Reziliere contract. Sentința nr. 134/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 134/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 134/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 134
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13.01.2016
INSTANȚA COMPUSA DIN:
P. A. N.
GREFIER C. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect reziliere contract, privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . COMMUNICATIONS SA (fosta . TELECOMUNICATIONS SA).
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța pune în discuție perimarea cererii și reține cauza în pronunțare asupra perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2014, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . COMMUNICATIONS SA (fosta . TELECOMUNICATIONS SA), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului și să se constate rezilierea contractului de abonament pentru serviciile de comunicații electronice cosmote seria_; să se constate că este reziliat contractual de abonament pentru serviciile de comunicații electronice cosmote seria_ cu 23.12.2012, la 30 de zile de la transmiterea adresei nr. 411/23.11.2012; obligarea pârâtei la plata sumei de 5.887,47 lei, reprezenând plata nedatorată întrucât serviciile nu au fost furnizate de către aceasta; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată..
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de abonament pentru servicile de comunicații electronice cosmote seria_ pe o durată de 24 luni, încheiat la data de 15.07.2011, iar în data de 23.11.2012 a solicitat prin adresa 411/23.11.2012 rezilierea contractului, deoarece pârâta nu își îndeplinea obligațiile contractuale, în sensul că nu furniza serviciile la care s-a obligat contractual.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.05.2015, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 Noul Cod proc.civ. pentru neîndeplinirea de către petentă a obligațiilor stabilite în sarcina sa.
Potrivit art. 416 alin.1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni.
Conform art. 420 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța, constatând că de la îndeplinirea ultimului act de procedură au trecut mai mult de 6 luni, urmează să constate perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată de reclamanta ., J_, RO_, cu sediul în P., ., ., județ Iași, în contradictoriu cu pârâta . COMMUNICATIONS SA (fosta . TELECOMUNICATIONS SA), J_, CUI_, cu sediul în Splaiul Independenței, nr. 319 G, Sema Parc, Clădirea Atrium House, ., sector 6.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.01.2016.
P. GREFIER
RED.AN/Thred.CC/4 ex
← Pretenţii. Sentința nr. 455/2016. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 83/2016.... → |
---|