Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 5832/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5832/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 5832/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5832

Ședința Camerei de consiliu de la data de 29 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. T. P. - Președinte

GREFIER: D. K. – D.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe petent M. R. E. și pe petent M. I. -C., având ca obiect consființire acord mediere divorț.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns personal petenții.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Întrebate fiind de instanță, părțile apreciază că Judecătoria Sibiu este competentă general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ. (2010), instanța își verifică, din oficiu, competența și constată că este competentă general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cauze cf. art. 94 lit. a raportat la art. 914 Cod pr. civilă.

Întrebată fiind de instanță, petenții declară că stăruie în acțiune așa cum a fost formulată și să se consfințească tranzacția părților cuprinsă în acordul de mediere nr. 32/27.09.2015 și depus la dosarul cauzei. Petenții depun la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 40 lei. Fără cheltuieli de judecată.

Petenții, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat în cauză instanța închide faza cercetării judecătorești, în baza art. 392 C.pr.civ. deschide faza dezbaterilor și acordă cuvântul pe fond.

Petenții, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și să se consfințească tranzacția acestora cuprinsă în acordul de mediere nr. 32/27.09.2015 și depus la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.

INSTANȚA

Constata ca sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Sibiu acțiunea civilă formulată de petenții M. R. E. CNP_ și M. I. C. CNP_, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în baza art.438 rap. la art. 441 N.C.pr.civ. să se ia act de tranzacția intervenită între părți și să se consfințească înțelegearea dintre părți conform acordului de mediere depus la dosarul cauzei.

În drept,sunt invocate dispoz.art. 438 rap. la art. 441 N.C.pr.civ.

În probațiune s-a depus la dosar copia certificatului de căsătorie, a cărților de identitate ale părților, certificatul de naștere al minorei și acordul de mediere în format scris cât și în format electronic.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:

Părțile s-au casatorit la data de 07.06.2003 iar din căsătorie a rezultat minora minora M. Ș.-A. ns. la data de 03.02.2004.

Potrivit 64 alin. (1) lit. a din Legea nr. 192/2006 pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la continuarea căsătoriei.

Înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului se depune de către părți la instanța competentă să pronunțe divorțul.

Art. 63 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede că „În cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre, dispozițiile art. 438 - 441 din codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător”

Potrivit art. 438 alin. 1N. C.pr.civ „Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.”

La data de 29.10.2015, petenții prezenți personal au solicitat să se ia act de tranzacția părților cuprinsă în acordul de mediere depus la dosar, iar instanța procedând la verificarea acesteia constată că aceasta exprimă voința liberă a părților și pune capăt definitiv litigiului cu privire la continuarea căsătoriei și cererile accesorii.

În baza art.438 rap. la art. 441 N.C.pr.civ. va admite acțiunea civilă formulată de petenții M. R. E. CNP_ și M. I. C. CNP_ și pe cale de consecință va lua act de tranzacția intervenită între părți și cuprinsă în Acordul de Mediere încheiat la data de 27.09.2015 In baza Contractului de Mediere 28/21.08. 2015, intocmit si redactat de catre Biroul de Mediator Fink R..

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenții M. R. E. CNP_ și M. I. C. CNP_, ambii cu dom. În Cisnădie . jud. Sibiu și în consecință,

Ia act și consfințește tranzacția părților cuprinsă în acordul de mediere nr. 32/27.09.2015 cu următorul conținut:

„ACORD DE MEDIERE

Încheiat la data de 27.09.2015

În baza Contractului de Mediere Nr.28, din 21.08.2015

Noi,

M. R.-E., domiciliată în Cisnădie, ., județul Sibiu, cu CI . nr._, cu CNP_, cetățean român, în calitate de parte

si

M. I.-C., domiciliat în Cisnădie, ., județul Sibiu, cu CI . nr._, cu CNP_, cetățean român, în calitate de parte.

Parțile aflate în conflict, ne-am prezentat împreună la sediul BIROULUI DE MEDIATOR R. FINK unde, în baza Contractului de mediere nr. 28 din 21.08.2015, am participat la inițierea si derularea procedurii de mediere de către Birou de Mediator Fink R., în care dl. Fink R., are calitatea de mediator autorizat prin hotărârea nr. 2169 din data de 20.04.2013 a Consiliului de mediere, autorizație . nr. 2567 eliberată la data de 31.05.2013, cu codul de înregistrare fiscală (C.) nr._. Având în vedere ca am fost informați de către mediator cu privire la mediere, efectele acesteia și regulile aplicabile, am ajuns la o înțelegere totală cu privire la obiectul conflictului supus medierii, am consimțit de comun acord la încheierea, redactarea si semnarea prezentului ACORD DE MEDIERE, liber exprimat si neafectat de niciun viciu de consimțământ.

Ca urmare a medierii am decis urmatoarele clauze:

1. Căsătoria încheiată între părți si înregistrată în data de 07 iunie 2003, conform Certificatului de căsătorie ., nr._ eliberat de Primaria Orașului Cisnădie la data de 17.03.2004, se desface de comun acord, în baza art.373 lit.a Cod Civil.

2. Sunt amândoi de acord ca hotarârea prin care se va pronunta divorțul sa nu se motiveze, în temeiul art.617 alin.2 Cod procedură civila.

3. M. R.-E. va reveni la numele dinaintea casatoriei, acela de Băila R.-E., conform certificatului de nastere, ..B, nr._, eliberat in data de 1.06.1982, cu nr._, de catre Consiliul Popular al Orasului Cisnadie, în temeiul prevederilor art.383 alin.(3) din Codul Civil;

4. În baza art.397 Cod Civil, ambii parinți își vor exercita autoritatea parintească față de minora M. S.-A., născută în Sibiu, la data de 03 Februarie 2004, cu CNP_ conform certificatului de naștere . nr._ înregistrat la Primaria Municipiului Sibiu în data de 10 Februarie 2004 cu nr. 312, iar în temeiul art.400 cod civil locuinta minorei va fi la mama, având în vedere ca este parintele cu care minorul locuieste în mod statornic.

5. M. I.-C. se obligă să contribuie la cheltuielile de creștere, învățătură, educare și pregătire profesională a minorei M. S.-A., prin plata unei pensii de întreținere stabilită conform legii, în baza dispozițiilor art.529 alin.1 si 2 Cod Civil, respectiv o pătrime din venitul său lunar net.

M. I.-C. va efectua plata acestei pensii de întreținere începând cu data pronunțării divorțului, astfel: în suma totală de 375 lei (treisutesaptezecisicincilei), va fi virată integral de către M. I.-C. într-un cont bancar ce va fi deschis de către mama pe numele minorei, cu clauză de retragere pentru mamă.

6. În temeiul art.401 Cod Civil, M. I.-C. îsi va putea exercita relațiile personale cu minora M. S.-A., va avea acces neîngrădit în a-și exercita drepturile părintești și în a-și indeplini obligațiile față de copil, fiindu-i permis să petreaca timp cu copilul și să o viziteze conform întelegerii dintre părți, astfel:

- vizitarea copilului la domicilul acestuia și găzduirea copilului pe perioadă determinată, de catre părintele sau de către altă persoană la care nu locuiește în mod obișnuit in saptamana a patra din luna ( sâmbăta sau duminica), sau in alte zile la întelegerea ambelor părți.

- de asemenea, se va ocupa de creșterea si educația copilului în continuare.

Minora M. S.-A. are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

Minora M. S.-A. are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie.

Părinții sau un alt reprezentant legal al copiilor nu pot împiedica relațiile personale ale acestora cu bunicii, ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (art. 14, Legea 272/2004).

De asemenea, conform prevederilor art.15, din Legea 272/2004, relațiile personale se pot realiza prin:

- întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relații personale cu copilul;

- găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit

- corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul

- transmiterea de informații a copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul

- transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.

7. M. I.-C., tatăl minorei M. S.-A. va face o procură notarială în favoarea mamei minorei, respectiv a doamnei M. R.-E., prin care îsi manifestă acordul cu privire la ieșirea din țară a minorei insoțită de mama sa, cu scopul de a facilita procedura de călătorie, ori de câte ori este nevoie. Deplasarea minorei în străinate se va face conform art.18 din Legea nr.272/2004, cu modificările și completările ulterioare.

8. Partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei se va realiza astfel:

- apartamentul /imobilul cumpărat în baza contractului de vânzare – cumparare, nr. 5583 din 06.05.2008, vândut de Primaria Cisnădie, cu sediul in Cisnădie, P-ța. Revoluției, jud. Sibiu, se va partaja la finalizarea achitării ratelor conform contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat.

- partajul voluntar, asupra bunurilor comune în devălmășie, se va face de comun acord, părțile s-au înțeles cu privire la partajarea bunurilor dobândite în cadrul căsătoriei și declară că nu au nimic de obiectat în privința modului în care aceasta s-a realizat, fiind întru totul de acord, neavând alte pretenții.

I. Mediatorul ne-a prezentat si explicat prevederile Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, actualizata cu modificarile si completarile ulterioare si am luat la cunostinta ca, în conformitate cu:

- art.58 alin (5), obligatia prevazuta la art. 58 alin.(4) din Legea 192/2006 se aplica în toate situatiile în care legea impune, sub sanctiunea nulitatii, îndeplinirea unor conditii de fond si de forma.

II. Noi, partile semnatare, mentionam expres ca prezentul Acord de mediere cuprinde toate clauzele consimtite de catre subsemnatii, liber exprimate si neafectate de niciun viciu de consimtamânt.

Acest Acord de mediere si Procesul-verbal nr. 28 din data de 22.08.2015, de închidere a procedurii de mediere nr. 32 din 27.09.2015 au fost redactate de catre mediator, având unanim acceptul nostru.

Am citit aceste documente, le-am înteles continutul în integralitate si suntem de acord cu cele înscrise, drept pentru care le-am semnat pe fiecare pagina în prezenta mediatorului, azi 27.09.2015, în 4 (patru exemplare de aceeasi valoare juridica, fiecare exemplar având 3 (trei) pagini, din care câte 1 (un) exemplar original revenind fiecarei parti, un exemplar pentru Judecatoria competenta.

M. I.-C., M. R.-E.,

SS/Indescifrabil SS/Indescifrabil ;

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. T. P. D. K.-D.

Red.F.T.P./11.11.2015

Tehnored.D.K-D./11.11.2015

6 ex., 2 . E. și M. I. C.

1 ex. pt. St. Civilă - Primăria Or. Cisnădie jud. Sibiu

1 ex. pt. Registrul Regim. Matrimonial București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 5832/2015. Judecătoria SIBIU