Plângere contravenţională. Sentința nr. 3468/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3468/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 3468/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3468
Ședința publică din 9 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. M. - Z.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de către petent G. V., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare, conform dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: cauza are ca obiect plângere contravențională; pricina se află la primul termen de judecată; plângerea, pentru care s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, a fost comunicată intimatului care a formulat întâmpinare.
Conform art. 131 C. fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general și material conform art. 94 p. 4 C..
Față de susținerile intimatului exprimate prin întâmpinare, în acord cu prevederile art. 130 alin. 2 C. raportat la art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, și art. 118 alin 1 din OUG 195/2002 R, instanța invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu în judecarea și soluționarea plângerii, aceasta față de locul constatării săvârșirii presupusei contravenții, în localitatea Scoreiu.
Asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu în judecarea și soluționarea plângerii, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2015 sub nr. de dosar_, petentul G. V., în contradictoriu cu intimatul IPJ SIBIU a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 25.01.2015.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 25.01.2015, în timp ce conducea autoturismul pe DN 1 LA KM 275 a fost oprit de către agenții de poliție care i-au reproșat faptul că ar fi depășit viteza legală, respectiv că ar fi condus cu 135 km/h.
A susținut petentul că se bucură de prezumția de nevinovăție, revenind agentului constatator obligația de a face dovada existenței faptei și a vinovăției conducătorului auto.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri,.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată, fiind atașată dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 lei. (f.11)
Legal citat, intimatul IPJ Sibiu a formulat întâmpinare la data de 30.03.2015, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal.
A invocat cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, învederând faptul că această contravenție se presupune a se fi săvârșit în circumscripția Judecătoriei Avrig, pe – DN 1 km 275, pe raza localității Scoreiu.
Totodată, intimatul a atașat la dosarul cauzei materialul probator ce a stat la baza întocmirii procesului verbal (f.18-28).
La termenul de judecată de azi, 09.06.2015, verificându-și cu prioritate în temeiul art. 131 C.pr.civ. competența de a soluționa prezenta plângere, instanța a constatat că fapta reținută drept contravenție a fost săvârșită pe sectorul de drum DN 1 km 275, în apropierea localității Scoreiu și astfel a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu. Cu privire la excepția invocată, instanța a rămas în pronunțare.
Analizând cu prioritate, conform art. 132 noul C.pr.civ., actele dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, având în vedere caracterul absolut, dilatoriu și de procedură al acestei excepții, instanța o va admite, pentru următorele considerente :
Din cuprinsul procesului verbal . nr._ încheiat la data de 25.01.2015 de către intimat (f.5), rezultă că fapta contravențională reținută în sarcina petentului G. V. a fost săvârșită pe DN 1 km 275, pe raza localității Scoreiu, zonă ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Avrig, conform susținerilor coroborate ale ambelor părți.
Potrivit art. 118 alin. 1 OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu art. 32 alin. 1 și alin 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția este competentă teritorial să soluționeze plângerea contravențională, această competență teritorială fiind una absolută ce poate fi invocată și din oficiu de către instanță.
Această normă de competență este de ordine publică, astfel că instanța constată întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, potrivit art. 132 alin. 3 C.pr.civ., urmând a-și declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig, instanță în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția.
Pentru Aceste Motive
În numele legii,
Hotărăște:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată de către instanță, din oficiu.
Declină în favoarea JUDECĂTORIEI AVRIG, competența de judecare a plângerii contravenționale formulată de G. V., CNP_, cu domiciliul în P., .. 81, jud A. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Sibiu, cu sediul Sibiu, .-6, jud. Sibiu și trimite dosarul acestei instanțe pentru competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. Z. M. M.
red OMZ
4 ex./25.08.2015
2 ., intimat
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3531/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3469/2015.... → |
|---|








