Pensie întreţinere. Sentința nr. 6082/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 6082/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 6082/2015

Dosar nr._

R o m â n i a

Judecătoria Sibiu Secția Civilă Sentința civilă nr 6082

Ședința publică din 10.XI.2015

Instanța compusă din:

Președinte: V. F. – judecător

Grefier: M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta G. S. C. și pe pârâtul G. M., având ca obiect pensie întreținere.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 27.X.2015, când cei prezenți au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, pronunțarea fiind amânată la data de 3.XI.2015, fapt consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta sentință.

Judecătoria

În temeiul art. 395 din C. ;

Deliberând asupra cererilor conexe ;

Date fiind actele și lucrările dosarului:

Constată că prin cererea principală înregistrată la 29 VI 2015, sub dosar nr._, reclamanta G. S. – C., domiciliată în Sibiu, ., ., ., cu domiciliu procesual ales la CIA C. L. M. în Sibiu, ., jud. Sibiu solicită în contradictoriu cu pârâtul G. M., domiciliat în Slimnic, ., jud. Sibiu calcularea pensiei de întreținere pentru copilul G. Ș. valeriu, ns. la 18 II 2011, deoarece copilul este în întreținerea sa .

P. întâmpinare pârâtul relevă că reclamanta are o relație extraconjugală, nu mai dorește să se ocupe de casă, în ipoteza dovedirii că este tatăl copilului efect al testului de paternitate este de acord cu stabilirea pensiei de întreținere .

La întîmpinare s-a formulat răspuns la întâmpinare .

S-a depus și precizare de reclamantă în sensul obligării pârâtului la plata unei contribuții de întreținere pentru fiul lor, G. Ș. valeriu M. în cuantum de ¼ din venitul salarial net al pârâtului.

S-au comunicat veniturile pârâtului de la .>

P. cererea de divorț semnată de ambele părți înregistrată la 3 IX 2015 sub dosar nr._ , reclamanta solicită divorț prin acord, păstrarea numelui de la data încheierii căsătoriei, de G., stabilirea domiciliului minorului la locuința efectivă a reclamantei din Sibiu, ., ., . de la data pronunțării divorțului, exercitarea autorității părintești comună cu privire la minor, stabilirea unui program de vvizită al tatălui la minor, într – un loc public sau într – o locație stabilită de comun acord de părinți: astfel: odată pe săptămână în zilele lucrătoare câte două ore în intervalul orar 17 – 20 în prezența mamei reclamante, fără a interveni în relațiile pe care ei le desfășoară; odată pe lună, sâmbăta sau duminica, în funcție de programul părinților ori de dimineața după ce se trezește copilul ori după somnul de amiază al acestuia, toată după – masa în prezența reclamantei; în vacanța școlară a copilului (vacanța de vară) tatăl G. M. are dreptul al vizită a copilului de două ori pe săptămână în zilele lucrătoare și /sau în weekend într – un interval de 2 ore stabilit de comun acord în funcție de programul părinților; două ore alternativ de Paști, C. sau Sfântul Ș..

S-a efectuat referatul de anchetă psihosocială de Autoritatea Tutelară Sibiu .

P. încheierea din 27 X 2015 se dispune conexarea celor două dosare, astfel că ele se reunesc sub dosar nr._ .

Luând în examinare susținerile părților, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constată că sunt întemeiatele ambele cereri, sens în care se vor admite, pentru următoarele motive:

Părțile au încheiat căsătoria la 28 II 2009 la Slimnic, jud. Sibiu, act de căsătorie nr. 3 din 28 II 2009 . Din relația intimă a părților a rezultat copilul G. Ș. – V. – M. la 18 II 2011 . Părțile solicită desfacerea căsătoriei prin acord .

Fiind întrunite cerințele art. 374 din Codul Civil se va declara desfăcută căsătoria încheiată între părți la 28 II 2009 la Slimnic, jud. Sibiu, act de căsătorie nr. 3 din 28 II 2009 prin acord.

Având în vedere acordul părților, dat fiind și interesul superior al copilului se încuviințează păstrarea numelui de familie din timpul căsătoriei de reclamantă, acela de G. potrivit art. 383 alin. secund din Codul Civil .

Cum părțile sunt separate, reclamanta locuind în chirie la domiciliul indicat în cerere, pârâtul locuind în . se află în grija mamei, așa cum reiese din referatul de anchetă psihosocială întocmit de Autoritatea Tutelară Sibiu, în temeiul art. 400 din Codul Civil se tabilește domiciliul copilului G. Ș. V. M., ns. la 18 II 2011 la locuința efectivă a reclamantei în Sibiu, ., ., ..

Conform art. 483 din Codul Civil (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. (2) Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. (3) Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori.

Față de acordul părților, referințele din raportul de asistență socială se va dispune exercitarea autorității părintești asupra copilului G. Ș. V. M., ns. la 18 II 2011 în comun de ambii părinți.

Conform art. 401 cod civil denumit Drepturile părintelui separat de copil: (1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. (2) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.

În prezent tatăl pârât nu locuiește alături de ceilalți membrii ai familiei, părțile stabilind de comun acord un plan de vizită astfel încât copilul să nu simtă lipsa tatălui .

Ca atare pentru deyvoltarea armonioasă a copilului se va stabili un program de vizită al tatălui G. M. într – un loc public sau într – o locație stabilită de comun acord de părinți astfel: odată pe săptămână în zilele lucrătoare câte două ore în intervalul orar 17 – 20 în prezența mamei reclamante, fără a interveni în relațiile pe care ei le desfășoară; odată pe lună, sâmbăta sau duminica, în funcție de programul părinților ori de dimineața după ce se trezește copilul ori după somnul de amiază al acestuia, toată după – masa în prezența reclamantei; în vacanța școlară a copilului (vacanța de vară) tatăl G. M. are dreptul al vizită a copilului de două ori pe săptămână în zilele lucrătoare și /sau în weekend într – un interval de 2 ore stabilit de comun acord în funcție de programul părinților; două ore alternativ de Paști, C. sau Sfântul Ș..

Pârâtul este angajat la . un venit mediu net pe lunile aprilie – septembrie 2015 de 885 lei, la care se adaugă și tichete de masă de 167 lei .

Față de veniturile obținute din muncă, față de prevederile art. 402 din Codul Civil [(1) Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. (2) Dispozițiile titlului V privind obligația de întreținere se aplică în mod corespunzător.] se stabilește în sarcina reclamantului G. M. în favoarea mamei reclamante G. S. – C. pentru copilul G. Ș. V. M., ns. la 18 II 2011 o contribuție de întreținere lunară de 263 lei începând cu 29 VI 2015 până la împlinirea majoratului sau alte dispoziții legale.

Pentru aceste motive

În numele Legii

Hotărăște

Admite cererea conexă din dosarul nr._ formulată de reclamanta G. S. – C., domiciliată în Sibiu, ., ., cu domiciliu procesual ales la CIA C. L. M. în Sibiu, ., jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâtul G. M., domiciliat în Slimnic, ., jud. Sibiu.

Admite cererea conexă formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâta G. S. – C. în dosarul nr._ .

Declară desfăcută căsătoria încheiată între părți la 28 II 2009 la Slimnic, jud. Sibiu, act de căsătorie nr. 3 din 28 II 2009 prin acord.

Încuviințează păstrarea numelui de familie din timpul căsătoriei de reclamantă, acela de G..

Stabilește domiciliul copilului G. Ș. V. M., ns. la 18 II 2011 la locuința efectivă a reclamantei în Sibiu, ., ., ..

Dispune exercitarea autorității părintești asupra copilului G. Ș. V. M., ns. la 18 II 2011 în comun de ambii părinți.

Stabilește un program de vizită al tatălui G. M. într – un loc public sau într – o locație stabilită de comun acord de părinți astfel: odată pe săptămână în zilele lucrătoare câte două ore în intervalul orar 17 – 20 în prezența mamei reclamante, fără a interveni în relațiile pe care ei le desfășoară; odată pe lună, sâmbăta sau duminica, în funcție de programul părinților ori de dimineața după ce se trezește copilul ori după somnul de amiază al acestuia, toată după – masa în prezența reclamantei; în vacanța școlară a copilului (vacanța de vară) tatăl G. M. are dreptul al vizită a copilului de două ori pe săptămână în zilele lucrătoare și /sau în weekend într – un interval de 2 ore stabilit de comun acord în funcție de programul părinților; două ore alternativ de Paști, C. sau Sfântul Ș..

Stabilește în sarcina reclamantului G. M. în favoarea mamei reclamante G. S. – C. pentru copilul G. Ș. V. M., ns. la 18 II 2011 o contribuție de întreținere lunară de 263 lei începând cu 29 VI 2015 până la împlinirea majoratului sau alte dispoziții legale.

Definitivă asupra divorțului, cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru celelalte capete de cerere dezlegate.

Pronunțată astfel la data de 10 XI 2015 în ședință publică.

Președinte Grefier

V. F. M. V.

Red._ 2015 // Dact ._ 2015 // 4 ex. 1 dosar, 1 mapă, 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6082/2015. Judecătoria SIBIU