Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 2098/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 2098/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2098/2015

Ședința publică din data de 08 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. - M.

GREFIER: C. A.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul L. E., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În conformitate cu art. 131 Cod procedură civilă instanța, verificând competența, constată că raportat la prevederile art. 94, 107 – 121 Cod procedură civilă este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.

Instanța, în baza art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar și, din oficiu, proba cu interogatoriul intimatului.

Având în vedere că intimatul a fost citat personal la interogatoriu iar acesta nu s-a prezentat, instanța face aplicarea art. 358 Cod procedură civilă.

Instanța, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cererii, motiv pentru care închide dezbaterile în baza art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.09.2015 sub nr._ petenta Primăria Comunei B. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu obligarea intimatului L. E. la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare se arată că intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă totală în sumă de 400 lei prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19.02.2014.

Urmare a verificărilor efectuate s-a comunicat că intimatul nu a achitat amenda, contravenientul fiind declarat insolvabil, solicitându-se în temeiul art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.

La cerere au fost atașate înscrisuri.

În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile OG nr.2/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 36 din OG nr. 2/2001 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că intimatul L. E. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă totală de 400 lei prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19.02.2014.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

În cauza de față, urmare a verificărilor efectuate de către Primăria Comunei B., rezultă că intimatul nu a achitat amenda aplicată și nu există posibilitatea executării silite, nefiind identificate surse de venit sau bunuri care pot fi executate. De asemenea, pe numele intimatului a fost întocmit referatul nr.47 din 30.06.2015 de constatare a insolvabilității.

În consecință, având în vedere că din probele administrate rezultă că intimatul nu a achitat amenda aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 urmând a dispune înlocuirea sancțiuni amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită (...) pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.

Având în vedere aceste aspecte și ținând seama de cuantumul total al amenzii care a fost aplicat intimatului prin procesul – verbal – verbal de constatare a contravenției PA nr._ din 19.02.2014 instanța va stabili în sarcina intimatului prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore în beneficiul localității loc.B., jud.C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către petenta ., având cod fiscal_, cu sediul în S. G., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul L. E., având CNP_, domiciliat în comuna B., ..159, jud.C..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă totală de 400 lei aplicată contravenientului prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din 19.02.2014, cu prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 16 ore în beneficiul comunei B., jud.C..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. O.-M. C. A.

Red.MOM/04.01.2016,

Tehnored.CA/04.01.2016, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2098/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE