Plângere contravenţională. Sentința nr. 553/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 553/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 553/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 553

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. D.

GREFIER O.-L. H.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul O. A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata, reprezentată de consilier juridic P. I., cu delegație la dosar, fila 49, lipsind contestatorul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 11.01.2016, prin compartimentul registratură, . SRL a depus la dosar întâmpinare, după care,

Instanța, față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.

Reprezentantul intimatei consideră că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza față de prevederile art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 118 din OUG nr. 195/2002 raportat la locul săvârșirii faptei.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Instanța pune în discuție estimarea duratei necesare pentru soluționarea procesului.

Reprezentantul intimatei consideră că procesul poate fi soluționat într-un termen de o lună având în vedere obiectul cauzei și probele propuse.

Instanța, față de prevederile art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei, de asemenea, cererile formulate în cauză de părți și probele propuse de acestea, stabilește ca durată estimată de soluționare a cauzei un termen de 5 luni.

Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție a . SRL, formulată de intimată.

Reprezentantul intimatei consideră că cererea este admisibilă în principiu, având în vedere faptul că a fost formulată în forma și termenul prevăzute de art. 73 Cod procedură civilă, precum și faptul că există o legătură de cauzalitate între capătul de cerere în pretenții și această cerere de chemare în garanție, în sensul că această societate comercială este cea care a încasat taxa de ridicare, transport și depozitare a cărei restituire se solicită în prezenta cauză.

Având în vedere dispozițiile art. 72 și 74 raportat la prevederile art. 64 și 65 Cod procedură civilă, instanța încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimată împotriva . SRL.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pentru cererea având ca obiect restituirea sumei de 677,32 de lei, invocată de intimată prin întâmpinare.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată, ținând cont de temeiul de drept pentru care contestatorul solicită restituirea acestei sume, precum și faptul că această sumă a fost încasată de către operatorul autorizat . SRL, astfel cum reiese și din factura fiscală depusă la dosar.

Având în vedere temeiurile invocate de intimată în susținerea cererii de chemare în garanție, de asemenea, împrejurarea că pentru a fi elucidate aceste împrejurări este necesară administrarea unui probatoriu care este comun cu cel necesar pentru soluționarea fondului plângerii și cererii de anulare, capătul accesoriu al cererii, instanța, față de dispozițiile art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă, dispune unirea acestei excepții cu fondul cauzei.

Având în vedere că . SRL a formulat deja întâmpinare, instanța nu o să mai acorde termen pentru a da acesteia posibilitatea să-și formuleze apararile.

Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.

Reprezentantul intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și a mijloacelor materiale de probă constând în planșele foto efectuate la fața locului.

În ceea ce privește probele propuse de contestator și chemata în garanție, reprezentantul intimatei arată că nu se opune încuviințării acestora.

Instanța, față de dispozițiile art. 255 și 258 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru toate părțile din cauză proba cu înscrisuri. În cadrul acestei probe, instanța încuviințează pentru intimată și proba cu planșele fotografice care au fost atașate întâmpinării.

Nemaifiind alte solicitări de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru considerentele pe care le-a invocat pe larg în cuprinsul întâmpinării. Contestatorul nu a invocat niciun caz de nulitate absolută a procesului-verbal, a invocat mai multe cazuri de nulitate relativă neîntemeiate întrucât aceste cazuri ar putea atrage nulitatea procesului-verbal numai în măsura în care contestatorul ar fi invocat și dovedit o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 22.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, reprezentantul intimatei consideră că situația de fapt consemnată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal este pe deplin susținută de planșele foto efectuate la fața locului. În ceea ce privește incidența deciziei nr. 9/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3/2015, pentru a da eficiență acestei decizii, instanța trebuia să fie învestită de către reclamant cu un capăt de cerere având ca obiect anularea actului administrativ care a fost reglementat de procedura de ridicare, transport și depozitare pe raza secorului 6, respectiv anularea hotărârii Consiliului L. Sector 6 nr.4/2010, capăt de cerere cu care nu a fost învestită instanța, astfel că această decizie este irelevantă acestei cauze.

În ceea ce privește capătul de cerere în pretenții, reprezentantul intimatei solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat pentru considerentele pe care le-a invocat în cuprinsul întâmpinării. Totuși, în măsura în care instanța va admite acțiunea și va obliga intimata la plata sumei de 677,32 de lei, solicită admiterea cererii de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.08.2015, contestatorul O. A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 07.08.2015, întocmit de agentul N. G. din cadrul Direcției Generale de Poliție Locala Sector 6, a sancțiunii stabilite, iar, pe cale de consecință, anularea ca nelegală a măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, restituirea amenzii în suma de 195 de lei pe care a achitat-o, precum și a sumei de 671,32 de lei, achitată către . SRL, în vederea restituirii autovehiculului.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că în data de 27.03.2015, a staționat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe ., din sectorul 6, în zona unei treceri de pietoni, pe sensul de mers spre intersecția cu Bulevardul I. M.. Contestatorul a ales staționarea în zona respectivă, deoarece a fost singurul loc de parcare disponibil în zonă. Parcarea în zona respectivă era necesară întrucât urma să se deplaseze cu metroul spre locul de muncă, iar la întoarcere trebuia să o ia pe fiica sa în vârstă de 2 ani de la grădiniță, care se afla în apropiere. Contestatorul a precizat că, deși a oprit în apropierea trecerii de pietoni, autoturismul nu era parcat astfel încât să conducă la blocarea traficului în zonă, nefiind un obstacol pentru circulație, astfel încât a considerat că măsura sancționării sale și ridicarea autovehiculului au fost abuzive.

La întoarcerea de la locul de muncă, contestatorul nu a găsit autovehiculul și, ca urmare, s-a deplasat la punctul de lucru al . SRL din București, .. 14-16, sector 6, unde i s-a comunicat faptul că va fi sancționat contravențional pentru că a staționat neregulamentar, iar în urma achitării sumei de 677,32 lei i-a fost restituit autoturismul.

Contestatorul a așteptat să primească și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, însă acest lucru s-a întâmplat abia în data de 10 august 2015, deși fapta a fost săvârșită în data de 27 martie 2015.

Procesul-verbal . nr._ din data de 07.08.2015 conține numeroase neregularități de fond, pentru care a solicitat să se dispună anularea acestuia:

Astfel, având în vedere că . SRL a procedat la ridicarea autoturismului cu numărul de înmatriculare_, se poate concluziona că agentul constatator a aplicat art. 64 și art. 97 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002 dispunând pe lângă sancțiunea amenzii și a punctelor de penalizare și măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculul.

Deși, în fapt, autovehiculul a fost ridicat, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost menționată această măsură astfel cum ar fi trebuit dacă se respectau dispozițiile art. 180 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care prevede că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției se vor cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat: gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și . de identitate sau, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării, de către persoana fizică, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a căii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea.

În cazul ridicării autoturismului, nu există o dispoziție în acest sens în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției, fapt oricum imposibil întrucât acesta a fost încheiat la o distanță de 5 luni.

Astfel, ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar în sectorul 6 din București se realizează conform procedurii stabilite prin Hotărârea Consiliului L. nr.4/2010.

Art.6 din acest act administrativ conține o dispoziție din care reiese subordonarea măsurii ridicării vehiculului constatării săvârșirii unei contravenții.

Astfel, norma respectivă prevede că, în cazul constatării staționării vehiculului în afara spațiilor special amenajate, se va proceda la ridicarea vehiculului, constatarea staționării neregulamentare se face de direcția generală de poliție comunitară sector 6 în conformitate cu normele legale.

Deși formularea acestui articol al hotărârii de consiliu local este defectuoasă, putând genera interpretări abuzive, din coroborarea ei, cu normele legale cadru în materie, adică OUG nr.195/2002, reiese că ordinea logică a operațiunilor este următoarea: constatarea săvârșirii unei contravenții (ce poate fi cuprinsă doar în actul administrativ adică procesul verbal întocmit de agentul constatator); sancționarea contravenientului ce se consemnează în procesul verbal și poate include și aplicarea unei măsuri tehnico administrative cum ar fi ridicarea vehiculului.

Contrar dispozițiilor legale menționate mai sus, mai întâi s-a dispus ridicarea autovehiculul și abia apoi, la aproape cinci luni distantă s-a întocmit și procesul verbal, astfel încât apare întrebarea referitoare la posibilitatea unui agent constatator de a reda circumstanțele săvârșirii unei fapte petrecute cu cinci luni în urmă.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 07.08.2015 a fost întocmit fără o verificare a împrejurărilor de fapt ale săvârșirii faptei, iar individualizarea sancțiunii a fost realizată cu nerespectarea art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”.

Astfel, măsura ridicării autovehiculului ar putea fi apreciată ca necesară și, astfel, dispusă, în cazul în care acesta constituie un obstacol pentru circulație și în cazul în care în zonă sunt disponibile locuri de parcare special amenajate.

Contestatorul a solicitat ca instanța să aibă în vedere că sectorul 6 este un sector aglomerat, iar autoritățile administrației publice locale nu desfășoară activități de amenajare a unor spații cu această destinație ci, doar creează cadrul legislativ ca firme private să obțină venituri din activitatea ce constituie o adevărată vânătoare a șoferilor ce parchează neregulamentar de nevoie și nu cu intenția de a încălca legea și a săvârși fapte contravenționale.

Ca urmare, măsurile de sancționare contravențională și de ridicare a autovehiculului_ parcat în acea zonă sunt abuzive, astfel încât contestatorul a solicitat să se dispună anularea acestora.

În cuprinsul procesului-verbal agentul constatator a efectuat o descriere insuficientă, pur formală, a faptei săvârșite de acesta, astfel încât instanța nu poate fi în măsură să individualizeze circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, ceea ce echivalează cu lipsa descrierii faptei din cuprinsul procesului verbal. Descrierea faptei este o cerință esențială a întocmirii procesului verbal prevăzută de art. 16 alin. 1 din OG nr.2/2001, a cărei lipsă este sancționată de 17 din Ordonanța nr. 2/2001 cu nulitatea absolută.

Astfel, agentul a consemnat că a staționat neregulamentar la intersecția . cu Bulevardul I. M., la mai puțin de 25 de metri de trecerea de pietoni, neidentificând sensul de mers pe care a staționat și distanța exactă până la trecerea de pietoni.

De asemenea, locul a fost stabilit generic, având în vedere că, până la intersecția cu Bulevardul I. M., . se intersectează cu . de pe bulevard, punând instanța în imposibilitate de a aprecia asupra circumstanțelor concrete ale săvârșirii faptei.

Această lipsă nu poate fi suplinită de înregistrarea cu mijloace tehnice verificate și omologate metrologic, întrucât dispoziția cuprinsă în art. 109 alin. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 12 decembrie 2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare este menită să suplinească doar cerința atestării de către un martor în cazul constatării săvârșirii contravenției în lipsa contravenientului. înregistrarea nu poate acoperi alte vicii de formă ale procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Contestatorul a învederat instanței existența deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2015, care a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art. 97 alin.1 lit. d și alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale, pe care a solicitat ca instanța să o ia în considerare la soluționarea acestei cauze.

Față de cele prezentate, contestatorul solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data 07.08.2015, întocmit de Agent N. G. din cadrul Direcției Generale Poliție Locală Sector 6 și, pe cale de consecință, constatarea nulității măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ și obligarea emitentului dispoziției de ridicare a autovehiculului respectiv Direcția Generală Poliție Locală Sector 6, la restituirea sumei de 677,32 lei, reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare a autovehiculului.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5 alin. 5, 14 și 31 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 180 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, ale art.97 și 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Republicată, cu modificările și completările ulterioare precum și ale art. 6 din HCL S 6 nr. 4/2010 Anexa 2.

În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, factura nr._ din data de 27.03.2015, chitanța de plată a amenzii în sumă de 195 lei nr._ din data de 12.08.2015, dispoziția de ridicare . nr._ din data de 27.03.2015, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data 07.08.2015 și proces-verbal din data de 27.03.2015.

La data de 30.10.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/08.08.2015 și, pe cale de consecință, constatarea nulității măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculului cu numărul de înmatriculare_, precum și obligarea DGPL S6 la restituirea sumei de 677,32 lei, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGPL S6 pe capătul de cerere în pretenții privind restituirea sumei de 677,32 lei, respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca neîntemeiată, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGPL S6 pe capătul de cerere în pretenții privind restituirea sumei de 677,32 lei.

Intimata a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a DGPL Sector 6 pe capătul de cerere în pretenții privind obligarea acesteia la restituirea sumei de 677.32 lei.

DGPL S6 nu are calitate procesual pasivă pe capătul de cerere privind restituirea sumei de 677,32 lei, reprezentând taxă de ridicare, transport și depozitare având în vedere că, persoana juridică . SRL este cea care își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate, iar contestatorul ar fi trebuit să solicite de la . SRL această taxă de ridicare, transport și depozitare.

Având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, . SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință, doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.

În fapt, în data de 27.03.2015, în jurul orelor 08:51, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășurau activitatea pe zona de competență, au constatat faptul că vehiculul marca Skoda, având numărul de înmatriculare_, era staționat neregulamentar la mai puțin de 25 m de trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător prin indicator rutier și marcajul aferent.

Intimata a menționat că fapta sus-menționată constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. e din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin.2 coroborat cu art.108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002, și sancționată cu 4 puncte amendă, în cuantum de 390 lei și 3 puncte penalizare.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței următoarele:

În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată OUG nr.195/2002 și HG nr. 1391/2006.

Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, polițiștii locali aplicând amendă în cuantum de 390 lei.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din OG nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față, iar în concluzie prezumția nu a fost răsturnată.

Precizăm faptul ca, din planșele foto efectuate la fața locului în data de 27.03.2015, în intervalul orar 0844-0851, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Skoda, având numărul de înmatriculare_, a staționat neregulamentar pe ., aproape de intersecția cu Bulevardul I. M., la mai puțin de 25 m de trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător prin indicator rutier și marcajul aferent.

În ceea ce privește susținerea contestatorului cu privire la faptul că procesul-verbal ar fi trebuit întocmit în forma prevăzută de art. 180 din HG nr. 1391/2006, cu menționarea măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculului staționat neregulamentar, intimata a precizat că procesul-verbal a fost încheiat în forma prevăzută de art. 181 din HG nr.1391/2006, specifică cazului în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat. Totodată, intimata a precizat că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului a fost dispusă prin dispoziția de ridicare . nr._/27.03.2015.

Intimata a menționat faptul că procesul-verbal a fost în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, stabilit de art. 13 alin.1 din OG nr. 2/2001, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul, în conformitate cu procedura prevăzută de art. 39 din OUG nr. 195/2002.

Referitor la susținerea petentului, care a invocat insuficienta descriere a faptei în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, intimata a precizat că agentul constatator a efectuat o descriere corectă și completă a faptei, cu indicarea datei săvârșirii, a locului, a intervalului în care a staționat vehiculul, a mărcii și numărului de înmatriculare, precum și a modalității în care a fost staționat vehiculul.

În ceea ce privește decizia ÎCCJ nr. 9/2015, pronunțată în dosarul nr. 3/2015, intimata a menționat că aceasta este irelevantă prezentei cauze având în vedere că, potrivit art. 517 Cod procedură civilă, aceasta este obligatorie în toate cazurile în care instanța a fost investită cu soluționarea unui capăt de cerere având ca obiect anularea hotărârii de consiliu, prin care a fost reglementată procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar. Având în vedere că HCL S6 nr. 4/2010 nu face obiectul prezentei cauze, intimata a solicitat să se constate că această decizie nu prezintă relevanță pentru soluționarea prezentului dosar.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea DGPL S6 la restituirea sumei de 677,32 lei, reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare încasată de către . SRL, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și greșit îndreptat împotriva acesteia, având în vedere temeiul de fapt pe care a înțeles să-și întemeieze acest capăt de cerere petentul, precum și persoana juridică care a încasat această sumă, respectiv societatea comercială mai sus-menționată.

Pentru considerentele mai sus-invocate, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată.

În drept, intimata a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, OUG nr.195/2002, HG nr. 1391/2006, precum și celelalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.

Intimata a depus la dosar cerere de chemare in garanție a . cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 677,32 lei.

În temeiul art.72 și următoarele Cod procedură civilă, intimata a formulat prezenta cerere de chemare în garanție pentru ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, . SRL - ca operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare să fie obligați la restituirea acesteia către contestator.

Întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare se solicită, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către . SRL.

De asemenea, în practica juridică s-a reținut că: „Anularea unui act juridic are efect retroactiv. Anularea stinge efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nu au existat. Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost condiționate, sub aspectul legalității, de existența actului administrativ.” - Jurisprudența ICCJ - Decizia nr. 477/25.01.2007.

Intimata a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Anexa 2 a HCLS6 nr. 4/2010 „plata sumelor aferente operațiunilor de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor/remorcilor se cutează la reprezentantul operatorului autorizat care a efectuat operațiunile de blocare, ridicare, transport și depozitare care are obligația să elibereze chitanță fiscală”.

Precum reiese din textele mai sus menționate, persoana juridică . SRL este cea își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că, în situația dispoziției de ridicare, numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate.

Cu alte cuvinte, având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, . SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință, doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.

Totodată, intimata a menționat și faptul că, în situația anulării dispoziției de ridicare, trebuie avut în vedere criteriul/cerința echității, în sensul în care doar încasatorul sumei care și-a mărit patrimoniul, poate fi obligat să îl micșoreze în mod corespunzător.

Precum reiese și din dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv art. 5 coroborat cu art. 22 alin.7, ținând seama de criteriu/cerința echității, intimata a solicitat instanței de judecată să constate că, o consecință logică a admiterii cererii de chemare în judecată, este obligarea încasatorului la restituirea taxei.

Intimata a apreciat că obligarea DGPLS 6 la restituirea taxei de ridicare fără obligarea subsecventă a încasatorului sumei la restituirea acesteia către intimată ar conduce, pe de o parte la menținerea unui efect al actului administrativ anulat iar, pe de altă parte, la încălcarea criteriului echității mai sus menționat.

Valoarea cererii de chemare în garanție este reprezentată de taxa de ridicare, transport și depozitare, respectiv 677.32 lei.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 72 și următoarele Cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ.

Întâmpinarea și cererea de chemare în garanție au fost însoțite de copii de pe procesul-verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, procesul verbal din data de 27.03.2015, dispoziție de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._ și planșe fotografice.

La data de 11.01.2016, chemata în garanție . SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, respingerea chemării în garanție ca fiind neîntemeiată și respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere.

Pentru a fi admisibilă chemarea în garanție, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București trebuie să menționeze care este vinovăția . SRL, actul prin care s-a dispus ridicarea a fost emis de către autoritate, societatea nu a făcut nimic mai mult decât să transporte autovehiculul în parcul de depozitare și să încaseze taxa pentru serviciul prestat. Serviciul ce a fost prestat pentru autoritate în baza contractului de concesiune de servicii nr. 3 din data de 20.04.2010, dar și în baza Anexei 2 a Hotărârii de Consiliu L. Sector 6 nr. 4/2010, și nu pentru contestator.

Din prevederile art.18 alin.1 și art. 8 alin.1 din Legea nr.554/2004, se înțelege că, în cazul acțiunilor în despăgubiri din sfera contenciosului administrativ, speța de față, există două persoane care au calitate procesuală; 1) reclamantul - persoana care se consideră vătămată într-un drept al său; 2) autoritatea publică emitentă a actelor atacate.

Chemata în garanție a considerat că, în cazul anulării actelor administrative contestate în prezenta speță, contestatorul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de către agenții Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând contestatorului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituire a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată. Suma achitată de către contestator nu poate fi considerată o plată nedatorată, întrucât vehiculul contestatorului a fost ridicat, transportat și depozitat în baza unei dispoziții de ridicare emise de către DGPLS6.

Chemata în garanție a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, întrucât contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea, este efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare, emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul . SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei pe fiecare factură emisă de care . SRL, se menționează . numărul actului administrativ individual în baza căruia a fost emisă aceasta.

Temeiul juridic invocat, este principiul echității, statuat în art.5 alin. 3 Cod procedură civilă. Însă, din reglementarea art. 5 rezultă clar că acest principiu nu poate fi aplicat decât în cazul în care cauza nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor. Ori, în prezenta speță, chemata în garanție nu se află într-o asemenea situație, în condițiile în care există încheiat un contract administrativ între societatea chematei în garanție și C. L. Sector 6, prin mandatar Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6. De aici rezultă că, în acest caz, este vorba de raporturi juridice de drept administrativ, cu privire la care există reglementări cuprinse în Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și în alte legi speciale, care pot fi coroborate cu dispozițiile privind actele și faptele juridice cuprinse în Codul civil. Astfel că, față de caracterul subsidiar al principiului echității, chemata în garanție a considerat că acesta nu este aplicabil prezentei.

Chemata în garanție a considerat că restituirea taxei s-ar justifica în situația în care operațiunea de ridicare s-ar realiza în lipsa unei dispoziții administrative, ceea ce nu este cazul, deoarece operațiunea de ridicare, transport și depozitare s-a realizat efectiv, presupunând anumite costuri ce trebuiesc recuperate.

De asemenea, chemata în garanție a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL, întrucât aceasta a realizat doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziției scrise emise de către Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București și în conformitate cu contractul de concesiune de servicii nr.3/20.04.2010 încheiat cu această instituție, taxa pretinsă reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.

Chemata în garanție -. SRL - este un simplu executant - transportatorul căruia i se dispune ducerea la îndeplinire a unui act administrativ cu caracter individual, fără a avea niciun mijloc sau posibilitate de a refuza îndeplinirea acestui act. Odată emisa dispoziția de ridicare este executorie de drept sub sancțiunea desființării contractului. Conform art. 14 din Regulamentul HCLS6, operatorul autorizat răspunde direct față de proprietar numai pentru daune produse vehiculelor. Ceea ce, în situația de față proprietarul vehiculelor pretinde repararea pagubei rezultate din emiterea dispoziției de ridicare.

Tot aici trebuie avute în vedere și normele care reglementează contractele administrative, categorie din care face parte și contractul prin care se cesionează un serviciu public către o persoană juridică de drept privat. Prestarea unui serviciu public de către o persoană privată presupune subordonarea acesteia atât normelor contractuale, pe care este obligată să le respecte sub sancțiunea desființării contractului de prestări servicii, dar și dispozițiilor individuale date de autoritate, față de care nu are o poziție de egalitate. Pentru a fi admisibilă chemarea in garanție, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București trebuia să menționeze care este vinovăția . SRL. Actul prin care s-a dispus ridicarea a fost emis de către autoritate, societatea nu a făcut nimic mai mult decât să transporte autovehiculul în parcul de depozitare și să încaseze taxa pentru serviciul prestat. Serviciul ce a fost prestat pentru autoritate în baza contractului de concesiune de servicii nr. 3 din data de 20.04.2010, dar și în baza Anexei 2 a Hotărârii de Consiliu L. Sector 6 nr. 4/2010, și nu pentru contestator.

Iar contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea, este efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare, emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul . SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei.

Taxa de 677,32 lei încasată de . SRL reprezintă cheltuielile efectuate cu operațiunile de ridicare, transport și depozitare, activități ce presupun folosirea unor utilaje și instalații specializate, combustibil și a forței de muncă aferente pentru care societatea a efectuat costuri ce trebuiesc recuperate. De asemenea, taxa de 677,32 lei nu reprezintă un prejudiciu material, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului autovehiculului, conform art.64 alin. 2 din OUG nr.195/2002, plata fiind cauzată de propria faptă ilicită a contravenientului ca urmare a staționarii neregulamentare.

Astfel, de subliniat este și faptul că nici Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București nu a indicat care ar fi temeiul pentru obligarea societății sale la restituirea sumei de 677,32 lei, neexistând vreo culpă contractuală sau delictuală a societății.

Prejudiciul menționat nu este provocat de ridicarea și transportarea autovehiculului la locul de depozitare de către angajații societății, ci de dispoziția de ridicare emisă de către agentul din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6.

Firmele private pot presta un serviciu public doar în urma unei delegări primită de la o persoană publică (în cazul de față C. L. sector 6 prin mandatar Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6) ce va avea posibilitatea exercitării unui control al acesteia asupra activității de prestări de servicii publice. Astfel cum s-a făcut vorbire și mai sus, chemata în garanție a solicitat a se avea în vedere faptul că adoptarea actului normativ (Hotărârea Consiliului L. sector 6 nr. 4/2010) nelegal este imputabilă doar emitentului (Consiliu L. Sector 6 București ) în subordinea căruia se află și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, astfel încât întreaga responsabilitate în acordarea despăgubirilor revine celor două instituții publice, și nu prestatorului de servicii care nu a făcut altceva decât să ducă la îndeplinire actele administrative emise de către aceștia.

Astfel că, în situația anulării dispoziției de ridicare, nu se poate avea în vedere repunerea părților în situația anterioară, întrucât ridicarea vehiculului a generat, pe de o parte, costuri iar, pe de cealaltă parte, societatea nu și-a mărit patrimoniul astfel cum în mod necinstit s-a învederat, ci a plătit o taxă de redevență în valoare de 10% din încasări (conform Capitolului 5 Redevența pct.5.. din Contractul de Concesiune de servicii nr. 3 din data de 20.04.2010), 24% TVA, 16% impozit pe profit plus un impozit de 65% aplicat la salariul fiecărui angajat.

Iar, în situația anulării actelor administrative prin care a fost dispusă ridicarea vehiculul proprietatea contestatorului, chemata în garanție a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție a . SRL având drept consecință restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare.

În drept, au fost invocate dispozițiile 205 Cod procedură civilă, OUG nr.80/2013, dispozițiile OUG nr.195/2002, HCLS6 nr.4/2010 și Legea nr.155/2010 a Poliției Locale.

La termenul din data de 26.01.2016, instanța a incuviintatvin principiu cererea de chemare în garantie și a dispus unirea cu fondul a exceptiei lipsei calitaii procesuale pasive a DGPL sector 6 cu privire la cererea de restituire a sumei de 677,32 de lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/7.08.2015, contestatorul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevazute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.e din RAOUG nr.195/2002, constând in faptul că, la data de 27.03.2015, a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ în intervalul orar 08,44-08,51, la mai puțin de 25 de metri de trecerea pentru pietoni.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din OG 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.

Astfel, procesul-verbal de contravenție nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.

Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.

În speță, instanța nu poate reține ca petentul nu se face vinovat de producerea faptei contraventionale, din plansele fotografice aflate la filele 47-48 reultand ca acesta a parcat autoturismul chiar lângă trecerea pentru pietoni, nefiind răsturnata astfel prezumția de temeinicie a procesului-verbal.

În ceea ce privește sanctiunea aplicata, instanța apreciază că fapta contravențională este de gravitate redusă, iar cum disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 stabilesc că sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, în condițiile în care contestatorul a parcat autoturismul într-o zona în care sunt parcate frecvent autoturisme, din plansele fotografice reiesind ca în zona se aflau și alte autoturisme, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, nefiind vorba de o artera principala, de urmarea produsă, nu a fost impiedicata circulatia altor autovehicule sau traversarea pietonilor, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, constată că sancțiunea amenzii este excesivă în raport de aceste criterii de individualizare.

Prin urmare, în conformitate cu disp. art. 7 din O.G.nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal, dispunand, totodata, restituirea sumei de 195 de lei, achitata de contestator cu titlu de amenda contraventionala.

Totodata, instanța constata ca prin Dispoziția de ridicare . nr._/27.03.2015 intimata a dispus ridicarea autoturismului contestatorului, acesta fiind ridicat de către . SRL, iar pentru recuperarea acestuia, contestatorul a achitat o taxa de 677,32 de lei, astfel cum reiese din inscrisurile aflate la fila 9 dosar.

În ceea ce priveste cererea de anulare a acestei dispozitii, instanța reține ca prin Decizia nr.9/2015 a ICCJ s-a stabilit ca procedura de aplicare a masurii tehnico-administrative constand în ridicarea vehiculelor stationate/oprite neregulamentar pe partea carosabila prevazute de art.64 și art.97 alin.1 lit.d din OUG nr.195/2002 nu poate fi reglementata prin hotarari ale consiliilor locale.

Dispoziția de ridicare . nr._/27.03.2015 a fost emisa de intimata în baza HCLS 6 nr.4/2010, care, potrivit deciziei mentionate anterior, nu poate reglementa procedura de a ridicare a vehiculelor stationate/oprite neregulamentar. În consecinta, actul administrativ reprezentat de Dispoziția de ridicare . nr._/27.03.2015 este lovit de nulitate.

Deși la data emiterii Dispoziției de ridicare . nr._/27.03.2015, hotararile consiliilor locale care reglementau procedura ridicarii nu fusesera declarate nelegale, instanța va avea în vedere Decizia nr.10/2015 a ICCJ, potrivit careia hotărârea judecatoreasca definitiva/irevocabila prin care a fost anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicarii hotararii judecatoresti de anulare, sunt contestate în cauze aflate in curs de solutionare pe rolul instantelor judecatoresti.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea și va dispune anularea Dispoziției de ridicare . nr._/27.03.2015.

Din perspectiva calitatii procesuale pasive, instanța va respinge excepția invocata de intimata întrucât plata de către contestator a sumei de 677,32 de lei este consecinta directa și nemijlocita a emiterii de către polițistul local a dispozitiei de ridicare, în lipsa careia chemata în garantie nu ar fi putut realiza ridicarea autoturismului și transportul la locul de depozitare.

În privința cererii de obligare a intimatei la repararea prejudiciului în valoare de 677,32 de lei, având în vedere argumentele expuse anterior, întrucât la data emiterii dispozitiei de ridicare aceasta se intemeia pe o hotărâre de consiliu local legala, instanța constata ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, conform art.1357 Cod civil, lipsind fapta ilicita a intimatei, care a emis dispoziția de ridicare în baza unei hotarari cu aparenta de legalitate.

Astfel fiind, instanța va respinge cererea de obligare a intimatei la repararea prejudiciului în valoare de 677,32 de lei plus dobânda legală ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de contestatorul O. A., cu domiciliul București, . nr.8, ., apartament 107, sector 5, CNP_4, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, Șoseaua Orhideelor nr. 2D, sector 6, și chemata în garanție . SRL, cu sediul în București, Bulevardul Uverturii nr 248-252, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr J40/_/2008, CUI RO_.

Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul-verbal . nr._/07.08.2015 cu sancțiunea avertisment.

Dispune restituirea amenzii contravenționale în valoare de 195 de lei, achitată prin chitanța nr._/12.08.2015.

Dispune anularea Dispoziției de ridicare . nr._/27.03.2015.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei cu privire la restituirea sumei de 677,32 de lei ca neîntemeiată.

Respinge cererea de obligare a intimatei la repararea prejudiciului în valoare de 677,32 de lei ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.MD/Thred.MV

5 ex./15.02.2016

← Pretenţii. Sentința nr. 992/2016. Judecătoria SECTORUL 6...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 519/2016. Judecătoria... →

Plângere contravenţională. Sentința nr. 553/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 553/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI