. 492-494, art. 728 Cod civil, art. 673 Cod procedură civilă.
A doua precizare a obiectului cererii, s-a efectuat la solicitarea instanței de fond (de individualizare a obiectului și valorii fiecărui capăt de cerere), la termenul de judecată următor din 06.06.2011, când reclamanta a solicitat instanței (fila 108 dosar fond):
- să stabilească că bunurile mobile și imobile realizate în timpul concubinajului de 20 de ani cu defunctul D. M., tatăl pârâților, au fost în contribuție de 50% fiecare,
- să se constate accesiunea imobiliară în sensul că este constructor de bună credință asupra construcției de pe teren, că are un drept de proprietate comună pe cote părți, adică o contribuție de 50% fiecare și atribuirea acestui imobil către reclamantă, cu obligarea la sultă corespunzătoare către cei doi moștenitori ai terenului,
- ieșirea din indiviziune asupra imobilului construcție,
- constatarea dobândirii unui drept de superficie asupra terenului,
- constatarea existenței unui drept de retenție asupra imobilului, până la restituirea cotei de 50% din imobil,
- obligarea pârâților la plata către reclamantă a cotei de ½ din cuantumul tuturor creditelor bancare contractate de reclamantă și defunct în timpul concubinajului.
Curtea a observat că niciuna dintre cererile ulterioare învestirii inițiale nu poate fi considerată ca având caracter modificator, astfel cum au apreciat instanțele de fond. Caracterul cererilor noi este de completare și precizare, ele adăugând petitului inițial și lămurind învestirea, fără a exista vreo renunțare expresă.
Prima precizare a cererii conține mențiunea „pe lângă cele arătate în cererea introductivă”, această consemnare nefiind analizată de către instanța de apel. Existența acestei mențiuni relevă conservarea de către reclamantă a capetelor de cerere inițiale. În plus, pentru renunțarea la judecata unor capete de cerere cu care instanța a fost inițial învestită, era necesară o declarație expresă, cu respectarea dispozițiilor art. 246 Cod pr. civilă.
Totodată, nu se poate considera că aducându-se precizări doar unora dintre capetele de cerere (prin cea de a doua solicitare scrisă depusă în acest sens), la celelalte capete neprecizate s-a renunțat indirect.
Mai mult decât atât, dacă formulările reclamantului sunt improprii ori nu corespund scopului care rezultă cu evidență din cerere, instanța are obligația de a cere lămuriri exprese părții, pentru determinarea exactă a obiectului judecății și nu de a efectua o interpretare limitativă care îngreunează situația solicitantului.
Ca atare, observând că judecata s-a efectuat cu încălcarea principiului disponibilității părților, fiind înlăturată fără temei învestirea de constatare a dreptului de creanță al reclamantei asupra bunurilor mobile și imobile care fac parte din averea succesorală rămasă de pe urma defunctului D. M., considerându-se imputabilă reclamantei tocmai lipsei acestei solicitări, Curtea a concluzionat că în recurs, devine incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod pr. civilă.
Cum repronunțarea asupra unui capăt de cerere echivalează cu necercetarea fondului dreptului, vor fi aplicate dispozițiile art. 312 alin. 3 teza a doua Cod pr. civilă, care impun casarea hotărârii recurate.
Întrucât soluționarea acestui capăt influențează și asupra celorlalte învestiri, Curtea a casat hotărârea atacată în întregime, pentru a se asigura o judecată unitară. În acest fel, criticile invocate în recurs pe fondul dreptului, nu vor mai face obiect al analizei curente, urmând a fi avute în vedere la rejudecare.
În concluzie, recursul a fost admis în baza dispozițiilor menționate, dispunându-se casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea la aceeași instanță de apel.
În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București-Secția a III-a Civilă la data de 02.04.2015.
Reținând că analizarea unor cereri pentru prima dată în apel nu este posibilă, opunându-se dispozițiile art. 297 alin. 1 C.p.c. care obligă instanța de apel să desființeze sentința și să trimită cauza spre rejudecare, prin decizia civilă nr. 3161A/24.09.2015, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
Dosarul a revenit astfel pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 27.11.2015, sub nr._ .
La data de 07.01.2016, pârâții au depus la dosar declarația reclamantei, autentificată de notarul public A. A. sub nr. 3140/06.11.2015, prin care aceasta renunță la însuși dreptul pretins în cauză.
Potrivit art. 408 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată (alin. 2).
Așa fiind, instanța va lua act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul renunțării la însuși dreptul pretins, și, în raport de dispozițiile art. 408 alin. 2 Cod procedură civilă, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, luând act totodată că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta V. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6, în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. M., ambii cu domiciliul ales la cab. av. V. D., în București, .. 24, ., sector 1, ca nefondată, urmare renunțării reclamantei la însuși dreptul pretins.
Ia act că pârâții nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.BC/5ex./17.02.2016
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 126/2016.... → |
|---|
